ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3382/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 27 din 15 aprilie

2002, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a admis în parte încheierea

de sesizare nr. 2031 din 14 noiembrie 2001.

În urma recursului jurisdicțional

formulat de Procurorul Financiar, în legătură cu pct. 2, 3, 5 și 6 din actul de

sesizare, prin decizia nr. 640 din 15 iunie 2002, acesta a fost respins de

secția jurisdicțională a Curții de Conturi.

Instanța a reținut că sentința

Colegiului jurisdicțional a fost motivată în drept, iar probele au fost

analizate în mod temeinic.

Împotriva sentinței și deciziei a

declarat recurs Procurorul General Financiar, considerându-le nelegale și

netemeinice în ce privește admiterea în parte a actului de sesizare și

obligarea pârâților la plata prejudiciului de 5.220.538.000 lei, considerându-se

că a fost recuperat la data de 21 decembrie 2001 și respingerea capătului de

sesizare în legătură cu plata sumei de 665.870.000 lei, foloase nerealizate,

aferente sumei de 1.303.014.000 lei.

Prin decizia nr. 10 din 7 martie

2003, s-a admis recursul în anulare jurisdicțional, s-a modificat decizia nr.

640 din 15 noiembrie 2002, în sensul admiterii recursului Procurorului

Financiar împotriva sentinței nr. 27/2002 a Colegiului jurisdicțional și în

consecință, s-a casat sentința în ce privește capătul de sesizare nr. 6, din

încheierea de sesizare nr. 2031 din 14 noiembrie 2001, trimițând cauza spre

rejudecare Colegiului jurisdicțional al municipiului București, cu menținerea

celorlalte dispoziții.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Conform procesului-verbal de

constatare din 18 mai 2001 și a raportului de control din 24 mai 2001, C.A.S. a

municipiului București a plătit C.N.A.S., suma de 5.220.538.000 lei în baza

actelor adiționale nr. 1 și 2 la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 22

decembrie 1999, pentru lucrări suplimentare nedatorate, deoarece au fost deja

cuprinse inițial în anexele contractului încheiat.

Prima instanță a reținut corect că

pentru suma de 5.220.538.000 lei există culpă și răspunderea îi revine

pârâtului U.T. și G.Z., ca și pentru foloasele nerealizate de 655.870.000 lei

calculate la suma de 1.303.014.000 lei, ce face parte din 5.220.538.000 lei,

alături de suma de 3.917.524.000 lei, recuperată prin executarea silită, în

baza sentinței civile nr. 220/1991 a Judecătoriei sectorului 1.

Deși instanța i-a obligat în solidar

pe U.T. și G.Z. la plata sumei de 5.220.538.000 lei, a respins fără justificare

actul de sesizare față de aceiași pârâți, pentru plata sumei de 655.870.000

lei, reprezentând foloase nerealizate pentru perioada cât C.A.S. a municipiului

București a fost lipsită de folosința sumei de 5.220.538.000 lei, care a fost

achitată de C.A.S., fără temei.

Se impunea să se stabilească în mod

cert dacă plata sumei de 5.220.538.000 lei s-a făcut legal de C.A.S. a

municipiului București, iar în ipoteza în care constituie prejudiciu, trebuia

analizată situația beneficiului nerealizat de 655.870.000 lei, perioada cât

C.A.S. a fost lipsită de folosința sumei de 5.220.538.000 lei.

Împotriva deciziei nr. 10/2003 au declarat

recurs U.T., G.Z. și C.A.S. a municipiului București.

Pârâtul U.T. a criticat decizia

astfel:

Instanța nu s-a pronunțat asupra

sentinței nr. 220/2001 a Judecătoriei sectorului 1, unde se precizează că în

calitate de cumpărător, C.A.S. a municipiului București a fost obligată la

restul de plată, odată cu terminarea lucrărilor, ceea ce practic s-a realizat.

Eronat s-a reținut că C.A.S. a

municipiului București a plătit C.N.A.S., suma de 5.220.538.000 lei în baza

actelor adiționale 1 și 2 la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 22

decembrie 1999, pentru lucrări suplimentare nedatorate; plata nu s-a făcut.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire

la actele normative invocate de art. 22

3

și 33

3

, art. 5

din Legea nr. 72/1996; art. 2

2

, 62 și 93 din Legea nr. 145/1997 și

art. 1, 2 și 10

23

din statutul C.N.A.S. și art. 15

2

din

statutul C.A.S. a municipiului București.

Pârâta G.Z. a criticat decizia după

cum urmează.

Suma de 3.917.524.000 lei a fost

achitată constructorului SC S.G.I. SA , de către trezorerie, din contul C.A.S.

a municipiului București, debitor poprit prin executarea silită, conform

sentinței nr. 220/2001 a Judecătoriei sectorului 1 și nu a fost restituită

C.A.S. a municipiului București, de către vânzător, așa cum eronat a susținut

Procurorul General Financiar.

Lucrările au fost executate în

totalitate de constructor.

Suma de 5.220.538.000 lei a fost

corect plătită pentru lucrări suplimentare.

La soluționarea cauzei nu s-au avut

în vedere probele de la dosar, din care rezultă că nu există prejudiciu.

Casa de Asigurări de Sănătate a

municipiului București a criticat decizia, astfel:

C.A.S. a municipiului București a

achitat constructorului, raportat la procentul care îi revenea, 34% la actele

adiționale 1 și 2 la contract – prin plată voluntară, 1.330.014.000 lei și prin

executare silită, 3.917.524.000 lei, astfel că suma de 5.220.538.000 lei nu

reprezintă prejudiciu, ci contravaloarea lucrărilor executate, așa cum s-a

arătat mai sus.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului constată:

Cu privire la recursul declarat de

U.T.

Secția jurisdicțională, cu privire

la capătul de sesizare nr. 6 din încheierea de sesizare nr. 2031 din 14

noiembrie 2001, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, situație în care se

va stabili cu certitudine dacă suma de 5.220.538.000 lei constituie prejudiciu

chiar recuperat, cu consecința răspunderii celor doi recurenți.

În funcție de clarificările ce vor

avea loc în baza documentației de la dosar, se va analiza și situația

beneficiului nerealizat în cuantum de 655.870.000 lei, de către C.A.S. a

municipiului București, care revine ca răspundere tot celor doi recurenți în

ipoteza constatării, în sensul existenței prejudiciului de 5.220.538.000 lei.

În măsura în care actele normative

citate de recurent vor fi aplicabile situației ce urmează a se elucida, vor fi

reiterate cu ocazia judecării cauzei sub aspectul învederat.

Constatându-se soluția secției

jurisdicționale a Curții de Conturi, legală și temeinică, se va respinge

recursul ca nefondat.

Cu referire la recursul declarat de

pârâta G.Z.

Așa cum s-a arătat și în analizarea

precedentului recurs, cu ocazia rejudecării cauzei privind pct. 6 din

încheierea de sesizare nr. 2031 din 14 noiembrie 2001, se va stabili cu

certitudine dacă suma de 5.220.538.000 lei constituie prejudiciu, în raport cu

care se va stabili răspunderea materială pentru cei doi recurenți; aceiași

situație în ipoteza menționată și pentru beneficiul nerealizat de C.A.S. a

municipiului București, în cuantum de 655.870.000 lei.

Constată că sunt nefondate criticile

aduse, impunându-se reanalizarea situației de mai sus, astfel încât recursul

fiind nefondat, se va respinge ca atare.

Recursul declarat de C.A.S. a

municipiului București este, de asemenea, nefondat.

Prin decizia nr. 10/2003, s-a

apreciat în mod legal și temeinic necesitatea rejudecării cauzei privind pct. 6

din încheierea de sesizare nr. 2031 din 14 noiembrie 2001, care nu a fost

elucidat în sensul existenței sau inexistenței prejudiciului de 5.220.538.000

lei, în raport cu care sunt atrase răspunderile celorlalte recurente.

În consecință, se va respinge și

acest recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

U.T., de G.Z. și de C.A.S. a municipiului București, împotriva deciziei nr. 10

din 7 martie 2003 a Curții de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din

Legea nr. 94/1992, republicată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 octombrie 2003.