ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

martie 2004, reclamanta SC K.I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului

4 București, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze

contestația și să comunice decizia, potrivit art. 173 lit. b), coroborat cu

art. 180 din O.G. nr. 92/2003 sau soluționarea contestației de către instanță,

urmând a se constata nelegalitatea notei de compensare nr. 4582 din 9 decembrie

2003, a măsurilor de repunere în plată, fără titlu de creanță a sumelor de

24.420.902.550 lei majorări și de 4.140.594.060 lei penalități, precum și a

măsurii de compensare a sumei de 3.342.739.464 lei și obligarea pârâtelor la restituirea

sumelor nedatorate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la 5 ianuarie 2004 a primit adresa nr. 2070579 din 12 decembrie 2003,

prin care s-a comunicat măsura repunerii în plată a sumei totale de

28.561.496.610 lei și a compensării din această sumă, a sumei de 13.801.903.770

lei, cu T.V.A. de rambursat, măsuri luată prin Nota de compensare nr. 4582 din

9 decembrie 2003.

A mai arătat reclamanta că, la 3

februarie 2004, a formulat contestație împotriva măsurii repunerii în plată și

a compensării, însă contestația nu a fost soluționară până la data

reînregistrării acțiunii.

Pârâta Administrația Finanțelor

Publice a sectorului 4 București a invocat, prin întâmpinare, excepția

inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ și excepția prematurității

acțiunii.

Pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a formulat, de asemenea, întâmpinare invocând excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepția lipsei calității

procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere

privind anularea măsurii de repunere în plată și excepția de litispendență.

Prin încheierea de ședință din 10

mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, excepția inadmisibilității și prematurității acțiunii și

excepția de litispendență.

Prin aceeași încheiere, instanța a

unit cu fondul excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației

Finanțelor Publice a sectorului 4.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1377 din 31 mai 2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a

sectorului 4 București, a admis acțiunea restrânsă formulată de reclamantă și a

obligat pârâta să soluționeze contestația formulată împotriva notei de

compensare nr. 4582 din 9 decembrie 2003.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 1 din Legea

nr. 29/1990, reclamanta fiind în drept să solicite soluționarea contestației de

către organul competent, care este Agenția Națională de

A

dministrare Fiscală, față de refuzul nejustificat al pârâtei

de a emite decizie în conformitate cu prevederile art. 180 din O.G. nr.

92/2003.

Cum organul competent să soluționeze

contestația este Agenția Națională de Administrare Fiscală, instanța a

constatat temeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive a

Administrației Finanțelor Publice a sectorului 4 București.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 9 și 10 C. proc. civ., solicitând să fie avute în vedere și prevederile art. 304

1

din același

cod.

Recurenta a susținut următoarele:

competențe altei instanțe, respectiv Tribunalul București;

excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepție invocată

prin întâmpinarea formulată cu ocazia judecării în fond a pricinii;

care se sprijină;

legal.

Recursul este nefondat.

Recurenta a înțeles să dezvolte

motivele de recurs grupate câte două, prezentând argumente comune, întrucât a

considerat că „sunt strâns legate unul de altul”, astfel că, în cele ce

urmează, vor fi analizate în același mod.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că prin Ordinele Ministerului Finanțelor Publice nr. 281845, nr.

282004, nr. 282200 din 24 iulie 1998, SC K.I. SA a obținut, cu ocazia

privatizării, reeșalonarea datoriilor istorice ale societății și anularea

penalităților și majorărilor de întârziere, în sumă totală de 28.561.496.610

lei.

Prin notele de compensare nr.

2027353 din 4 iunie 2003, nr. 3035 din 15 august 2003 și nr. 4582 din 9

decembrie 2003 (aceasta din urmă făcând obiectul litigiului de față), organele

fiscale, în mod eronat, au repus în plată suma totală de 28.561.496.610 lei.

Astfel, chiar dacă cuantumul sumei

contestate cuprinsă în nota de compensare nr. 4582 din 9 decembrie 2003, este

de 3.342.739.464 lei, instanța de fond a reținut corect că aceasta a fost emisă

în continuarea primelor două, astfel că, în speță, sunt incidente prevederile

art. 173 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

Așa fiind, prima instanță corect a

respins excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, cum

rezultă din încheierea de la 10 mai 2004.

Cum, prin încheierea menționată,

instanța a analizat și s-a pronunțat cu privire la unele excepții invocate în cauză,

între care și excepția necompetenței materiale a curții de apel, nu trebuia să

revină asupra acesteia, cu ocazia pronunțării sentinței recurate.

Așadar, primele două motive de

recurs sunt neîntemeiate.

Nu pot fi reținute ca întemeiate,

nici motivele prin care se susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină și este lipsită de temei legal.

Astfel cum s-a mai arătat, instanța

s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în cauză prin încheierea din 10 mai

2004, singura asupra căreia trebuia să se pronunțe motivat prin sentința

recurată, fiind excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației

Finanțelor Publice a sectorului 4 București, care a fost unită cu fondul.

Această din urmă excepție fiind

admisă, motivarea soluției se regăsește în considerentele sentinței.

Critica potrivit căreia hotărârea ar

fi lipsită de temei legal, trebuie analizată din perspectiva soluției

pronunțate.

Astfel, instanța admițând acțiunea,

a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, să soluționeze

contestația formulată de reclamantă împotriva notei de compensare nr. 4582 din

9 decembrie 2003, hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr.

2/1990 și art. 173 lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

Față de cele ce preced, recursul se

privește ca neîntemeiat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva sentinței civile nr. 1377 din 31 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 ianuarie 2006.