Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3349/2003

HOTĂRÂRE
21.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3349/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de MS împotriva deciziei nr.57 din 31 ianuarie 2003 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională. La apelul nominal au lipsit atât recurentul MS, cât și intimatele Direcția Silvică Bihor și Curtea de Conturi a României. Procedura completă. S-a expus referatul cauzei, arătându-se că recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar datorate, precum și concluzii scrise prin care a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă. Constatând că pricina este în stare de judecată, Curtea a reținut-o spre soluționare.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.77 din 27 septembrie 2002, Colegiul Jurisdicțional Bihor al Curții de Conturi a admis în parte contestația formulată de MS, pădurar la Ocolul silvic V. și a anulat decizia de imputare nr.8 din 22 august 2001, emisă de intimata Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Bihor până la concurența sumei totale de 95.514.943 lei. De asemenea, a menținut decizia respectivă pentru suma de 84.310.824 lei și a obligat pe intimată să plătească contestatorului cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 1.000.000 lei. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr.57 din 31 ianuarie 2003 a respins recursul jurisdicțional declarat în cauză de contestator împotriva sentinței, ca nefondat.

Și această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către contestatorul MS. Recurentul a reiterat excepțiile invocate în fața organelor Curții de Conturi, privind prescripția termenului pentru angajarea răspunderii sale materiale și tardivitatea emiterii deciziei de imputare. În fond, a cerut admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii în întregime a contestației. Recursul este admisibil, dar nu pentru considerentele redate în motivele de casare scrise, ci pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. Astfel cum deja s-a arătat, obiectul contestației formulată de Mercea Simnion, pădurar la Ocolul Silvic V., îl constituie decizia de imputare nr.8 din 22 august 2001, emisă în sarcina sa de către directorul Regiei Naționale a Pădurilor – Direcția Silvică Bihor pentru recuperarea unui prejudiciu în valoare de 179.824.767 lei.

Acest prejudiciu reprezintă contravaloarea materialului lemnos provenit din tăieri ilegale pe raza cantonului 4 Pragna și existența lui a fost constatată de organele de control proprii prin referat. În preambulul deciziei s-a precizat că angajarea răspunderii materiale a pădurarului își găsește temeiul juridic în art.102 și 108 din Codul muncii, atunci în vigoare. Rezultă deci, că existența și întinderea prejudiciului produs în patrimoniul direcției silvice nu au fost stabilite ca efect al controlului efectuat de organele Curții de Conturi, potrivit art.18 din Legea nr.94/ 1992, modificată. Ca atare, s-a apreciat în mod greșit că, Colegiul Jurisdicțional Bihor este competent să soluționeze, în primă instanță, contestația formulată de MS, conform art.41 din aceeași lege.

La rândul său, Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a nesocotit dispozițiile legale privitoare la competența materială atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra recursului atât pe excepțiile ridicate, cât și în fond și prin decizia nr.57 din 31 ianuarie 2003, a menținut soluția colegiului jurisdicțional. Ținând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul și a se dispune casarea ambelor hotărâri pronunțate de organele Curții de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, Secția conflicte și litigii de muncă. Văzând și prevederile art.2 lit.b și art.313 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.70, 73 și următoarele din Legea nr.168/1999.

DECIDE: Admite recursul declarat de MS împotriva deciziei nr. 57 din 31 ianuarie 2003 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională. Casează decizia atacată și sentința nr.77 din 27 septembrie 2002 a Colegiului jurisdicțional Sibiu și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bihor – Secția litigii și conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de H.I.N. împotriva deciziei nr.268 din 4 iunie 2002 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi. La apelul nominal au lipsit recurentul H.I.N. și intimatele Regia Națională a Pădurilor - Direcția S
ÎCCJ 2004-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8079/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 18 din 8 mai 2003, Colegiul jurisdicțional Timiș al Camerei de Conturi a respins contestația formulată de R.P., împotriva deciziei de im
ÎCCJ 2004-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 892/2004
altă parte, decizia nr. 222/2002 este nelegală și neîntemeiată, cu referire la admiterea recursului pârâților și modificarea sentinței instanței de fond, referitoare la pct. 1 și 2 din actul de sesizare al procurorului financiar. Analizându
ÎCCJ 2004-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7807/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 41 din 23 aprilie 2003 a Colegiului jurisdicțional Bihor, s-a admis în parte, contestația formulată de petentul Ț.M. împotriva deciziei
ÎCCJ 2003-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1835/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 104, pronunțată la data de 28 martie 2002 în dosarul nr. 51/2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă