ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de P.G.F.  împotriva deciziei nr.444 din 2

octombrie 2001 a  Curții de Conturi a României – Secția

jurisdicțională.

La

apelul nominal  s-au prezentat: P.G.F. personal și asistată de

avocatul V.I., N.M. personal și M.C. personal și asistat de avocatul O.Z.,

lipsind M.S., Comisia Națională pentru Controlul  Activității

Nucleare și Curtea de Conturi a României.

Procedura

completă.

În

prealabil, Curtea a pus în discuție admisibilitatea criticilor 2 și 3

din prezentul recurs, critici care nu au făcut obiectul analizei –

Secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

Avocatul

V.I. a precizat că renunță la aceste noi motive de recurs

formulate și pe fond a susținut recursul și a solicitat

admiterea acestuia cu referire la motivele scrise.

Avocatul

O.Z. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că nu

se încadrează în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă

și a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 4.000.000 lei.

N.M.

a pus concluzii de respingere a recursului.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Colegiul

Jurisdicțional al Curții de Conturi a României, prin  sentința

nr.27 din 7 mai 2001, a admis în parte, încheierea nr.86 din 12 septembrie 2000

și în consecință:

-a

obligat Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

la plata sumei de 26.969.885 lei, majorări de întârziere către

bugetul de stat aferente sumei de 42.005.700 lei, reprezentând venituri legal

cuvenite bugetului de stat,

-a

obligat, în solidar, pe N.M. și P.G.F. la plata sumei de 26.969.885 lei, despăgubiri

civile către C.N.C.A.N. precum și la dobânda de 35% ce urmează a

se calcula asupra sumei de 26.969.885 lei, de la data nașterii

prejudiciului (data plății majorărilor) până la plata

integrală a sumei de 26.969.885 lei,

-a

obligat C.N.C.A.N. la 4.300.707 lei majorări de întârziere către

bugetul de stat aferente sumei de 230.575,5 mii lei.

A

constatat virarea debitelor în sumă de 230.575,5 mii lei (asupra

căreia s-au calculat majorări de întârziere) până la 31

octombrie 1999 (respectiv de la 18 ianuarie 1999, 16 aprilie 1999, 6 mai 1999

și 14 mai 1999) și opozabilitatea în cauză a prevederilor

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.68/1999.

De

asemenea, instanța a scutit C.N.C.A.N. de la plata sumei de 4.300.707 lei,

majorări de întârziere în temeiul art.6 din Ordonanța de

Urgență a Guvernului nr.68/199 și în consecință a

absolvit pe P.G.F. și N.M. de plata despăgubirilor civile în aceleși

cuantum ce ar fi rezultat din plata majorărilor de întârziere.

A

respins actul de sesizare față de P.G.F. și N.M. în ce

privește suma de 1.173.800 lei majorări de întârziere.

A

respins actul de sesizare față de pârâții M.C. și M.S.

S-au

luat măsuri asiguratorii asupra veniturilor și bunurilor mobile

și imobile ale lui N.M. și P.G.F.

Au

mai fost obligate aceleași părți și la câte 100.000 lei

fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că în urma controlului

efectuat de Secția de Control Ulterior I a  Curții de Conturi, pentru

perioada anului 1999 la Comisia Națională pentru Controlul

Activităților Nucleare (CNCAN), s-au constatat nereguli, astfel

că prin încheierea 86 din 12 septembri 2000 s-a sesizat Colegiul

Jurisdicțional al Curții de Conturi în vederea stabilirii

răspunderii juridice civile a lui N.M. și P.G.F., șef serviciu

financiar, respectiv director în cadrul C.N.C.A.N. pentru sumele de 27.902,1

mii lei, 4.300,7 mii lei și 1.173,8 mii lei.

La

27 noiembrie 2000, în baza art.70 din Legea nr.94/1992, s-a dispus

introducerea în cauză în calitate de pârât a  lui M.C., iar la 12 martie

2001 a lui M.S.

Pentru

aceștia doi, s-a reținut că nu se fac vinovați de

producerea vreunei pagube și s-a respins actul de  sesizare în ceea ce-i

privește.

Referitor

la N.M. și P.G.F. s-a reținut că nu și-au îndeplinit

obligația de a întocmi „Fișa încasărilor extrabugetare” pe care

să o predea serviciului financiar, iar atunci când au făcut-o nu au

înregistrat această operațiune, astfel că nevirarea la bugetul

de stat a sumei de 42.500.700 lei, le este imputabilă.

În

consecință, acestea au fost obligate la plata sumei de  26.969.885

lei, despăgubiri civile către C.N.C.A.N., reprezentând

majorările la care chiar C.N.C.A.N. a fost obligată, precum și

la dobânda aferentă.

În

ce provește suma de 4.300.707 lei, majorări de întârziere calculate

asupra sumei de 230.575,5 mii lei, s-a reținut existența unor

întârzieri în plata veniturilor cuvenite bugetului de stat și

existența obligației de plată a majorărilor, însă

urmare a aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență a

Guvernului nr.68/1999, cu consecința scutirii C.N.C.A.N. la plata

majorărilor și a  pârâtelor la plata despăgubirilor  civile în

același cuantum ce ar fi rezultat din plata majorărilor de

întârziere.

Privitor

la 1.173.800 lei, majorări de întârziere calculate asupra sumei de 151,65

USD,

s-a

reținut că bugetul de stat nu a fost prejudiciat, astfel că s-a

respins cererea ca pârâtele să fie obligate la plata ei.

Secția

Jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr.444 din 2

octombrie 2001, a respins recursurile declarate de Comisia Națională

pentru Controlul Activităților Nucleare și de P.G.F. și N.M.

și a  obligat recurentele la câte 100.000 lei, fiecare, cheltuieli

judiciare statului.

Considerând

hotărârile netemeinice și nelegale, P.G.F. a declarat recurs și

a solicitat admiterea lui și casarea hotărârilor iar în fond –

respingerea actului de sesizare – încheierea nr.86 din 12 septembrie 2000 a

S.C.U. I a Curții de Conturi, ca netemeinic și nelegal.

Se

arată că vinovat de neîntocmirea fișelor încasărilor extrabugetare

se face economistul M.C., introdus inițial în cauză, dar scos de

prima instanță, soluție menținută și de

instanța de  recurs jurisdicțional, astfel că acesta trebuie

să răspundă pentru producerea pagubei.

Prin

aplicarea greșită a legii s-a considerat că suma de 1500 mii lei

„nu se cuvenea la bugetul de stat fiind o taxă și nu un tarif”,

diminuând majorările de întârziere corespunzător cu suma

respectivă; fiind o taxă, acestea se cuvenea numai la bugetul de

stat. Cum suma în cauză se consideră taxă și a fost

virată în termen se cuvenea scăderea penalizărilor aferente.

Dobânda

trebuia stabilită nu de 35% pe an, ci de 30% pe an, corespunzătoare

dobânzii  titlurilor de stat emise de Ministerul Finanțelor, la acea

dată.

Recursul

este nefondat.

Cu

ocazia controlului efectuat în perioada 23 aprilie – 5 iunie 2000 de

Secția de Control Ulterior I a Curții de Conturi, la C.N.C.A.N., au

fost încheiate o serie de acte și anume procesul-verbal din 7 iunie 2000,

Raportul din 9 iunie 2000, acte care s-au finalizat prin încheierea nr. 86

din   12   septembrie   2000,   prin   care   s-a   sesizat  Colegiul

Jurisdicțional – în vederea stabilirii răspunderii juridice cu

privire la sumele virate cu întârziere la bugetul de stat.

Culpa

în producerea pagubei constatate cade în sarcina lui P.G.F. și N.M.,

pentru că acestea au încălcat, prin neîndeplinirea obligațiilor

prevăzute în fișa postului, dispozițiile înscrise în Legea

nr.111/1996 și Regulamentul de  taxe și tarife aprobat prin Ordinul

C.N.C.A.N. nr.80/1998, Ordonanța Guvernului nr.11/1996 și Legea

nr.36/1999.

Culpa

acestora, constă în neîntocmirea documentației cu respectarea

normelor legale, faptul că au manifestat inactivitate și nu au datat

documentația, astfel că nu s-a putut dovedi când M.L.C. a  luat

cunoștință de aceasta.

Dacă

la Secția jurisdicțională, recurenta de azi cerea a se constata

că și acesta se face vinovat de cauzarea prejudiciului, în

această fază procesuală  se susține că numai lui îi

revine vinovăția în producerea prejudiciului.

Apărarea

nu poate fi primită, întrucât cele trei situații deduse

judecății, cu termen scadent la 27 septembrie 1999, 8 octombrie 1999

și 26 noiembrie 1999 au fost întocmite  în perioada cât M.C. (pag. 164,

172, 178) era salariat al Direcției generale de dezvoltare și resurse

(respectiv după 20 septembrie 1999) data când s-a reîncadrat, după

satisfacerea stagiului militar.

Cum

acesta nu lucra la contabilitate, în mod legal, s-a luat măsura

respingerii sesizării în cel privește (de precizat că

inițial nu a figurat, el a fost introdus în proces la cererea recurentei).

Celelalte

două motive de recurs (privitor la considerarea sumei de 1.500 mii lei

drept taxă și fiind virată în termen se impune scăderea

penalităților și necesitatea aplicării unei dobânzi de 30%

pe an în loc de 35%) se constată că nu au fost cuprinse și în

motivele de casare din recursul jurisdicțional, situație care impune

a nu fi avute în vedere.

În

consecință, recursul se privește nefondat și în baza

art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

Potrivit

art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la 4

milioane lei cheltuieli de judecată către M.C., cheltuieli

reprezentând onorariu de avocat, dovedit în actul existent la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de P.G.F. împotriva deciziei nr.444 din 2 octombrie 2001 a

Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională, ca

nefondat.

Obligă

recurenta la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către M.C.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  7 martie 2003.