ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2003

Reține următoarele: Prin acțiunea formulată la 31 ianuarie 2000 P.C. a solicitat ca S pitalul universitar de urgență B ucurești să fie obligat să rectifice carnetul său de muncă în sensul inserării la rubrica meseria sau funcția a titlului de asistent medical cu studii postliceale gradația a IV-a. Prin aceeași acțiune reclamanta a pretins că, în considerarea aceleiași calificări, să i se plătească de către pârât 14.000.000 lei reprezentând o diferență de salariu datorată cu începere de la 1 mai 1998. Prin sentința nr. 2387 pronunțată la 21 martie 2001 Judecătoria sectorului 5 București a respins acțiunea reținând în esență că de la 25 aprilie 1996 reclamanta este angajata Spitalului universitar de urgență București încadrarea sa inițială în funcția de asistent medical principal cu studii medii fiind modificată de la 1 noiembrie 1998 în aceea de asistent medical cu studii postliceale grad principal.

S-a reținut, de asemenea, că drepturile salariale de care reclamanta a beneficiat efectiv au fost acordate acesteia respectându-se atât funcția de încadrare cât și dispozițiile legale aplicabile în materie. Recursul împotriva acestei sentințe declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1008/R pronunțată la 5 iunie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, hotărârea primei instanțe fiind modificată în sensul admiterii contestației cu consecința obligării unității pârâte la rectificarea carnetului de muncă și la plata către P.C. a sumei de 14.000.000 lei reprezentând o diferență de salariu cuvenită acesteia cu începere de la 1 mai 1998. Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a avut în vedere în primul rând împrejurarea că la data aplicării H.G.

nr. 797/1997 recurenta promovase atât cursul de echivalare a studiilor medii cu cele postliceale, cât și examenul de grad principal în funcția de asistent medical și avea gradația profesională 4. S-a reținut, de asemenea, că în executarea H.G. nr. 797/1997 a fost emisă Circulara Ministerului Sănătății nr. 1691/IV/13/1997 conform căreia asistenții medicali care, asemeni reclamantei, au promovat cursul pentru echivalarea studiilor și examenul de grad principal la funcția deținută anterior aveau dreptul de a fi încadrați în funcția de asistenți medicali - gradul principal cu studii postliceale, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare. În raport cu reglementările menționate s-a apreciat că acțiunea era întru-totul întemeiată, iar prin admiterea acesteia se asigura și realizarea principiului deplinei și justei reparări a prejudiciului suferit de recurentă ca urmare a faptei ilicite culpabile a intimatei.

La 5 iunie 2002, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/200 și nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1008 pronunțată la 5 iunie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă. În susținerea acestui recurs decizia atacată a fost criticată pentru încălcarea esențiala a actelor normative având ca obiect de reglementare salarizarea personalului din sectorul bugetar. În acest sens au fost menționate dispozițiile art. 4 pct. 1, art. 5 pct. 4, art. 23, art. 24 și art. 26 din H.G.

nr. 281/1993, art. 18 din Legea nr. 134/1994, art. 5, art. 12-18 și art. 24-26 din Legea nr. 154/1998 precum și prevederile H.G. nr. 749/1998 afirmându-se că în raport cu respectivele reglementări obligația de plată stabilită în sarcina pârâtei este lipsită de temei legal. În aceeași ordine de idei s-a subliniat că acordarea drepturilor bănești pretinse de reclamantă nu putea avea loc decât în condițiile respectării de către pârâtă a normelor de disciplină bugetară care presupuneau acordul prealabil - exprimat în forme specifice - al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, al Ministerului Sănătății, al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor. În urma declarării recursului în anulare cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2554/2002.

Prin întâmpinarea formulată la 18 februarie 2003 precum și cu ocazia dezbaterilor intimata-reclamantă P.C. a solicitat respingerea recursului în anulare susținând în esență că aplicarea H.G. nr. 797/1997 nu impunea suplimentarea statului de funcții al angajatorului printr-o mărire a numărului de angajați ci numai transformarea unor funcții deja existente, operațiune care nu necesită obținerea unor aprobări sau avize din partea unor ministere ori a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București. În același sens s-a mai afirmat că modificările de ordin legislativ intervenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 sunt irelevante în cauză întrucât drepturile bănești pretinse de reclamantă prin acțiune corespundeau reglementărilor anterioare, aflate în vigoare la data publicării H.G.

nr. 797/1997. În ceea ce îl privește intimatul-pârât S pitalul universitar de urgență B ucurești a solicitat admiterea recursului în anulare însușindu-și argumentele aduse în susținerea acestuia. Având a se pronunța asupra recursului în anulare astfel declarat, Curtea reține că la data publicării H.G. nr. 797/1997 salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar erau acelea prevăzute în anexa 2/II a H.G. nr. 281/1993. Conform mențiunilor de la pct. 5, 6 și 7 din aceeași anexă (mențiuni referitoare la funcțiile de asistent medical principal, asistent medical și asistent debutant) respectiva reglementare se referea exclusiv la personalul cu studii medii încadrat în astfel de funcții, neexistând nici o referire expresă la un regim salarial derogatoriu aplicabil instituit pentru absolvenții unor școli postliceale de specialitate ori pentru cei aflați într-o situație similară lor.

Prin urmare, la data intrării în vigoare a H.G. nr. 797/1997 măsura echivalării studiilor de care a beneficiat intimata-reclamantă era lipsită de relevanță sub aspectul salarial. Este, de asemenea, de observat că o corelare a legislației salariale cu prevederile H.G. nr. 797/1997 a avut loc numai prin intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998. În acest sens sunt de menționat în primul rând subpunctele 5-8 din anexa 7/2 / II a respectivei legi care se referă în mod distinct la funcțiile de asistent medical principal și asistent medical cu studii postliceale și respectiv cu studii medii stabilind coeficienți diferențiați de multiplicare. Relevante pentru soluționarea cauzei de față sunt și mențiunile de la pct. 6 al anexei 10 a aceluiași act normativ care, abrogând dispozițiile echivalente ale H.G.

nr. 281/1993, au confirmat implicit faptul că acestea aveau o deplină aplicare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998. În acest context sunt întru-totul justificate și observațiile formulate în susținerea recursului în anulare referitoare la obligațiile intimatei-pârâte de respectare a disciplinei bugetare în materia salarizării. Este de reținut astfel că potrivit art. 24 și art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993 denumirea funcției, gradul sau treapta profesională ca și nivelul studiilor ocupanților unor astfel de funcții reprezentau indicatori ai statului de funcții și ai statului de personal al fiecărei unități, iar parametrii valorici ai acestor state nu puteau depăși nivelul alocațiilor bugetare destinate plății salariilor.

În speță toate aceste dispoziții legale au fost ignorate și încălcate de către instanța de recurs care a pronunțat astfel o decizie ce întră sub incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Așa fiind, și ținând seama de dispozițiile art. 330 3 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 din același cod, Curtea urmează a admite recursul în anulare casând decizia pronunțată în recurs. Totodată va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1008/R din 5 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o casează și respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.C. împotriva sentinței civile nr. 2387 din 21 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2003.