ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2003

Reține următoarele:

Prin acțiunea formulată la 31 ianuarie

2000 P.C. a solicitat ca

S

pitalul

universitar de urgență

B

ucurești

să fie obligat să rectifice carnetul său de muncă în sensul inserării la

rubrica meseria sau funcția a titlului de asistent medical cu studii

postliceale gradația a IV-a.

Prin aceeași acțiune reclamanta a pretins

că, în considerarea aceleiași calificări, să i se plătească de către pârât

14.000.000 lei reprezentând o diferență de salariu datorată cu începere de la 1

mai 1998.

Prin sentința nr. 2387 pronunțată la 21

martie 2001 Judecătoria sectorului 5 București a respins acțiunea reținând în

esență că de la 25 aprilie 1996 reclamanta este angajata Spitalului universitar

de urgență București încadrarea sa inițială în funcția de asistent medical

principal cu studii medii fiind modificată de la 1 noiembrie 1998 în aceea de

asistent medical cu studii postliceale grad principal.

S-a reținut, de asemenea, că drepturile

salariale de care reclamanta a beneficiat efectiv au fost acordate acesteia

respectându-se atât funcția de încadrare cât și dispozițiile legale aplicabile

în materie.

Recursul împotriva acestei sentințe

declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1008/R pronunțată la 5

iunie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, hotărârea primei

instanțe fiind modificată în sensul admiterii contestației cu consecința

obligării unității pârâte la rectificarea carnetului de muncă și la plata către

P.C. a sumei de 14.000.000 lei reprezentând o diferență de salariu cuvenită

acesteia cu începere de la 1 mai 1998.

Pentru a pronunța această decizie instanța

de recurs a avut în vedere în primul rând împrejurarea că la data aplicării

H.G. nr. 797/1997 recurenta promovase atât cursul de echivalare a studiilor

medii cu cele postliceale, cât și examenul de grad principal în funcția de

asistent medical și avea gradația profesională 4.

S-a reținut, de asemenea, că în executarea

H.G. nr. 797/1997 a fost emisă Circulara Ministerului Sănătății nr.

1691/IV/13/1997 conform căreia asistenții medicali care, asemeni reclamantei,

au promovat cursul pentru echivalarea studiilor și examenul de grad principal

la funcția deținută anterior aveau dreptul de a fi încadrați în funcția de

asistenți medicali - gradul principal cu studii postliceale, beneficiind de

drepturile salariale corespunzătoare.

În raport cu reglementările menționate s-a

apreciat că acțiunea era întru-totul întemeiată, iar prin admiterea acesteia se

asigura și realizarea principiului deplinei și justei reparări a prejudiciului

suferit de recurentă ca urmare a faptei ilicite culpabile a intimatei.

La 5 iunie 2002, în conformitate cu

prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/200 și nr.

59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1008 pronunțată la

5 iunie 2001 de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

În susținerea acestui recurs decizia

atacată a fost criticată pentru încălcarea esențiala a actelor normative având

ca obiect de reglementare salarizarea personalului din sectorul bugetar.

În acest sens au fost menționate

dispozițiile art. 4 pct. 1, art. 5 pct. 4, art. 23, art. 24 și art. 26 din H.G.

nr. 281/1993, art. 18 din Legea nr. 134/1994, art. 5, art. 12-18 și art. 24-26

din Legea nr. 154/1998 precum și prevederile H.G. nr. 749/1998 afirmându-se că

în raport cu respectivele reglementări obligația de plată stabilită în sarcina

pârâtei este lipsită de temei legal.

În aceeași ordine de idei s-a subliniat că

acordarea drepturilor bănești pretinse de reclamantă nu putea avea loc decât în

condițiile respectării de către pârâtă a normelor de disciplină bugetară care

presupuneau acordul prealabil - exprimat în forme specifice - al Direcției de

Sănătate Publică a Municipiului București, al Ministerului Sănătății, al

Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.

În urma declarării recursului în anulare

cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție

cu numărul de dosar 2554/2002.

Prin întâmpinarea formulată la 18

februarie 2003 precum și cu ocazia dezbaterilor intimata-reclamantă P.C. a

solicitat respingerea recursului în anulare susținând în esență că aplicarea

H.G. nr. 797/1997 nu impunea suplimentarea statului de funcții al angajatorului

printr-o mărire a numărului de angajați ci numai transformarea unor funcții

deja existente, operațiune care nu necesită obținerea unor aprobări sau avize

din partea unor ministere ori a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului

București.

În același sens s-a mai afirmat că

modificările de ordin legislativ intervenite ca urmare a intrării în vigoare a

Legii nr. 154/1998 sunt irelevante în cauză întrucât drepturile bănești

pretinse de reclamantă prin acțiune corespundeau reglementărilor anterioare,

aflate în vigoare la data publicării H.G. nr. 797/1997.

În ceea ce îl privește intimatul-pârât

S

pitalul universitar de urgență

B

ucurești a solicitat admiterea

recursului în anulare însușindu-și argumentele aduse în susținerea acestuia.

Având a se pronunța asupra recursului în

anulare astfel declarat, Curtea reține că la data publicării H.G. nr. 797/1997

salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar erau acelea

prevăzute în anexa 2/II a H.G. nr. 281/1993.

Conform mențiunilor de la pct. 5, 6 și 7

din aceeași anexă (mențiuni referitoare la funcțiile de asistent medical

principal, asistent medical și asistent debutant) respectiva reglementare se

referea exclusiv la personalul cu studii medii încadrat în astfel de funcții,

neexistând nici o referire expresă la un regim salarial derogatoriu aplicabil

instituit pentru absolvenții unor școli postliceale de specialitate ori pentru

cei aflați într-o situație similară lor.

Prin urmare, la data intrării în vigoare a

H.G. nr. 797/1997 măsura echivalării studiilor de care a beneficiat intimata-reclamantă

era lipsită de relevanță sub aspectul salarial.

Este, de asemenea, de observat că o

corelare a legislației salariale cu prevederile H.G. nr. 797/1997 a avut loc

numai prin intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.

În acest sens sunt de menționat în primul

rând subpunctele 5-8 din anexa 7/2

/

II a

respectivei legi care se referă în mod distinct la funcțiile de asistent

medical principal și asistent medical cu studii postliceale și respectiv cu

studii medii stabilind coeficienți diferențiați de multiplicare.

Relevante pentru soluționarea cauzei de

față sunt și mențiunile de la pct. 6 al anexei 10 a aceluiași act normativ

care, abrogând dispozițiile echivalente ale H.G. nr. 281/1993, au confirmat

implicit faptul că acestea aveau o deplină aplicare anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 154/1998.

În acest context sunt întru-totul

justificate și observațiile formulate în susținerea recursului în anulare

referitoare la obligațiile intimatei-pârâte de respectare a disciplinei

bugetare în materia salarizării.

Este de reținut astfel că potrivit art. 24

și art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993 denumirea funcției, gradul sau

treapta profesională ca și nivelul studiilor ocupanților unor astfel de funcții

reprezentau indicatori ai statului de funcții și ai statului de personal al

fiecărei unități, iar parametrii valorici ai acestor state nu puteau depăși

nivelul alocațiilor bugetare destinate plății salariilor.

În speță toate aceste dispoziții legale au

fost ignorate și încălcate de către instanța de recurs care a pronunțat astfel

o decizie ce întră sub incidența art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Așa fiind, și ținând seama de dispozițiile

art. 330

3

C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 304 pct. 9,

art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 din același cod, Curtea urmează a admite

recursul în anulare casând decizia pronunțată în recurs.

Totodată va fi respins ca nefondat

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1008/R din 5 iunie 2001 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, pe care o casează și respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta P.C. împotriva sentinței civile nr. 2387 din 21 martie 2001 a

Judecătoriei sectorului 5 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13

martie 2003.