ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 662/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 662/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ
La data de 5 februarie 2003 s-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de Z.D.și A.împotriva deciziei civile nr.2432 din 11 iunie 2000 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 5 februarie 2003, iar pronunțarea s-a amânat la 19 februarie 2003. C U R T E A Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, revizuienții Z.D. și Z.A. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.M., anularea deciziei nr.2432 din 11.07.2000 a Curții de Apel Ploiești, întrucât este potrivnică deciziei nr.1046 din 22.04.1996 pronunțată de Tribunalul Prahova, menținută de Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr.2175 din 28.10.1996, ca urmare a respingerii recursului intimatei.
Revizuienții își întemeiază cererea pe prevederile art.322 pct.7 C.proc.civ., învederând că prin decizia nr.1046 din 22.04.1996 a Tribunalului Prahova s-a admis apelul revizuienților și s-a respins acțiunea în revendicare introdusă de intimată împotriva lor privind terenul în suprafață de 61 mp și a magaziei. Ulterior, investită cu acțiunea în revendicare formulată de revizuienți privind același imobil, după ce prima instanță a admis acțiunea, soluție confirmată în apel, Curtea de Apel Ploiești, admițând recursul intimatei a respins acțiunea revizuienților prin decizia civilă nr.2432/2000, a cărei anulare o solicită. Prin sentința civilă nr.10 din 22 noiembrie 2000, Curtea de Apel Ploiești, având în vedere prevederile art.323 C.proc.civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții Supreme de Justiție.
Cererea de revizuire nu este întemeiată. Potrivit art.322 pct.7 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanța de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat. Pe de altă parte, posibilitatea de a obține revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca în cadrul celui de al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea obiecțiilor ridicate în legătură cu existența acelei hotărâri.
În prezenta cerere de revizuire, din analiza celor două hotărâri pretins potrivnice, apare evident că în cel de al doilea proces, finalizat prin decizia nr.2432 din 11.07.2000 a Curții de Apel Ploiești, urmare motivelor de apel formulate de intimată în acest sens, tribunalul a luat în discuție și a examinat în considerentele deciziei nr.1632 din 22.06.1999 hotărârile pronunțate în primul proces, anume decizia nr.1046/1996 a Tribunalului Prahova și decizia nr.2175/1996 a Curții de Apel Ploiești. Ca atare, invocându-se existența hotărârilor anterioare, care au și fost examinate în considerentele deciziei nr.1632/22.06.1999, în prezenta revizuire nu se mai poate cere analizarea lor și să se revină asupra soluției date, care, dacă s-ar admite, ar însemna ca pe această cale să se exercite un control judiciar, inadmisibil prin intermediul revizuirii.
Întrucât nu există hotărâri potrivnice în sensul art.322 pct.7 C.proc.civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții Z.D. și Z.A. împotriva deciziei nr.2432 din 11 iulie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.