ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2110/2003

HOTĂRÂRE
30.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2110/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Colegiul jurisdicțional Arad al

Curții de Conturi, prin sentința nr. 59 din 15 octombrie 2002, a admis excepția

de tardivitate și a anulat deciziile de imputare nr. 116 din 26 septembrie

2001, pentru suma de 2.899.167 lei, nr. 130 din 26 septembrie 2001, pentru suma

de 648.818 lei și nr. 138 din 26 septembrie 2001, pentru suma de 432.834 lei,

emise de S.N. I.F., sucursala Arad, în sarcina contestatoarei T.C.. Totodată,

pârâta a fost obligată la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat.

S-a reținut că emiterea deciziilor

s-a făcut peste termenul de 60 de zile de la data când conducerea unității a

luat cunoștință de producerea pagubei, respectiv la 22 iunie 2001, pe baza

Notei de constatare nr. 2006, întocmită de șeful Corpului de Control din cadrul

S.N. I.F. SA București.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 697 din 6 decembrie 2002, a respins recursul

jurisdicțional formulat de S.N. I.F., sucursala Arad.

Considerând hotărârile netemeinice

și nelegale, pârâta a declarat recurs, susținând că deciziile de imputare nu au

fost emise tardiv față de procesul-verbal nr. 2487 din 31 iulie 2001, întocmit

de organele de audit intern al societății, prin care s-a adus la cunoștința

conducerii că T.C. a produs pagubă unității.

S-a arătat că prin nota de

constatare nr. 2006 din 22 iunie 2001 s-au sesizat numai anumite nereguli în

cadrul sucursalei, fără a se identifica pagubele imputate, motiv pentru care

s-au aplicat numai măsuri administrative, după care s-au făcut verificări și în

legătură cu prejudiciile imputate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 108 alin. (2) C.

muncii, termenul de emitere a deciziilor de imputare este de cel mult 60 de

zile de la data când cel în drept să emită decizia de imputare. a luat

cunoștință de producerea pagubei.

Conform deciziei de îndrumare nr.

1/1976 a Plenului Tribunalului Suprem, termenul de emitere a deciziei de

imputare curge de la data înregistrării la registratura generală a unității, a

procesului-verbal sau a notei de constatare a organelor de control ori a unui

act echivalent acestuia, întocmit de un organ competent, prin care se aduce la

cunoștința unității despre producerea pagubei.

Prin nota de constatare nr. 2006 din

20 iunie 2001, întocmită de șeful Corpului de Control din cadrul pârâtei și

semnată de directorul sucursalei Arad, s-au sesizat o serie de abuzuri și

furturi producătoare de prejudicii, care au mai fost consemnate și în notele de

constatare nr. 1363 din 8 mai 2001, nr. 1659 din 25 mai 2001 și nr. 1896 din 12

iunie 2001, dispunîndu-se luarea de măsuri pentru recuperarea prejudiciilor

produse de la cei vinovați, precum și alte măsuri disciplinare ori

administrative.

Prin această notă, conducătorul

unității a luat cunoștință de faptele semnalate de organul de control și de

faptul că s-au produs prejudicii de către anumite persoane fizice nominalizate,

astfel că era obligatoriu ca toate verificările dispuse ulterior și emiterea

deciziilor de imputare să se facă cu respectarea termenului de 60 de zile,

calculat de la data de 22 iunie 2001.

De menționat, că procesul-verbal nr.

2487 din 31 iulie 2001 în baza căruia s-a împărțit prejudiciul constatat pe

persoane răspunzătoare, constituie un act de completare a notei din 22 iunie

2001, dar acesta nu este de natură a modifica data de la care a început să

curgă termenul de emitere a deciziilor de imputare, conform art. 108 alin. (2)

În consecință, soluția pronunțată de

Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, de anulare a deciziilor de

imputare ca tardiv emise și de respingere a recursului jurisdicțional,

pronunțată de secția jurisdicțională, este temeinică și legală, astfel că

recursul se privește nefondat și în baza art. 312 pct. 1 C. proc. civ., urmează

a fi respins

Respinge recursul declarat de S.N. I.F. SA, prin sucursala

Arad, împotriva deciziei nr. 697 din 6 decembrie 2002 a Curții de Conturi,

secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2003
plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500.000 lei. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 416 din 17 septembrie 2002, a admis recursul jurisdicțional declarat de S.N. Î.F. SA, sucursala Arad, a modificat sentin
ÎCCJ 2003-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1131/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea „I.F.” SA – Sucursala Arad împotriva decizie 415 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională. La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta de Societatea „I.F.” S
ÎCCJ 2003-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1150/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea Națională “Î.F.” SA prin Sucursala Arad împotriva deciziei nr.413 din 17 septembrie 2002 a Curții de Conturi a României – Secția jurisdicțională. La apelul nominal au lipsit recurenta So
ÎCCJ 2003-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1148/2003
competenței emitentului deciziei de imputare, ceea ce împiedica discutarea oricărei alte excepții și judecarea pe fond. Se mai reține de Curtea Supremă de Justiție că numita N.M. a îndeplinit funcția de director economic în cadrul sucursale
ÎCCJ 2003-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1151/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Colegiul jurisdicțional Arad al Curții de Conturi, prin sentința nr. 10 din 17 aprilie 2002, a admis contestația formulată de N.M., împotriva deciziei de
Sursă