ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 938/2003

S-a

luat în examinare  recursul declarat de reclamanții M.Ș., M.G.și N.M.împotriva

deciziei nr.75 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă.

La

apelul  nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul local al Municipiului

Cluj Napoca prin consilier juridic A.Z.. Au lipsit recurenții-reclamanți.

Procedura

completă.

Recurenții-reclamanți

au solicitat judecarea  cauzei în lipsă.

Consilier

juridic A.Z. solicită respingerea recursului, arătând că soluțiile pronunțate

în cauză, sunt întemeiate, recurenții-reclamanți nefăcînd dovada calității de

persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2001 sub nr.10888 pe rolul

Tribunalului Cluj reclamanții M.Ș., M.G.și N.M.(născută M.), în contradictoriu

cu Consiliul local Cluj-Napoca a solicitat  instanței ca prin hotărârea pe care

o va pronunța să anuleze dispoziția 3081 din 12 noiembrie 2001 emisă de către

pârâtă și să se constate că  neîntemeiat a fost respinsă cererea lor privind

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat  în str.Plevnei nr.57-64

respectiv str.Dobrogei nr.60-66, teren în suprafață de 3 iughări și 1068

stânjeni înscris în CF a Orașului Cluj sub nr.4308  cu nr.top.16133/3 și

16132/2.

În

motivarea cererii reclamanții arată că ei sunt moștenitorii lui M.T. care era

proprietar prin cumpărare printr-un act sub semnătură privată a terenului în

litigiu.

Se

mai arată că autoarea lor a fost deposedată, prin decizia nr.52648/IV/963 din

22 octombrie 1958, abuziv de acest teren.

Tribunalul

Cluj – secția civilă, prin sentința nr.41 din 15 februarie 2002, a respins

acțiunea formulată de către reclamanți ca nefondată, reținându-se în esență că

actul sub semnătură privată încheiat la data de 24 februarie 1948 a produs

efecte numai între părțile contractante, dar conform prevederilor Legii

nr.115/1938, nu poate face dovada dreptului de proprietate al autoarei

reclamanților.

Curtea

de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.75 din 30 mai 2002, a respins ca nefondat

apelul formulat de către reclamanți împotriva sentinței pronunțate de către

Tribunalul Cluj.

Pentru

a pronunța această hotătrâre instanța de apel a constatat că înscrisul sub

semnătură privată invocat de către reclamanți și în legătură cu care susțin că

reprezintă titlul lor de proprietate, nu poate fi apreciat în acest sens pentru

că el nu este încheiat în formă autentică și nu a fost întabulat.

Instanța

de apel a reținut de asemenea că nici susținerea reclamanților că ar fi

dobândit terenul prin prescripția achizitivă de 10 ani conform prevederilor

art.1895 C.civ.nu este fondată pentru că aceste norme nu sunt incidente în

speță întrucât dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune numai în

cele două situații prevăzute de art.27 și 28 din Legea nr.115/1938 care nu sunt

îndeplinite în cauză.

Împotriva

acestei decizii reclamanții au declarat recurs invocând prevederile art.304

pct.9 C.proc.civ..

Se susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că

dovada proprietății se poate face numai cu acte autentice, când prevederile

Legii nr.10/2001 nu prevăd acest  lucru, iar Legea nr.18/1991 prevede că

această dovadă se poate face chiar cu martori.

Se

mai susține de asemenea că în mod greșit instanța a apreciat că dobândirea

dreptului de proprietate prin uzucapiune este posibilă numai în cazurile

prevăzute de art.27 și 28 din Legea nr.115/1938, cu toate că art.1895 C.civ.nu

a fost abrogat, deci se aplică în speță.

Mai

susțin reclamanții-recurenți că este necesară admiterea recursului și  pentru a

le da posibilitatea să poată administra probe în complectarea probei cu

înscrisul sub semnătură privată.

De

menționat că la data de 18 februarie 2003, cu mult peste termenul legal de

declarare a recursului față de data la care a fost primită comunicarea

hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Cluj – respectiv 14,17,19 iunie 2002 –

recurenții depun o cerere prin care formulează „precizări” la recursul declarat

inițial în termen legal la data de 25 iunie 2002.

În

această „precizare” reclamanții arată în primul rând câ în realitate lor li s-a

reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.2063 din 23

februarie 1993 a Judecătoriei Cluj Napoca și s-a dispus și punerea lor în

posesie prin sentința civilă nr.3953 din 20 octombrie 1994 a Tribunalului Cluj

în baza prevederilor  Legii nr.18/1991, dar, sfătuiți greșit, au solicitat,

obținerea de măsuri reparatorii și pe Legea nr.10/2001.

În

al doilea rând, arată că înțelege să renunțe la dreptul pretins în baza Legii

nr.10/2001, dar să se admită recursul formulat.

O

a treia susținere este aceea că în mod greșit instanțele au considerat că nu au

titlul de proprietate, când actul sub semnătură privată pe care l-au invocat a

căpătat dată certă.

În

esență, prin toate aceste trei susțineri, reclamanții solicită admiterea

recursului.

Recursul

este nefondat.

Este

de reținut în primul rând că se vor analiza numai motivele formulate în

termenul legal prevăzut de art.301 C.proc.civ. – (respectiv 15 zile de la

comunicarea hotărârii) nu și cele menționate în așa numitele „precizări” la

recurs care au fost depuse cu mult peste termenul legal.

Recursul

reclamanților se întemeiază pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ. și sub

acest aspect urmează a reține că în conformitate cu art.3 din Legea nr.10/2001

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea  în natură sau,

după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imboilelor la data

preluării abuzive a acestora și conform art.4 din aceeași lege, de prevederile

legii beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

În

consecință solicitantul trebuie să facă dovada că el era titularul dreptului de

proprietate la data preluării abuzive a imobilului.

În

cazul în speță instanțele de fond și apel au făcut o aplicare corectă a legii

în sensul că în sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare,

transferul dreptului de proprietate operează de la înstrăinător la dobânditor,

prin înscrierea în cartea funciară (efectul constitutiv de drepturi al

înscrierii conform art.17 alin.1 din Legea nr.115/1938).

Înscrisul

sub semnătură privată încheiat la data de 24 februarie 1948, nefiind încheiat

în formă autentică și nici intabulat, nu este în măsură să facă dovada

dreptului de proprietate pentru considerentele mai înainte arătate.

Nici

cea de a doua susținere a recurenților cu privire la aplicarea greșită a

legii  în  legătură cu dobândirea dreptului  de proprietate prin prescripția

achizitivă de 10 ani conform prevederilor art.1895 C.civ.nu este fondată pentru

că instanțele au apreciat corect că dispozițiile art.1895 C.civ.nu sunt

incidente în speță deoarece conform normelor prevăzute de art.27 și 28 din

Legea nr.115/1938 dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este

posibilă numai în condițile textelor de lege mai înainte menționate.

Astfel

fiind, urmează a reține că nici una din criticile formulate de către recurenți

nu este fondată,  instanțele făcând în cauză o aplicare corectă a legii, motiv

pentru care recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de petenții M.Ș., M.G.și N.M. împotriva deciziei nr.75 din 30 mai 2002

a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.