ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 938/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M.Ș., M.G.și N.M.împotriva deciziei nr.75 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă. La apelul nominal s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca prin consilier juridic A.Z.. Au lipsit recurenții-reclamanți. Procedura completă. Recurenții-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Consilier juridic A.Z. solicită respingerea recursului, arătând că soluțiile pronunțate în cauză, sunt întemeiate, recurenții-reclamanți nefăcînd dovada calității de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2001 sub nr.10888 pe rolul Tribunalului Cluj reclamanții M.Ș., M.G.și N.M.(născută M.), în contradictoriu cu Consiliul local Cluj-Napoca a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze dispoziția 3081 din 12 noiembrie 2001 emisă de către pârâtă și să se constate că neîntemeiat a fost respinsă cererea lor privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în str.Plevnei nr.57-64 respectiv str.Dobrogei nr.60-66, teren în suprafață de 3 iughări și 1068 stânjeni înscris în CF a Orașului Cluj sub nr.4308 cu nr.top.16133/3 și 16132/2.

În motivarea cererii reclamanții arată că ei sunt moștenitorii lui M.T. care era proprietar prin cumpărare printr-un act sub semnătură privată a terenului în litigiu. Se mai arată că autoarea lor a fost deposedată, prin decizia nr.52648/IV/963 din 22 octombrie 1958, abuziv de acest teren. Tribunalul Cluj – secția civilă, prin sentința nr.41 din 15 februarie 2002, a respins acțiunea formulată de către reclamanți ca nefondată, reținându-se în esență că actul sub semnătură privată încheiat la data de 24 februarie 1948 a produs efecte numai între părțile contractante, dar conform prevederilor Legii nr.115/1938, nu poate face dovada dreptului de proprietate al autoarei reclamanților. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr.75 din 30 mai 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamanți împotriva sentinței pronunțate de către Tribunalul Cluj.

Pentru a pronunța această hotătrâre instanța de apel a constatat că înscrisul sub semnătură privată invocat de către reclamanți și în legătură cu care susțin că reprezintă titlul lor de proprietate, nu poate fi apreciat în acest sens pentru că el nu este încheiat în formă autentică și nu a fost întabulat. Instanța de apel a reținut de asemenea că nici susținerea reclamanților că ar fi dobândit terenul prin prescripția achizitivă de 10 ani conform prevederilor art.1895 C.civ.nu este fondată pentru că aceste norme nu sunt incidente în speță întrucât dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune numai în cele două situații prevăzute de art.27 și 28 din Legea nr.115/1938 care nu sunt îndeplinite în cauză.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs invocând prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.. Se susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că dovada proprietății se poate face numai cu acte autentice, când prevederile Legii nr.10/2001 nu prevăd acest lucru, iar Legea nr.18/1991 prevede că această dovadă se poate face chiar cu martori. Se mai susține de asemenea că în mod greșit instanța a apreciat că dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este posibilă numai în cazurile prevăzute de art.27 și 28 din Legea nr.115/1938, cu toate că art.1895 C.civ.nu a fost abrogat, deci se aplică în speță. Mai susțin reclamanții-recurenți că este necesară admiterea recursului și pentru a le da posibilitatea să poată administra probe în complectarea probei cu înscrisul sub semnătură privată.

De menționat că la data de 18 februarie 2003, cu mult peste termenul legal de declarare a recursului față de data la care a fost primită comunicarea hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Cluj – respectiv 14,17,19 iunie 2002 – recurenții depun o cerere prin care formulează „precizări” la recursul declarat inițial în termen legal la data de 25 iunie 2002. În această „precizare” reclamanții arată în primul rând câ în realitate lor li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.2063 din 23 februarie 1993 a Judecătoriei Cluj Napoca și s-a dispus și punerea lor în posesie prin sentința civilă nr.3953 din 20 octombrie 1994 a Tribunalului Cluj în baza prevederilor Legii nr.18/1991, dar, sfătuiți greșit, au solicitat, obținerea de măsuri reparatorii și pe Legea nr.10/2001.

În al doilea rând, arată că înțelege să renunțe la dreptul pretins în baza Legii nr.10/2001, dar să se admită recursul formulat. O a treia susținere este aceea că în mod greșit instanțele au considerat că nu au titlul de proprietate, când actul sub semnătură privată pe care l-au invocat a căpătat dată certă. În esență, prin toate aceste trei susțineri, reclamanții solicită admiterea recursului. Recursul este nefondat. Este de reținut în primul rând că se vor analiza numai motivele formulate în termenul legal prevăzut de art.301 C.proc.civ. – (respectiv 15 zile de la comunicarea hotărârii) nu și cele menționate în așa numitele „precizări” la recurs care au fost depuse cu mult peste termenul legal.

Recursul reclamanților se întemeiază pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ. și sub acest aspect urmează a reține că în conformitate cu art.3 din Legea nr.10/2001 sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imboilelor la data preluării abuzive a acestora și conform art.4 din aceeași lege, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite. În consecință solicitantul trebuie să facă dovada că el era titularul dreptului de proprietate la data preluării abuzive a imobilului. În cazul în speță instanțele de fond și apel au făcut o aplicare corectă a legii în sensul că în sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare, transferul dreptului de proprietate operează de la înstrăinător la dobânditor, prin înscrierea în cartea funciară (efectul constitutiv de drepturi al înscrierii conform art.17 alin.1 din Legea nr.115/1938).

Înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 24 februarie 1948, nefiind încheiat în formă autentică și nici intabulat, nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate pentru considerentele mai înainte arătate. Nici cea de a doua susținere a recurenților cu privire la aplicarea greșită a legii în legătură cu dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă de 10 ani conform prevederilor art.1895 C.civ.nu este fondată pentru că instanțele au apreciat corect că dispozițiile art.1895 C.civ.nu sunt incidente în speță deoarece conform normelor prevăzute de art.27 și 28 din Legea nr.115/1938 dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este posibilă numai în condițile textelor de lege mai înainte menționate.

Astfel fiind, urmează a reține că nici una din criticile formulate de către recurenți nu este fondată, instanțele făcând în cauză o aplicare corectă a legii, motiv pentru care recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de petenții M.Ș., M.G.și N.M. împotriva deciziei nr.75 din 30 mai 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.