ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2365/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 7 mai 2001, reclamanta S.C.A.T. B. Harghita a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta A.P.A.P.S., să se constate, în temeiul dispozițiilor art. 111 C.

proc. civ. și ale art. 32

4

pct. 1, 2, 3 și 6 din Legea nr. 99/1999,

dreptul său la despăgubiri bănești, pentru repararea prejudiciului cauzat prin

restituirea în natură a imobilului – vilă nr. 1, evidențiat în C.F. nr. 39,

Lăzarea, partea a II-a Borsec, nr. top 95/1, către fostul proprietar și să se

dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 229 din 12

martie 2002, Judecătoria Toplița, inițial învestită, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Judecând pricina în fond, în primă

instanță, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios

administrativ, prin sentința nr. 137 din 2 iulie 2002, a respins excepția

necompetenței materiale invocată de reclamantă, a admis excepția invocată de

pârâtă și a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatarea mărimii

despăgubirii, prin stabilire ca operațiune prin justiție, în conformitate cu

prevederile art. 32

4

alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, republicată,

astfel cum a fost precizată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că societatea comercială reclamantă nu a făcut dovada că anterior

introducerii cererii de chemare în judecată, a încercat soluționarea litigiului

prin conciliere directă cu cealaltă parte, așa cum prevăd dispozițiile art. 720

C. proc. civ.

Împotriva sentinței a declarat

recurs în termen legal, reclamanta S.C.A.T. B. Harghita.

Recurenta a susținut că hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe - art. 304

pct. 3 C. proc. civ., că potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, cererile

prin care se atacă o operațiune sau act prevăzut de legea menționată și de

O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările

ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența

secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere.

Critica este întemeiată.

Din preambulul sentinței recurate,

rezultă fără echivoc că instanța s-a considerat învestită cu o acțiune în

contencios administrativ, deși obiectul acesteia nu pune în discuție legalitatea

vreunui act administrativ ori refuzul nejustificat al unei autorități

administrative, de a soluționa o cerere a reclamantei referitoare la un drept

recunoscut de lege.

În conformitate cu principiul

disponibilității, stabilind cadrul procesual, reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 32

4

alin. (3) O.U.G. nr. 88/1997, republicată.

Prin intermediul ei, reclamanta a

dorit să se constate că este îndreptățită la acordarea de despăgubiri bănești,

pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a restituirii în natură a unui

imobil către fostul proprietar și, totodată, să se stabilească cuantumul lor.

Dat fiind obiectul acțiunii, așa cum

s-a arătat mai sus și calitatea părților, rezultă că litigiul dintre părți este

de natură comercială și competența soluționării lui nu aparține instanțelor

judecătorești de contencios administrativ, cum greșit, s-a apreciat.

În conformitate cu prevederile art.

40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea

privatizării, în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate, cererile prin

care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege și în O.U.G. nr.

88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1999, cu modificările ulterioare, ori se

valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor

comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere.

Ținând seama de obiectul acțiunii

formulată de recurenta reclamantă S.C.A.T. B. Borsesc, de reglementarea legală

mai sus menționată, precum și de dispozițiile art. 720

10

, art.1 59

pct. 2, art. 313 teza I și ale art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.vilă, Curtea

va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre competentă

soluționare, în primă instanță, Tribunalului Harghita, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C.A.T.

B. Harghita, împotriva sentinței civile nr. 137 din 2 iulie 2002 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Harghita, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.