ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2519/2003

La data de 30 mai 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr.553 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 30 mai 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 10 iunie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 ianuarie 1993 pe rolul Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, reclamantul T.M.C.a chemat în judecată pe pârâții: PRIMARIA COMUNEI SNAGOV și S.C. “S.” SA, solicitând restituirea imobilului compus din teren 9700 mp și a construcției parter și etaj ( Vila 33), situate în comuna Snagov, proprietatea sa, deținută de pârâte.

În motivarea acțiunii, bazată în drept pe dispozițiile art.480 și urm. din C. civ., reclamantul a arătat că a devenit proprietar al terenului prin cumpărare în anul 1943, iar în cursul anului 1947 a edificat pentru sine și familie vila revendicată, care inițial a fost rechiziționată pentru armata sovietică iar apoi naționalizată prin Decretul nr.92/1950, deși proprietarul era exceptat de la o atare măsură. A mai arătat reclamantul că practic a fost împiedicat să-și mai folosească bunul, toate bunurile mobile rămânând în imobilul preluat samavolnic.

A depus în dovedirea acțiunii adresa nr.1215/6 iunie 1991 prin care pârâta Primăria Snagov i-a confirmat că imobilul proprietatea sa a fost naționalizat, figurând în anexa nr.57 a decretului nr.92/1950.După administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei S.C.”S.”SA, martori, Judecătoria SAI, prin sent.civ.nr.1760/31.5.1995 a respins acțiunea, cu motivarea că excede puterii instanțelor judecătorești să soluționeze cauze de natura celei din spetă. Sentinta a fost casată cu trimitere spre rejudecare. În cel de-al doilea ciclu procesual, locul reclamantului, decedat, a fost luat de T.S., moștenitoare a acestuia, în calitate de soră, potrivit certificatului e mostenitor și a actelor de stare civilă depuse la dosar.

De asemeni, locul pârâtei S.C.”S.”SA căreia i-a încetat personalitatea juridică, a fost luat de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Reclamanta și-a întregit acțiunea, solicitând evacuarea din imobilul revendicat a familiei L.I., C.și A. Prin sent.civ.nr.3073/11.o7.1997 Judecătoria Buftea a respins acțiunea, cu motivarea ca aceasta nu a fost dovedită. Soluția, menținuta în apel, a fost desființata prin dec.civ.nr.1988/18.11.1998 a Curții de Apel Bucuresti, secția a III-a civila, care, reținând că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, a casat hotarârile anterioare, cu trimitere spre rejudecarea în fond a acțiunii în revendicare. În fața Judecătoriei Buftea, reinvestită cu soluționarea cauzei, s-a ridicat de către Primăria Snagov excepția lipsei calitații procesual pasive (admisă la 18.3.1999), s-a solicitat de către R.A.

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor, ca reprezentant al statului în patrimoniul căruia bunul se găsește. Prin sent. civ. nr.1562/8.4.1999 Judecătoria Buftea a respins acțiunea, cu motivarea că deși este posibil ca defunctul reclamant să fi fost proprietarul bunului revendicat, acest lucru nu s-a dovedit cu certitudine. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, după ce a desfiintat această din urmă sentință pentru încalcarea normelor imperative privitoare la competența materială de soluționare a cauzei, a reținut dosarul pentru judecare în primă instanță, calitate în care a pronunțat sentinta civilă nr.1268 din 27 decembrie 2000, prin care a respins ca nefondată acțiunea , astfel cum a fost precizată.

A reținut în motivare instanta că dovada dreptului de proprietate se poate face numai cu înscrisuri, nu și cu martori, iar pe de altă parte RA APPS are un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, eliberat la 18.7.1996. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinte a fost admis de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.553 din 15 noiembrie 2001. In motivarea soluției adoptate, de admitere a actiunii, instanța de apel a reținut în esență că problema dovedirii dreptului de proprietate de către reclamantă fusese rezovată în mod irevocabil prin decizia civilă nr.1988/1998 a Curții de apel București, astfel că numai cu înfrângerea art.315 C.proc.civ.

instanța de trimitere s-a oprit la o altă soluție, ea având numai de verificat dacă măsura nationalizării fusese corect aplicată în spetă. Sub acest aspect, instanta de apel a constatat că imobilul a fost abuziv naționalizat de la fostul proprietar, reclamantul inițial, care era mic meseriaș, exceptat de art.II din Decretul nr.92/1950. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, care au susținut în esență, aceleași motive, încadrate în drept în dispozițiile art.304 pct.7, 9 și 10 din C.proc.civ.

Astfel, Ministerul Finanțelor Publice a susținut nelegalitatea deciziei din apel în raport cu dispozițiile art.105 C.proc.civ., care sancționează cu nulitatea actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent, cu referire la dec.civ.nr.1988/1998 care a fost pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs.Ca atare, Tribunalul București, primind cauza spre judecare în primă instanță, nu era ținută de statuările Curții de apel. Acest motiv a fost invocat și de recurenta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Ambele recurente au susținut apoi că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, probele pe care instanta de apel si-a motivat soluția nefiind suficiente nici pentru dovada dreptului de proprietate și nici pentru dovada exceptării reclamantului de la naționalizare.

In plus, recurenta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a invocat și dificultățile punerii în executare ale deciziei recurate, care a obligat-o să predea o suprafată de 9700 mp teren, când terenul dețiunut de acesta este de numai 8802 mp.S-a depus în recurs copia HG nr.533/2002 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome “Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, în anexa căreia imobilul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul privat al statului, aflat în administrarea RA APPS. In cauză s-a formulat și cerere de suspendare a executării deciziei recurate, cerere admisă prin încheierea din 4 septembrie 2002. Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, învederând că suprafața reală a terenului aferent vilei naționalizate este de 8232 mp, care rezultă din adresa nr.1588/1994 a S.C.”S.”SA.

Pentru motivele care se regăsesc în egală măsură în recursurile formulate,Curtea constată că acestea sunt nefondate. Parțial fondat este ultimul motiv de recurs formulat de RA APPS, în sensul celor ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit art.315 alin.1 din C.proc.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Acest text de lege fundamental care consacră principiul ierarhiei instanțelor judecătorești și al caracterului obligatoriu al statuărilor instanței de control judiciar cu privire la problemele de drept deduse judecății nu poate fi contestat.

Nici împrejurarea că ulterior instanta de trimitere se desesizează pentru un motiv de necompetentă intervenit, nu este de natură a înlătura aplicarea acestei reguli, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronuntată în recurs este irevocabilă. Este, desigur, discutabil dacă aprecierea ca fiind dovedit un drept dedus judecății, pe baza analizării probelor administrate, reprezintă o dezlegare a unei probleme de drept (care intră sub incidenta obligativității prevăzute de art.315 alin.1 C.proc.civ.) sau este o chestiune de fapt. In spetă, ca instanță devolutivă de control, Curtea de apel București, prin decizia recurată, deși face trimitere la considerațiile unei decizii anterioare (irevocabile) pentru a-și motiva soluția, în realitate procedează la o apreciere și evaluare proprie a întregului material probator administrat în cauză (înscrisuri, martori, mărturisiri, prezumții) care i-au format convingerea că acțiunea de față este dovedită.

Intr-adevăr, contrar celor afirmate de recurenți, este de observat că în sistemul probator român sunt recunoscute (art.1170 C.civ.) mai multe mijloace de probă, iar nu numai înscrisurile. Prin declarațiile martorilor audiați în cauză (probă la administrarea căreia nici unul dintre pârâți nu s-a opus) s-au dovedit împrejurările care au împiedicat pe reclamant să-și conserve titlurile de proprietate asupra terenului, precum și faptul edificării pentru reclamant și familia sa a construcției de care a fost deposedat. Coroborând aceste depoziții cu înscrisuri emanând de la pârâții inițiali din proces care conservaseră înscrisuri privind situația juridică și faptică a imobilului, instanța de apel a avut temeiuri puternice să aplice și mijlocul probator al prezumțiilor (atât prezumții legale, cum ar fi cea trasă din art.492 C.civ sau cea rezultată din puterea lucrului judecat), cât și prezumtii simple.

Este eronată constatarea instanței de fond (Tribunalul București) care a apreciat exhibarea valabilă a unui titlu de proprietate de către RA APPS, fiind dovedit chiar prin înscrisul nou depus în recurs că această pârâtă nu are decât în administrare bunul litigios (HG nr.533/2002). Ca atare, întrucât instanta de apel și-a motivat soluția bazându-se pe argumente legale corect aplicate, criticile ce vizează incidența art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ.. sunt nefondate.De aceea recursul Ministerului Finanțelor Publice și al R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat bazate pe aceste motive vor fi respinse.

Fondată se constată însă critica vizând întinderea terenului aferent, care este mai mică decât cea menționată în dispozitivul hotărârii recurate.Astfel cum rezultă din înscrisul emanând de la S.C.”S.”SA (în administrarea căreia imobilul s-a găsit la declanșarea litigiului), aflat la fila 25 din dosarul nr.78/1993 al Judecătoriei SAI, coroborat cu înscrisul depus în recurs de RA APPS și susținerile ambelor părți interesate, terenul aferent vilei este de circa 8237 mp. Pentru acest motiv, ce se circumscrie art.304 pct.10 C.proc.civ.., recursul RA APPS va fi admis, decizia recurată urmând a fi modificată în sensul că terenul aferent ce urmează a fi restituit este de 8237 mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de R.A. APPS împotriva deciziei nr.553 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV a civilă pe care o modifică în sensul că terenul aferent ce urmează a fi restituit este de 8237 m.p. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.