ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 23 noiembrie 2001, SC C. SA Drobeta Turnu Severin a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor

Publice Drobeta Turnu Severin și D.G.F.P. Mehedinți anularea deciziei nr. 1714

din 25 octombrie 2001, a dispoziției nr. 46 din 25 octombrie 2000, a hotărârii

nr. 8 din 11 septembrie 2000 și a notei de constatare nr. 15667 din 24 august

2000, ca nelegale și netemeinice și obligarea pârâtelor la acordarea cotei zero

la T.V.A. la mărfurile exportate cu facturile ce fac obiectul acestor acte,

precum și la restituirea sumei de 40.553.460 lei reprezentând taxe de timbru

achitate în procedura administrativ-jurisdicțională.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, în urma controlului efectuat ca urmare a cererii de rambursare

T.V.A., organele de control au constatat greșit că în cazul anumitor exporturi

aferente lunilor ianuarie - iunie 2000 realizate prin comisionari, nu a

respectat prevederile O.U.G.nr. 17/2000 și a pct. 9.9 din H.G. nr. 401/2000,

referitoare la ‚încasarea în valută a exporturilor, deși încasarea s-a realizat

prin procese verbale de compensare în lei între SC C. SA și comisionari și s-au

prezentat documente emise de băncile comisionarilor autorizate de Banca

Națională a României din care rezultă că s-a încasat de către comisionari, în

valută, contravaloarea facturilor ce fac obiectul litigiului, astfel încât s-a

stabilit nelegal să nu i se restituie T.V.A. în sumă de 1.330.298.468 lei și i

s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 739.432.272 lei.

Reclamanta a mai arătat că a

formulat obiecțiuni împotriva acestei măsuri, iar prin hotărârea nr. 8 din 11

septembrie 2000 Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Drobeta Turnu

Severin s-au respins ca netemeinice obiecțiunile referitoare la suma de

1.330.298.468 lei reprezentând T.V.A. colectat aferent facturilor pentru export

din lunile ianuarie - februarie 2000 a căror contravaloare, în valută nu a fost

încasată și s-au admis parțial obiecțiunile pentru suma de 21.483.529 lei,

soluție menținută greșit atât prin dispoziția nr. 46 din 25 octombrie 2000 a

Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a

județului Mehedinți, cât și prin decizia nr. 1714/25 octombrie 2001 a

Ministerului Finanțelor Publice, în baza unor motive diferite și fără a fi

avute în vedere precizările nr. 169180 din 24 ianuarie 2001, comunicate

direcțiilor județene de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de

Politică și Legislația Fiscală, privind aplicarea unitară a prevederilor legale

cu privire la cota zero T.V.A. în cazul exporturilor efectuate prin comisionar.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 28 din 22 februarie 2002, a admis

acțiunea reclamantei, a anulat nota de constatare nr. 156667 din 24 august 2000

și decizia nr. 1714 din 25 octombrie 2001, exonerând pe reclamantă de la plata

sumei de 1.351.781.997 lei reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere

aferente și a dispus restituirea acestor sume și a taxei de timbru de

40.6553.460 lei, reținând, în esență, că la data efectuării exportului

dispozițiile legale în vigoare nu distingeau cu privire la titularul contului

în care se încasează valuta (producător sau comisionar), în acest sens fiind și

adresa nr. 260.180/2001.

S-a mai reținut că din actele

dosarului rezultă că reclamanta a exportat produse prin comisionari și că

aceștia i-au transmis documente din care rezultă că a fost încasată în valută

contravaloarea bunurilor exportate în conturi bancare deschise la bănci autorizate

de Banca Națională a României.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinți și

Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând și dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

Motivele de recurs formulate în

cauză se referă, în speță, la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 17 lit. b) pct. a din O.U.G.nr. 215/1999 de către instanța de fond, precum

și la faptul că aceasta nu a avut în vedere apărările pârâților, în principal

cele referitoare la titularul contului la care se referă și la adresa nr.

260180/24 ianuarie 2001.

Totodată, critica vizează și lipsa

de rol activ a instanței de fond în sensul că a acceptat teza legalității unor

compensări a valutei cu lei, fără măcar a solicita reclamantei prezentarea

contractului încheiat între comitent și comisionar (în care se prevede

obligativitatea plății în valută a bunurilor exportate).

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, iar în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinicie și legale ei pot ordona administrarea probelor pe care

le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Totodată, conform art. 10 din Legea

nr. 29/1990 instanța poate cere autorității al cărei act se atacă întreaga

documentație care a stat la baza emiterii actului, precum și orice alte lucrări

necesare pentru soluționarea cauzei, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit

art. 11 din aceeași lege instanța este competentă a se pronunța și asupra

legalității actelor care au stat la baza emiterii actului atacat.

În cauză, se constată, pe de o

parte, că instanța de fond a anulat nu numai decizia Ministerului Finanțelor

Publice, dar și actul de control care nici nu se află depus la dosar. De

altfel, nu au fost depuse la dosarul cauzei nici hotărârea nr. 8 din 11

septembrie 2000 a Administrației Finanțelor Publice și nici dispoziția nr. 46

din 25 octombrie 2000 a D.G.F.P. Mehedinți.

Nu s-au solicitat actele respective

în condițiile în care chiar reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 8/2000 i

s-au admis în parte obiecțiunile și mai mult, instanța de fond a anulat actul

de control și cu privire la suma respectivă.

Pe de altă parte, de la 1 ianuarie

2000 au intrat în vigoare dispozițiile O.U.G.nr. 215/1999 care prin dispozițiile

art. 17 lit. b) pct. a prevede că exportul de bunuri, efectuat de agenți

economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în

conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României,

beneficiază de cota 0 la T.V.A., dispoziții incidente pricinii în raport cu

perioada efectuării exportului supus controlului (ianuarie – februarie 2000).

În cauză, se constată că, deși

instanța de fond a reținut că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G.nr. 215/1999,

totuși, în argumentarea privind interpretarea dispozițiilor acestora nu numai

că nu a făcut referire la H.G. nr. 336/1999 pentru modificarea și completarea

H.G. nr. 512/1998 dar, mai mult face trimitere la adresa nr. 260180/2001 a

Ministerului Finanțelor Publice, fără a avea însă în vedere că aceasta a fost

emisă după intrarea în vigoare a O.U.G.nr. 17/2000 și a H.G. nr. 401/2000 și

fără a verifica dacă este emisă în condiții legale (de către autoritatea

competentă, cu respectarea ierarhiei și forței juridice a actelor normative, cu

respectarea principiului neretroactivității, etc.).

Totodată, se constată că instanța de

fond nu a avut în vedere nici apărările pârâților formulate prin întâmpinarea

depusă, nefiind îndeplinite deci condițiile art. 261 C. proc. civ.

Prin urmare, constatându-se că

instanța de fond nu a procedat corect și fiind necesară suplimentarea

probatoriului administrat în cauză (toate actele organelor fiscale la care se

referă acțiunea, contractul încheiat între comitent și comisionar, acte

bancare, acte privind realitatea și legalitatea compensării, etc.), se va

admite recursul , se va casa sentința atacată (ca nelegală și netemeinică) și

se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice prin reprezentantele sale în teritoriu D.G.F.P.

Mehedinți și Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin împotriva

sentinței civile nr. 28 din 22 februarie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 aprilie 2003.