ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 3 martie 2000, SC cu capital mixt „S.P.S.C. SRL Ploiești a solicitat

anularea deciziei nr. 300 din 27 februarie 2000 a Direcției Generale a Vămilor

și, implicit a actelor contestatoare cu nr. 256 – nr. 275 din 20 iulie 1999, nr.

277 – nr. 337 din data de 21 iulie 1999, nr. 341 – nr. 344 din 27 iulie 1999

încheiate de Vama Ploiești privind taxe vamale în sumă de 1.469.025.051 lei și

alte drepturi (T.V.A. și penalități) în sumă de 2.036.041.926 lei, în total

3.505.066.977 lei, având în vedere și procesul verbal nr. 1332 din 18 mai 1999

încheiat de Direcția Supraveghere și Control Vamal – Brigada Supraveghere și

Control Vamal București.

În motivarea acțiunii societatea

reclamantă a arătat că, prin procesul verbal în cauză, s-a dispus în mod

nejustificat și nelegal plata sumelor mai sus arătate, întrucât autoritățile

vamale au reținut eronat că nu beneficiază de scutire de la plata taxelor

vamale și a T.V.A. - ului pentru importurile de componente necesare producției

de calculatoare, echipamente și tehnică de calcul, că plângerile și

contestațiile formulate împotriva actelor de control au fost respinse fără nici

o argumentație în fapt și în drept, iar Direcția Generală a Vămilor, deși a

argumentat respingerea contestației, a avut în vedere alte motive de fapt și de

drept decât cele în baza cărora s-a încheiat procesul-verbal contestat.

Astfel, reclamanta a susținut că, în

timp ce procesul verbal de control se referă la două situații concrete în

funcție de perioada de valabilitate a două acte normative avute în vedere,

respectiv O.G. nr. 12/1995 pentru perioada 13 ianuarie 1995 – 25 ianuarie 1996

și O.G. nr. 3/996 pentru perioada 1 februarie 1996 –4 noiembrie 1996, Direcția

Generală a Vămilor și-a argumentat soluția de respingere a contestației, dată

prin decizia nr. 300/2000, în sensul că toate bunurile importate în vederea

efectuării producției proprii, respectiv toate componentele de calculator

importate (în discuție), ar fi în realitate calculatoare „în stare

dezasamblată” și nu intră în categoria celor scutite de plata taxelor vamale,

situație ce demonstrează contradictorialitatea și subiectivitatea actelor

autorităților vamale.

Conchizând, reclamanta a susținut că

întrucât nu datorează taxe vamale, nu datorează nici T.V.A. și penalități.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată,

reținând, în esență, că aceasta nu a dovedit că produsele importate au fost

supuse unui proces de prelucrare, transformare ori asamblare care să fi condus

la o schimbare de cod tarifar, în temeiul art. 5 din O.G. nr. 12/1995.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal societatea comercială reclamantă, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

De asemenea, împotriva încheierii

din 28 mai 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

pronunțată în aceeași cauză, a declarat recurs T.A., expert tehnic judiciar,

referitor la onorariul pentru expertiza efectuată, solicitând analizarea

posibilității realizării concordanței între onorariul cuvenit pentru

activitatea depusă și onorariul acordat, prin majorarea onorariului de

expertiză la nivelul solicitat.

Printr-un prim motiv de recurs,

societatea recurentă a susținut că, deși prin probele administrate în cauză, în

special prin raportul de expertiză tehnică, a dovedit temeinicia acțiunii sale,

totuși, instanța de fond, a reținut în mod greșit că în cauză ar fi aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 12/1995, emisă ulterior începerii activității sale de

import.

Aceasta cu atât mai mult cu cât,

chiar și Direcția Generală a Vămilor prin decizia greșită, de respingere a

contestației, a reținut în motivarea acesteia că societatea ar fi importat

sisteme în întregul lor, dar dezasamblate, situație în care, prin asamblarea lor,

ulterioară, nu s-a realizat producție proprie, în condițiile precizate de

dispozițiile art. 13 din Legea nr. 35/1991, fără să se invoce aplicabilitatea

dispozițiilor O.G. nr. 12/1995 și O.G. nr. 3/1996.

Printr-un alt motiv de recurs

recurenta-reclamantă a susținut că din motivarea contradictorie și nelegală a

sentinței atacate ar rezulta că instanța de fond a examinat numai prima

perioadă de control (13 ianuarie 1995 – 25 ianuarie 1996), fără a fi avut în

vedere și a doua perioadă (1 februarie 1996 –4 noiembrie 1996), perioade

stabilite de autoritățile vamale de control aparent în funcție de perioada de

valabilitate a actelor normative avute în vedere, respectiv O.G. nr. 12/1995

pentru prima și O.G. nr. 3/1996 pentru cea de-a doua.

O altă critică vizează interpretarea greșită (în opinia

recurentei) dată de instanța de fond raportului de expertiză și greșita

înlăturare a concluziilor acesteia pe motiv că expertul nu a precizat și codul

tarifar al produselor nou rezultate prin procesul de producție proprie, realizat

din componente importate, cel puțin prin asamblarea acestora în produsul

calculator în mod evident cu alt cod tarifar, respectiv „unitatea pentru

prelucrarea numerică” cu poziția tarifară 84719180.

De asemenea, arată recurenta, contrar susținerilor din

decizia Direcției Generale a Vămilor, menținută greșit de instanța de fond,

„producția proprie a investițiilor străine”, în contextul actelor normative

menționate, atât Legea nr. 35/1991, Legea nr. 57/1993, dar și O.G. nr. 12/1995

și O.G. nr. 3/1996, este definită nu doar cu referire la procesele de

prelucrare și transformare, ci și la cel de asamblare, concluzie susținută cu

argumente solide de raportul de expertiză.

Cu privire la recursul declarat de

recurenta-reclamantă, se constată din examinarea sentinței atacate în raport cu

toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, că acesta este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu prevederile art.

5 din O.G. nr. 12/1995, (M. Of., nr. 26/03.02.1995), aprobată prin Legea nr.

59/1995, „sunt scutite de la plata taxelor vamale, pe o perioadă de doi ani,

materiile prime, materialele, piesele de schimb și componentele importate,

necesare și folosite efectiv în producția proprie a investiției străine, care

sunt supuse unor procese de prelucrare, transformare sau asamblare în vederea

obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale sau de altă natură,

distincte față de cele ale bunurilor importate încorporate în produsul nou

rezultat, care se încadrează la o altă poziție tarifară prevăzută în Tariful

Vamal de Import al României”.

Potrivit dispozițiilor O.G. nr.

3/1996 (M. Of., nr. 19/26.01.1996), aprobată prin Legea nr. 9/1996, privind

calificarea noțiunii de producție proprie în aplicarea regimului vamal aferent

investițiilor străine, „prin producție proprie în aplicarea regimului vamal

aferent investițiilor străine, reglementat prin art. 5 din O.G. nr. 12/1995,

aprobată prin Legea nr. 59/1996, se înțelege folosirea efectivă a materiilor

prime, care se încadrează la un cod tarifar de 6 sau 8 cifre din Tariful Vamal

de Import al României, supuse unor procese de prelucrare, transformare sau

asamblare în vederea obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale

sau de altă natură distincte față de cele ale bunurilor importate, încorporate

fizic sau valoric în produsul nou rezultat, care se încadrează la rândul său,

la un alt cod tarifar de 6 sau 8 cifre, prevăzut în Tariful Vamal de Import al României”.

În cauză, SC S.P.S.C. SRL, societate

cu capital mixt român și austriac, a beneficiat în baza art. 13 din Legea nr.

35/1991 privind regimul investițiilor străine, republicată, de scutire de la

plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată pentru importurile de

componente necesare producției de calculatoare, echipamente și tehnică de

calcul, prezentând certificatul de investitor nr. 34864/12 ianuarie 1995,

anulat și înlocuit cu certificatul de investitor nr. 34686/6 noiembrie 1996,

iar atât bunurile importate, cât și produsul nou rezultat se încadrează la

aceeași poziție tarifară, neîndeplinind, deci, condițiile legale mai sus

arătate.

În perioada 1 februarie 1996 – 4

noiembrie 1996 SC S.P.S.C. SRL a efectuat prin Biroul Vamal Ploiești un număr

de 24 operațiuni de import de monitoare și tastaturi în scutire de taxe vamale

și T.V.A. în baza art. 13 din Legea nr. 35/1991, republicată, bunuri care nu au

fost supuse unor procese de prelucrare, transformare sau asamblare, în vederea

obținerii unor bunuri cu caracteristici tehnico-funcționale sau de altă natură

distincte, acestea fiind racordate prin cabluri unor unități centrale de

prelucrare a datelor împreună cu care au fost vândute.

De altfel, art. 5 din O.G. nr.

12/1995 și O.G. nr. 3/1996 cuprinde precizări cu privire la situațiile în care

pot fi acordate facilitățile vamale reglementate de art. 13 din Legea nr.

35/1991 și anume, atunci când bunurile importate sunt supuse unor procese de

prelucrare, transformare sau asamblare în vederea obținerii unor produse cu

caracteristici tehnico–funcționale sau de altă natură, distincte față de cele

ale bunurilor importate, încorporate fizic sau valoric în produsul nou

rezultat.

Potrivit art. 13 din Legea nr.

35/1991, republicată, beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale

materiile prime, materialele consumabile, piesele de schimb și componentele

importate, necesare și folosite efectiv în producția proprie pe o perioadă de 2

ani, calculată de la data punerii în funcțiune a obiectivului sau după caz, de

la data începerii activității, în raport cu forma juridică a investiției

străine.

Referitor la motivul de recurs ce

vizează greșita înlăturare în opinia recurentei-reclamante a raportului de

expertiză, se constată că instanța de fond a reținut corect că, din concluziile

acesteia, nu rezultă elementele esențiale menționate (codul tarifar la nivel de

8 cifre) al mărfurilor importate, procesele de prelucrare, transformare sau

asamblare pe care le-au suferit și nici codul tarifar al mărfurilor rezultate.

Prin urmare, constatându-se că atât

instanța de fond, cât și autoritățile vamale au reținut corect atât situația de

fapt, cât și cea de drept, iar trimiterea și la alte acte normative decât la

cele avute în vedere în procesul verbal nu reprezintă decât o completare a

motivării și nu poate fi reținută ca un aspect de contradictorialitate,

subiectivism sau chiar nelegalitate, se va menține sentința atacată și se va

respinge recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de

expertul T.A. se constată că acesta nu a fost timbrat, deși recurentul a fost

citat cu mențiunea timbrării.

În consecință, se va aplica

sancțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările

ulterioare, respectiv anularea recursului declarat de expertul tehnic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

S.P.S.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1285 din 4 octombrie 2001 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de T.A. împotriva încheierii din 28 mai 2001 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2003.