ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3834/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cerere înregistrată la data de

7 iunie 2000 sub nr. 3708 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a

civilă, reclamanții C.G., C.A., C.E., C.J., T.I. și F.O.E. au chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să oblige pârâtul să le lase în

deplină proprietate și posesie terenul situat în București  în suprafață de 500

mp.

În motivarea acțiunii reclamanții

arată că sunt moștenitorii lui C.C. și C.N. care au fost proprietarii

imobilului în suprafață totală de 2130 mp teren cu construcții.

Mai arată reclamanții că imobilul a

fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, iar ulterior atât construcțiile

cât și terenul au fost expropriate succesiv prin mai multe decrete de

expropriere, construcțiile fiind demolate, iar terenul fiind afectat parțial de

detalii de sistematizare.

Reclamanții arată de asemenea că în

prezent a rămas liberă o suprafață de 500 mp de teren pe care o revendică,

întrucât nu este afectată de lucrări de utilitate publică.

În drept acțiunea este întemeiată pe

prevederile art. 480 și art. 481 C. civ.

La data de 4 decembrie 2000

reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că suprafața de teren pe care o

solicită este de 583 mp în loc de    500 mp.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1297 din 4 decembrie 2000, a admis acțiunea

precizată formulată de către reclamanți și au obligat pe pârât să lase

reclamanților în deplină proprietate și folosință terenul în suprafață de 583

mp (conform raportului de expertiză efectuat de expertul M.V. pe care-l

omologhează).

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorilor reclamanților

și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 apoi construcțiile au fost

demolate, iar în prezent există o suprafață de teren de 583 mp care nu este

afectată de detalii de sistematizare, conform constatării expertului.

Față de această situație, instanța

de fond, în baza art. 480 și art. 481 C. civ., a admis acțiunea reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâtul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Se susține că imobilul a trecut legal în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, întrucât autorii reclamanților

se încadrau în prevederile art. 1 din decret, având în proprietate 20 de

apartamente.

Se arată deasemenea că exproprierea ulterioară a

fost făcută în vederea realizării unor obiective de sistematizare și în acest

sens s-a dispus demolarea construcțiilor, ceea ce înseamnă că a fost realizată

cauza de utilitate publică, chiar dacă scopul nu a fost realizat în totalitate.

Apelantul a susținut deasemenea că pe terenul în

litigiu s-a edificat o construcție S+P+4E de către cumpărătoarea acestui teren,

deci el nu mai are calitate procesual pasivă.

S.C. H.T. SRL a formulat o cerere de intervenție

în interesul pârâtului Consiliul General al Municipiului, solicitând

respingerea acțiunii față de acesta ca neîntemeiată, întrucât imobilul în

litigiu a trecut legal în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950,

reclamanții nefăcând dovada exceptării de la naționalizare.

Se susține de către intervenient, deasemenea, că

pârâtul nu are calitate procesual pasivă pentru că terenul nu-i mai aparține.

La data de 26 septembrie 2001 a decedat

reclamanta C.J. și au fost introduși în cauză, în calitate de moștenitori ai

acesteia, C.G., C.A., C.E., T.I.C.V. și F.O.E.

Prin decizia civilă nr. 515 A din 22 noiembrie

2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat

apelul.

A respins deasemena ca nefondată cererea de

intervenție în interesul pârâtului.

A respins excepția lipsei calității procesual

pasive a apelantului-pârât.

De menționat că instanța de apel a respins

cererea de intervenție în interes propriu făcută de S.C. H.T. SRL.

Instanța de apel, în considerentele deciziei, a

reținut referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului, că

este nefondată, întrucât terenul ce formează obiectul litigiului a fost preluat

în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 și, ca atare, raportul

juridic procesul trebuie să fie realizat și cu instituțiile ce reprezintă

statul.

În acest sens se mai reține că potrivit art. 6

din Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească

valabilitatea titlului prin care statul a preluat imobilul, iar statul este

reprezentat la nivelul unităților administrativ teritoriale de Consiliile

județene și în consecință pârâtul are calitate procesual pasivă.

S-a mai reținut în legătură cu

imobilul proprietatea autorilor reclamanților compus inițial din 2130 mp teren

și construcții că s-au dispus mai multe măsuri de trecere în proprietatea

statului și anume; naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 și apoi

expropriere prin Decretul nr. 539/1973 și nr. 189/1988.

Exproprierea terenului, reține instanța de apel,

cu consecința desființării în totalitate a construcțiilor, s-a făcut în scop de

utilitate publică care nu s-a realizat deoarece terenul revendicat, în suprafață

de 583 mp, este liber de construcții sau detalii de sistematizare, având în

vedere în acest sens concluziile expertizei tehnice efectuate de inginerul M.V.

Față de această situație s-a apreciat că apelul

formulat de către pârât este neîntemeiat și a fost respins, respingându-se pe

cale de consecință și cererea de intervenție în interesul pârâtului, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri

pârâtul Municipiul București prin Primar General și intervenienta S.C. H.T. SRL

în temeiul art. 304 pct. 7,  9 și 10 C. proc. civ.

De menționat că ambii recurenți invocă aceleași

motive de casare; dezvoltarea acestora fiind, însă, foate puțin diferită.

Față de această împrejurare, pentru a se evita

repetările, enunțarea și analiza motivelor din ambele recursuri se va face

concomitent.

Astfel, în motivul de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ambii recurenți arată că față de

împrejurarea că din terenul revendicat în suprafață de 583 mp, o porțiune de

450 mp este, conform actelor de la dosar, în proprietatea intervenientei S.C. H.T.

SRL, acțiunea reclamanților în revendicare, îndreptată împotriva Consiliului

General al Municipiului București, trebuia să fie respinsă constatându-se lipsa

calității procesual pasive a acestuia.

Mai arată recurenții că instanța de apel, fără

să aibă în vedere actele existente  la dosar și fără să administreze alte

probe, a respins excepția lipsei calității procesual pasive.

În cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenții arată că instanța de

apel a respins proba, cu efectuarea unei noi expertize tehnice cu toate că

prima expertiză concluzionase că terenul nu este ocupat de construcții deși pe

acesta era o construcție.

În cel de al treilea motiv de recurs întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții arată că deși imobilul

revendicat a fost inițial naționalizat și apoi expropriat, nici una din

instanțe, nici cea de fond și nici cea de apel, nu au analizat condițiile

naționalizării, ci doar pe cele ale exproprierii.

Recurenții mai arată că dacă s-ar fi analizat

condițiile în care s-a făcut naționalizarea, s-ar fi constatat că autorii

reclamanților nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la

naționalizare și în consecință, imobilul a fost preluat legal, prin

naționalizare, de către stat.

Reclamanții-intimați au depus o întâmpinare prin

care solicită respingerea celor două recursuri, susținând că imobilul

revendicat a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel cum este definit

de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și, oricum, naționalizarea s-a făcut

cu încălcarea dispozițiilor art. I și II din Decretul nr. 92/1950.

Se mai susține în întâmpinare că terenul nu a

ieșit niciodată din patrimoniul Municipiului București care are calitate

procesual pasivă, înstrăinările succesive cu privire la terenul în litigiu

nefiind legale.

În subsidiar intimații-reclamanți arată în

întâmpinare ca și în ipoteza în care s-ar considera valabilă vânzarea către S.C.

H.T. SRL a suprafeței de 450 mp, Municipiul București tot ar avea calitate

procesual pasivă cu privire la suprafața de 132 mp (582 mp – 450 mp).

Recursurile sunt fondate.

Este de reținut în primul rând că în

conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea Supremă de Justiție

hotărăște asupra fondului cauzei în situațiile în care „împrejurările de fapt

au fost deplin stabilite”.

Pornind de la această prevedere legală urmează a

constata că în cazul în speță aceste împrejurări nu au fost stabilite.

Astfel, deși la dosarul cauzei există o serie de

acte din care rezultă că pe teren există edificată o construcție P+4 și că

înșiși reclamanții pe nota de probe solicită ca un obiect al expertizei să

stabilească dacă construcția P+4 este amplasată pe terenul în litigiu, iar

instanța, admițând această probă, a solicitat ca expertiza să stabilească dacă

terenul în litigiu este sau nu ocupat de construcții, expertul a răspuns în

concluziile expertizei ambiguu.

Răspunsul expertului a fost „dacă instanța constată

că cererea reclamanților este întemeiată, atunci propunem să se atribuie

acestora la nr. 55, suprafața de teren de 583 mp, cea care nu a fost afectată

de construcții publice sau detalii de sistematizare”.

Această concluzie a expertizei a fost preluată

atât de către instanța de fond „în prezent o parte din teren este liber de

construcții și nu face parte din vreun plan de sistematizare, nu există nici un

motiv pentru care statul să dețină în continuare acest teren” cât și de

instanța de apel care reține „că în prezent terenul în suprafață de 583 mp este

liber de construcții sau detalii de sistematizare”.

Cu ocazia judecării apelului au fost solicitate

de către apelant probe cu înscrisuri și cu o nouă expertiză tehnică care să

constate dacă pe terenul în litigiu se află construcții. Aceste probe au fost

respinse de către instanța de apel cu motivarea „având în vedere că s-au

efectuat la instanța de fond”.

Având în vedere această situație urmează a

constata că motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C.

proc. civ. este întemeiat, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în

legătură cu actele existente la dosarul cauzei care atestă existența unei

construcții P+4 pe terenul în litigiu, care sunt în contradicție cu situația pe

care a reținut-o din expertiză – că nu există construcții pe teren. Mai mult

chiar, respingând probele solicitate în apel cu acte și o nouă expertiză, cu

motivarea că aceste probe au fost administrate, ceea ce echivalează cu o

nepronunțate asupra acestor mijloace de apărare.

Ca o consecință a nestabilirii situației exacte

de fapt instanțele nu au putut stabili cu exactitate nici cadrul juridic al

procesului.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată

reclamanții au relatat o situație atipică, respectiv aceea prin care imobilul,

proprietatea autorilor lor a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, iar

apoi, deși era în proprietatea statului, a fost expropriat prin Decretele nr.

539/1973 și  nr. 189/1988, iar construcțiile au fost demolate.

Reclamanții și-au intitulat cererea ca acțiune

în revendicare, arătând că ea „este admisibilă întrucât condiția efectuării

lucrărilor de utilitate publice nu s-a îndeplinit”. În drept temeiul indicat au

fost dispozițiile art. 480-481 C. civ.

De menționat că prin întâmpinarea depusă în

apel, reclamanții precizează că „noi am atacat în justiție numai măsurile de

expropriere, care sunt mai radicale”.

Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere

și nici elucidate de către instanțele de apel și fond și, în consecință, motivul

de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de către recurenți

este întemeiat.

De reținut că totuși inițial imobilul a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. Instanțele trebuiau să elucideze și

aspectele legate de naționalizare și împrejurările cum un imobil naționalizat a

fost apoi expropriat de două ori.

Astfel fiind față de considerentele mai înainte

arătate văzând și dispozițiile   art. 314 C. proc. civ. urmează   a  admite

recursurile formulate de către pârât și intervenientul în interesul pârâtului

și a casa hotărârile pronunțate de către instanța de apel și instanța de fond,

trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează

a elucida toate aspectele arătate în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General și de intervenienta S.C. H.T.

SRL împotriva deciziei nr. 515/A din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, pe care o casează, precum și sentința civilă

nr. 1297 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Trimite cauza spre rejudecare instanței de fond,

Tribunalul Municipiului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.