ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4620/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 2366 din 28 martie 2003, reclamanta G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 8149 din 5 martie 2003, prin care pârâta a respins cererea reclamantei privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G.H. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: - soțul său, G.H.

s-a născut la data de 15 decembrie 1942, în localitatea Alba Iulia, raionul Alba, aceasta fiind localitatea de refugiu a părinților săi, în perioada septembrie 1940 – martie 1945, când zona Ardealului de Nord s-a aflat sub jurisdicția statului ungar; - persecuțiile din motive etnice, exercitate de trupele maghiare de ocupație, l-au determinat pe tatăl soțului reclamantei să părăsească localitatea de domiciliu, Beclean, județul Cluj, unde acesta era paroh și să se refugieze împreună cu întreaga familie în afara zonei de ocupație, la Alba Iulia, de unde s-au înapoiat în martie 1945 și s-au stabilit la Cluj, acest fapt fiind atestat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, prin adeverința nr. 350 din 3 februarie 2003; - refuzul pârâtei de a-i acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, este nejustificat, în condițiile în care soțul său a împărtășit situația părinților refugiați din motive etnice și a suportat consecințele refugiului.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că soțul reclamantei nu s-a aflat în situația de refugiat, întrucât nu a fost nevoit să-și schimbe domiciliul, fiind născut în localitatea Alba Iulia din părinți care s-au refugiat anterior nașterii sale și nici nu a suferit persecuții din motive etnice, localitatea Alba Iulia aparținând statului român.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 566 din 15 mai 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că: - în cauză s-a făcut dovada situației de refugiați a părinților soțului reclamantei, iar acesta fiind născut în perioada refugiului, a împărtășit situația părinților și ar fi fost îndreptățit la recunoașterea statutului de refugiat, pentru perioada cuprinsă între data nașterii, respectiv 15 decembrie 1942 și data încetării refugiului; - având în vedere contextul în care cetățenii români au suferit prejudicii, ca urmare a refugiului, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu pentru minorii refugiați împreună cu părinții sau născuți în perioada refugiului, statul acordând protecție și sprijin cetățenilor săi, în mod egal; - reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, îi revin drepturile conferite prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Prin motivele de recurs formulate în scris, pârâta a susținut, în esență, următoarele: - instanța, în mod abuziv, l-a încadrat pe soțul reclamantei în categoria persoanelor refugiate, deși acesta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea Alba Iulia și nici nu a suferit persecuții din motive etnice, localitatea Alba Iulia aparținând statului român; - deși Legea nr. 189/2000 stabilește expres și limitativ categoriile de persoane care pot beneficia de drepturi bănești compensatorii, instanța a reținut că dispozițiile legale aplicabile în materie nu prevăd în mod expres înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea acestor drepturi; - interpretarea dată de instanța de judecată cu privire la acordarea drepturilor compensatorii și pentru persoanele născute în refugiu adaugă la lege, ori acordarea acestor drepturi este un atribut exclusiv al puterii legiuitoare.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceiași situație, cu cea a părinților refugiați. Cum în cauză s-a făcut dovada că soțul reclamantei s-a născut în perioada refugiului părinților săi, acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 15 decembrie 1942, a împărtășit situația părinților săi refugiați, suportând consecințele refugiului care, în mod implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. În aceste condiții, soțul reclamantei ar fi fost îndreptățit să-i fie recunoscut statutul de refugiat, iar reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 3 și 5 din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Față de considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare a sentinței atacate, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 566 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.