ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4620/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Cluj, sub nr. 2366 din 28 martie 2003, reclamanta G.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea

hotărârii nr. 8149 din 5 martie 2003, prin care pârâta a respins cererea

reclamantei privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, în calitate de soție supraviețuitoare

a defunctului G.H.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat următoarele:

- soțul său, G.H. s-a născut la data

de 15 decembrie 1942, în localitatea Alba Iulia, raionul Alba, aceasta fiind

localitatea de refugiu a părinților săi, în perioada septembrie 1940 – martie

1945, când zona Ardealului de Nord s-a aflat sub jurisdicția statului ungar;

- persecuțiile din motive etnice,

exercitate de trupele maghiare de ocupație, l-au determinat pe tatăl soțului

reclamantei să părăsească localitatea de domiciliu, Beclean, județul Cluj, unde

acesta era paroh și să se refugieze împreună cu întreaga familie în afara zonei

de ocupație, la Alba Iulia, de unde s-au înapoiat în martie 1945 și s-au

stabilit la Cluj, acest fapt fiind atestat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a

Vadului, Feleacului și Clujului, prin adeverința nr. 350 din 3 februarie 2003;

- refuzul pârâtei de a-i acorda

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție

supraviețuitoare, este nejustificat, în condițiile în care soțul său a

împărtășit situația părinților refugiați din motive etnice și a suportat

consecințele refugiului.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, susținând că soțul reclamantei nu s-a aflat în

situația de refugiat, întrucât nu a fost nevoit să-și schimbe domiciliul, fiind

născut în localitatea Alba Iulia din părinți care s-au refugiat anterior

nașterii sale și nici nu a suferit persecuții din motive etnice, localitatea

Alba Iulia aparținând statului român.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 566 din 15

mai 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1

aprilie 2003.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că:

- în cauză s-a făcut dovada

situației de refugiați a părinților soțului reclamantei, iar acesta fiind

născut în perioada refugiului, a împărtășit situația părinților și ar fi fost

îndreptățit la recunoașterea statutului de refugiat, pentru perioada cuprinsă

între data nașterii, respectiv 15 decembrie 1942 și data încetării refugiului;

- având în vedere contextul în care

cetățenii români au suferit prejudicii, ca urmare a refugiului, nu se justifică

aplicarea unui tratament discriminatoriu pentru minorii refugiați împreună cu

părinții sau născuți în perioada refugiului, statul acordând protecție și

sprijin cetățenilor săi, în mod egal;

- reclamantei, în calitate de soție

supraviețuitoare, îi revin drepturile conferite prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, pârâta a susținut, în esență, următoarele:

- instanța, în mod abuziv, l-a încadrat

pe soțul reclamantei în categoria persoanelor refugiate, deși acesta nu și-a

schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea Alba Iulia și nici nu a

suferit persecuții din motive etnice, localitatea Alba Iulia aparținând

statului român;

- deși Legea nr. 189/2000 stabilește

expres și limitativ categoriile de persoane care pot beneficia de drepturi

bănești compensatorii, instanța a reținut că dispozițiile legale aplicabile în

materie nu prevăd în mod expres înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de

la acordarea acestor drepturi;

- interpretarea dată de instanța de

judecată cu privire la acordarea drepturilor compensatorii și pentru persoanele

născute în refugiu adaugă la lege, ori acordarea acestor drepturi este un

atribut exclusiv al puterii legiuitoare.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., această

instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de

prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii,

nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive

etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă

localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se

bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod

implicit și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceiași

situație, cu cea a părinților refugiați.

Cum în cauză s-a făcut dovada că

soțul reclamantei s-a născut în perioada refugiului părinților săi, acesta,

începând cu data nașterii sale, respectiv 15 decembrie 1942, a împărtășit

situația părinților săi refugiați, suportând consecințele refugiului care, în

mod implicit, s-au răsfrânt și asupra sa. În aceste condiții, soțul reclamantei

ar fi fost îndreptățit să-i fie recunoscut statutul de refugiat, iar

reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, este îndreptățită să

beneficieze de drepturile prevăzute la art. 3 și 5 din Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Față de considerentele expuse și

constatând că potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare a sentinței atacate, Curtea va respinge recursul

declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 566 din 15 mai 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 decembrie 2003.