ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4491/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub

nr. 21/2000, contestatorul S.M. a chemat în judecată pe intimata SC A. SA Satu

Mare, solicitând anularea deciziei de imputare nr. 267 din 17 aprilie 2000,

emisă în sarcina sa, pentru suma de 7.500.000 lei.

În motivarea contestației, se arată

că i-a fost imputată contravaloarea a 150 kg sămânță de trifoi, în valoare de

7.500.000 lei. Mai susține că paguba în gestiune nu s-a produs din vina sa,

deoarece cantitatea de sămânță de trifoi a fost furată, motiv pentru care a sesizat

organele de poliție din comuna Păulești.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 5465 din 23 iunie 2000, a declinat competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Colegiului jurisdicțional Satu Mare al Curții de Conturi.

Prin sentința nr. 2 din 6 februarie

2002, Colegiul jurisdicțional Satu Mare a respins contestația formulată de

S.M., menținând decizia de imputare nr. 267 din 17 aprilie 2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs jurisdicțional contestatorul S.M., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Conturi, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 525 din 11 octombrie 2002, a respins recursul

ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, secția

jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că contestatorul S.M. avea calitatea

de gestionar și că potrivit Legii nr. 22/1969, în cazul său, operează prezumția

de vinovăție pentru toate lipsurile evidențiate în gestiune, gestionarul fiind

ținut să răspundă pentru acestea.

Motivarea că bunurile au fost

sustrase, nu a fost dovedită de contestator, nefiind pusă în mișcare acțiunea

penală împotriva nici unei persoane, în urma sesizării formulate la Postul de

Poliție al comunei Păulești.

Procurorul general financiar de pe

lângă Curtea de Conturi a României a declarat recurs împotriva deciziei

pronunțată de secția jurisdicțională, criticând atât decizia, cât și sentința

Colegiului jurisdicțional Satu-Mare, ca fiind nelegale și netemeinice.

Prin motivele de recurs se arată că

deși organele de poliție au fost sesizate pentru a fi efectuate cercetări sub

aspectul comiterii infracțiunii de furt, atât Colegiul jurisdicțional Satu

Mare, cât și secția jurisdicțională a Curții de Conturi, a apreciat că vinovat

de lipsă în gestiune se face contestatorul, motiv pentru care a respins

contestația și a menținut decizia de imputare.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din materialul probator aflat la

dosarul cauzei rezultă că procurorul financiar, la data de 27 septembrie 2000,

a solicitat Poliției Comunei Păulești, relații în legătură cu stadiul

cercetărilor penale referitoare la lipsa în gestiune a contestatorului S.M.

Organul de poliție a comunicat

împrejurarea că încă se mai efectuează cercetări penale, pentru identificarea

autorului furtului, reținându-se că furtul s-a comis cu chei potrivite de către

persoane care au avut acces la locul de depozitare, în această categorie

încadrându-se și contestatorul SM.

Colegiul jurisdicțional, ca și

instanța de recurs, au ignorat faptul că în cauză nu s-a emis o soluție de

către procuror, organele de poliție având obligația ca după finalizarea

cercetărilor, să înainteze dosarul cu propuneri, procurorului care, dacă și le

însușește, poate dispune neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub

urmărire penală, respectiv întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de

judecată, ocazie cu care se va proceda și la recuperarea prejudiciului.

Colegiul jurisdicțional s-a mărginit

a face corespondență cu postul de poliție sesizat, însușindu-și punctul de

vedere exprimat de organul de cercetare penală, fără ca în cauză să existe o

soluție în înțelesul legii.

În raport cu situația

de fapt reținută, cât și a dispozițiilor legale incidente cauzei, recursul

declarat se vădește fondat, sentința Colegiului jurisdicțional, cât și decizia

secției jurisdicționale, urmând a fi casate, iar cauza trimisă spre

soluționare, Tribunalului Satu Mare, competent în raport cu dispozițiile art. 2

pct. 2 lit. b

1

), coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a)

din O.U.G. nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale și

personalului instanțelor Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva

deciziei nr. 525 din 11 octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională.

Casează decizia nr. 525 din 11

octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională precum, și sentința

nr. 2 din 6 februarie 2002 a Colegiului jurisdicțional Satu Mare și trimite

cauza spre soluționare, Tribunalului Satu Mare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2003.