ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3793/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2736 din 19

aprilie 1995 la Tribunalul Prahova, reclamantul Leagănul de Copii Băicoi a

solicitat declararea abandonului minorului V.R. născut la data de 28 aprilie

1990 în Ploiești, în contradictoriu cu pârâții V.C. și N.V.

Prin sentința civilă nr. 421 din 7 iunie 1995,

Tribunalul Prahova a admis cererea și a declarat abandonat pe minorul V.R., cu

motivarea că de la internarea minorului la Leagănul de Copii Băicoi și până la

momentul formulării cererii acesta nu a fost vizitat niciodată de părinții săi

în persoana numiților V.C. și N.V. și nici de vreo rudă până la gradul IV, nu

s-a solicitat încredințarea spre creștere și educare, astfel că, au încetat

orice fel de legături între părinții firești și acesta.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1,

alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 47/1993.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel V.C.,

arestat la Penitenciarul Mărgineni, susținându-se, în esență, că de soarta

copilului s-a interesat întreaga perioadă, chiar dacă se afla în executarea

unei pedepse privative de libertate și că, la momentul când, va ieși din

închisoare, intenționează să ia spre creștere și îngrijire copilul minor.

A mai susținut apelantul că tribunalul a luat o

hotărâre fără consimțământul său, iar cea care a abandonat copilul a fost mama

acestuia.

Prin decizia nr. 114 din 21 octombrie 2002,

Curtea de Apel Ploiești,– secția civilă, a respins apelul declarat de V.C.,

arestat la Penitenciarul Mărgineni.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța

a reținut că mama minorului mai avea de întreținut încă doi copii minori, iar

tatăl minorului, schizofrenic, fusese condamnat la ani mulți de închisoare

pentru săvârșirea unei crime.

După internarea minorului în leagăn, au încetat

orice legătură între acesta și părinții săi firești, nefiind vizitat niciodată

de aceștia sau de alte rude care nu au cerut încredințarea lui spre creștere,

iar susținerea apelantului că s-a interesat de copil, chiar din arest nu a fost

dovedită.

S-a mai reținut că minorul a fost adoptat de doi

cetățeni francezi conform sentinței civile nr. 532 din 27 mai 1997 a

Tribunalului Prahova.

În contra deciziei menționate a declarat recurs V.C.

(în stare de deținere), criticând pentru nelegalitate cele două sentințe date

de Tribunalul Prahova și anume nr. 421/7 iunie 1995 și 532/27 mai  1997 și

susținând, în esență, că nu a fost înștiințat de acțiunea introdusă de Leagănul

de Copii Băicoi privind abandonul minorului V.R., instanța comițând astfel un

abuz, admițând-o, fără ca acesta să fie legal citat la locul de deținere.

Examinând recursul, prin prisma hotărârilor

criticate, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și

dispozițiile legale, ce au incidență în cauza de față, constată fondat

recursul.

Prin hotărârea dată, Tribunalul Prahova a

încălcat formele de procedură prevăzute sub pedeapsa nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 105 alin. 2 C. proc. civ. „actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule, numai dacă prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu se

poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de

lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

În speță, Tribunalul Prahova a judecat cauza cu

procedura viciată în ce privește pe pârâtul V.C., care a fost citat la

domiciliul său din Ploiești,   astfel cum a fost indicat în acțiunea

reclamantului, în loc de Penitenciarul Mărgineni, unde executa o pedeapsă de 20

ani pentru infracțiunea de omor.

Această neregularitate privind citarea nelegală

la termenul când a avut loc judecata și neregularitățile referitoare la

instanța de apel, sunt sancționate cu nulitate relativă, recurentul având

posibilitatea legală să o invoce în recurs, constituind o înfrângere a unei

norme legale, imperative, care conduce la nulitatea actului procedural și

respectiv a celor două hotărâri pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul V.C.

împotriva deciziei nr. 114 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești,  secția

civilă.

Casează această decizie, precum și sentința

civilă nr. 421 din 7iunie 1995 a Tribunalului Prahova, cu trimiterea cauzei la

această din urmă instanță, pentru rejudecarea cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.