ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6481/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 510 din 11 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost admisă acțiunea formulată de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Buzău în contradictoriu cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Cănești, județul Buzău și pârâții B.D.N. și M.V.E.; a fost declarat abandonat minorul B.M.R., născut la 28 martie 2000 și s-a delegat exercițiul drepturilor părintești cu privire la acesta Comisiei pentru Protecția Drepturilor Copilului Buzău. Instanța a reținut că părinții minorului s-au despărțit în fapt, nici unul dintre ei neavând posibilități materiale și neasumându-și responsabilitatea creșterii lui.

Din acest motiv copilul a fost instituționalizat la data de 16 ianuarie 2001, moment de la care părinții nu l-au mai vizitat, dezinteresându-se complet de el, astfel încât sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1993. Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul B.D.N., arătând că dorește să se ocupe de creșterea și educarea minorului după ce se va libera din executarea unei pedepse privative de libertate aplicată pentru furt calificat. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 76 din 7 aprilie 2003 a respins apelul, reținând că sentința este legală și temeinică, iar măsura luată este în interesul minorului. S-a mai stabilit că nici înainte de începerea executării pedepsei apelantul-pârât nu s-a preocupat de copil iar în prezent nici unul dintre părinți nu poate și nu are mijloace să-l crească, mama pârâtă fiind fără venituri și având mai mulți minori în întreținere.

Împotriva hotărârilor a declarat recurs nemotivat în drept, din penitenciarul Ploiești, pârâtul B.D.N., arătând că după executarea pedepsei dorește să se ocupe de minor. Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Buzău a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Pârâta M.V.E., printr-un memoriu a arătat că mai are doi copii, de 6 și respectiv 1 an, în întreținere iar tatăl nu s-a ocupat niciodată de minorul M.R. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Ambele instanțe au reținut în mod corect, pe baza probatoriilor administrate, că minorul a fost abandonat de părinți iar în prezent nici unul dintre ei nu îi poate asigura condiții minime de îngrijire, creștere și educare.

În acest context, declararea abandonului și exercitarea drepturilor părintești de către Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului apar ca măsuri în interesul minorului, adecvate situației de fapt și este necesar să fie păstrate. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B.D.N. împotriva deciziei nr. 76 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004.