ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6481/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 510 din 11

noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost admisă acțiunea formulată

de Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Buzău în contradictoriu cu

Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Cănești, județul Buzău și pârâții

B.D.N. și M.V.E.; a fost declarat abandonat minorul B.M.R., născut la 28 martie

2000 și s-a delegat exercițiul drepturilor părintești cu privire la acesta

Comisiei pentru Protecția Drepturilor Copilului Buzău.

Instanța a reținut că părinții

minorului s-au despărțit în fapt, nici unul dintre ei neavând posibilități

materiale și neasumându-și responsabilitatea creșterii lui. Din acest motiv

copilul a fost instituționalizat la data de 16 ianuarie 2001, moment de la care

părinții nu l-au mai vizitat, dezinteresându-se complet de el, astfel încât

sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1993.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul B.D.N., arătând că dorește să se ocupe de creșterea și educarea

minorului după ce se va libera din executarea unei pedepse privative de

libertate aplicată pentru furt calificat.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 76 din 7 aprilie 2003 a respins apelul, reținând că sentința

este legală și temeinică, iar măsura luată este în interesul minorului. S-a mai

stabilit că nici înainte de începerea executării pedepsei apelantul-pârât nu

s-a preocupat de copil iar în prezent nici unul dintre părinți nu poate și nu

are mijloace să-l crească, mama pârâtă fiind fără venituri și având mai mulți

minori în întreținere.

Împotriva hotărârilor a declarat

recurs nemotivat în drept, din penitenciarul Ploiești, pârâtul B.D.N., arătând

că după executarea pedepsei dorește să se ocupe de minor.

Direcția pentru Protecția

Drepturilor Copilului Buzău a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului.

Pârâta M.V.E., printr-un memoriu a

arătat că mai are doi copii, de 6 și respectiv 1 an, în întreținere iar tatăl

nu s-a ocupat niciodată de minorul M.R.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Ambele instanțe au reținut în mod

corect, pe baza probatoriilor administrate, că minorul a fost abandonat de

părinți iar în prezent nici unul dintre ei nu îi poate asigura condiții minime

de îngrijire, creștere și educare. În acest context, declararea abandonului și

exercitarea drepturilor părintești de către Comisia pentru Protecția

Drepturilor Copilului apar ca măsuri în interesul minorului, adecvate situației

de fapt și este necesar să fie păstrate.

În consecință, recursul va fi respins

ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul B.D.N. împotriva deciziei nr. 76 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel

Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2004.