ÎCCJ, Decizia nr. 249/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 134 din 1

iunie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și

comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. C. S.A. Pleașa împotriva

pârâților A.P.A.P.S. Prahova și A.P.A.P.S. București, precum și împotriva

intervenientului P.S. și a dispus adjudecarea licitației organizate la 11

februarie 2000 în favoarea reclamantei, conform procesului verbal de licitație

încheiat la acea dată și înregistrat la F.P.S., filiala Prahova, sub nr. 747

din 11 februarie 2000. Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a actelor

ulterioare, respectiv, a procesului verbal de licitație din 17 martie 2000 și a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 27 martie 2000, încheiat între

F.P.S., Direcția Teritorială Prahova și P.S.

Ca urmare, s-a dispus obligarea

pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta,

conform procesului verbal de licitație din 11 februarie 2000. Prin aceeași

sentință, a fost respinsă cererea privind daunele cominatorii și s-a respins și

cererea de intervenție în interes propriu formulată de P.S.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 6569 din 6 noiembrie 2002, a anulat, ca

insuficient timbrat, recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Pleașa, a

respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și a respins totodată, ca

tardiv, recursul declarat de intervenientul P.S. împotriva sentinței

menționate.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe

dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că toate cele trei

hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și că acestea sunt și

vădit netemeinice.

În concluzie, s-a cerut casarea

hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Totodată, procurorul general a

formulat cerere de suspendare a executării sentinței.

Curtea Supremă de Justiție în

complet format din 9 judecători, prin încheierea din 7 aprilie 2003, a admis

cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție și a suspendat executarea sentinței civile nr. 134 din 1 iunie 2001 a

Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercială, până

la soluționarea recursului în anulare, amânând, totodată, judecarea acestuia la

6 octombrie 2003.

S-a motivat că se impune admiterea

cererii de suspendare a executării sentinței, deoarece, pe de o parte, se

susține că intervenientul a efectuat investiții importante, care ar urma să fie

recuperate de la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, ceea ce ar duce la păgubirea acesteia, iar, pe de

altă parte, interesele legitime ale reclamantei nu ar fi afectate în caz de

amânare a executării sentinței cât timp calitatea sa de acționar și drepturile

ce i le conferă o atare calitate depind în exclusivitate de decizia ce se va

adopta cu ocazia soluționării recursului în anulare, prin care se tinde la

schimbarea în tot a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii.

Împotriva acestei încheieri,

intimata reclamantă S.C. C. S.A. Pleașa a declarat recurs, invocând cazurile de

casare prevăzute în art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. Totodată, s-a cerut

ca examinarea acestui recurs să fie repartizat unui complet format din alți

judecători decât cel care a admis cererea de suspendare a executării sentinței.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin art. 300 alin. (3)

C. proc. civ. se prevede că, în cazul suspendării la cerere a executării

hotărârii, dispozițiile art. 403 alin. (3) se aplică în mod corespunzător, iar

potrivit acestor dispoziții instanța se pronunță, asupra cererii de suspendare,

prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

Dar, prin art. 24 din Legea nr.

56/1993, în care este reglementată competența Completului de 9 judecători din

cadrul instanței supreme, se prevede imperativ restrictiv că acest complet

„judecă recursurile în cauzele judecate în prima instanță de secțiile Curții

Supreme de Justiție și recursul în anulare în cauzele în care secțiile Curții

au pronunțat sentințe rămase definitive prin nerecurare ori decizii în

soluționarea recursurilor ordinare”.

Mai mult, încheierea vizată prin

calea de atac a recursului exercitată de intimata reclamantă S.C. C. S.A.

Pleașa este pronunțată de însuși Completul de 9 judecători, constituit ca unică

și ultimă instanță de judecată în recurs numai pentru hotărârile ce se pronunță

de secțiile instanței supreme, iar nu și pentru propriile hotărâri.

Așa fiind, și cum, în conformitate

cu prevederile art. 26 din Legea nr. 56/1992, republicată, Secțiile Unite, ca

instanță ierarhic superioară Completului de 9 judecători al Curții Supreme de

Justiție, au o competență strict și limitativ determinată, în care nu se

regăsește și atribuția de a judeca recursuri împotriva hotărârilor pronunțate

de acel complet, este evident că încheierea la care se referă recursul declarat

de intimata reclamantă nu poate fi atacată pe această cale.

În consecință, urmează a se

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimata reclamantă împotriva

încheierii prin care Completul de 9 judecători a suspendat executarea sentinței

atacate cu recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de intimata reclamantă S.C. C. S.A., cu sediul în satul Pleașa, comuna

Bucov, împotriva încheierii din 7 aprilie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, în complet format din 9 judecători, în dosarul nr. 23/2003.

Pronunțată în ședință publică azi,

22 septembrie 2003.