ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul

M.G.împotriva deciziei nr. 87  din 14 iunie 2002   a Curții de Apel  Craiova –

Secția civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat: recurentul-reclamant M. G. reprezentat de avocat G.Mși

intimata-pârâtă Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului

Locativ Craiova reprezentată de consilier juridic M.D., lipsind intimatul-pârât

Consiliul Județean Dolj – Sector Servicii Publice – Craiova.

Procedura

completă.

Avocat G.M

depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 30.000 lei chitanța CF

nr.25316/19 februarie 2003 și timbrul judiciar de 1.500 lei.

Curtea, din

oficiu,  pune în discuția părților în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ.

motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7

C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 261 pct. 5 ale aceluiași cod.

Avocat

G.Msolicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate pentru motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ..

Consilier

juridic M.D. solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune concluzii

scrise.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de casare a

deciziei atacate și de trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată la 20 decembrie 2000 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta

Regia Autonomă de Administrarea Fondului Locativ de Stat Craiova și a solicitat

ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunțe o sentință prin care

pârâta să fie obligată să îi plătească echivalentul în lei a sumei de 34.080

USD reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare și reparații

efectuate de reclamant la parte din construcția situată în Craiova, str.

General Dragalina nr. 19, aparținând pârâtei.

În motivarea

acțiunii reclamantul arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr.790/12 ianuarie 1994 a dobândit în proprietate o parte determinată din

imobilul situat în Craiova, str. General Dragalina nr. 19 și anume parterul

clădirii, restul construcției fiind proprietatea indiviză a statului și a

numitului R.H.care este moștenitorul foștilor proprietari ai imobilului,

anterior naționalizării acestuia.

Că în urma

sistării indiviziunii dispusă prin sentința civilă nr. 245/1 februarie 2000

pronunțată de Judecătoria Drăgășani, partea din imobil ce îi revenea lui R.H.a

fost atribuită pârâtei Regia Autonomă de Administrarea Fondului Locativ Craiova

cu obligația pentru regie la plata unei sulte în folosul coproprietarului

Rădulescu Haralambie.

Că după ce a

dobândit dreptul de proprietate asupra parterului imobilului, în baza

autorizațiilor administrative necesare și cu acordul RAADPFL a efectuat pe

cheltuieala sa exclusivă lucrările necesare pentru consolidarea și repararea

întregului imobil, inclusiv a părților ce aparțin în proprietate pârâtei,

cheltuind pentru lucrările ce reveneau RAADPFL suma de 34.080 USD, așa cum s-a

stabilit prin expertiza efectuată în dosarul de partaj soluționat de

Judecătoria Drăgășani.

Că aceste

cheltuieli urmează a-i fi restituite de către pârâtă, în calitate de

beneficiară a lucrărilor pentru partea de imobil ce deține în proprietate.

Pârâta Regia

Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova a

formulat o cerere reconvențională și a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța reclamantul M.G.să fie obligat să-i plătească suma de 45.220.378 lei

reprezentând contravaloarea folosinței fără titlu a spațiului cu destinație de

locuință (demisol și parter) din Craiova, str. General Dragalina nr. 19, în

perioada martie 1998 – decembrie 2000.

Pe parcursul

judecării cauzei la instanța de fond a fost introdus în cauză la cererea

RAADPFL Craiova, în calitate de pârât Consiliul Județean Dolj – Sector Servicii

Publice.

După

administrarea probelor cu acte și expertiză solicitate de părți, prin sentința

civilă nr. 7 din 24 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj – secția civilă

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.G.și a fost obligată

pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ

Craiova să îi plătească suma de 72.167.854 lei reprezentând contravaloarea

lucrărilor de consolidare a părții din imobil aparținând regiei.

Acțiunea

reclamantului a fost respinsă față de Consiliul Județean Dolj – Sector Servicii

Publice.

Prin aceeași

hotărâre s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta RAADPFL Craiova

și a fost obligat reclamantul să plătească  pârâtei suma de 45.222.378 lei

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul ocupat și

folosit fără titlu de reclamant.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut în urma probelor

administrate că reclamantul M.G.a dobândit în proprietate, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr.790/12 ianuarie 1994 o p arte

individualizată din imobilul situat în Craiova, str. General Dragalina nr. 19,

și anume parterul clădirii.

Că reclamantul

a efectuat lucrări de reparații la întregul imobil, inclusiv la partea ce

aparținea pârâtei, stabilindu-se prin expertiza efectuată în cauză că lucrările

de con solidare a imobilului ce trebuiau suportate de pârâtă se ridică la suma

de 72.167.854 lei.

Că pentru

celelalte lucrări de reparații și îmbunătățiri executate pe cheltuiela

reclamantului la partea din imobil aparținând pârâtei acesta nu a respectat înțelegerea

dintre părți, nu a prezentat situațiile de încasări și facturile de procurare a

materialelor, fiind somat din această cauză să înceteze executarea lucrărilor

la părțile din imobil ce nu-I aparțineau, stabilindu-se în final că lucrările

nu erau necesare, vizau sporirea confortului la locuința acestuia, constând în

instalarea centralei termice pe gaze, modificarea rețelei de apă, canal și a

celei electrice etc.

De asemeni s-a

reținut că lucrările la imobil au fost începute ca urmare a înțelegerii dintre

reclamant și RAADPFL Craiova, fără încuviințarea Consiliului Județean Dolj –

Sector Servicii Publice și că reclamantul a ocupat în mod abuziv spațiul de

locuit proprietatea pârâtei.

Împotriva sentinței civile nr. 7/24 ianuarie 2002

pronunțată de Tribunalul Dolj – secția civilă au declarat apel reclamantul

M.G.și pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului

Locativ Dolj.

În apelul

declarat de reclamantul M.G.hotărârea instanței de fond este criticată pentru

motive de nelegalitate și netemeinicie constând în esență în următoarele:

- nu s-au avut

în vedere și nu au fost analizate probele administrate la cererea reclamantului

constând în expertiza administrată cu privire la aceleași lucrări, în alt dosar

în care au figurat aceleași părți și din care rezultau valori cu mult mai mari,

pentru lucrările executate la imobil.

- instanța nu

a avut în vedere sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate,

respingând fără temei obiecțiunile la raportul de expertiză și neprecizând dacă

reclamantul a fost un constructor de bună credință sau de rea credință.

- chiar dacă

instanța ar fi stabilit că reclamantul a fost constructor de rea credință

trebuia să oblige pe pârâtă la plata valorii materialelor și prețul muncii,

fără a lua în considerare sporirea valorii fondului despre care s-ar putea

discuta dacă s-ar reține situația de constructor de bună credință.

Pârâta critică

sentința prin apelul declarat, pentru următoarele motive:

- instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate de RAADPFL Craiova privind

lipsa calității procesual active a intimatului-reclamant M.G.și cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a RAADPFL Craiova a prescripției

dreptului la acțiune pentru solicitarea contravalorii lucrărilor efectuate la

imobilul în litigiu.

- nu s-a avut

în vedere faptul că reclamantul a executat lucrările la imobil cu încălcarea

prevederilor imperative ale Legii nr. 19/1994 și Legii nr. 10/1994.

- că din

probele administrate rezultă că reclamantul a fost constructor de rea credință,

executând lucrările la partea de imobil ce nu-i aparținea și pe care l-a ocupat

abuziv deși acestea nu erau impuse de efectuarea celorlalte lucrări, la partea

de imobil pe care l-a cumpărat.

Prin decizia

civilă nr. 87/14 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția

civilă sunt admise apelurile declarate de reclamantul M.G.și de pârâta RAADPFL

Craiova, se schimbă sentința apelată și se trimite cauza spre soluționare în

fond la Judecătoria Craiova.

Pentru a

pronunța această decizie instanța de apel a reținut din expertiza efectuată în

cauză că reclamantul a efectuat la imobilul în litigiu lucrări de consolidare

în valoare de 72.167.854 lei și lucrări de reparații-îmbunătățiri în valoare de

31.071.600 lei.

Că, față de

probatoriul administrat în cauză se impune trimiterea dosarului spre rejudecare

la instanța de fond pentru a se stabili prin administrarea unei noi expertize

valoarea tuturor lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, data când au fost

efectuate pentru a se verifica dacă reclamantul a fost constructor de bună sau

de rea credință.

Împotriva

deciziei civile nr. 87/14 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova –

secția civilă a declarat recurs reclamantul M.G.întemeiat pe prevederile art.

304 pct. 7, 9 și 10 C.proc.civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul impută instanței de apel că a încălcat

prevederile 296 – 297 C.proc.civ. dispunând greșit trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, care s-a pronunțat asupra fondului cauzei cu prilejul

judecării cauzei.

Că trimiterea

cauzei la instanța de fond s-a dispus în vederea completării probelor deși

instanța de apel trebuia să administreze ea aceste probe dacă considera că sunt

necesare pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Recursul

declarat de reclamant este fondat în sensul și pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

Calea de atac

a apelului este reglementată în Titlul IV Capit. I și II art. 282 – 298 din

C.proc.civ.astfel cum a fost modificat prin O.U.G.nr. 138/2000 și O.U.G.nr.

59/2001. Din ansamblul acestor prevederi ale Codului de procedură civilă

rezulta că în dreptul nostru civil, apelul este mijlocul procesual prin care

partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței superioare

ierarhic reformarea hotărârii, apelul fiind sub acest aspect, o cale de atac

ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă.

Cel mai

semnificativ și caracteristic efect al apelului este “efectul devolutiv” și

constă într-o veritabilă reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond,

astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt

repuse în discuția instanței de apel.

Trebuie

subliniat faptul că totuși caracterul devolutiv al apelului nu este absolut el

fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile “tantum

devolutum quantum appellatum” și “tantum devolutum quantum judicatum”.

În sensul

celor ce preced, art. 295 C.proc.civ. dispune că “instanța de apel va verifica,

în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din ofifiu.

Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la

prima instanță, “precum și administrarea probelor doi propuse în condițiile

art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”.

Rezultă din

textul citat, multitudinea de mijloace puse de legiuitor la dispoziția

instanței de apel, în sensul că aceasta poate soluționa litigiul în baza

probelor administrate de prima instanță, ori poate să refacă o parte din aceste

mijloace de probă sau să completeze probatoriul cauzei prin administrarea de

noi probe.

În final,

instanțade apel va pronunța propria sa hotărâre prin care, potrivit art. 296

C.proc.civ. poate păstra ori schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată,

observând desigur respectarea principiului “non reformatio in peius”.

Oricum,

instanța de apel este obligată să examineze toate motivele invocate de apelant

prin cererea sa și să răspundă criticilor aduse hotărârii atacate cu apel.

Pentru

considerentele arătate, soluția adoptată de Curtea de Apel Craiova în cauza de

față, de a “schimba sentința și trimite cauza spre soluționare în fond la

Judecătoria Craiova” pentru a se administra o nouă expertiză care să

stabilească valoarea tuturor lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu și

pentru a se verifica dacă reclamantul a fost sau nu de bună credință, urmând să

fie analizate pentru aceasta toate probele administrate de părți, nu își

găsește un fundament legal în prevederile art. 294 – 298 C.proc.civ.prin care

este reglementată judecata în apel, hotărârea pronunțată fiind nelegală.

De asemeni,

neanalizarea motivelor de apel invocate în apelurile declarate de părți,

afectează hotărârea sub aspectul legalității potrivit motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.impunându-se admiterea recursului de

față, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de

apel în vederea rejudecării apelului cu observarea prevederilor legale sau

reglementează judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.G.împotriva

deciziei civile nr. 87 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea

rejudecării apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  19 februarie   2003.