ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M.G.împotriva deciziei nr. 87 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant M. G. reprezentat de avocat G.Mși intimata-pârâtă Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova reprezentată de consilier juridic M.D., lipsind intimatul-pârât Consiliul Județean Dolj – Sector Servicii Publice – Craiova. Procedura completă. Avocat G.M depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 30.000 lei chitanța CF nr.25316/19 februarie 2003 și timbrul judiciar de 1.500 lei. Curtea, din oficiu, pune în discuția părților în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ.

motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 261 pct. 5 ale aceluiași cod. Avocat G.Msolicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ.. Consilier juridic M.D. solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune concluzii scrise. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate și de trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 20 decembrie 2000 reclamantul M.G.

a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă de Administrarea Fondului Locativ de Stat Craiova și a solicitat ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunțe o sentință prin care pârâta să fie obligată să îi plătească echivalentul în lei a sumei de 34.080 USD reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare și reparații efectuate de reclamant la parte din construcția situată în Craiova, str. General Dragalina nr. 19, aparținând pârâtei. În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.790/12 ianuarie 1994 a dobândit în proprietate o parte determinată din imobilul situat în Craiova, str. General Dragalina nr. 19 și anume parterul clădirii, restul construcției fiind proprietatea indiviză a statului și a numitului R.H.care este moștenitorul foștilor proprietari ai imobilului, anterior naționalizării acestuia.

Că în urma sistării indiviziunii dispusă prin sentința civilă nr. 245/1 februarie 2000 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, partea din imobil ce îi revenea lui R.H.a fost atribuită pârâtei Regia Autonomă de Administrarea Fondului Locativ Craiova cu obligația pentru regie la plata unei sulte în folosul coproprietarului Rădulescu Haralambie. Că după ce a dobândit dreptul de proprietate asupra parterului imobilului, în baza autorizațiilor administrative necesare și cu acordul RAADPFL a efectuat pe cheltuieala sa exclusivă lucrările necesare pentru consolidarea și repararea întregului imobil, inclusiv a părților ce aparțin în proprietate pârâtei, cheltuind pentru lucrările ce reveneau RAADPFL suma de 34.080 USD, așa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în dosarul de partaj soluționat de Judecătoria Drăgășani.

Că aceste cheltuieli urmează a-i fi restituite de către pârâtă, în calitate de beneficiară a lucrărilor pentru partea de imobil ce deține în proprietate. Pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova a formulat o cerere reconvențională și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța reclamantul M.G.să fie obligat să-i plătească suma de 45.220.378 lei reprezentând contravaloarea folosinței fără titlu a spațiului cu destinație de locuință (demisol și parter) din Craiova, str. General Dragalina nr. 19, în perioada martie 1998 – decembrie 2000. Pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond a fost introdus în cauză la cererea RAADPFL Craiova, în calitate de pârât Consiliul Județean Dolj – Sector Servicii Publice.

După administrarea probelor cu acte și expertiză solicitate de părți, prin sentința civilă nr. 7 din 24 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj – secția civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.G.și a fost obligată pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova să îi plătească suma de 72.167.854 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare a părții din imobil aparținând regiei. Acțiunea reclamantului a fost respinsă față de Consiliul Județean Dolj – Sector Servicii Publice. Prin aceeași hotărâre s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta RAADPFL Craiova și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 45.222.378 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru spațiul ocupat și folosit fără titlu de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolj a reținut în urma probelor administrate că reclamantul M.G.a dobândit în proprietate, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.790/12 ianuarie 1994 o p arte individualizată din imobilul situat în Craiova, str. General Dragalina nr. 19, și anume parterul clădirii. Că reclamantul a efectuat lucrări de reparații la întregul imobil, inclusiv la partea ce aparținea pârâtei, stabilindu-se prin expertiza efectuată în cauză că lucrările de con solidare a imobilului ce trebuiau suportate de pârâtă se ridică la suma de 72.167.854 lei.

Că pentru celelalte lucrări de reparații și îmbunătățiri executate pe cheltuiela reclamantului la partea din imobil aparținând pârâtei acesta nu a respectat înțelegerea dintre părți, nu a prezentat situațiile de încasări și facturile de procurare a materialelor, fiind somat din această cauză să înceteze executarea lucrărilor la părțile din imobil ce nu-I aparțineau, stabilindu-se în final că lucrările nu erau necesare, vizau sporirea confortului la locuința acestuia, constând în instalarea centralei termice pe gaze, modificarea rețelei de apă, canal și a celei electrice etc. De asemeni s-a reținut că lucrările la imobil au fost începute ca urmare a înțelegerii dintre reclamant și RAADPFL Craiova, fără încuviințarea Consiliului Județean Dolj – Sector Servicii Publice și că reclamantul a ocupat în mod abuziv spațiul de locuit proprietatea pârâtei.

Împotriva sentinței civile nr. 7/24 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj – secția civilă au declarat apel reclamantul M.G.și pârâta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Dolj. În apelul declarat de reclamantul M.G.hotărârea instanței de fond este criticată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie constând în esență în următoarele: - nu s-au avut în vedere și nu au fost analizate probele administrate la cererea reclamantului constând în expertiza administrată cu privire la aceleași lucrări, în alt dosar în care au figurat aceleași părți și din care rezultau valori cu mult mai mari, pentru lucrările executate la imobil. - instanța nu a avut în vedere sporul de valoare adus imobilului prin lucrările efectuate, respingând fără temei obiecțiunile la raportul de expertiză și neprecizând dacă reclamantul a fost un constructor de bună credință sau de rea credință.

- chiar dacă instanța ar fi stabilit că reclamantul a fost constructor de rea credință trebuia să oblige pe pârâtă la plata valorii materialelor și prețul muncii, fără a lua în considerare sporirea valorii fondului despre care s-ar putea discuta dacă s-ar reține situația de constructor de bună credință. Pârâta critică sentința prin apelul declarat, pentru următoarele motive: - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate de RAADPFL Craiova privind lipsa calității procesual active a intimatului-reclamant M.G.și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a RAADPFL Craiova a prescripției dreptului la acțiune pentru solicitarea contravalorii lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu.

- nu s-a avut în vedere faptul că reclamantul a executat lucrările la imobil cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 19/1994 și Legii nr. 10/1994. - că din probele administrate rezultă că reclamantul a fost constructor de rea credință, executând lucrările la partea de imobil ce nu-i aparținea și pe care l-a ocupat abuziv deși acestea nu erau impuse de efectuarea celorlalte lucrări, la partea de imobil pe care l-a cumpărat. Prin decizia civilă nr. 87/14 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția civilă sunt admise apelurile declarate de reclamantul M.G.și de pârâta RAADPFL Craiova, se schimbă sentința apelată și se trimite cauza spre soluționare în fond la Judecătoria Craiova.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut din expertiza efectuată în cauză că reclamantul a efectuat la imobilul în litigiu lucrări de consolidare în valoare de 72.167.854 lei și lucrări de reparații-îmbunătățiri în valoare de 31.071.600 lei. Că, față de probatoriul administrat în cauză se impune trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond pentru a se stabili prin administrarea unei noi expertize valoarea tuturor lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu, data când au fost efectuate pentru a se verifica dacă reclamantul a fost constructor de bună sau de rea credință. Împotriva deciziei civile nr. 87/14 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția civilă a declarat recurs reclamantul M.G.întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul impută instanței de apel că a încălcat prevederile 296 – 297 C.proc.civ. dispunând greșit trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, care s-a pronunțat asupra fondului cauzei cu prilejul judecării cauzei. Că trimiterea cauzei la instanța de fond s-a dispus în vederea completării probelor deși instanța de apel trebuia să administreze ea aceste probe dacă considera că sunt necesare pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Recursul declarat de reclamant este fondat în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Calea de atac a apelului este reglementată în Titlul IV Capit. I și II art. 282 – 298 din C.proc.civ.astfel cum a fost modificat prin O.U.G.nr.

138/2000 și O.U.G.nr. 59/2001. Din ansamblul acestor prevederi ale Codului de procedură civilă rezulta că în dreptul nostru civil, apelul este mijlocul procesual prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței superioare ierarhic reformarea hotărârii, apelul fiind sub acest aspect, o cale de atac ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă. Cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este “efectul devolutiv” și constă într-o veritabilă reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel. Trebuie subliniat faptul că totuși caracterul devolutiv al apelului nu este absolut el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile “tantum devolutum quantum appellatum” și “tantum devolutum quantum judicatum”.

În sensul celor ce preced, art. 295 C.proc.civ. dispune că “instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din ofifiu. Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, “precum și administrarea probelor doi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”. Rezultă din textul citat, multitudinea de mijloace puse de legiuitor la dispoziția instanței de apel, în sensul că aceasta poate soluționa litigiul în baza probelor administrate de prima instanță, ori poate să refacă o parte din aceste mijloace de probă sau să completeze probatoriul cauzei prin administrarea de noi probe.

În final, instanțade apel va pronunța propria sa hotărâre prin care, potrivit art. 296 C.proc.civ. poate păstra ori schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată, observând desigur respectarea principiului “non reformatio in peius”. Oricum, instanța de apel este obligată să examineze toate motivele invocate de apelant prin cererea sa și să răspundă criticilor aduse hotărârii atacate cu apel.

Pentru considerentele arătate, soluția adoptată de Curtea de Apel Craiova în cauza de față, de a “schimba sentința și trimite cauza spre soluționare în fond la Judecătoria Craiova” pentru a se administra o nouă expertiză care să stabilească valoarea tuturor lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu și pentru a se verifica dacă reclamantul a fost sau nu de bună credință, urmând să fie analizate pentru aceasta toate probele administrate de părți, nu își găsește un fundament legal în prevederile art. 294 – 298 C.proc.civ.prin care este reglementată judecata în apel, hotărârea pronunțată fiind nelegală.

De asemeni, neanalizarea motivelor de apel invocate în apelurile declarate de părți, afectează hotărârea sub aspectul legalității potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.impunându-se admiterea recursului de față, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel în vederea rejudecării apelului cu observarea prevederilor legale sau reglementează judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.G.împotriva deciziei civile nr. 87 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.