ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 54/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 28 august 2001, reclamanta SC R.I. SA București a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, solicitând anularea pct. 1 al deciziei nr. 1172 din 30 iulie 2001 și exonerarea societății, de plata sumelor de 523.723.552 lei, impozit pe veniturile persoanelor nerezidente și 193.698.820 lei, majorări de întârziere aferente, prin anularea procesului-verbal de control. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au făcut o greșită aplicare a Convenției pentru Evitarea Dublei Impuneri dintre România și Liban, societatea neavând obligația de a reține la sursă, impozitul asupra venitului din dobânzi obținut de partenerul extern de pe teritoriul României, impozitarea având loc în Liban.

Prin sentința civilă nr. 1601 din 26 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat parțial decizia nr. 1172 din 30 iulie 2001, precum și procesul-verbal din 13 februarie 2001, cu privire la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, de 523.723.552 lei și majorări de întârziere, de 193.698.820 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de un credit extern de 7.000.000 dolari SUA, de la U.T. din Liban, achitând până la data controlului, dobânzi de 462.500 dolari SUA. Instanța a constatat că aplicarea impozitului de 5%, asupra sumei plătite la extern, nu are suport legal, neexistând vreo reglementare care să prevadă obligația achitării unui impozit asupra dobânzilor, care sunt impozitele în statul de origine al partenerului extern.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâții au învederat că instanța a interpretat greșit prevederile Legii nr. 10/1996, privind ratificarea Convenției pentru Evitarea Dublei Impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, dintre România și Liban. Potrivit art. 11 din acest act normativ, dobânzile pot fi impuse în statul contractant din care provin, impozitul neputând depăși 5% din suma brută a dobânzilor, în situația când primitorul este beneficiarul efectiv al dobânzilor.

Așadar, au precizat recurenții, există bază legală de impozitare cu procentul de 5% a dobânzilor aferente creditului extern, acest drept fiind conferit chiar și de statul de rezidență al partenerului extern, prin semnarea Convenției pentru Evitarea Dublei Impuneri, din 28 iunie 1995. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și a se casa sentința, în sensul respingerii acțiunii. Astfel, instanța a apreciat în mod eronat că nu există temei legal pentru a se dispune obligarea societății ca, din dobânzile achitate creditorului extern în baza unui contract de finanțare, să rețină și să vireze la bugetul de stat, impozit pe venit în cotă de 5%.

Potrivit Convenției încheiate între România și Liban, ratificate prin Legea nr. 10/1996, dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat contractant. Aceste dobânzi pot fi impuse și în statul contractant din care provin și potrivit legislației acelui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul dobânzilor, impozitul astfel stabilit, nu va depăși 5% din suma brută a dobânzilor. Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 83/1998, potrivit cărora se datorează impozitul pentru veniturile din dobânzi plătite nerezidenților, organele financiare având în vedere cota de 5% din Legea nr. 10/1996, și nu cea de 20%, prevăzută de ordonanța de urgență sus-menționată.

În cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 10/1996, potrivit cărora dobânzile sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică căreia i se achită, este unitate bancară, instituție guvernamentală sau a autorității locale. Or, în cauză, reclamanta a contractat un împrumut financiar extern de la o societate comercială din Liban, care nu face parte dintre instituțiile arătate mai sus. În aceste condiții, organele financiare au reținut în mod justificat că reclamanta avea obligația să rețină și să vireze la bugetul statului, impozitul de 5% pe veniturile nerezidenților. Referitor la majorările de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, Curtea reține că și acestea au fost corect calculate, în raport cu dispozițiile art. 6 alin. (2) din O.G.

nr. 83/1998 și art. 13 din O.G. nr. 11/1996. Față de cele expuse, Curtea va admite cele două recursuri declarate în cauză și va casa sentința, iar pe fond va dispune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Garda Financiară București și de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1601 din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de SC R.I. SA București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.