ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

octombrie 2001, sub nr. 5605 la Curtea de Apel Suceav, secția de contencios

administrativ, reclamanta SC G.T. SRL Botoșani a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Garda

Financiară, anularea deciziei nr. 1569 din 10 octombrie 2001, a

procesului-verbal nr. 1752 din 10 iulie 2001 și exonerarea de plata sumei de

1.465.845.671 lei, impozit pe venitul persoanelor nerezidente și 2.022.582.390

lei, majorări de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă că prin decizia nr. 678 din 15 iunie 2001 a Ministerului

Finanțelor, s-a admis contestația formulată, s-a desființat capitalul privind

impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, în sumă de 4.124.780.036 lei,

cât și majorările aferente, actul de control menținându-se pentru suma de

14.882.187 lei, impozit pe venit, datorat de firma britanică și pentru suma de

2.567.160 lei, majorări de întârziere aferente, precum și penalități.

S-a mai susținut că a formulat

plângere pentru suma rămasă în discuție, și prin sentința nr. 161 din 10

septembrie 2001, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea și a exonerat-o și de

plata acestora, astfel că în cauză există autoritate de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, reclamanta a

susținut că măsurile sunt nelegale, având în vedere dispozițiile art. 12 pct. 1

din Convenția dintre Guvernul României și Guvernul Italiei pentru evitarea

dublei impuneri, potrivit cărora redevențele provenind dintr-un stat

contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, sunt

impozabile în acel stat.

S-a mai învederat că deși a

prezentat organelor de control, certificatele de rezidență fiscală ale

partenerilor contractuali din Italia, din care rezultă că firmele străine au

plătit integral impozitul în statul lor, noul act de control a făcut o

interpretare greșită a dispozițiilor legale referitoare la convenția dintre

cele două state.

Curtea de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 8, pronunțată la 30 ianuarie

2002, a respins excepția autorității de lucru judecat formulată de reclamanta

SC G.T. SRL Botoșani, ca nefondată, a admis acțiunea și a anulat

procesul-verbal nr. 1752 din 25 iunie 2001, emis de Garda Financiară și decizia

nr. 1569 din 10 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor și a exonerat

reclamanta de plata sumei de 1.465.845.671 lei, impozit pe venitul persoanelor

nerezidente și 2.022.582.390 lei, majorări de întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin decizia nr. 678/2001 a Ministerului Finanțelor, s-a

desființat parțial actul atacat, în ce privește impunerea pentru persoanele

nerezidente din Italia și a dispus încheierea unui nou act de control, care

viza aceeași perioadă și aceeași bază impozabilă. S-a respins contestația

pentru suma de 14.882.187 lei, reprezentând impozit pe venitul persoanelor

nerezidente, pentru 2.567.167 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente

și pentru 14.882.187 lei ,reprezentând penalități în cotă de 100%.

Rezultă că reclamanta a contestat

pct. 2 din decizie, potrivit procedurii contenciosului administrativ, iar

Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 161 din 19 septembrie 2001, a admis

acțiunea, însă hotărârea nu a rămas definitivă, ea fiind în recurs la Curtea Supremă

de Justiție.

Cu privire la autoritatea de lucru

judecat, față de situația expusă, instanța a reținut că nu sunt întrunite

cerințele art. 1201 C. civ., câtă vreme prin decizia nr. 678/2001 a

Ministerului Finanțelor, s-a desființat parțial actul și în ce privește

impunerea persoanelor nerezidente în Italia, s-a dispus ca organele de control

să facă o nouă verificare, cu respectarea dispozițiilor legale.

În urma reverificării, organele de

control au încheiat un nou proces-verbal, înregistrat sub nr. 1752 la 10 iulie

2001, care a fost contestat și soluționat prin decizia nr. 1569/2001, ce a

făcut obiectul cauzei de față, astfel că nu se poate vorbi de aceeași cauză în

ce privește puterea lucrului judecat.

Pe fondul contestației, instanța a

reținut că reclamanta a făcut dovada că firmele italiene au fost impozitate pe

toate veniturile realizate, conform certificatului de rezidență fiscală, în

țara rezidentului și că în mod greșit organele de control au dispus obligarea

acesteia, la plata impozitului pe venitul persoanelor nerezidente și a

majorărilor de întârziere.

S-a argumentat această soluție, prin

interpretarea dată de instanță, convenției care urmărește ca veniturile

realizate de o persoană într-un stat nerezident, să nu fie impozitate și în

acest stat, ca și în statul de rezidență, adică să nu fie o dublă impozitare.

Nedatorând impozit pe veniturile

nerezidenților, instanța a reținut că reclamanta nu poate fi obligată nici la

plata majorărilor de întârziere.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene

Botoșani, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut

că intimatei i-au fost aplicate prevederile Convenției de Evitare a Dublei

Impuneri, încheiată între România și Italia, ratificată prin Decretul nr.

82/1977 și că actele de control financiar au avut în vedere dispozițiile art.

11 alin. (1) și (2), care stipulează că prin convenție se dă dreptul de a

impune la sursă aceste venituri, respectiv în România, iar prin evitarea dublei

impuneri, se acordă credit fiscal în țara rezidentă, respectiv Italia,

beneficiarului de venit în țara noastră.

În cazul în care impunerea s-ar

realiza numai în statul de rezidență a beneficiarului de venit, așa cum susține

intimata, nu ar mai fi necesară încheierea de convenții pentru evitarea dublei

impuneri, ceea ce ar determina impunerea atât în statul de sursă, cât și în

statul de rezidență, al beneficiarului veniturilor, neputând fi astfel evitată

dubla impunere.

Recurenta a mai arătat că referitor

la plățile efectuate de către intimata-reclamantă, în baza contractelor de

chirie echipament încheiate cu firmele rezidente italiene G.T.A. C. și GTA M.

SRL, acestea au fost încadrate în mod corect în categoria redevențe, cu

respectarea prevederilor de evitare a dublei impuneri încheiate între România

și Italia, societatea având obligația reținerii la sursă și a virării la

bugetul de stat, a impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, în cotă de

10%.

Recursul este fondat.

Din verificarea actelor dosarului

rezultă că intimata a încheiat în perioada 1996 – 2000, diferite contracte cu

persoane juridice rezidente în Italia, în baza cărora a efectuat plăți în valută,

pentru care nu a reținut și virat la buget, impozit pe venitul obținut în

România de acești beneficiari.

Prin actul de control, agenții

constatatori au stabilit că intimatei îi sunt aplicabile prevederile Convenției

de Evitare a Dublei Impuneri, încheiată între România și Italia, ratificată

prin Decretul nr. 87/1977.

Potrivit art. 11 alin. (1) și (2),

redevențele pot fi impuse, și în statul contractant din care provin, și în

conformitate cu legislația acestuia, dacă persoana care încasează redevența,

este beneficiarul lor efectiv, ca impozitul astfel stabilit neputând depăși 5%

și respectiv,10% din suma redevențelor.

În atare împrejurare, Curtea

apreciează că impozitul pe venit a fost legal stabilit, intimata având

obligația reținerii la sursă și a virării la bugetul de stat, a impozitului pe

venitul persoanelor nerezidente, în cotă de 10%, precum și a majorărilor,

calculate în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996.

Cum instanța de fond a făcut o

greșită aplicare a legii, Curtea urmează să admită recursul, să caseze sentința

atacată și în fond, să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Botoșani, în nume propriu și pentru Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 8 din 30 ianuarie 2002 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2003.