ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6955/2004

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

octombrie 2001, SC G.T. SRL Botoșani, în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani și Garda

Financiară, a solicitat anularea deciziei nr. 1569 din 10 octombrie 2001, emisă

de primul pârât și a procesului-verbal nr. 1752 din 10 iulie 2001, întocmit de

ultima pârâtă și exonerarea de plata sumei de 1.465.845.671 lei, impozit pe

venitul persoanelor nerezidente și 2.022.582.390 lei, majorări de întârziere

aferente.

Curtea de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 8 din 30 ianuarie 2002, a respins

excepția autorității de lucru judecat formulată de reclamantă, ca nefondată, a

admis acțiunea, a anulat actele contestate și a exonerat pe reclamantă, de

răspundere.

S-a reținut că reclamanta a făcut

dovada că firmele italiene au fost impozitate pe toate veniturile realizate,

conform certificatului de rezidență fiscală, în țara rezidentului și că în mod

greșit organele de control au dispus obligarea acesteia, la plata impozitului

pe venitul persoanelor nerezidente și a majorărilor de întârziere.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ , prin decizia nr. 1522 din 11 aprilie 2003, a

admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, în

nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința și în

fond, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a încheiat în perioada 1996 -– 2000, diferite contracte

cu persoane juridice rezidente în Italia, în baza cărora a efectuat plăți în

valută, pentru care nu a reținut și virat la buget, impozitul pe venitul

obținut în România, de acești beneficiari.

Prin actul de control, agenții

constatatori au stabilit că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile

Convenției de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Italia,

ratificată prin Decretul nr. 87/1977.

Potrivit art. 11 alin. (1) și (2),

redevențele pot fi impuse și în statul contractant din care provin și în conformitate

cu legislația acestuia, dacă persoana care încasează redevența, este

beneficiarul lor efectiv, impozitul astfel stabilit, neputând depăși 5% și

respectiv, 10%, din suma redevențelor, astfel că impozitul pe venit a fost

legal stabilit, precum și majorările calculate în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996.

La 24 aprilie 2003, SC G.T. SRL

Botoșani a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1522 din 11 aprilie 2003

a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, în baza art. 322

pct. 5 C. proc. civ. și a solicitat suspendarea executării atacate, în temeiul art.

325 C. proc. civ.

S-a susținut că s-a ajuns la această

soluție, întrucât la data soluționării recursului, societatea nu a prezentat

originalele certificatelor de rezidență fiscală privind societățile I.C.

Padova, G.T.A. SRL Padova și G.T.A. SRL Padova, acestea fiind în posesia

organului de jurisdicție fiscală a Ministerului Finanțelor, astfel că sunt

întrunite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Se arată că Ordinul nr. 635/2002, al

Ministerului Finanțelor pentru aprobarea Precizărilor referitoare la aplicarea

Convențiilor sau Acordurilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de România

cu diverse state, care prevede cota de 10% din dobânzi, se va reține automat în

Statul român, urmând ca persoana rezidentă străină să plătească în celălalt

stat, doar diferența de 90% din impozitul legal, nu operează în cauză, el

aplicându-se doar raporturilor juridice născute după 7 iunie 2002.

Prin cerere ulterioară, reclamanta,

prin apărător, a ridicat excepția nulității absolute a deciziei nr. 1522 din 11

aprilie 2003, a secției de contencios administrativ a Curții Supreme de

Justiție, întrucât în practicaua deciziei nu s-a consemnat că a participat

procurorul, care a pus concluzii de respingere a recursului.

Prin încheierea din 29 aprilie 1994,

a secției de contencios administrativ, în baza art. 281 C. proc. civ., s-a

dispus rectificarea deciziei nr. 1522 din 11 aprilie 2003, în sensul că în practicaua

se va consemna că din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a prezentat Procurorul C.C., care a solicitat respingerea

recursului.

În condițiile date, excepția

invocată a rămas fără obiect.

Cererea de suspendare a executării

deciziei a fost respinsă de instanță, prin încheierea din 15 octombrie 2003.

Cererea de revizuire este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art.

322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive la

instanța de apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă după darea

hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică

sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe, pe

care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, condițiile cerute pentru

ca actele prezentate să fie considerate noi, nu sunt îndeplinite; mai mult,

instanța nu a contestat existența certificatelor de rezidență fiscală, ci a

arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Convenția

de evitare a dublei impuneri încheiate între România și Italia, ratificată prin

Decretul nr. 87/1977, respectiv impunerea până la 10%, a redevențelor și în

statul contractant din care provin.

Prin revizuirea formulată, cale

extraordinară de atac, se reia problema de fond, deja soluționată, că

impozitarea practicată la reclamantă nu ar avea temei legal, susținere

înlăturată de instanță.

Nefiind întrunite cerințele art. 322

pct. 5 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC G.T. SRL

Botoșani împotriva deciziei civile nr. 1522 din 11 aprilie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 septembrie 2004.