CASE OF SİNCAR AND OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
CASE OF SİNCAR AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNEI SĂNCAR ȘI ALȚII v. TURKEY (Declarația nr. 46281/99) Amendament prietenos Această versiune a fost rectificată la 29 iunie 2006 în temeiul articolului 81 din Regulamentul Curții STRASBOURG 2 februarie 2006 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sincar și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A treia), ședința în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Caflisch Türmen Bîrsan Zagrebelsky doamna Gyulumyan, judecători și grefierul Secțiunii Berger, având deliberat în particular la 12 ianuarie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 46281/99) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți turci, dna Cihan Sincar dl Oktay Bağatır și dl Mehmet Hanifi Baran [1] („reclamanții”), la 25 ianuarie 1999. Reclamanții, care au fost acordate asistență juridică, au fost reprezentați de dl M. Vefa, un avocat care practică în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamanții au plâns în conformitate cu art. 5 § 3 Convenția că durata detenției lor în custodie de poliție este excesivă și au plâns, de asemenea, pentru lipsa unui remediu intern eficient în cazul în care se pot plânge de durata detenției lor în custodie de poliție. La 24 martie 2005, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererea este admisibilă în ceea ce privește aceste plângeri. La 6 iulie 2005, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 27 iulie 2005 și la 29 noiembrie 2005, respectiv, reclamanții și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamanții sunt resortisanți turci născuți în 1957, 1962 și 1964 și trăiesc în Ankara, Batman și, respectiv, Diyarbakır La 16 noiembrie 1998, șeful Direcției de Securitate din Diyarbakır a cerut procurorului public din Diyarbakır să elibereze un mandat de căutare pentru a inspecta birourile diyarbakır și Batman din HADEP ( Halkın Demokrasi Partisi- Partidul Democrației Populare), unde se presupune că s-au organizat demonstrații și greve de foame, pentru a protesta împotriva arestării liderului PKK Abdullah Öcalan. Procurorul public a emis mandatul de căutare în aceeași zi. În ceea ce privește primii și al doilea solicitanți Pe 18 noiembrie 1998, reclamanții au fost preluați în custodie de poliție de către ofițerii de poliție la Hotărârea de Securitate Batman. Într-o scrisoare din 20 noiembrie 1998, Hotărârea de Securitate din Diyarbakır a cerut procurorului public Diyarbakır să prelungească perioada de detenție a reclamanților până la 22 noiembrie 1998, împreună cu alte sute și șapte. În aceeași zi, având în vedere numărul acuzaților și dificultatea obținerii dovezilor, procurorul public a autorizat să prelungească perioada de detenție conform solicitării. 10. La 22 noiembrie 1998, un judecător de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a hotărât să prelungească perioada de detenție a reclamanților până la 28 noiembrie 1998, după a doua cerere a Direcției de Securitate a Diyarbakır. 11. La 26 noiembrie 1998, reclamanții au fost aduși în primul rând în fața procurorului public și apoi un judecător la Curtea de Securitate din Diyarbakır, unde au refuzat toate acuzațiile împotriva lor. Judecătorul a ordonat eliberarea lor în așteptarea procesului. 12. La 17 decembrie 1998, Procurorul public din Diyarbakır a depus un proiect de pronunțare în fața Curții de Securitate de Stat din Diyarbakır, acuzând primul reclamant de ajutor și acuzarea membrilor unei organizații teroriste. În aceeași zi, trei procurori publici atașați de Curtea de Securitate a statului Diyarbakır au hotărât că nu ar trebui acuzați împotriva celui de-al doilea reclamant din cauza faptului că nu există dovezi pentru a-l condamna. 13. La 3 aprilie 2001, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a hotărât să amâne impunerea unei sentințe finale asupra primului reclamant, în temeiul Legii nr. 4616. În conformitate cu art. 1 § 4 din aceeași lege, instanța a reținut suspendarea procedurii penale împotriva ei și se impune o sentință finală în cazul în care aceasta ar fi condamnată pentru o nouă infracțiune intenționată în termen de cinci ani de la această decizie. La 17 noiembrie 1998, reclamantul a fost retras în custodie de poliție împreună cu un grup de douăzeci de persoane în afara sediului principal al partidului din Diyarbakır. 15. Într-o scrisoare din 18 noiembrie 1998 Hotărârea de Securitate din Diyarbakır a cerut procurorului public Diyarbakır să prelungească perioada de detenție a reclamantului împreună cu o sută și zece alte până la 21 Noiembrie 1998. În aceeași zi procurorul public a autorizat direcția de securitate să prelungească perioada de detenție până la data respectivă. 16. La 20 noiembrie 1998, în urma unei cereri de la Hotărârea de Securitate Diyarbakır și având în vedere numărul acuzatului, judecătorul de la Tribunalul de Securitate de Stat Diyarbakır a hotărât să prelungească perioada de detenție până la 26 noiembrie 1998. 17. La 25 noiembrie 1998, reclamantul a fost adus în fața procurorului public și a judecătorului la Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır. Judecătorul a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului. 18. La 22 februarie 2001, Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır a hotărât să amâne impunerea unei condamnații finale asupra reclamantului, în conformitate cu Legea nr. 4616. În conformitate cu art. 1 § 4 din aceeași lege, instanța a reținut suspendarea procedurii penale împotriva reclamantului și se impune o sentință finală în cazul în care acesta ar fi condamnat pentru o nouă infracțiune intenționată în termen de cinci ani de la această decizie. DREPTUL 19. La 29 noiembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie reclamanților o sumă totală de 9,600 EUR (nouă mii șase sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care să fie convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerespectare plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. La 27 iulie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentanții reclamanților: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-grația pentru reclamanții o sumă totală de 9,600 EUR (nouă mii șase sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care să fie convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerespectare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 21. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 În consecință, cazul ar trebui să fie exclus din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 2 februarie 2006, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului [1] Rectificat la 29 iunie 2006. Numele Mehmet Hanifi Baran a citit Mehmet Hanafi Baran în versiunea anterioară a hotărârii.