ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3480/2003

La apelul nominal s-au prezentat: recurentul pârât Ministerul de Interne, reprezentat de consilier juridic N.D.și intimatul reclamant V.I., lipsind intimata reclamantă K.M.. Procedura completă. Consilier juridic N.D.solicită amânarea pricinii pentru a lua cunoștință de petiția depusă de intimații reclamanți, prin care își precizează pretențiile privind cheltuielile de judecată, raportate la indicele de inflație. Intimatul reclamant V.I. se opune amânării cauzei. Curtea, apreciind asupra cererii formulate, o respinge ca neîntemeiată și acordă cuvântul în susținerea recursului. Consilier juridic N.D.solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Intimatul reclamant V.I. cere respingerea recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.2123/2000, reclamanții K.M. și V.I. au chemat în judecată pârâtul Ministerul de Interne, solicitând obligarea acestuia să recunoască dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.449 mp, situat în satul Săcel, comuna Băișoara, să le predea în deplină proprietate și folosință terenul, să ridice și să evacueze de pe teren construcțiile ridicate, să mute gardul la limita proprietății sale și să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că terenul în litigiu, care a aparținut antecesorilor lor, a fost preluat de pârât în baza dispoziției nr.298/72 a Consiliului Județean Cluj, fără nici un drept și, cu toate că au solicitat în baza Legii 18/1991 să li se reconstituie dreptul de proprietate, li s-a răspuns că nu se poate, dar vor primi alt teren din rezervă. Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr.477 din 25 septembrie 2000, a respins acțiunea reclamanților. S-a reținut în considerentele acestei hotărâri că pârâtul, în baza Deciziei nr.482 din 21 august 1972 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Cluj deține în administrare terenul în litigiu, care a fost preluat cu îndeplinirea tuturor condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de Decretul 409/1955.

S-a concluzionat că, fiind îndeplinite condițiile art.1 și 6 din Legea 213/1998, acțiunea în revendicare nu poate fi admisă. Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe, arătând că ei sunt proprietarii tabulari ai terenului revendicat, iar pârâtul nu a făcut dovada preluării cu titlu valabil a terenului aflat în administrarea sa. Curtea de Apel Cluj – Secția civilă, investită cu soluționarea pricinii, prin decizia nr.185 din 16 octombrie 2001, a admis apelul, a modificat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să predea în posesia reclamanților suprafața de 4449 mp înscrisă în CF 283 CF Săcel, nr.top.1204 Fânaț din Sus de Moară.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, din analiza actelor dosarului, că pârâtul a preluat terenul fără acte legale, și că, din concluziile expertizei efectuate în apel, a rezultat că suprafața revendicată de reclamanți face parte din terenul de 24.000 mp preluat fără acte legale de către pârât și corespunde nr.top.1204 înscris în CF 283 Săcel. S-a reținut aplicarea, în speță, a prevederilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998, potrivit cărora, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Împotriva acestei decizii, pârâtul Ministerul de Interne a formulat recurs.

Prin primul motiv de recurs se susține că terenul revendicat de reclamanți este inclus în lista anexă a Deciziei nr.482 din 21.08.1972 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului Cluj, fiind preluat cu îndeplinirea tuturor condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de dispozițiile Decretului nr.409/1955. Cel de-al doilea motiv de recurs invocă faptul că bunul revendicat aparține domeniului public al statului, fiind destinat a servi nevoilor de apărare și ordine publică, iar ultimul motiv se referă la faptul că în cauză devin aplicabile prevederile art.16 din Legea nr.10/2001. Recursul este nefondat pentru considerentele care urmează.

Din analiza amplului material probatoriu administrat, curtea de apel a reținut în mod corect că, din decizia 482 din 21 august 1972, emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Cluj, rezultă că s-a transmis din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al comunei Băișoara, în administrarea Ministerului de Interne, suprafața de 23.996 mp. de categorie fânaț, de la locul numit „Poruț”, suprafață provenită prin comasare de la unii locuitori ai satului Săcel, iar din actul de comasare, aflat la dosar, reiese că, printre cei 7 locuitori de la care a fost preluată această suprafață, nu se regăsește și antecesoarea reclamanților. Susținerea privind obligativitatea Primăriei Băișoara de a da reclamanților un alt teren la schimb cu domeniul public nu are nici un suport juridic.

Terenul în litigiu nu a constituit obiect al Legii 18/1991, nefăcând parte din categoria celor reglementate prin această lege specială, chiar dacă reclamanții au solicitat terenuri în schimb, ceea ce nu s-a obținut din lipsă de teren excedentar; de altfel, ei au refuzat punerea în posesie pentru că, așa cum a comunicat chiar Primăria comunei Băișoara, nu dispuneau de teren agricol în locul denumit Valea Litii, existând doar o suprafață inundabilă, care nu corespunde din punct de vedere calitativ (f.44 - dos.fond). Nu poate fi primită nici susținerea că terenul ce face obiectul litigiului ar aparține domeniului public, el fiind destinat a servi nevoilor de apărare și ordine publică, deoarece aici își desfășoară activitatea U.M.

0701 Cluj. Așa cum corect a reținut instanța de apel, pentru a fi operante prevederile art.6 din Legea nr.213/1998, trebuie ca bunurile să fi intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil. Pârâtul a invocat Ordinul nr.1323 din 25 decembrie 1969 emis de Ministerul Industriei Lemnului, ca dovadă a proprietății de 24.000 mp; din acest act rezultă că s-a transmis suprafața menționată din administrarea Combinatului de exploatare și industrializare a lemnului Cluj în administrarea U.M. 0670 Cluj, dar, cu toate că instanța de apel a insistat pentru depunerea actelor de preluare efectivă a bunurilor cuprinse în ordin, pârâtul nu a produs nici o probă în acest sens.

De altfel, așa cum s-a precizat și în considerentele deciziei, în legătură cu terenul cu privire la care s-a emis Ordinul 1323/1969, au existat nelămuriri încă din vremea respectivă, fapt confirmat de corespondența dintre UM 0670 Cluj și Combinatul de Industrializarea Lemnului Cluj, din care rezultă că asemenea documente nu există. Concluzia instanței că terenul a fost preluat fără acte legale este corectă. Nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit, în cauză nefiind aplicabile prevederile Legii 10/2001, deoarece, potrivit principiului disponibilității, reclamanții au ales ca temei juridic al acțiunii art.480, 481 și 1079 C.civ., iar acesta nu poate fi schimbat. Față de cele de mai sus, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr.185 din 16 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.