ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3480/2003

La apelul nominal s-au

prezentat: recurentul pârât Ministerul de Interne, reprezentat de consilier

juridic N.D.și intimatul reclamant V.I., lipsind intimata reclamantă K.M..

Procedura completă.

Consilier juridic

N.D.solicită amânarea pricinii pentru a lua cunoștință de petiția depusă de

intimații reclamanți, prin care își precizează pretențiile privind cheltuielile

de judecată, raportate la indicele de inflație.

Intimatul reclamant

V.I. se opune amânării cauzei.

Curtea, apreciind

asupra cererii formulate, o respinge ca neîntemeiată și acordă cuvântul în

susținerea recursului.

Consilier juridic

N.D.solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul menținerii

hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Intimatul reclamant

V.I. cere respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr.2123/2000, reclamanții K.M. și V.I. au chemat în judecată

pârâtul Ministerul de Interne, solicitând obligarea acestuia să recunoască

dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.449 mp, situat în

satul Săcel, comuna Băișoara, să le predea în deplină proprietate și folosință

terenul, să ridice și să evacueze de pe teren construcțiile ridicate, să mute

gardul la limita proprietății sale și să fie obligat la plata unor daune

cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii

definitive a sentinței.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că terenul în litigiu, care a aparținut antecesorilor

lor, a fost preluat de pârât în baza dispoziției nr.298/72 a Consiliului

Județean Cluj, fără nici un drept și, cu toate că au solicitat în baza Legii 18/1991

să li se reconstituie dreptul de proprietate, li s-a răspuns că nu se poate,

dar vor primi alt teren din rezervă.

Tribunalul Cluj, prin

sentința civilă nr.477 din 25 septembrie 2000, a respins acțiunea

reclamanților.

S-a reținut în

considerentele acestei hotărâri că pârâtul, în baza Deciziei nr.482 din 21

august 1972 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Județului

Cluj deține în administrare terenul în litigiu, care a fost preluat cu

îndeplinirea tuturor condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de

Decretul 409/1955.

S-a concluzionat că,

fiind îndeplinite condițiile art.1 și 6 din Legea 213/1998, acțiunea în

revendicare nu poate fi admisă.

Reclamanții au

declarat apel împotriva acestei sentințe, arătând că ei sunt proprietarii tabulari

ai terenului revendicat, iar pârâtul nu a făcut dovada preluării cu titlu

valabil a terenului aflat în administrarea sa.

Curtea de Apel Cluj –

Secția civilă, investită cu soluționarea pricinii, prin decizia nr.185 din 16

octombrie 2001, a admis apelul, a modificat sentința în sensul că a admis în

parte acțiunea și a obligat pârâtul să predea în posesia reclamanților

suprafața de 4449 mp înscrisă în CF 283 CF Săcel, nr.top.1204 Fânaț din Sus de

Moară.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut, din analiza actelor dosarului, că

pârâtul a preluat terenul fără acte legale, și că, din concluziile expertizei

efectuate în apel, a rezultat că suprafața revendicată de reclamanți face parte

din terenul de 24.000 mp preluat fără acte legale de către pârât și corespunde

nr.top.1204 înscris în CF 283 Săcel.

S-a reținut aplicarea,

în speță, a prevederilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998, potrivit cărora,

bunurile preluate de stat fără titlu valabil, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul Ministerul de Interne a formulat recurs.

Prin primul motiv de

recurs se susține că terenul revendicat de reclamanți este inclus în lista

anexă a Deciziei nr.482 din 21.08.1972 a fostului Comitet Executiv al

Consiliului Popular al Județului Cluj, fiind preluat cu îndeplinirea tuturor

condițiilor de fond, formă și procedură prevăzute de dispozițiile Decretului

nr.409/1955.

Cel de-al doilea motiv

de recurs invocă faptul că bunul revendicat aparține domeniului public al

statului, fiind destinat a servi nevoilor de apărare și ordine publică, iar

ultimul motiv se referă la faptul că în cauză devin aplicabile prevederile

art.16 din Legea nr.10/2001.

Recursul este nefondat

pentru considerentele care urmează.

Din analiza amplului

material probatoriu administrat, curtea de apel a reținut în mod corect că, din

decizia 482 din 21 august 1972, emisă de fostul Consiliu Popular al Județului

Cluj, rezultă că s-a transmis din administrarea Comitetului Executiv al

Consiliului Popular al comunei Băișoara, în administrarea Ministerului de

Interne, suprafața de 23.996 mp. de categorie fânaț, de la locul numit „Poruț”,

suprafață provenită prin comasare de la unii locuitori ai satului Săcel, iar

din actul de comasare, aflat la dosar, reiese că, printre cei 7 locuitori de la

care a fost preluată această suprafață, nu se regăsește și antecesoarea

reclamanților.

Susținerea privind

obligativitatea Primăriei Băișoara de a da reclamanților un alt teren la schimb

cu domeniul public nu are nici un suport juridic.

Terenul în litigiu nu

a constituit obiect al Legii 18/1991, nefăcând parte din categoria celor

reglementate prin această lege specială, chiar dacă reclamanții au solicitat

terenuri în schimb, ceea ce nu s-a obținut din lipsă de teren excedentar; de

altfel, ei au refuzat punerea în posesie pentru că, așa cum a comunicat chiar

Primăria comunei Băișoara, nu dispuneau de teren agricol în locul denumit Valea

Litii, existând doar o suprafață inundabilă, care nu corespunde din punct de

vedere calitativ (f.44 - dos.fond).

Nu poate fi primită

nici susținerea că terenul ce face obiectul litigiului ar aparține domeniului

public, el fiind destinat a servi nevoilor de apărare și ordine publică,

deoarece aici își desfășoară activitatea U.M. 0701 Cluj.

Așa cum corect a

reținut instanța de apel, pentru a fi operante prevederile art.6 din Legea

nr.213/1998, trebuie ca bunurile să fi intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil.

Pârâtul a invocat

Ordinul nr.1323 din 25 decembrie 1969 emis de Ministerul Industriei Lemnului,

ca dovadă a proprietății de 24.000 mp; din acest act rezultă că s-a transmis

suprafața menționată din administrarea Combinatului de exploatare și industrializare

a lemnului Cluj în administrarea U.M. 0670 Cluj, dar, cu toate că instanța de

apel a insistat pentru depunerea actelor de preluare efectivă a bunurilor

cuprinse în ordin, pârâtul nu a produs nici o probă în acest sens.

De altfel, așa cum s-a

precizat și în considerentele deciziei, în legătură cu terenul cu privire la

care s-a emis Ordinul 1323/1969, au existat nelămuriri încă din vremea

respectivă, fapt confirmat de corespondența dintre UM 0670 Cluj și Combinatul

de Industrializarea Lemnului Cluj, din care rezultă că asemenea documente nu

există.

Concluzia instanței că

terenul a fost preluat fără acte legale este corectă.

Nici ultimul motiv de

recurs nu poate fi primit, în cauză nefiind aplicabile prevederile Legii

10/2001, deoarece, potrivit principiului disponibilității, reclamanții au ales

ca temei juridic al acțiunii art.480, 481 și 1079 C.civ., iar acesta nu poate

fi schimbat.

Față de

cele de mai sus, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul de Interne împotriva deciziei nr.185 din 16 octombrie 2001 a Curții

de Apel Cluj – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 septembrie 2003.