ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
La apelul nominal, părțile în cauză, respectiv contestatorul G.V. și intimatele – Casa Județeană de Pensii Dolj; Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Dolj, actual Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială Dolj; Direcția Generală a Asigurărilor Sociale Dolj, nu s-au prezentat. Procedura completă. Instanța a ridicat, din oficiu, excepția tardivității contestației în anulare, cauza rămânând în pronunțare. C U R T E A Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: G.V. a solicitat, în temeiul art.317 Cod procedură civilă, să se dispună anularea deciziei civile nr.1383 din 3 aprilie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ.
În motivarea contestației se arată că decizia atacată, prin care s-a respins, ca inadmisibil recursul declarat împotriva sentinței civile nr.166 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj, este rezultatul unor erori materiale. Contestația este tardivă. Potrivit art.319 alin.2 Cod procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Or, în cauză, decizia nr.1383 a rămas irevocabilă la 3 aprilie 2003, dată la care contestatorul a luat cunoștință de ea, fiind prezent la soluționarea recursului, iar împotriva acesteia a formulat contestație în anulare la 9 iulie 2003, peste termenul legal de 15 zile, prevăzut de textul precitat, astfel că urmează a se respinge ca tardivă contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de G.V. împotriva deciziei civile nr.1383 din 3 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, ca tardivă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.