ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 1 noiembrie 2001, Banca

T. SA, sucursala Rosetti București (în prezent București - Lipscani), a

solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice București să se dispună anularea deciziei nr. 1469

din 28 septembrie 2001 emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal de

control nr. 1147 din 12 aprilie 2001, încheiat de funcționari ai pârâtei

secunde, ca nelegale.

Pe cale de consecință, reclamanta a

cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul de stat a sumelor de

5.078.616 lei - majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii,

8.840.310 lei - penalizări aferente aceluiași impozit, 16.580.490 lei –

cheltuieli cu provizioanele specifice de risc.

Referitor la majorările de întârziere

aferente impozitului pe salarii, reclamanta a arătat că organul

administrativ-jurisdicțional nu a motivat respingerea obiecțiunilor formulate,

ci doar a menționat unele texte legale, dintre care unele îi sunt favorabile,

iar altele nu au legătură cu cauza.

Astfel, atât art. 11 alin. (2) din

O.G. nr. 11/1996, modificată prin O.U.G.nr. 113/1999 și O.G. nr. 53/1997, cât

și art. 9 din Legea nr. 32/1991, republicată, inclusiv art. 25 al O.G. nr.

73/1999, au fost respectate întocmai de către bancă prin faptul că odată cu

plata salariilor s-a reținut impozitul aferent și virat în aceeași zi prin

ordin de plată la buget. Pentru întârzierea de 1 - 3 zile constatată de organul

financiar nu se poate reține culpa reclamantei, faptul fiind datorat efectuării

ședinței de schimb de documente la Banca Națională a României între aceasta și

trezorerie care, la rândul ei, înregistrează documentul în următoarea zi

lucrătoare.

Referitor la calculul provizioanelor

de risc, ministerul a săvârșit aceeași eroare cu cea a organului de control, în

sensul că nu a luat în considerare dispozițiile speciale privind regimul lor

juridic, cuprinse în H.G. nr. 335/1995 și nr. 544/1999, care fac trimitere la

Normele Băncii Naționale a României.

De asemenea, au fost ignorate

constatările organelor de control ale acestei din urmă bănci, consemnate în

procesele-verbale întocmite cu ocazia controalelor repetate, atât la nivel de

sucursală, cât și de centrală.

În fine, organele financiare nu au

ținut seama de faptul că sucursala nu este plătitoare de impozit și că Centrala

a fost deja controlată de către organele Ministerului Finanțelor Publice pe

aceeași perioadă, prilej cu care nu s-a constatat nici o neregulă în legătură

cu modul de calcul al provizioanelor și impozitului pe profit.

Prin sentința civilă nr. 722 din 4

iulie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea și a anulat actele juridice atacate în ceea ce privește

majorările de întârziere și penalitățile aferente impozitului pe salarii (în sumă

totală de 13.929.926 lei), precum și provizioanele specifice de risc.

A exonerat pe reclamantă de plata

sumelor respective și a luat act de declarația sa că nu solicită cheltuieli de

judecată.

Instanța a reținut că organul de

control financiar a stabilit în mod eronat data plății impozitului pe salarii

de către reclamantă deoarece în realitate, aceasta a reținut în aceeași zi în

care s-au făcut plăți salariaților, impozitul aferent, data plății fiind aceea

la care a plecat din contul băncii, iar nu data când impozitul a ajuns la

destinație.

Referitor la provizioanele specifice

de risc în valoare de 16.580.490 lei, s-a apreciat că ele nu sunt datorate față

de concluziile expertului contabil numit în cauză și de constatările anterioare

efectuate la nivel de Centrală de către Direcția Generală a Finanțelor Publice

Cluj și Administrația Financiară a municipiului Cluj-Napoca.

Împotriva sentinței au declarat

recurs ambii pârâți.

În cadrul unor motive de casare ce

se regăsesc în cele două recursuri, recurenții au susținut, în esență, că

argumentele primei instanțe privind virarea impozitului pe salarii de către

reclamantă, contravine prevederilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996,

modificată prin O.U.G.nr. 113/1999, art. 9 din Legea nr. 32/1991 și art. 25 din

O.G. nr. 73/1999, că, în raport de aceste reglementări, în mod corect organul

de control financiar a stabilit creanțele bugetare în valoare totală de

13.929.926 lei.

Pe de altă parte, în condițiile în

care sucursala Băncii T. SA a ignorat, la constituirea provizioanelor specifice

de risc, dispozițiile pct. 5 alin. ultim din Normele Băncii Naționale a

României nr. 3/1994, luând în calcul o altă valoare decât cea de la data

acordării creditelor, în mod justificat s-a considerat cu prilejul controlului

că ele nu sunt cheltuieli deductibile.

În sfârșit, s-a susținut că

reclamanta a omis să ia în calcul, valoarea integrală a garanțiilor acceptate

la momentul contractării împrumutului, nesocotind astfel, prevederile art. 2, 3

și 5 din H.G. nr. 335/1995 și art. 4 din O.G. nr. 70/1994.

Recursurile sunt fondate în sensul

considerentelor ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 11 alin. (2) din O.G.

nr. 11/1996, modificată prin O.U.G.nr. 113/1999, pentru plătitorii care au cont

bancar, data plății este data la care băncile debitează contul plătitorului pe

baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și

semnătura autorizată a acestora, cu condiția creditării contului bugetar

corespunzător.

În conformitate cu art. 9 din Legea

nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii, acesta se reține și se varsă odată

cu ridicarea sumelor pentru plata celei de a doua chenzine, iar potrivit art.

25 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, plătitorii de salarii și de

venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține

impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării acestor

venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru

ultima plată a drepturilor salariale efectuată pentru fiecare lună, dar nu mai

târziu de data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin

aceste drepturi.

Deși admite în acțiune că a existat

o întârziere de 1 - 3 zile în virarea impozitului pe salarii, reclamanta

pretinde că acest lucru s-a datorat efectuării ședinței de schimb de documente

la Banca Națională a României, între reprezentantul băncii și trezorerie.

Instanța de fond și-a însușit

această apărare, susținută prin concluziile expertului contabil Z.A.S.,

apreciind că impozitul a fost virat în termenul legal și că data decontării

documentelor de plată este data de prezentare a documentelor la ghișeele

serviciului de plăți și decontări din sucursala Băncii Naționale a României,

iar nu data la care impozitul a ajuns efectiv la destinație.

Justețea aprecierii este însă,

contrazisă de reglementarea conținută în normele legale mai sus citate, dar și

în dispozițiile de la pct. 10.6 din Regulamentul Băncii Naționale a României

nr. 8/1994, conform cărora o societate bancară receptoare care recepționează un

ordin de plată după închiderea zilei sale bancare are dreptul să trateze

ordinul respectiv ca și cum ar fi fost primit în următoarea sa zi bancară.

Stabilind așadar, că reclamanta a

virat impozitul pe salariu în termenul legal, pe baza unei interpretări greșite

a normelor legale incidente, prima instanță a pronunțat, sub acest aspect, o

hotărâre nelegală și netemeinică.

În consecință, urmează a se admite

recursurile și a fi modificată sentința în sensul respingerii capătului de

cerere privind majorările de întârziere și penalitățile pe salarii, calculate

potrivit art. 13 din O.G nr. 11/1996, modificată prin O.G. nr. 53/1997, la suma

totală de 13.929.926 lei.

Celelalte dispoziții ale hotărârii

vor fi menținute.

Cât privește modul de constituire al

provizioanelor specifice de risc, curtea de apel a stabilit în mod judicios că

această operațiune a fost efectuată de sucursala băncii cu respectarea normelor

legale în vigoare.

Provizioanele în valoare de

16.580.490 lei sunt cheltuieli deductibile fiscal și ele nu trebuie să

influențeze contul de profit și pierdere al Centralei Băncii T. SA, persoană

juridică cu sediul central în municipiul Cluj-Napoca.

În sprijinul acestei concluzii,

expertul contabil a invocat între altele, prevederile art. 19 din O.G. nr.

70/1997, potrivit cărora, controlul fiscal la sediul contribuabilului sau în

alt loc stabilit de comun acord cu acesta se efectuează o singură dată pentru

fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Ori, în speță nu se contestă de toți

participanții la proces că, cheltuielile băncii cu provizioanele specifice de

risc au constituit anterior, obiect al unor controale efectuate de organele

Direcției Finanțelor Publice Cluj și cele ale Administrației Financiare a

municipiului Cluj-Napoca care au stabilit de fiecare dată corecta lor

determinare (procesele verbale din anexele 19-22 ale raportului de expertiză).

Semnificativ este faptul că prin

aplicarea acelorași norme bancare interne, doar pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice București a reținut la una din cele 28 sucursale ale băncii,

existența unor pretinse deficiențe în calculul provizioanelor specifice de

risc.

Reținând că o atare neconcordanță

între constatările conținute în actele de control financiar încheiate la sediul

Centralei Băncii și constatările efectuate la sucursala bucureșteană a acesteia

nu poate fi acceptată, în mod corect prima instanță a admis cel de-al doilea

capăt de cerere, cu consecința exonerării reclamantei de plata sumei de

16.580.490 lei.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței civile nr. 722 din 4 iulie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge capătul de cerere privind majorările de întârziere și penalitățile

la plata impozitului pe salarii în sumă de 13.929.926 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.