ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Pitești, reclamantul M.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Vâlcea, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu luna august 2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 23 iulie 1951 – 23 iulie 1954 a efectuat stagiul militar în detașamentul de muncă, conform mențiunilor făcute în livretul militar, situație în care beneficiază de dispozițiile Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr. 30/F-C/2003 a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 488/2002 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre în care să se stabilească dreptul reclamantului pe perioada 23 iulie 1951 – 23 iulie 1954. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că mențiunile din livretul militar depus la dosar atestă faptul că reclamantul și-a efectuat stagiul militar în perioada 23 iulie 1951 – 23 iulie 1954 în U.M. 04600 construcții și că în acest fel beneficiază de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că: -intimata și-a satisfăcut stagiul militar la U.M.
04600, având funcția de constructor și nu la U.M. 04600 construcții; -U.M. 04600 aparține Ministerului Apărării Naționale și nu Direcției Generale a Serviciului Muncii. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va admite, în sensul celor ce se vor arăta. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 „beneficiază de dispozițiile legii, persoana, cetățean român care a efectuat stagiul militar în detașamentul de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961”. Rezultă din cuprinsul textului de lege mai sus invocat că una din condițiile cerute pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute în art. 2 și 5 din aceiași lege, este aceea ca stagiul militar să fi fost satisfăcut în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
În cauza dedusă judecății, intimatul-reclamant a făcut dovada cu livretul militar depus la dosar că stagiul militar a fost satisfăcut în perioada 23 iulie 1951 – 23 iulie 1954 în U.M. 04600, unde a avut funcția de constructor. Ceea ce, însă, trebuia dovedit, în raport de contestările recurentei-pârâte și stabilind în mod cert de instanța de fond, era faptul dacă U.M. 04600 poate fi asimilată detașamentului de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii care aparține Ministerului de Interne. Această dovadă se impunea cu atât mai mult, cu cât pârâta recurentă a susținut că această unitate militară aparține Ministerului Apărării Naționale și nu Ministerului de Interne. Față de cele mai sus arătate, Curtea apreciază că se impune suplimentarea materialului probator cu privire la natura și apartenența U.M.
04600 unde intimatul-reclamant și-a satisfăcut stagiul militar, relațiile în acest sens urmând a fi solicitate de la organele abilitate. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 și 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare, în sensul celor mai sus reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 30/F-C din 17 februarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.