ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2003

Decizia nr. 1980 Dosar nr. 936/2003 Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 20 decembrie 2000 prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț I.C. ș.a. au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor încasate prin reținerea procentului de 7% din salariul fiecăruia cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate aferent perioadei 1 ianuarie 2000 – la zi, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii și obligarea Tribunalului Neamț și Ministerului Justiției la sistarea reținerilor începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă nr. 1684 din 13 martie 2002 a admis acțiunea, a obligat pe Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț și Casa Asigurărilor de Sănătate OPSNAJ să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate din luna ianuarie 2000 și până în luna februarie 2002, reactualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, diferențiat pentru fiecare salariat în raport de data reținerii lunare și, să sisteze reținerile începând cu luna martie 2002. În esență instanța a reținut că, în raport de Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, Legea de Organizare Judecătorească nr. 92/1992 are caracterul de lege specială și întrucât legea cadru este ulterioară Legii nr. 92/1992, ea nu poate modifica sau abroga decât, în mod expres, legea specială anterioară.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care prin decizia nr. 1113 din 3 iulie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției. În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59 din 27 aprilie 2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri criticându-le ca fiind date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În susținerea recursului în anulare s-a arătat, că la art. 4 din Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România, la art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuției, iar la art. 9 sunt nominalizate persoanele care au calitate de asigurat, fără plata contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nefiind incluși printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții. Se mai arată în motivele recursului în anulare, că la art. 6 lit. d) din Legea asigurărilor sociale sunt prevăzute categoriile de persoane care nu sunt obligate la plata contribuției și a căror situație este reglementată prin legi speciale precum Decretul Lege nr. 118/1990, Legea nr. 44/1999 și Legea nr. 42/1990, dar, cu condiția să nu realizeze alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi.

Recursul în anulare este fondat și va fi admis pentru un motiv de ordine publică invocat din oficiu de instanță. Din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului se reține că, litigiul declanșat de magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Piatra Neamț la data de 20 decembrie 2000, soluționat în fond de Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă nr. 1684 din 13 martie 2002 și în recurs prin decizia nr. 1113 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, are ca obiect un conflict de drepturi. Art. IV din O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească în vigoare la data soluționării litigiului, prevede o normă de competență materială privind conflictele de muncă, în favoarea judecătoriei în primă instanță și în favoarea tribunalului ca instanță de recurs.

Textul se coroborează cu reglementările cuprinse în art. 71 și art. 79 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și cu art. 1, pct. 1 și art. 2 pct. 3 (modificat prin O.U.G. nr. 59/2001) C. proc. civ. în vigoare la data când s-a pronunțat sentința recurată și potrivit cu care hotărârile pronunțate de judecătorii, sunt susceptibile doar de calea de atac a recursului (nu și de apel), în competența de soluționare a tribunalului. Față de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi admis și în consecință, urmează a fi casată decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău trimițându-se cauza pentru soluționarea recursului, Tribunalului Iași în conformitate cu art. 313 C. proc.

civ., întrucât interesele bunei administrări a justiției o cer. Cu ocazia soluționării recursului tribunalul urmează a avea în vedere atât motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției cât și motivele recursului în anulare invocate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 1113 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, și trimite cauza la Tribunalul Iași pentru soluționarea recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.