ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2003

S-a luat în examinare recursul  declarat de pârâtul

Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul  București

reprezentat de primarul general  împotriva deciziei nr. 343   din 14 iunie

2001  a Curții de Apel  București – secția a IV – a civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat: recurentul-pârât reprezentat de consilier juridic

O.O.și intimații-reclamanți H.M.A., H.M.L., H.Ș.G.și H.V., toți reprezentați de

avocat C.A.

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O.solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris

arătând că nu mai susține punctul 2 deoarece acest aspect a fost soluționat de

practica Curții Supreme de Justiție – secția civilă.

Avocat

Constantin Amzuță solicită respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 20

august 1998 reclamanții H.M.A., H.M.L., H.Ș.G.și H.V. (M.L.) au chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să le lase în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în București, str. Louis Blank nr. 3, sectorul 1,

compus din teren de 480 m.p. și construcția formată din parter, două etaje și

pivniță din zid.

În motivarea

acțiunii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui H. F. care prin actele

de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.3682/29 martie 1911 și nr. 8398/24

iunie 1911 a dobândit dreptul de proprietate asupra a două terenuri de câte 240

m.p. situate în București, str. Louis Blank nr. 3, sectorul 1, iar în baza

autorizației nr. 59/A din 25 iunie 1911 a ridicat construcția descrisă mai sus,

care există și în prezent.

Prin adresa

nr. 10.082 din 1 septembrie 1999 S.C.”H.N.” SA a comunicat reclamanților că o

cotă de 1/3 din imobil a fost trecută în proprietatea statului în baza

Decretului nr.223/1974, adresa nefăcând în nici un fel vorbire despre situația

juridică a restului de 2/3 din proprietate. Mai susțin reclamanții că preluarea

de către stat a imobilului a fost contrară prevederilor art. 13 și 34 din

Constituția intrată în vigoare în anul 1965 și art. 481 C.civ., iar prin

Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr.223/1974.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a IV – a civilă, prin

sentința nr. 993 din 18 octombrie 2000 a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamanților, cu motivarea că o cotă de 1/3 din imobil a fost preluată de la

H.V. în baza Decretului  nr.223/1974, cu plata de despăgubiri, iar restul,

reprezentând cota de 2/3, a fost trecută în proprietatea statului în temeiul a

două sentințe judecătorești pronunțate în baza Decretului nr.111/1951, hotărâri

care nu au fost contestate de reclamanți, astfel că ele își produc efecte

depline, constituind titlul statului asupra imobilului.

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe de reclamanții H.M.A., H.M.L., H.Ș.G.și

H.V. a fost admis de Curtea de Apel București – Secția a IV – a civilă, care,

prin decizia nr. 343 din 14 iunie 2001, a schimbat în tot hotărârea

tribunalului, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pe pârât să lase

reclamanților în deplină proprietate imobilul situat în str.Louis Blank

nr.3,sectorul 1.

Pentru a

decide astfel Curtea a reținut că “având în vedere că apelul este o cale

devolutivă de atac, reclamanții au declarat că înțeleg să invoce pe fondul

cauzei și dispozițiile art. 2 lit. “g” din Legea nr.10/2001”.

Cu referire la

cota de 1/3 din imobil preluată de Stat în baza Decretului nr.223/1974 Curtea

de Apel București a constatat că măsura a fost contrară prevederilor art. 6 din

Legea nr. 213/1998, art. 12 și 36 din Constituția adoptată în 1965, art. 481

C.civ. și art. 13 – 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar “în

ceea ce privește restul cotei de 2/3 din imobil preluată de stat prin două

sentințe în baza Decretului nr.111/1951, în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 2 lit. “d” și “g” din Legea nr.10/2001, în sensul că imobilul a fost

preluat abuziv, fără un titlu valabil”.

Împotriva

deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs pârâtul Consiliul

General al Municipiului București, prin Municipiul București, reprezentat de

primarul general, care a criticat hotărârea Curții de Apel București în temeiul

următoarelor motive: 1) Reclamanții nu au făcut dovada calității lor procesuale

active în sensul că nu au depus la dosar titlul de proprietate pentru imobilul

revendicat, actul de vânzare-cumpărare din 1911 se referă la un teren de 240

m.p. situat în București, Șoseaua Bonaparte nr. 11, Aleea Blank I, nr. 9, iar

autorizația nr. 59/A din 25 iunie 1911, nu se referă la imobilul revendicat, ci

la acela din Aleea Blank A nr. 3; 2) Consiliul General al Municipiului

București nu are calitate procesuală pasivă; 3) Întrucât Legea nr. 10/2001

instituie o procedură administrativă, ea nu-și poate găsi aplicarea în cauză;

4) Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că titlul statului îl reprezintă

hotărâri judecătorești definitive, date în temeiul Decretului nr.111/1951,

motiv pentru care nu se poate reține că imobilul a fost preluat abuziv.

Cu ocazia

dezbaterii orale a recursului, pârâtul a declarat că nu mai susține al doilea

motiv de casare, astfel că atare motiv nu va mai fi analizat.

Recursul

pârâtului este fondat, în sensul considerentelor care succed:

Unul din

principiile care guvernează aplicarea legii în timp este cel al

neretroactivității legii civile noi potrivit cu care o lege civilă se aplică

numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în practică după adoptarea ei, iar nu

și situațiilor anterioare, trecute. Într-o altă formulare, potrivit acestui

principiu, trecutul scapă legii civile noi. Acest principiu este unul

constituțional și de drept civil în același timp, fiind consacrat expres prin

art. 15 alin . 2 din Constituția României și art. 1 C.civ..

Nici prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001 legiuitorul  nu s-a abătut de la acest

principiu, mai mult, l-a recunoscut și l-a consacrat în mod expres. Astfel,

potrivit art. 47 alin. 1 din legea citată, prevederile acesteia sunt aplicabile

și acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea

acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.

Este evident

că instanța de apel a interpretat greșit această prevedere, deoarece, aplicarea

legii civile noi (Legea nr.10/2001) era posibilă numai în cazul în care

persoanele îndreptățite (reclamanții) își exprimau voința fie în sensul

renunțării la prezenta judecata începută la data de 20 august 1998 potrivit

dreptului comun, fie cereau suspendarea acestei judecăți.

Din lectura

practicalei deciziei civile nr. 343 din 14 iunie 2001, ce face obiectul

recursului de față, se constată că, în realitate, nu reclamanții, ci instanța

de apel a avut inițiativa soluționării cauzei în temeiul legii noi, odată ce

este consemnată precizarea potrivit căreia “Curtea pune în discuție

dispozițiile Legii nr.10/2001 nu sub aspect procedural ci cu privire la art. 2

lit. d și g “.

Întrucât

instanța de apel a aplicat prevederile legii noi nr. 10/2001 unei acțiuni

promovată direct în justiție la 20 august 1998, fără a observa că nu s-a urmat

procedura jurisdicțional-administrativă prealabilă și soluționând litigiul

dintre părți în baza altor temeiuri de drept decât cele cu care a fost

învestită, încălcând în acest mod principiul constituțional și de drept civil

al neretroactivității legii civile noi, se impune admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și reluarea judecății.

De altfel,

prin aplicarea unor prevederi din Legea nr.10/2001, instanța a nesocotit și

dispozițiile art. 294 alin. 1 C.proc.civ., întrucât a schimbat în apel cauza

cererii de chemare în judecată, încălcând interdicția stipulată expres de

textul citat.

În rejudecare,

instanța de trimitere va analiza, sub formă de apărări, și susținerile făcute

de pârât în motivele unu și patru de recurs, va administra dovezi pentru a

înlătura și clarifica neconcordanțele din actele de proprietate exhibate de

reclamanți, va solicita să se depună la dosar și a doua hotărâre judecătorească

pronunțată în baza Decretului nr.111/1951 (sentința civilă nr. 5454/10

septembrie 1963 – Dosar nr. 5977/1963 – pronunțată de fostul Tribunal Popular

Raional “30 Decembrie”) și va verifica dacă cele două sentințe au fost atacate

în termenele și formele prevăzute de lege de reclamanți ori de autorii lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al

Municipiului București prin Municipiul București reprezentat de primarul

general împotriva deciziei nr. 343 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel București

– secția a IV – a civilă – pe care o casează și trimite cauza pentru

rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi   16 aprilie  2003.