ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 197/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 197/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința nr.115 din 29 noiembrie 2002 pronunțată în dosarul nr.111/2002,
Colegiul jurisdicțional Bihor a admis în parte actul de sesizare al
procurorului financiar și a obligat S.C.”E.D.”SA la plata către bugetul local
al comunei Rieni a următoarelor sume:
- 35.367.459
lei majorări de întârziere în plata impozitului pe clădiri declarat, calculat,
înregistrat și datorat pe anii 2000-2002.
-
985.031 lei impozit suplimentar pe clădiri datorat pe trimestrele I, II și III
ale anului 2002 asupra construcțiilor foraje cu numerele de inventar 158 –
1263;
-
607.010 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe clădiri în suma de
9.085.031 lei.
S-a
constatat că pârâta a achitat majorările de întârziere și impozitul suplimentar
pe clădiri cu ordinul nr.645 din 23 octombrie 2002; s-a respins actul de
sesizare în partea privitoare la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei
de 61.872.750 lei, impozit pe clădiri pentru construcții aducțiune cu nr.de
inventar 1266 și la majorările de întârziere aferente.
S-a
respins ca inadmisibilă cererea formulată de pârâtă de a se dispune restituirea
sumelor achitate bugetului comunei Rieni cu ordinul de plată nr.645 din 23
octombrie 2002.
Contribuabila
a fost obligată și la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru
a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, la 26 septembrie 2002,
Direcția de Control Financiar Ulterior Bihor a Camerei de Conturi a efectuat un
control privind modul de declarare, calculare și virare a obligațiilor datorate
de S.C.”E.D.” SA, către bugetul local al comunei Rieni.
Cu
această ocazie s-a constatat că în perioada 1999 -2002 impozitul pe clădiri
datorat a fost achitat în mod necorespunzător în sensul că, plata obligațiilor
către bugetul local s-a făcut cu întârziere motiv pentru care s-au calculat
majorări de întârziere în sumă de 35.367.459 lei. Totodată, s-a constatat că
pentru anul 2002 nu s-a depus declarația anuală de impunere pentru foraje și
aducțiune cu apă pe relația Stâna de Vale - Rieni, impozitul pe clădiri datorat
suplimentar fiind de 70.957.782 lei, calculându-se și majorări de întârziere în
suma de 2.181.671 lei.
S.C.”E.D.”
SA a declarat împotriva sentinței recurs jurisdicțional, susținând că a fost
greșit obligată la plata impozitului suplimentar pe clădiri în sumă de
9.085.031 lei, întrucât forajele în cauză nu îndeplinesc cumulativ condițiile
prevăzute de H.G.nr.964/1998, pentru a fi definite drept clădiri.
Curtea
de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr.91 din 11 februarie 2003, a
respins recursul jurisdicțional, reținând următoarele:
În
perioada de referință (2000-2002) impozitul pe clădiri era reglementat prin
Legea nr.27 din 17 mai 1994, privind impozitele și taxele locale, republicată
în Monitorul Oficial nr.273 din 22 iulie 1998, iar potrivit art.4 din lege, impozitul
pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabil pentru clădirile
aflate în proprietatea acestuia indiferent unde acestea sunt situate și de
destinația acestora; anexa 2 la lege conține lista clădirilor și a
construcțiilor care nu sunt supuse impozitului, făcând referire la:
-
clădirile instituțiilor publice cu excepția celor folosite în alte scopuri;
-
clădiri care potrivit legii sunt considerate monumente istorice, de arhitectură
și arheologie precum și muzeele și casele memoriale cu excepția spațiilor
acestora folosite pentru activități economice sau comerciale;
-
clădirile care prin destinație, constituie lăcașuri de cult, aparținând
cultelor recunoscute de lege;
-
construcții și amenajări din cimitire.
În
raport de această listă, s-a reținut că, toate celelalte clădiri și construcții
sunt supuse impozitului pe profit; că, includerea construcțiilor în sfera
impozitului pe clădiri rezultă și din dispozițiile art.46 din lege, care prevăd
obligația contribuabililor de a depune declarații de impunere în termen de 30
de zile de la data dobândirii clădirilor sau construcțiilor.
De
asemenea, s-a reținut că, potrivit art.49 alin.2 din lege, impozitul pe clădiri
și construcțiile utilizate în mod exclusiv în agricultură ca grajduri, saivane,
padocuri, magazii, pătule pentru depozitarea furajelor și a produselor agricole
și alte asemenea clădiri și construcții se reduce cu 50%; că, anexa 2 din Legea
nr.27/1994 a fost modificată prin O.U.G.nr.62 din 21 decembrie 1998, în sensul
că sunt scutit de impozitul pe clădiri și construcțiile speciale constând în
sonde de țiței, gaze, sare, platformele de foraj marin, centralele
hidroelectrice, centralele termoelectrice, stațiile de transformare, stațiile
de conexiuni și posturile de transformare subterane, centralele
nuclearoelectrice, căile de rulare, galeriile, planurile înclinate subterane,
barajele și construcțiile accesorii, digurile, construcțiile hidroelectrice,
oceanografice și hidrometeorologice, podurile, viaductele, apeductele și
tunelurile, conductele pentru transportul produselor petroliere, gazelor și a
lichidelor industriale.
Apoi,
s-a reținut că, ulterior, anexa 2 a fost modificată și prin O.U.G.nr.15/1994,
punctul 5 din anexă (introdus prin O.U.G.nr.62/1998) fiind completat cu
subpunctul (15) cu următorul cuprins: altele de natură similară cu avizul
consiliilor locale.
S-a
conchis, pe baza celor expuse, că, pentru construcțiile speciale, constând în foraje
ce au fost înregistrate cu nr.de inventar 1258 -1263 societatea datorează
impozit pe clădiri, întrucât aceste construcții speciale nu sunt menționate
între construcțiile speciale exceptate de la impozitare, conform punctului 5
din anexa 2 „Lista cuprinzând clădirile și construcțiile care nu sunt supuse
impozitului la Legea nr.27/1994”.
Împotriva
deciziei a declarat recurs S.C.”E.D.”SA, susținând, în esență : întâi, că forajele
în discuție nu întrunesc în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de
H.G.nr.964/1998, pentru a fi definite drept clădiri; în al doilea rând că,
instanța a interpretat greșit dispozițiile Legii nr.27/1994, stabilind astfel
impozit pentru construcții speciale în absența unui text legal care să
reglementeze expres acest fapt.
Recursul
este nefondat.
În
adevăr, instanța jurisdicțională a interpretat și aplicat corect dispozițiile
Legii nr.27/1994, republicată în 1998 și, apoi, modificată și completată prin
O.U.G.nr.62 din 21 decembrie 1998 și, respectiv prin O.U.G.nr.15/1999.
Din
dispozițiile legale sus-menționate, pe care prima instanță le-a redat în
cuprinsul hotărârii, rezultă, așa cum corect s-a reținut, că, pentru
construcțiile speciale în discuție recurenta datorează impozit pe clădiri,
întrucât acestea nu sunt menționate printre excepțiile de la impozitare.
Așadar,
decizia atacată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie
respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul
declarat de S.C.”E.D.” SA Oradea împotriva Deciziei nr.91 din 11 februarie 2003
a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2004 .