ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2157/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată

la data de 10 iunie 2003 în dosarul nr. 31/2003, Colegiul jurisdicțional Bihor

a dispus înființarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile aparținând

pârâtei SC R.D. SA, până la concurența sumelor de 288.654.678 lei T.V.A.

aferentă serviciilor efectuate de prestatori cu sediul în străinătate,

81.322.071 lei majorări/dobânzi de întârziere și 15.866.203 lei penalități de

întârziere, în temeiul prevederilor art. 67 din Legea nr. 94/1992, republicată,

potrivit cu care Colegiul jurisdicțional este obligat să dispună luarea

măsurilor prevăzute de lege, în scopul asigurării reparării prejudiciului din

actul de învestire.

Recursul jurisdicțional

declarat de SC R.D. SA împotriva acestei încheieri, a fost respins de secția jurisdicțională

a Curții de Conturi, prin decizia nr. 460 din 9 august 2003.

S-a reținut în cuprinsul

deciziei, că, deși debitoarea SC R.D. SA a achitat debitul datorat reținut în

sarcina sa prin actul de învestire, respectiv suma de 411.927.045 lei, prin

O.P. nr. 23 din 18 iunie 2003, întrucât luarea măsurilor asiguratorii s-a

dispus, anterior, în conformitate cu prevederile legii, instanța de recurs nu

poate anula măsurile asiguratorii, deși plata efectuată ar fi de natură să

conducă la o astfel de soluție.

Și împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs, SC R.D. SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut de către

recurentă, că soluția pronunțată de Curtea de Conturi este greșită, câtă vreme

măsura asiguratorie, având caracter accesoriu, a fost menținută în ciuda

faptului că s-a reținut îndeplinirea obligației principale, respectiv plata

debitului fiscal.

Examinând cauza de față,

prin prisma criticilor formulate, ca și în raport cu prevederile legale

incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul de față este fondat, pentru considerentele prezentate în cele ce

urmează.

Potrivit art. 67 alin. (1)

din Legea nr. 94/1992, modificată și republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții de Conturi, în anumite cazuri, expres prevăzute, Colegiul

jurisdicțional este obligat să dispună luarea măsurilor asiguratorii, în scopul

asigurării reparării prejudiciului rezultat din actul de învestire, al plății

dobânzilor și amenzilor.

Reținând că la data luării

măsurilor asiguratorii de către Colegiul jurisdicțional, aceste condiții erau

îndeplinite, Înalta Curte apreciază, totodată, că urmare a efectuării plății de

către recurentă, a tuturor sumelor reținute în actul de învestire, ca fiind

datorate bugetului de stat, prin O.P. nr. 23 din 18 iunie 2003, menținerea acestor

măsuri asiguratorii nu se mai justifică, fiind irelevantă împrejurarea că

această plată s-a efectuat la o dată ulterioară celei de instituire a

măsurilor.

Măsura asiguratorie având în

mod evident un caracter accesoriu și fiind prevăzută, așa cum, de altfel, o

indică și textul de lege menționat, în scopul de a asigura repararea

prejudiciului rezultat din actul de învestire, nu se mai impune, câtă vreme sumele

reținute în actul de învestire, în integralitatea lor, au fost achitate de

către societatea recurentă, benevol, astfel că nu se mai pune nici problema

unei reparații sau recuperări ulterioare, prin alte mijloace procedurale.

În raport cu cele sus

arătate, nu se mai impune examinarea motivului de recurs, subsidiar și

adițional prezentat de recurentă, prin cererea completatoare depusă la 1

noiembrie 2004, prin care se invocă inadmisibilitatea actului de sesizare

înaintat de Procurorul financiar, susținut de faptul că art. 19 lit. c) din

Legea nr. 94/1992, republicată, în baza căruia s-a efectuat controlul în cauză,

a fost declarat neconstituțional.

Astfel fiind, recursul de

față, apreciat ca fondat, va fi admis și în baza art. 312 C. proc. civ., se vor

casa, atât decizia nr. 460 din 9 septembrie 2003, a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională, cât și încheierea din 10 iunie 2003, a Colegiului jurisdicțional

Bihor, cu consecința înlăturării măsurilor asiguratorii instituite asupra

bunurilor mobile aparținând recurentei SC R.D. SA, până la concurența sumelor

de 289.654.678 lei T.V.A., 81.322.071 lei majorări/dobânzi de întârziere și

15.866.203 lei penalități de întârziere (în total 386.842.952 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

R.D. SA Rieni, județul Bihor, împotriva deciziei nr. 460 din 9 septembrie 2003,

a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Casează decizia nr. 460 din

9 septembrie 2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională și încheierea de

ședință din 10 iunie 2003, a Colegiului jurisdicțional Bihor și înlătură

măsurile asiguratorii instituite.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2005.