ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3840/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 4 februarie 1999 pe rolul Judecătoriei Oradea,

reclamanții D.F., S.Z. și C.E. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local

al Municipiului Oradea în calitate de reprezentant al statului solicitând a se

constata că imobilul situat în Oradea, înscris în CF 5591 Oradea top 550/1 a

fost preluat în proprietatea statului, cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr.

92/1950. S-a solicitat restituirea în natură și intabularea corespunzătoare a

dreptului de proprietate.

Cauza a fost declinată prin sentința

civilă nr. 3579/20 aprilie 1999 la Tribunalul Bihor, care, prin sentința civilă

nr. 56/P/7 februarie 2000 a admis acțiunea, a constatat inaplicabilitatea

Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul revendicat, fostă proprietate a

lui E.C., avocat și soția acestuia, I.C.. În consecință s-a dispus restabilirea

situației anterioare de CF 5591 Oradea, top 550/1 de sub B 21.

Curtea de Apel Oradea a admis apelul

Consiliului local Oradea și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Oradea

(decizia civilă nr. 33/10 mai 2000).

Această soluție a fost infirmată de

Curtea Supremă de Justiție, care prin decizia nr. 3956/7 noiembrie 2000 a admis

recursurile reclamanților și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea

apelului.

Curtea de Apel Oradea prin decizia

nr. 22/A/2 mai 2001 a admis apelul și a casat hotărârea nr. 56/2000, trimițând

cauza spre rejudecare la Judecătoria Oradea.

Această soluție – din nou a fost

infirmată de Curtea Supremă de Justiție care, prin decizia nr. 1925/17 mai 2002,

a admis recursul pârâtului Consiliul Local Oradea care a criticat soluția

curții, de a trimite cauza spre rejudecare la judecătorie.

S-a  constatat că în mod irevocabil,

Curtea Supremă de Justiție se pronunțase asupra competenței materiale a cauzei,

prin decizia civilă nr. 3956/2000, în sensul că este competent să judece

fondul, tribunalul, conform art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., valoarea

revendicării plasându-se peste 150.000.000 lei.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

27/A/23 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul Consiliului local nefiind

dovedită în cauză susținerea pârâtului că autorii reclamanților au fost exploatatori

de locuințe, și că reclamanții au libera alegere – în limitele legii – a

cadrului procesual. Ca urmare, nu se poate impune reclamanților să aleagă o

altă cale pentru revendicare, decât cea aleasă și nici pe cine să cheme în

judecată, recte pe chiriași care nici nu au calitate procesuală pasivă într-o

acțiune în revendicare.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs Consiliul local Oradea. Recursul nu a fost structurat potrivit

cerințelor art. 304 C. proc. civ., dar în esență – s-a invocat faptul că

naționalizarea a fost făcută prin corecta aplicare a Decretului nr. 92/1950

neavând relevanță calitatea proprietarilor (profesia lor) ci împrejurarea că

dețineanu spațiu locativ în excedent. S-a mai spus că toți cei care au intrat

sub incidența Decretului nr. 92/1950 au avut o ocupație și că nu s-a invocat

necesitatea chemării în judecată a chiriașilor, ci s-a arătat o situație de

fapt a imobilului, pârâtul fiind de acord ca reclamanții să primească o

reparație dar sub formă de despăgubiri.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a constatat în mod

corect că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în mod

abuziv, făcându-se aplicarea Decretului nr. 92/1950 unor persoane care erau

exceptate în termenii art. II din decretul menționat. În speță proprietarii

imobilului erau soțul, avocat și soția, funcționar.

Textul art. II menționat este clar.

El exceptează aplicarea decretului unor categorii de persoane, în mod

necondiționat.

„Nu intră în prevederile decretului

de față și nu se naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor,

funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și

pensionarilor”.

Ca urmare interpretarea făcută de

recurent că art. II al decretului exceptează anumite persoane cu condiția ca

ele să nu dețină spațiu excendent este nefundamentată legal.

Constatându-se, așadar, că

instanțele au făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt și văzând

dispozițiile art. 304 și  art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a se

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Consiliul local Oradea – Administrația Patrimoniului

Imobiliar împotriva deciziei nr. 27/A din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.