ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1216/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de pârâta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat împotriva deciziei nr.243 din 7 iunie 2002

a

Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal se prezintă recurenta-pârâtă prin consilier juridic M. D.,

intimata-reclamanta V.I.prin avocat L.C., intimata-reclamantă R.S.H.prin avocat

D.R., lipsind intimata-reclamantă B.A.I..

Procedura

completă.

Consilier

juridic M.D.solicită admiterea recursului astfel  cum a fost formulat.

Avocat

L.C. și avocat D.R. solicită respingerea recursului, acesta din urmă depunînd și

concluzii scrise.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.1602 din 17 decembrie 2001 a Tribunalului București  secția

a III-a civilă, a fost admisă contestația introdusă  de I.V., R.S.-H. și A.I.B.

în temeiul Legii nr.10/2001 dispunîndu-se desființarea deciziei nr.78 din 9

octombrie 2000, prin care R.A. „L.” în calitate de deținătoare a imobilului din

București str.C.A. Rosetti nr.33, sectorul 1, a respins cererea privind

restituirea bunului în natură la notificarea  reclamanților ca persoane

îndreptățite, întrucât acestea nu ar fi făcut dovada că au optat între

rezolvarea cererii lor conform procedurii speciale reglementate de Legea

nr.10/2001 și acțiunea în revendicare de drept comun, prin suspendarea

judecății sau renunțare.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că potrivit dovezilor

prezentate, reclamanții ca persoane îndreptățite au ales între aplicarea

procedurii speciale și acțiunea în revendicare de drept comun introdusă

anterior, solicitând potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.10/2001

suspendarea judecății acesteia din urmă,  măsura fiind dispusă prin încheierea

pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă la 15 noiembrie

2001 în dosarul civil nr.2236/2001.

Ca

urmare în temeiul art.22 din Legea nr.10/2001 s-a dispus repunerea părților în

termenul de completare a dosarului constituit ca urmare a notificării, cu

actele necesare în vederea soluționării.

Hotărârea

primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a

Civilă, care prin decizia civilă nr.243 din 7 iunie 2002 a respins ca nefondat

apelul declarat de R.A. A.P.P.S. continuatoarea persoanei juridice desființate

în timpul procesului R.A. “L.”.

Pentru

a decide astfel, instanța  de apel a statuat asupra necesității continuării

procedurii speciale de  restituire, condiția alegerii între căile legale

posibile, fiind realizată prin suspendarea acțiunii de drept comun la cererea

reclamanților.

Totodată,

în limita motivelor de apel a fost socotită ca prematură excepția privind lipsa

calității procesuale active în  exercitarea procedurii prevăzute de Legea

nr.10/2001 aceasta urmând a fi soluționată implicit în cazul procedurii

administrative, prin examinarea calității de proprietar sau persoana

îndreptățită în sensul legii menționate.

Invocând interpretarea greșită a legii și prin aceasta  lipsa de

temei legal a soluției, hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recursul

de față de către R.A.  A.P.P.S., susținându-se în esență că la data respingerii

cererii de restituire, prin decizia nr.78 din 9 octombrie 2001 a R.A. “L.”,

condiția renunțării la judecată, sau a suspendării procedurii de drept comun nu

era îndeplinită, cererea de suspendare și încheierea în acest sens fiind

ulterioare, anume din 15 noiembrie 2001.

Recursul

nu este fondat.

Din

examinarea actelor dosarului rezultă că reclamanții ca și proprietari,

moștenitori sau persoane îndreptățite în sensul legii și-au exercitat dreptul

de opțiune între procedura prevăzută  de legea specială  și cea de drept comun

pentru realizarea dreptului, de îndată ce manifestarea de voință în acest sens

a fost posibilă în raport de desfășurarea procesului civil, cauza de nulitate

desprinsă din interpretarea art.47 din Legea  nr.10/2001, fiind asanată când

apelul exercitat împotriva hotărârii civile nr.197 din 21 februarie 2001 a

Tribunalului București – Secția a III-a civilă a fost pus pe rol, fixîndu-se

termen la 15 noiembrie 2001.

Așa

fiind, persoanele îndreptățite au fost împiedicate din cauze independente de

voința lor să-și exercite dreptul prevăzut de lege pe timpul cuprins între 21

februarie 2001 și 15 noiembrie 2001 cât procedura de drept comun era

întreruptă.

Ca

urmare, respingerea notificării pe acest temei, este cum s-a stabilit corect

prin hotărârea atacată, contrară scopului legii speciale și echivalentă cu

decăderea, ceea ce este vădit inadmisibil în lipsa unor prevederi legale

imperative în acest sens.

Așa

fiind, recursul se va respinge conform art.312 C.proc.civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

împotriva deciziei nr.243 din 7 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi   26 martie   2003.