ÎCCJ, Decizia nr. 55/2003

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală ne.36 din 21

ianuarie 2000, Tribunalul București, rejudecând cauza în fond după casare, a

condamnat, printre alții, pe inculpatul R.J. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani

închisoare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de

art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și o infracțiune de înșelăciune în formă

continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva

acestuia pentru două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzute de art. 290 C. pen. și pentru o infracțiune de emitere de cecuri fără

disponibil în cont prevăzută de art. 84 pct. 5 din Legea nr. 59/1994,

constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350

C. proc. pen. s-a computat arestarea preventivă și s-a dispus arestarea acestui

inculpat.

Prin aceeași sentință, în baza art.

117 C. pen., instanța de fond a dispus expulzarea inculpatului după executarea

pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în perioada iulie 1991 - martie 1993,inculpatul R.J.,în

calitate de președinte al S.C. D.D. S.A. și S.C. R.C.S. S.A., a indus în eroare

o instituție publică și mai multe societăți comerciale, prin folosirea unor

documente financiar-contabile false, cu prilejul încheierii și executării unor

contracte economice, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale

injuste.

Curtea de Apel București, prin decizia

penală nr. 544 din 10 septembrie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București, a desființat parțial sentința atacată și

rejudecând în fond, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului

R.J., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen., pentru șase infracțiuni

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și

(

3) C. pen. și o infracțiune de înșelăciune în formă

continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Prin aceeași decizie, instanța de

control judiciar a respins apelul declarat de către inculpat împotriva

hotărârii primei instanțe.

Recursul declarat de inculpatul R.J.

împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Împotriva tuturor hotărârilor

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile

art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen.,

susținând că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea legii.

S-a arătat că inculpatul R.J. era

cetățean român la data judecării cauzei, împrejurare în raport de care

împotriva acestuia nu se putea lua măsura expulzării.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare și înlăturarea măsurii nelegale a

expulzării inculpatului.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Așa cum rezultă din dispozițiile

art. 111 C. pen., starea de pericol constând în săvârșirea de noi fapte

prevăzute de legea penală este prevenită prin dispunerea unor măsuri de

siguranță.

Măsura de siguranță a expulzării,

prevăzută de art. 112 lit. e) C. pen., poate fi aplicată, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 117 C. pen., cetățeanului străin sau persoanei fără cetățenie

care nu are domiciliul în România și care a comis o infracțiune.

Pe de altă parte, cu privire la

această măsură de siguranță, prin art. 19 alin. (1) din Constituția României se

dispune în mod expres că cetățenii români nu pot fi expulzați.

Așadar, măsura interzicerii

rămânerii pe teritoriul țării nu poate privi un cetățean străin.

Or, din actele rezultă calitatea

inculpatului R.J. de cetățean român la data judecării cauzei, ca și în prezent

de altfel.

Calitatea de cetățean român a

inculpatului putea fi cunoscută de instanțe, fiind supusă spre examinare, în

raport de împrejurarea că unul din motivele apelului declarat de către acesta

privea înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării.

Așadar, dispunând măsura de

siguranță a expulzării unui cetățean român, cu neobservarea dispozițiilor art.

19 alin. (1) din Constituția României și art. 117 C. pen., instanțele au

pronunțat hotărâri contrare legii.

Ca atare, recursul în anulare este

fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, invocat de procurorul

general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, potrivit art. 414

1

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, Curtea va respinge cererea privind sesizarea Curții

Constituționale, va admite recursul în anulare și va casa hotărârile atacate

numai cu privire la măsura de siguranță a expulzării inculpatului R.J. după

executarea pedepsei, pe care o înlătură.

În temeiul art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

potrivit dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de

intimatul-inculpat R.J. de sesizare a Curții Constituționale în vederea

examinării neconstituționalității dispozițiilor Legii nr. 23/1969 privind

executarea pedepselor.

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 36 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului

București, deciziei penale nr. 544 din 16 octombrie 2000 a Curții de Apel

București și deciziei nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție,

secția penală.

Casează hotărârile atacate numai

privitor la măsura de siguranță a expulzării inculpatului R.J. după executarea

pedepsei, pe care o înlătură.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2003.