ÎCCJ, Decizia nr. 55/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală ne.36 din 21 ianuarie 2000, Tribunalul București, rejudecând cauza în fond după casare, a condamnat, printre alții, pe inculpatul R.J. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și o infracțiune de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva acestuia pentru două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 290 C. pen.

și pentru o infracțiune de emitere de cecuri fără disponibil în cont prevăzută de art. 84 pct. 5 din Legea nr. 59/1994, constatând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen. s-a computat arestarea preventivă și s-a dispus arestarea acestui inculpat. Prin aceeași sentință, în baza art. 117 C. pen., instanța de fond a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada iulie 1991 - martie 1993,inculpatul R.J.,în calitate de președinte al S.C. D.D. S.A. și S.C. R.C.S. S.A., a indus în eroare o instituție publică și mai multe societăți comerciale, prin folosirea unor documente financiar-contabile false, cu prilejul încheierii și executării unor contracte economice, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale injuste.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 544 din 10 septembrie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat parțial sentința atacată și rejudecând în fond, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului R.J., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen., pentru șase infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și ( 3) C. pen. și o infracțiune de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a respins apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.

Recursul declarat de inculpatul R.J. împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție. Împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc. pen., susținând că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea legii. S-a arătat că inculpatul R.J. era cetățean român la data judecării cauzei, împrejurare în raport de care împotriva acestuia nu se putea lua măsura expulzării. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare și înlăturarea măsurii nelegale a expulzării inculpatului.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Așa cum rezultă din dispozițiile art. 111 C. pen., starea de pericol constând în săvârșirea de noi fapte prevăzute de legea penală este prevenită prin dispunerea unor măsuri de siguranță. Măsura de siguranță a expulzării, prevăzută de art. 112 lit. e) C. pen., poate fi aplicată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 117 C. pen., cetățeanului străin sau persoanei fără cetățenie care nu are domiciliul în România și care a comis o infracțiune. Pe de altă parte, cu privire la această măsură de siguranță, prin art. 19 alin. (1) din Constituția României se dispune în mod expres că cetățenii români nu pot fi expulzați.

Așadar, măsura interzicerii rămânerii pe teritoriul țării nu poate privi un cetățean străin. Or, din actele rezultă calitatea inculpatului R.J. de cetățean român la data judecării cauzei, ca și în prezent de altfel. Calitatea de cetățean român a inculpatului putea fi cunoscută de instanțe, fiind supusă spre examinare, în raport de împrejurarea că unul din motivele apelului declarat de către acesta privea înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării. Așadar, dispunând măsura de siguranță a expulzării unui cetățean român, cu neobservarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Constituția României și art. 117 C. pen., instanțele au pronunțat hotărâri contrare legii. Ca atare, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod, invocat de procurorul general. În consecință, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 414 1 cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea va respinge cererea privind sesizarea Curții Constituționale, va admite recursul în anulare și va casa hotărârile atacate numai cu privire la măsura de siguranță a expulzării inculpatului R.J. după executarea pedepsei, pe care o înlătură. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, potrivit dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de intimatul-inculpat R.J. de sesizare a Curții Constituționale în vederea examinării neconstituționalității dispozițiilor Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 36 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului București, deciziei penale nr. 544 din 16 octombrie 2000 a Curții de Apel București și deciziei nr. 1306 din 12 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Casează hotărârile atacate numai privitor la măsura de siguranță a expulzării inculpatului R.J. după executarea pedepsei, pe care o înlătură.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2003.