- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 28 ianuarie 2003
Decizia nr. 234/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 370/2001 a Tribunalului Galați
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C.Ș. împotriva deciziei nr. 16 din 21 martie 2002 a Curții de Apel Galați – Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat recurentul-reclamant C.Ș., personal și asistat de avocat H.E., lipsind intimata-pârâtă Prefectura Galați. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul părților pentru concluzii asupra recursului. Avocat H.E. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamantul C.Gh.Ș. a chemat în judecată Prefectura Județului Galați, pentru a fi despăgubit pentru locuința și anexele gospodărești, menționate în notificarea nr. 94 / 25.06.2001.
Prin sentința nr. 370 din 18 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Galați – Secția civilă a fost respinsă acțiunea, ca prematur introdusă, reținându-se că termenul pentru depunerea notificărilor expiră abia în luna februarie 2002, astfel că reclamantul urmează să respecte procedura de acordare a despăgubirilor bănești, astfel cum este reglementată prin capitolul V din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 16 din 21 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pentru calcularea despăgubirilor este necesară constituirea unei comisii ministeriale, care va funcționa după expirarea termenului de depunere a notificărilor.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că prin răspunsul pe care l-a primit la notificarea sa i-a fost refuzată acordarea despăgubirilor solicitate, situație în care acțiunea sa nu este prematur formulată. Recursul este fondat. Deși la notificarea reclamantului nu a fost emisă o dispoziție sau o decizie motivată, prin adresa nr. 3950 din 13 august 2001, Prefectura Județului Galați i-a făcut cunoscut că, pentru imobilul expropriat, nu poate primi despăgubiri bănești, ceea ce constituie un refuz de a-i rezolva favorabil cererea. În atare situație, singura posibilitate pe care o avea reclamantul, era aceea de a se adresa instanței judecătorești competente, în virtutea dreptului la liber acces la justiție.
Așa fiind, se constată că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, ca prematur introdusă, la instanța de fond, soluție confirmată de instanța de apel. În consecință, conform art. 313 din din Codul de Procedură Civilă, recursul urmează a fi admis, a fi casate ambele hotărâri și a fi trimisă cauza, spre a fi soluționată în fond, aceluiași tribunal. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.Ș. Casează decizia civilă nr. 16 din 21.03.2002 a Curții de Apel Galați – Secția civilă și sentința civilă nr. 370 din 18.12.2001 a Tribunalului Galați și trimite cauza aceluiași tribunal pentru soluționarea în fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.