- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 11 iunie 2003
Decizia nr. 2525/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 2766 din 19 iunie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.N. împotriva pârâtei Comisia locală Alba Iulia de aplicare a Legii fondului funciar și în consecință, a obligat pârâta să-l pună pe reclamant în posesia suprafeței de 0,84 ha teren arabil, situată în raza localității Pâclișa. În caz de refuz, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului câte 50.000 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la rămânerea definitivă a sentinței și până la punerea în posesie efectivă.
Apelul declarat de Primarul Municipiului Alba Iulia, în calitate de președinte al comisiei pârâte, a fost respins de Tribunalul Alba prin decizia civilă nr. 1578/A din 17 octombrie 2000. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1293 din 8 iunie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât împotriva deciziei tribunalului. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, pe care însă l-a retras cu motivarea că litigiul a fost soluționat pe cale amiabilă, pârâta eliberând reclamantului procesului-verbal de punere în posesia suprafeței de 0,84 ha teren arabil. Potrivit dispozițiilor art. 330 4 C. proc.
civ., până la închiderea dezbaterilor procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părțile din proces pot cere continuarea judecății. Cum, în speță, procurorul general și-a retras recursul în anulare, întrucât a rămas fără obiect, iar părțile din proces nu au cerut continuarea judecății, urmează a se lua act de retragerea căii de atac. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1293/R din 8 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, deciziei civile nr. 1578/A din 17 octombrie 2000 a Tribunalului Alba și sentinței civile nr. 2766 din 19 iunie 2000 a Judecătoriei Alba Iulia. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.