ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7483/2006

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea notificată sub nr.

13988 din 10 august 2001 de BEJ petenta B.S.Z.L. a cerut să-i fie restituit în

natură imobilul situat în Alba Iulia înscris în C.F. Alba Iulia sub nr. A+1 –

„casă și cimitir” - situat în intravilanul localității în suprafață de 1367 mp.

Prin dispoziția nr. 260 din 18 mai 2001, Primarul Municipiului Alba

Iulia a dispus restituirea în natură către petentă a construcțiilor care se

identifică sub nr. top 463/1 în C.F. Alba Iulia și și a dispus instituirea unui

drept de folosință în favoarea petentei, conform art. II din O.U.G. nr.

184/2002 pentru terenul, cimitir, în suprafață de 1058 mp, înscris în C.F. Alba

Iulia.

Prin aceeași dispoziție a fost

respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în strada T.,

motivat de faptul că petenta având cetățenia altui stat și nu pe cea română nu

poate dobândi cu privire la terenuri decât dreptul de folosință.

În motivarea deciziei s-a reținut și

faptul că deși în cartea funciară parcela revendicată de petentă măsoară 1367

mp, față de studiul din teren, ridicarea topografică și prin folosirea metodei

analitice de calcul s-a constat că această parcelă măsoară în realitate doar

1058 mp, existând o diferență de 309 mp în minus decât cea înscrisă în

evidențele funciare.

Prin cererea înregistrată la 21

iunie 2004, reclamanta B.S.Z.L. a cerut, în contradictoriu cu pârâții

Prefectura Alba, Ministerul Finanțelor și Consiliul Municipal Alba, reprezentat

prin primar, să se modifice dispoziția mai sus arătată în sensul acordării de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 309 mp care nu i-a putut

fi restituită în natură.

Prin cel de-al doilea capăt de

cerere reclamanta a cerut obligarea pârâtului Consiliul Municipal Alba Iulia să

înainteze notificarea Prefecturii Alba spre a fi remisă Ministerului Finanțelor

Publice în vederea evaluării despăgubirilor bănești pe care este îndreptățită

să le primească pentru suprafața de teren mai sus arătată.

Prin sentința civilă nr. 31 din 15

decembrie 2004, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Prefectura Alba, Ministerul Finanțelor

Publice și Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia.

Prin aceeași sentință a fost admisă,

în parte, acțiunea formulată de reclamantă și pârâtul Primarul Municipiului Alba

Iulia a fost obligat să completeze dispoziția nr. 260 din 18 mai 2004 în sensul

stabilirii de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei și pentru o suprafața

de 135 mp teren intravilan înscris în C.F. Alba Iulia nr.top 463/1, sub formă

de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau

de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital,

conform valorii stabilite prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert

tehnic A.G.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză suprafața reală a

parcelei funciare nr. 463/1 este de 1203 mp și nu de 1058 mp cât s-a reținut de

către pârâtă, situație în care reclamanta este îndreptățită, conform art. 9

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent și

pentru diferența de 135 mp teren.

Pentru a hotărî astfel instanța a

mai reținut că reclamanta care este cetățean străin, în ceea ce privește

suprafața de 1058 mp teren a optat, în cadrul procedurii administrative, pentru

instituirea în favoarea sa a unui drept de folosință, în conformitate cu

dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 184/2002 precum și faptul că atâta timp cât

imobilul în litigiu are destinația de teren și nu de construcție, locuință aceasta

nu este îndreptățită să primească despăgubiri bănești, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 36, art. 37 și art. 31 alin. (4) din Legea nr.

10/2001.

Prin decizia civilă nr. 1129/A din

16 septembrie 2005 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia.

În motivarea deciziei s-a reținut că

prin probatoriul administrat la judecata în primă instanță s-a demonstrat că

suprafața de teren naționalizată în mod efectiv din patrimoniul autorilor

reclamantei și care se identifică sub nr.top 463/1 în C.F. Alba Iulia cuprinde

și suprafață de 137 mp se află în prezent în posesia SC M. SRL, sens în care,

pentru acest teren, care nu mai poate fi restituit în natură, se impune

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, instanța de apel a reținut

că mențiunile din cartea funciară potrivit cărora întreaga parcelă funciară

463/1 a făcut obiectul naționalizării, titlu în baza căruia, de altminteri,

statul și-a înscris dreptul, se bucură de credibilitate și sunt opozabile

pârâtei.

De asemenea, instanța de apel a

reținut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dreptului

la apărare invocată de apelantă, justificată prin aceea că prima instanță a

respins obiecțiunile pe care le-a formulat cu privire la concluziile raportului

de expertiză, atâta timp cât obicțiunile vizau aspecte de fapt care nu erau

utile pentru dezlegarea cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia.

În motivarea recursului pârâta

reiterează apărarea potrivit căreia terenul care face obiectul parcelei

funciare nr. 463/1 măsoară doar 1058 mp și nu 1307 mp cât se menționază în

cartea funciară, registru care nu garantează întinderea suprafeței de teren.

Totodată, cum suprafața de 135 mp

este ocupată de o altă persoană juridică, fiind atribuită în condițiile Legii

nr. 18/1991, recurenta apreciază că în cauză erau incidente dispozițiile art. 8

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu cade în sfera de reglementare

a acestui act normativ acele terenuri care au făcut obiectul altor legi de

reparație, inclusiv ale Legii nr. 18/1991.

Susține recurenta că în ipoteza în

care instanțele constatau că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent, calitatea procesuală pasivă în cauză avea

Ministerul Finanțelor și reiterează critica privind încălcarea dreptului său la

apărare la judecata în primă instanță, respectiv pe cea privind greșita sa

obligare la plata totală a cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, se poate cere casarea sau

modificarea unei hotărâri când sunt incidente motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. sau când, instanțele de fond nu au stabilit pe

deplin împrejurările de fapt ale pricinii și, ca atare, nu se poate verifica

dacă acestea au aplicat sau nu corect legea incidentă raportului juridic dedus

judecății.

Or, în speță, la judecata în fond a

cauzei, instanțele au constat că imobilul preluat în mod efectiv din

patrimoniul autorilor reclamanților cuprindea pe lângă clădirea și terenul în

suprafață de 1058 mp, imobile care au fost deja restituite reclamantei,

construcțiile în natură iar terenul prin instituirea unui drept de folosință

special prin dispoziția nr. 260/2004 a Primarului Municipiului Alba Iulia, și

suprafața de 135 mp teren care, în prezent, este ocupată de societatea

comercială M. SRL.

Pentru această suprafață de teren,

care făcea corp comun cu cea restituită prin decizia atacată de către

reclamantă, pârâta, în raport de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001,

avea calitate procesuală pasivă, adică avea competența de a stabili categoria

de măsuri reparatorii la care reclamanta era îndreptățită.

Stabilirea întinderii suprafeței de

teren preluată din patrimoniul autorilor reclamantei de către stat nu s-a făcut

doar prin verificarea cuprinsului cărții funciare, cum greșit susține

recurenta, ci în baza concluziilor expertizei efectuate de expertul A.G.

Respingerea de către instanță a

obiecțiunilor aduse concluziilor raportului de expertiză formulate de pârâtă nu

se constituie într-o încălcare a dreptului la apărare, cum greșit afirmă

recurenta, utilitatea efectuării unor măsurători suplimentare, inclusiv a

terenurilor care au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în

favoarea altor persoane în procedura Legii nr. 18/1991, fiind dată în

aprecierea instanțelor de fond, instanțe care le-au găsit a nu fi utile pentru

dezlegarea pricinii deduse judecății.

Așa fiind, cum împrejurările de fapt

ale cauzei au fost pe deplin stabilite la judecata în primă instanță și, apoi,

confirmate de instanța de apel și cum, prin recurs, potrivit legii, în asemenea

situație nu se pot formula critici cu privire la aspectele de fapt ale

procesului, motivul de recurs prin care pârâta invocă o greșită apreciere a

instanțelor de fond cu privire la întinderea suprafeței de teren preluată de

stat din patrimoniul autorilor reclamantei, prin naționalizare, nu poate fi

primit.

De altminteri, referitor la terenul

în suprafață de 135 mp teren recurenta invocă în apărare că reclamanta nu este

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru acesta motivat de faptul că ar fi

făcut obiectul unei alte legi de reparație, anume al Legii nr. 18/1991 iar,

ulterior, al unui contract de vânzare cumpărare în încheiat cu societatea

comercială mai sus (f.129 fd.), caz în care, în speță ar fi dată situația de

excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Această critică formulată de

recurentă și care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., nu poate fi însă primită.

Mai întâi, este de observat că

terenul în litigiu este situat în intravilanul localității caz în care cade în

sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, lege care are caracter de complinire

cât privesc celelalte legi reparatorii, inclusiv Legea nr. 18/1991.

Mai apoi, este de menționat că prin

dispoziția legală mai sus arătată (art. 8) legiuitorul a înțeles să excludă din

sfera de aplicație a acestui act normativ numai acele terenuri care au făcut

obiectul altor legi de reparație și în cadrul cărora foștii proprietari puteau

să-și valorifice drepturile.

Această dispoziție nu exclude însă

dreptul la reparație al fostului proprietar, deposedat în mod abuziv de stat,

în cazul în care, în procedurile altor acte normative de reparație s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, altele

decât fostul proprietar, astfel cum greșit o interpretează recurenta.

Ca atare, cum, în procedura Legii

nr. 18/1991, nu reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru

suprafața de 135 mp teren ci unei alte persoane care a înstrăinat terenul către

SC M. SRL, aspect necontestat de către recurentă, caz în care acest teren nu

mai poate fi restituit și fostului proprietar în procedura Legii nr. 10/2001,

în mod corect instanțele de fond au constat că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile de excepție prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, cum pârâta a căzut în

pretenții, în sensul art. 274 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu se constată

exista unor împrejurări de natură să conducă la exonerarea sa de plata

cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă sau la diminuarea cuantumului

acestora, se dovedește a fi nefondată și critica formulată de recurentă sub

acest aspect.

Așa fiind, pentru considerentele de

fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus

judecății ca nefondat cu obligarea recurentei și la plata cheltuielilor

judiciare avansate de reclamantă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 1129/A din 16

septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la 1289,85

lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.S.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2006.