ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 295/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 816/C/2002,

reclamanta M.A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1 din 11

ianuarie 2002, dată de Primăria comunei Sutești, în baza Legii nr. 10/2001,

solicitând restituirea unui teren în suprafață de 0,50 ha situat în punctul

„sub cimitir”, aflat pe raza comunei Sutești.

Aceasta,

în motivarea cererii, a arătat că, prin notificarea înregistrată la nr. 10 din

16 noiembrie 2001, a cerut Primăriei comunei Sutești restituirea suprafeței

precizate, dar i s-a respins această solicitare, prin dispoziția contestată, pe

motiv că nu face dovada proprietății cu act autentic, iar, în prezent, s-a

reconstituit dreptul de proprietate altor persoane.

Contestatoarea a arătat că nu are un act

autentic cu privire la modul de dobândire al dreptului de proprietate asupra

terenului, ci numai un bon semnat de fiul vânzătorului R.E., din care rezultă

că a achitat prețul de 19.500 lei.

Fiul vânzătorului R.E. recunoaște că tatăl său a

înstrăinat terenul, care a intrat în proprietatea contestatoarei.

În anul 1952, însă, vânzătorul R.E. a fost

condamnat cu confiscarea averii.

Prin sentința civilă nr. 73 din 20 februarie

2002, Tribunalul Vâlcea a respins contestația, reținând că terenul în litigiu,

ca urmare a hotărârii de condamnare a lui R.E., din 1952, a fost preluat de

către stat și atribuit unor alți cetățeni din localitate, în baza Decretului de

împroprietărire nr. 444/1953 întocmindu-se acte de proprietate cetățeanului

D.I.

Instanța de fond a mai reținut că, potrivit art.

2 din Legea nr. 10/2001, pct. b, se restituie în natură imobilele preluate prin

confiscarea averii ca urmare a unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru

infracțiuni de natură politică. Or, cum suprafața de teren în discuție a fost

confiscată de la R.E., reiese că dreptul de proprietate al acestuia nu a fost

niciodată transferat de la el la autorul contestatoarei.

Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra terenului, dobândit anterior anului 1952,

instanța a concluzionat că ea nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 10/1991.

Împotriva acestei sentințe contestatoarea a

făcut apel, susținând, în principal, că prima instanță nu a observat faptul că,

atât hotărârea de condamnare a lui R.E., cât și Decretul nr. 444/1953 și HCM

nr. 3522/1953, prin care a fost împroprietărit D.I., sunt acte abuzive și

nelegale; contestatoarea a conchis că vânzarea terenului către autorul său

fiind valabilă și anterioară, măsura confiscării averii vânzătorului este

ilegală, neputând aduce atingere dreptului de proprietate al cumpărătorului,

apărat prin art. 480 C. civ.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin

decizia nr. 32/A din 9 mai 2002, a respins apelul ca nefondat, menținând

sentința tribunalului.

Soluția s-a bazat pe reținerea faptului că nu

s-a făcut dovada dreptului de proprietate de către contestatoare.

Împotriva acestei decizii, M.A. a formulat

recurs, invocând, în esență, motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv,

faptul că, prin greșita apreciere a probelor administrate, instanța de apel a

ajuns la concluzia contradictorie că, prin vânzarea terenului către autorul său

B.I., nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, precum și

greșita aplicare a art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, susținându-se că

măsura confiscării s-a luat față de numitul R.E. iar nu față de autorul său.

Recursul este nefondat.

Astfel cum corect au reținut instanțele,

contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în

litigiu.

Înscrisul invocat de aceasta, ca fiind actul

translativ de proprietate, respectiv cel sub semnătură privată intitulat „bon”

și având drept conținut precizarea „pentru suma de 19.500 lei”, are doar o

semnătură indescifrabilă.

Înscrisul nu este datat, nu cuprinde numele

părților, iar examinarea conținutului nu relevă existența vreunei convenții de

vânzare-cumpărare, având ca obiect un teren agricol.

Din punct de vedere juridic, acest înscris este

lipsit de relevanță.

Drept urmare, contestatoarea nu a făcut dovada

că, în patrimoniul autorului său s-a aflat terenul în litigiu, astfel că nu

justifică un interes legitim în a-l revendica pe calea unei acțiuni în

justiție.

Chiar în situația în care s-ar reține ipoteza

dobândirii dreptului de proprietate prin cumpărare de la persoana condamnată

politic, contestatoarea nu are la îndemână procedura reglementată de Legea nr.

10/2001, art. 2 lit. b), întrucât, prin art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din

aceeași lege se conferă calitatea de persoane îndreptățite la măsurile

reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, doar

persoanelor fizice proprietari ai imobilelor preluate prin confiscarea averii

și moștenitorilor lor, nicidecum dobânditorilor prin acte translative între vii

a bunurilor confiscate.

Față de cele ce preced, recursul apare ca

nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 32/A

din 9 mai 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2003.