ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2003

Decizia nr. 1576 Dosar nr. 3728/2002 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 aprilie 2001, P.I. a chemat în judecată pe S.C. A.R.A. S.A. pentru a fi obligată să-i plătească suma de 1.500.000.000 lei cu titlu de indemnizație de asigurare (despăgubiri) datorată ca urmare a survenirii, în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2000 și în ziua de 28 august 2000, a cazului asigurat prin contractul de asigurare CPF nr. 0001611 din 21 septembrie 1999. Totodată, a cerut, ca daune, dobânda legală și restituirea cheltuielilor de judecată. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 99 din 5 martie 2002, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, cu 43.695.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 88 din 24 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei și a obligat-o să-i restituie reclamantei cheltuielile de judecată (în sumă de 4 milioane lei), cu motivarea că asigurarea a avut ca obiect o seră legumicolă, în suprafață de 2 ha (înscrisă în CF 4232 județ Arad), referitor la care, pârâta, din culpă, a garantat un risc care, datorită vechimii construcției, neîncălzirii acesteia pe timp de iarnă și modului de exploatare, era previzibil și inevitabil sub raportul producerii pagubelor reclamate, adică neasigurabil. Deoarece a fost acceptat de asigurător și inclus în polița de asigurare, rezultă că este un risc asigurat. Fiind, totodată, un risc realizat (caz asigurat), cu consecința prăbușirii în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2000 și, apoi, în ziua de 28 august 2000, a 8.000 mp din construcția asigurată, justifică, în întregime, soluția apelată a admiterii acțiunii.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că soluția pronunțată este lipsită de temei legal deoarece instanțele, evitând să se pronunțe asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au apreciat eronat că paguba este consecința cazului asigurat (sinistrul). În realitate, construcția s-a prăbușit datorită vechimii sale (peste 40 ani), neefectuării reparațiilor și proastei exploatări de către reclamant.

Oricum, paguba din 28 august 2000, este consecința violării de către reclamant a obligațiilor înserate în Cap. VII lit. c) din Condițiile particulare și art. 27 lit. a) și art. 48 lit. c) din Condițiile generale, încorporate în contract, prin neefectuarea culpabilă a reparațiilor necesare asupra bunului asigurat, după evenimentul din noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2000, în scopul prevenirii agravării pagubelor. Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează. Din examinarea reglementărilor cuprinse în Legea nr. 136/1995 privind sistemul asigurărilor și reasigurărilor în România, rezultă că indemnizația de asigurare (despăgubirea) este datorată de asigurator numai în situația producerii cazului asigurat.

Respectiv, numai dacă paguba a cărei indemnizare se cere, este consecința producerii riscurilor (pericolelor) garantate de asigurător, adică a unor evenimente care depind exclusiv de hazard, precizate, cu exactitate, în poliță, prin termeni enumerați care nu lasă loc interpretărilor arbitrare. Per a contrario, în absența producerii riscului asigurat (a sinistrului) ori dacă acesta n-a depins exclusiv de hazard sau paguba este consecința unor alte cauze, inclusiv a unor fapte săvârșite din culpă de către asigurat (prevăzute expres în contract), indemnizația de asigurare nu este datorată. În speță, instanțele, făcând simpla aserțiune asupra producerii riscurilor asigurate și ignorând în întregime regulile arătate (supra), au dedus existența dreptului de indemnizare doar din acceptarea mutuală, dar culpabilă, de către asigurător, a unor riscuri previzibile și inevitabile sub raportul producerii pagubelor indemnizate (riscuri neasigurabile).

Desigur, fiind acceptate de asigurător și incluse în polița de asigurare, ele sunt riscuri asigurate. În materialitatea lor, ele vizau acțiunea unor evenimente naturale cum sunt: a)furtuna ; b) ploaia torențială; c) grindina; d) avalanșe de zăpadă; e) greutatea stratului de zăpadă; f) alunecarea de pământ, etc.(enumerate în poliță), asupra unor construcții vechi, depreciate organic (prin proastă exploatare și întreținere). Probabilistic ele puteau antrena prăbușirea celor 8.000 mp din clădire.

Numai că, existența și acțiunea acestor evenimente n-a fost stabilită, lucru cu atât mai grav, cu cât instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor administrate referitoare la inexistența riscurilor asigurate, precum și asupra apărărilor constante ale pârâtei că paguba are alte cauze, inclusiv comportamentul culpabil al asiguratului care după primul eveniment (din 31 ianuarie/1 februarie 2000) nu a luat măsuri de limitare a prejudiciului în sensul obligațiilor pe care și le-a asumat, prevăzute în cap. VII lit. c) din Condițiile particulare și art. 27 lit. a) și art. 28 lit. c) din Condițiile generale, ambele incorporate în contractul de asigurare. Așa fiind, se constată că împrejurările de fapt esențiale ale pricinii nu au fost deplin stabilite, situație în care, nefiind posibil, în sensul art. 314 C. proc.

civ., ca instanța de recurs să hotărască asupra fondului pricinii, se impune admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare. Instanța de trimitere va ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și de cerința, imperios necesară pricinii, ca expertiza de evaluare a daunelor, să identifice paguba proprie fiecăruia dintre cele două evenimente de risc deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.C. A.R.A. S.A. împotriva deciziei nr. 88 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează această decizie și sentința nr. 99 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Arad și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.