ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2003

HOTĂRÂRE
15.04.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1576/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr. 1576                                                                                                        Dosar

nr. 3728/2002

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 18 aprilie 2001, P.I. a chemat în

judecată pe S.C. A.R.A. S.A. pentru a fi obligată să-i plătească suma de

1.500.000.000 lei cu titlu de  indemnizație de asigurare (despăgubiri) datorată

ca urmare a survenirii, în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2000 și în ziua

de 28 august 2000, a cazului asigurat prin contractul de asigurare CPF nr. 0001611

din 21 septembrie 1999. Totodată, a cerut, ca daune, dobânda legală și

restituirea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința

nr. 99 din 5 martie 2002, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, cu

43.695.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin

decizia nr. 88 din 24 iunie 2002, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei și a

obligat-o să-i restituie reclamantei cheltuielile de judecată (în sumă de 4

milioane lei), cu motivarea că asigurarea a avut ca obiect o seră legumicolă,

în suprafață de 2 ha (înscrisă în CF 4232 județ Arad), referitor la care,

pârâta, din culpă, a garantat un risc care, datorită vechimii construcției,

neîncălzirii acesteia pe timp de iarnă și modului de exploatare, era previzibil

și inevitabil sub raportul producerii pagubelor reclamate, adică neasigurabil.

Deoarece a fost acceptat de asigurător și inclus

în polița de asigurare, rezultă că este un risc asigurat. Fiind, totodată, un

risc realizat (caz asigurat), cu consecința prăbușirii în noaptea de 31

ianuarie/1 februarie 2000 și, apoi, în ziua de 28 august 2000, a 8.000 mp din

construcția asigurată, justifică, în întregime, soluția apelată a admiterii

acțiunii.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat

recurs bazat pe motivele de casare prevăzute de  art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că soluția pronunțată este

lipsită de temei legal  deoarece instanțele, evitând să se  pronunțe asupra

unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au

apreciat eronat că paguba este consecința cazului asigurat (sinistrul). În

realitate, construcția s-a prăbușit datorită vechimii sale (peste 40 ani),

neefectuării reparațiilor și proastei  exploatări de către reclamant. Oricum,

paguba din 28 august 2000, este consecința violării de către reclamant a

obligațiilor înserate în Cap. VII lit. c) din Condițiile particulare și art. 27

lit. a) și art. 48 lit. c) din Condițiile generale, încorporate în contract,

prin neefectuarea culpabilă a reparațiilor necesare asupra bunului asigurat,

după evenimentul din noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2000, în scopul

prevenirii agravării pagubelor.

Recursul este întemeiat în sensul celor ce

urmează.

Din examinarea reglementărilor cuprinse în Legea

nr. 136/1995 privind sistemul asigurărilor și reasigurărilor în România,

rezultă că indemnizația de asigurare (despăgubirea) este datorată de

asigurator numai în situația  producerii cazului asigurat. Respectiv,  numai

dacă paguba a cărei indemnizare se cere, este consecința producerii riscurilor

(pericolelor) garantate de  asigurător, adică a unor evenimente  care  depind

exclusiv de hazard, precizate, cu exactitate, în poliță, prin termeni enumerați

care nu lasă loc interpretărilor arbitrare.

Per a contrario, în absența producerii riscului

asigurat (a sinistrului) ori dacă acesta n-a depins exclusiv de hazard sau

paguba este consecința unor alte cauze, inclusiv a unor fapte săvârșite din

culpă de către asigurat (prevăzute expres în contract), indemnizația de

asigurare nu este datorată.

În speță, instanțele, făcând simpla aserțiune

asupra producerii riscurilor asigurate și ignorând în întregime regulile

arătate (supra), au dedus existența dreptului de indemnizare doar din

acceptarea mutuală, dar culpabilă, de către asigurător, a  unor riscuri

previzibile și inevitabile sub raportul producerii pagubelor indemnizate

(riscuri neasigurabile).

Desigur, fiind acceptate de asigurător și

incluse în polița de asigurare, ele sunt riscuri asigurate. În materialitatea lor,

ele vizau acțiunea unor evenimente naturale cum sunt: a)furtuna ; b) ploaia

torențială; c) grindina; d) avalanșe de zăpadă; e) greutatea stratului de zăpadă;

f) alunecarea de pământ, etc.(enumerate în poliță), asupra unor construcții vechi,

depreciate organic (prin proastă exploatare și întreținere). Probabilistic ele

puteau antrena prăbușirea celor 8.000 mp

din clădire. Numai că,

existența și acțiunea acestor evenimente n-a fost stabilită, lucru cu atât mai

grav, cu cât instanțele nu s-au pronunțat asupra probelor administrate referitoare

la inexistența  riscurilor asigurate, precum și asupra apărărilor constante ale

pârâtei că paguba are alte cauze, inclusiv comportamentul culpabil al

asiguratului care după primul eveniment (din 31 ianuarie/1 februarie 2000) nu a

luat măsuri de limitare a prejudiciului în sensul obligațiilor pe care și le-a

asumat, prevăzute în cap. VII lit. c) din Condițiile particulare   și art. 27

lit. a) și  art. 28 lit. c) din Condițiile generale, ambele incorporate în

contractul de asigurare.

Așa fiind, se constată că împrejurările de fapt

esențiale ale pricinii nu au fost deplin stabilite, situație în care, nefiind

posibil, în sensul art. 314 C. proc. civ., ca instanța de recurs să hotărască

asupra fondului pricinii, se impune admiterea recursului și casarea hotărârilor

atacate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.

Instanța de trimitere va ține seama de

dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și  de cerința, imperios necesară pricinii,

ca expertiza de evaluare a daunelor, să identifice paguba  proprie fiecăruia

dintre cele două evenimente de risc deduse judecății.

Admite recursul declarat de pârâta

S.C. A.R.A. S.A. împotriva deciziei nr. 88 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Casează această decizie și sentința nr. 99 din 5

aprilie 2002 a Tribunalului Arad și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie

2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-07-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3472/2003
prin sentința nr. 1094 din 21 august 2000, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la 83.071.515 lei cheltuieli efectuate pentru realizarea lucrărilor agricole, la 4.153.573 lei comision și la 5.767.483 lei cheltuieli d
ÎCCJ 2011-12-07
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3999/2011
producție, iar nu pentru valoarea producției, cum susține în acțiune. De asemenea, polița de asigurare a prevăzut plata celei de-a șaptea rată a primei de asigurare, ultima, la 24 iunie 2009, în caz de neplată intervenind sancțiunea rezilie
ÎCCJ 2003-04-16
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2338/2003
i și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate de recurentă, se reține că
ÎCCJ 2008-03-26
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 martie, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.153.32
ÎCCJ 2003-05-30
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2856/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A.S.R. SA Timișoara a chemat în judecată pe pârâta SC D.S.S. SRL Tergova, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 94.589.800 lei cu
Sursă