ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 978/2003

La 25 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Banca Comercială Română – Sucursala Caracal împotriva sentinței civile nr.828 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 25 februarie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 4 martie 2003 și apoi la 11 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 15 august 2001, reclamanta Banca Comercială Română – Sucursala Caracal a chemat în judecată Ministerul Finanțelor solicitând anularea pct.1 din decizia nr.1174 din 30 iulie 2001 și exonerarea de plata sumei de 11.349.876.000 lei, reprezentând diferența de provizioane specifice de risc, neacceptată ca deductibilă de către organele de control fiscal.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că la data verificării modului de calcul al provizioanelor constituite și incluse pe cheltuieli, valoarea acestora era 0. În ce privește deductibilitatea lor, a susținut ca în conformitate cu Circulara Băncii Naționale a Româniai nr.26/1994 și cu poziția exprimată de Direcția de autorizare, reglementare și supraveghere prudențială a societăților bancare, băncile își pot constitui provizioane la nivelul necesarului chiar dacă aceasta ar duce la micșorarea profitului și implicit a sumelor repartizate din profit în așa fel încât la momentul desfacerii portofoliului de credite, valoarea actualizată a bunurilor aduse în garanție trebuie dedusă din expunerea totală a debitorului.

În fine, reclamanta a mai susținut ca fiind plătitoare de profit la nivelul centralei, deductibilitatea fiscală a provizioanelor specifice de risc trebuie analizată numai la controlul echipei centrale. Prin sentința civilă nr.828 din 22 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea reținând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995, constituind provizioane peste limitele legale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Banca Națională a României - Sucursala Caracal susținând într-o primă critică încălcarea dispozițiilor art.67 Cod procedură civilă și 118 Cod procedură civilă – în sensul că Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt nu ar fi făcut dovada procurii de reprezentare din partea Ministerului Finanțelor, iar toate motivele de fapt și de drept ale întâmpinării au fost ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt și nu ale acestuia.

Pe fondul pricinii, recurenta a susținut că instanța nu a administrat probe complete pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a considerat în mod nejustificat ca fiind legală și temeinică decizia ministerului. În opinia recurentei constituirea provizioanelor la nivelul necesarului este obligatorie, în caz contrar profiturile raportate ar fi nereale. Recursul este nefondat. Organele de control fiscal din cadrul Direcției Fiscale Olt au constatat că în perioada 1 iunie 1998 – 30 iunie 2000, reclamanta a inclus pe cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, provizioane specifice de risc de credit și dobândă în condițiile în care pentru stabilirea acestora a luat în calcul garanții și colaterale, altele decât cele înscrise în contractul de garanție.

Ori, în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării și deductibilității fiscale a provizioanelor, societățile bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr.3/1994. Astfel pentru constituirea acestora soldul creditelor acordate fiecărui debitor al societății bancare se diminuează cu valoarea garanțiilor, ipotecilor și depozitelor bănești gajate. Normele Băncii Naționale a României nr.3/1994 prin art.5 prevăd că la determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micșorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din garanții, depozite gajate sau colaterale acceptate de conducerea băncii.

În fine, în conformitate cu dispozițiile art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995 nu vor beneficia de deductibilitate fiscală, provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art.1 și 2, precum și cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute de această hotărâre. În speță, societatea reclamantă nu a ținut cont de aceste dispoziții imperative și și-a constituit provizioane majorate care au depășit cuantumul creditelor garantate peste limitele impuse de Hotărârea Guvernului nr.335/1995, sume care în mod corect nu au putut fi considerate deductibile. În justificarea poziției sale, reclamanta recurentă a motivat că la stabilirea provizioanelor ar fi avut în vedere valoarea de piață a bunurilor acceptate drept garanție așa cum a rezultat din reevaluare.

Ori, potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr.3/1994, în scopul protejării depozitelor persoanelor fizice și juridice, băncile sunt obligate să limiteze riscul de credit și să depună eforturi pentru a-și încasa debitorii. În acest scop, valoarea garanțiilor luate în calcul, nu poate fi nici inferioară și nici superioară celei înscrise în contractele de garanții și credit. Ca atare, orice utilizare de coeficienți de ajustare a garanțiilor care nu determină și modifică corespunzător contractele de garanție, constituie o procedură de risc care depășește cadrul legal prevăzut de Hotărârea Guvernului nr.335/1995. Cu toate că a susținut existența unor astfel de modificări ulterioare acordării creditelor, reclamanta recurentă nu a probat aceste aspecte, situație în care legal și temeinic organele de control au considerat încălcate dispozițiile art.335/1995.

În fine, nici invocarea punctului de vedere al Ministerului Finanțelor în conformitate cu care constituirea de provizioane de risc ar trebui făcute la nivelul necesarului, chiar dacă determină micșorarea profitului, nu este relevantă, întrucât din profitul impozabil nu pot fi deduse decât provizioanele legal constituite. Cu alte cuvinte, nu este imputabilă constituirea provizioanelor de risc la nivelul necesarului, însă din acestea nu se pot deduce decât cele constituite în limita legală (art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995). Astfel fiind, urmează a se reține că instanța fondului printr-o interpretare corectă a dispozițiilor legale în materie a menținut măsurile dispuse de organele de control în sarcina societății bancare reclamante.

Referitor la criticile din recurs legate de nerespectarea dispozițiilor art.67 și 118 Cod procedură civilă, urmează a se reține că Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, a avut mandat de reprezentare din partea Ministerului Finanțelor, astfel încât hotărârea s-a pronunțat în condițiile de legalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Banca Comercială Română – Sucursala Caracal împotriva sentinței civile nr.828 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.