ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 978/2003

La

25 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Banca

Comercială Română – Sucursala Caracal împotriva sentinței civile

nr.828 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de

contencios administrativ.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 25 februarie 2003, iar

pronunțarea deciziei s-a amânat la 4 martie 2003 și apoi la 11 martie

2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 15 august 2001, reclamanta Banca

Comercială Română – Sucursala Caracal a  chemat în judecată

Ministerul Finanțelor solicitând anularea pct.1 din decizia nr.1174 din 30

iulie 2001 și exonerarea de plata sumei de  11.349.876.000 lei,

reprezentând diferența de provizioane specifice de risc, neacceptată

ca deductibilă de către organele de control fiscal.

În

motivarea cererii sale,  reclamanta a susținut că la data

verificării modului de calcul al provizioanelor constituite și

incluse pe cheltuieli, valoarea acestora era 0. În ce privește

deductibilitatea lor, a susținut ca în conformitate cu Circulara

Băncii Naționale a Româniai nr.26/1994 și cu poziția

exprimată de Direcția de autorizare, reglementare și

supraveghere prudențială a societăților bancare,

băncile își pot  constitui provizioane la nivelul necesarului chiar

dacă aceasta ar duce la micșorarea profitului și implicit a

sumelor repartizate din profit în așa fel încât la momentul desfacerii

portofoliului de credite, valoarea actualizată a bunurilor aduse în

garanție trebuie dedusă din expunerea totală a debitorului.

În

fine, reclamanta a mai susținut ca fiind plătitoare de profit la

nivelul centralei, deductibilitatea fiscală a provizioanelor specifice de

risc  trebuie analizată numai la controlul echipei centrale.

Prin

sentința civilă nr.828 din 22 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova

a respins acțiunea reținând că reclamanta nu  s-a conformat

dispozițiilor art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995, constituind

provizioane peste limitele legale.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs,  Banca Națională a României

- Sucursala Caracal susținând într-o primă critică

încălcarea dispozițiilor art.67 Cod procedură civilă

și 118 Cod procedură civilă – în sensul că Direcția

Generală a Finanțelor Publice Olt nu ar fi făcut dovada procurii

de reprezentare din partea Ministerului Finanțelor, iar toate motivele de

fapt și de drept ale întâmpinării au fost ale Direcției Generale

a Finanțelor Publice Olt și nu ale acestuia.

Pe

fondul pricinii, recurenta a susținut că instanța nu a

administrat probe complete pentru stabilirea corectă a situației de

fapt și a considerat în mod nejustificat ca fiind legală și

temeinică decizia ministerului. În opinia recurentei constituirea

provizioanelor la nivelul necesarului este obligatorie,  în caz contrar

profiturile raportate ar fi nereale.

Recursul

este nefondat.

Organele

de control fiscal din cadrul Direcției Fiscale Olt au constatat că în

perioada 1 iunie 1998 – 30 iunie 2000, reclamanta a inclus pe cheltuieli

deductibile la calculul impozitului pe profit, provizioane specifice de risc de

credit și dobândă în condițiile în care pentru stabilirea

acestora a luat în calcul garanții și colaterale, altele decât cele

înscrise în  contractul de garanție.

Ori,

în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.335/1995

privind regimul constituirii, utilizării și

deductibilității fiscale a provizioanelor, societățile

bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor

Băncii Naționale a României nr.3/1994. Astfel pentru constituirea

acestora  soldul creditelor    acordate fiecărui debitor al

societății bancare se diminuează cu valoarea garanțiilor,

ipotecilor și depozitelor bănești gajate.

Normele

Băncii Naționale a României nr.3/1994 prin art.5 prevăd că

la determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi

micșorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din

garanții, depozite gajate sau colaterale acceptate de conducerea

băncii.

În

fine, în conformitate cu dispozițiile art.5 din Hotărârea Guvernului

nr.335/1995 nu  vor beneficia de deductibilitate fiscală, provizioanele

constituite peste limitele prevăzute de art.1 și 2, precum și

cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute de această

hotărâre.

În

speță, societatea reclamantă nu a ținut cont de aceste

dispoziții imperative și și-a constituit provizioane majorate

care au depășit cuantumul creditelor garantate peste limitele impuse

de Hotărârea Guvernului nr.335/1995, sume care în mod corect nu au putut

fi considerate deductibile.

În

justificarea poziției sale, reclamanta recurentă a  motivat că

la stabilirea provizioanelor ar fi avut în vedere valoarea de piață a

bunurilor acceptate drept garanție așa cum a rezultat din reevaluare.

Ori,

potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr.3/1994, în scopul

protejării depozitelor persoanelor fizice și juridice,  băncile

sunt obligate să limiteze riscul de credit și să depună

eforturi pentru a-și încasa debitorii. În acest scop, valoarea

garanțiilor luate în calcul, nu poate fi  nici inferioară  și

nici superioară celei înscrise în contractele de garanții și

credit. Ca atare, orice utilizare de coeficienți de ajustare a

garanțiilor care nu determină și modifică

corespunzător  contractele de garanție, constituie o procedură

de risc care depășește cadrul legal prevăzut de

Hotărârea Guvernului nr.335/1995.

Cu

toate că a susținut existența unor astfel de  modificări

ulterioare acordării creditelor, reclamanta recurentă nu a probat

aceste aspecte, situație în care legal și temeinic organele de

control au considerat încălcate dispozițiile art.335/1995.

În

fine, nici invocarea punctului de vedere al Ministerului  Finanțelor în

conformitate cu care constituirea de provizioane de risc  ar trebui făcute

la nivelul necesarului, chiar dacă determină micșorarea

profitului, nu este relevantă, întrucât din profitul impozabil nu pot fi

deduse decât provizioanele legal constituite.

Cu

alte cuvinte, nu este imputabilă constituirea provizioanelor  de risc la

nivelul necesarului, însă din acestea nu se pot deduce decât cele

constituite în limita legală (art.5 din Hotărârea Guvernului

nr.335/1995).

Astfel

fiind,  urmează a se reține că instanța fondului printr-o

interpretare corectă a  dispozițiilor legale  în materie a

menținut măsurile dispuse de organele de control în sarcina

societății bancare reclamante.

Referitor

la criticile din recurs legate de nerespectarea dispozițiilor art.67

și 118 Cod procedură civilă, urmează a se reține

că Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Olt, a avut mandat de reprezentare din partea

Ministerului Finanțelor, astfel încât  hotărârea s-a pronunțat

în condițiile de legalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Banca Comercială Română – Sucursala Caracal

împotriva sentinței civile nr.828 din 22 noiembrie 2001 a Curții de

Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.