ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 iulie 2005, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 78 din 6 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea recursului se susține că ceea ce s-a criticat de recurentă, nu a fost modul de constituire a provizioanelor, ci includerea în categoria cheltuielilor deductibile, încălcând-se, astfel, pct. 5 din H.G. nr. 335/1995, privind regimul constituirii, utilizării și deductibilității fiscale a provizioanelor agenților economici și societăților bancare, coroborat cu art. 4 din O.G.

nr. 70/1994, privind impozitul pe profit. Sub acest aspect se precizează de recurentă că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii, ceea ce a condus la o aplicare incorectă a prevederilor art. 5 din H.G. nr. 335/1999, în sensul că nu pot beneficia de deductibilitatea fiscală, provizioanele constituite peste limitele prevăzute în art. 1 și 2, precum și cele constituite în alte măsuri, decât cele prevăzute în actul normativ. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 78 din 6 iunie 2005, a Curții de Apel Ploiești, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B.R.D. G.S.G., sucursala Prahova. S-a anulat decizia nr. 1397/2001 a Ministerul Finanțelor Publice și a notei de constatare din 29 iunie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova.

Totodată, s-a dispus prin dispozitivul hotărârii, să se plătească către experta P.T.E., diferența de onorariu de 15.000.000 lei. Instanța a reținut că din expertizarea documentelor contabile, aflate în posesia reclamantei, a rezultat că aceasta a respectat H.G. nr. 335/1995 și Norma nr. 3/1994, a Băncii Naționale a României, cu privire la calcularea provizioanelor de risc specifice pe perioada verificată de reprezentanții pârâtei Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova. S-a constatat de instanță că pentru constituirea acestor provizioane soldul creditelor acordate fiecărui debitor al societății bancare, se diminuează cu valoarea garanțiilor, ipotecilor și a depozitelor bănești gajate „potrivit normelor sus menționate ale Băncii Naționale a României.

S-a invocat de instanță art. 2 din H.G. nr. 335/1995, ce face trimitere la Normele Băncii Naționale a României, care la pct. 5 prevăd că la determinarea provizioanelor, expunerea debitului poate fi micșorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din garanții depozite gajate și colaterale acceptate de conducerea băncii”. „S-a precizat, de asemenea, de instanță că expertul desemnat în cauză, a precizat în cuprinsul raportului de expertiză că stabilirea colateralelor acceptate de conducerea băncii în cauză, s-a efectuat legal, în baza normelor bancare interne de creditoare de B.R.D. G.S.G., (Anexa nr. 9 cap 9.2), constituirea acestora încadrându-se în instrucțiunile interne de creditare ale B.R.D.

G.S.C. și în normele de constituire a lor, în vigoare la data controlului efectuat de organul fiscal [pag. 3 alin. (3) din raportul de expertiză]”. Din actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința pronunțată în cauză este greșită, astfel încât se vor admite recursurile declarate și se va modifica hotărârea atacată. De altfel, prin nota de constatare nr. 1717 din 2 iulie 2001, organele de control ale Direcției de Control Financiar Fiscal Prahova au constatat cu privire la determinarea provizioanelor specifice de risc, ilegalitatea deductibilității fiscale a cheltuielilor de această natură, respectiv că în perioada 31 mai - 31 octombrie 2000, sucursala bancară a constituit și inclus pe cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, provizioane specifice de risc, în sumă de 7.469.198 mii lei și, respectiv, 7.056.264 mii lei, constituite în afara cadrului legal stabilit de H.G.

nr. 335/1995, republicată. Diferențele stabilite la control au fost generate de faptul că necesarul de provizioane stabilit de sucursala bancară, în baza normelor de creditare emise de B.R.D. G.S.G. București, nu îndeplinesc în totalitate condițiile legale privind deductibilitatea fiscală în conformitate cu normele interne creditare, valoarea garanțiilor real constituite fiind ajustate de coeficienții stabiliți, în funcție de natura acestora. Organele de control au precizat că acești coeficienți sunt prevăzuți în Anexa nr. 9 cap. 9.2 din Normele de creditare de bănci. S-a mai constatat că provizioanele astfel constituite au fost incluse pe cheltuieli și considerente, ca fiind în totalitate deductibile din punct de vedere fiscal.

Față de provizioanele înregistrate de cheltuieli la datele clasificării creditelor pentru care au fost constituite, organele de control au stabilit că în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 335/1995, republicată, provizioanele specifice de risc, în sumă de 7.469.198 mii lei, stabilite de la 31 mai 2000, până la 14 septembrie 2000 și, respectiv, 7.056.264 mii lei, de la 15 septembrie 2000, până la 31 octombrie 2000, incluse pe costuri, nu beneficiază de deductibilitate fiscală. Prin decizia nr. 1397 din 17 septembrie 2001, Ministerul Finanțelor a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de B.R.D. G.S.G., sucursala județeană Prahova.

S-a reținut că la pct. 5 din Normele Băncii Naționale a României nr. 3/1994, privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc, în vigoare la data efectuării controlului, se prevede în mod expres faptul că „la determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micșorată, doar cu valoarea angajamentelor apărute din: - garanții; - depozite gajate; - colaterale acceptate de conducerea băncii. Ministerul Finanțelor a reținut că organele de control au procedat legal la recalcularea necesarului de provizioane specifice de risc, fără diminuarea valorii garanțiilor înscrise în contractele de garanție și de credit, la data acordării creditelor. Cât privește deductibilitatea fiscală, provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art. 1 și 2 precum și cele constituite în alte moduri decât cele din H.G.

nr. 335/1995, nu poate fi invocată nebeneficiindu-se de deductibilitate fiscală. În cauză expertiza tehnică efectuată a concluzionat doar că, deși provizioanele s-au făcut în limitele H.G. nr. 335/1995 și a Normei nr. 3/1994 a Băncii Naționale a României, deductibilitatea fiscală a așa ziselor „colaterale” cum le-a clasificat B.R.D. G.S.G., nu se deduc din baza de calcul la stabilirea impozitului pe profit, ele fiind impozabile conform art. 5 din H.G. nr. 335/1995. Mai mult, s-a precizat că sumele stabilite de organul de control, în valoare de 7.469.198 mii lei și, respectiv, 7.056.264 mii lei, sunt nedeductibile fiscal, deși sunt înregistrate pe cheltuieli. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că B.R.D.

G.S.G. Prahova, a interpretat eronat H.G. nr. 335/1995, pct. 5, unde nu se admit la deductibilitate fiscală, provizioanele constituite „în alte moduri decât cele prevăzute în H.G. nr. 335/1995, respectiv cele stabilite conform anexei - cap 9.2 din Normele interne de creditare B.R.D. G.S.G. Deci, actele administrative atacate sunt legale, astfel încât recursurile declarate vor fi admise, conform art. 312 C. proc. civ., cu consecința modificării sentinței atacate, sentință nelegală și netemeinică”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 78 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de B.R.D. G.S.G., sucursala Prahova, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2006.