ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8101/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.R.D., sucursala județeană

Prahova, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Controlului Financiar Fiscal Prahova, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu pârâții și pe calea contenciosului administrativ, să dispună

anularea deciziei nr. 1397 din 17 septembrie 2001, emisă de Ministerul

Finanțelor Publice.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în perioada 31 mai - 31 octombrie 2000, a constituit provizioane

specifice de risc, procedând pentru determinarea expunerii nete, ce reprezintă

baza de calcul a provizioanelor specifice de risc pentru creditele existente în

sold, inclusiv dobânzile aferente, la ajustarea garanțiilor reale constituite

cu coeficienții stabiliți conform normelor proprii de creditare, în funcție de

natura acestora.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 34 din 15 martie

2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr.

1397 din 17 septembrie 2001 și a notei de constatare din 29 iunie 2001, a

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că reclamanta a respectat la constituirea provizioanelor de

risc, atât reglementările H.G. nr. 335/1995, cât și Normele Băncii Naționale a

României nr. 3/1994 și circulara nr. 26/1994, așa cum au fost ele menționate

mai sus.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul

Finanțelor Publice.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a ignorat faptul că organele de control nu au contestat modul de

constituire a provizioanelor, ci faptul că acestea nu au fost constituite legal,

nefiind deductibile conform legislației fiscale.

A mai susținut și că instanța a

făcut referire numai la Norma Băncii Naționale a României. nr. 3/1994, fără să

țină cont de faptul că natura controlului efectuat, a fost fiscal, norma legală

care a stat la baza acestuia, fiind H.G. nr. 335/1995. Astfel, în ceea ce

privește deductibilitatea fiscală a provizioanelor specifice de risc, s-a

susținut că sunt aplicabile prevederile art. 5 din H.G. nr. 335/1995, care,

coroborate cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit,

stipulează că, cheltuielile privind provizioanele specifice de risc constituite

în alte moduri, decât cele precizate prin actele normative în vigoare, precum

și în situația stabilirii acestora, peste limitele legale, nu pot fi deduse la

calculul profitului impozabil al societății bancare respective.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin nota de constatare nr. 1717 din

2 iulie 2001, organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Prahova au

constatat cu privire la determinarea provizioanelor specifice de risc, și

legalitatea deductibilității fiscale a cheltuielilor de această natură, că în

perioada 31 mai - 31 octombrie 2000, B.R.D., sucursala Prahova, a constituit și

inclus pe cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, provizioane

specifice de risc, în sumă de 7.469.198 lei și respectiv, 7.056.264 lei,

constituite în afara cadrului legal stabilit de H.G. nr. 335/1995, republicată.

Astfel, s-a stabilit că

provizioanele specifice de risc, în sumă de 7.469.198 lei, stabilite de la 31

mai 2000, până la 14 septembrie 2000 și respectiv, 7.056.264 lei, de la 15

septembrie 2000, până la 31 octombrie 2000, incluse pe costuri, nu beneficiază

de deductibilitate fiscală.

Nemulțumită de modul cum organele de

control au interpretat prevederile H.G. nr. 335/1995 și Normei Băncii Naționale

a României nr. 3/1994, cu privire la aplicarea coeficientului de pondere asupra

garanțiilor constituite, reclamanta a contestat actul de control și pe cale de

consecință, a solicitat și anularea deciziei Ministerului Finanțelor nr. 1397

din 17 septembrie 2001.

În cauză, instanța a dispus

efectuarea unei expertize care a avut ca obiectiv să verifice dacă reclamanta

și-a constituit în mod legal provizioanele specifice de risc, iar în caz

contrar să se facă mențiunea normelor încălcate.

În opinia expertului, provizioanele

au fost constituite în baza Normelor de creditare a B.R.D. și a Normei nr. 3/1994,

emisă de Banca Națională a României, singura autoritate în materie.

În răspunsul la obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză, expertul arată că aceste „comisioane

bancare” au fost constituite corect, calculul făcându-se în conformitate cu

normele interne de creditare ale băncii și a Normei Băncii Naționale a României

nr. 3/1994.

Cât privește „provizioanele fiscale”,

respectiv deductibilitatea lor, acestea sunt stabilite prin H.G. nr. 335/1995,

republicată.

Concluzionând, expertul arată, însă,

că, „conform legilor bancare, provizioanele de risc sunt constituite corect și

legal, iar conform legislației fiscale, nu sunt constituite legal. nefiind

deductibile”.

În consecință, din expertiza

efectuată în cauză, ca și din răspunsul la obiectivele expertului, nu rezultă

cu certitudine dacă sumele reținute sunt sau nu, deductibile din punct de

vedere legal, concluziile expertului fiind ambigue și posibile de a da naștere

la mai multe interpretări.

Rezultă din considerentele analizate,

că instanță de fond și-a fundamentat soluția, pe un probatoriu incomplet și

contradictoriu, ignorând îndatorirea legală care îi revine pentru descoperirea

adevărului și prevenirea oricăror greșeli în cunoașterea faptelor. De aceea,

pentru corecta soluționare a litigiului, se impune admiterea recursului,

casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță. Probatoriile vor putea fi completate, eventual, cu o nouă expertiză

sau cu orice alte probe, considerate necesare de instanță, pe aspectele

arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 34 din 15

martie 2002, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2004.