ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2003

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2002,

pronunțată în dosarul nr. 90/2002, având ca obiect acțiunea introdusă de

reclamanta SC A.C.M. SA Gorj, împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice

Gorj, în baza art. 63 alin. (2) C. proc. civ., a fost disjunsă cererea de

chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj,

împotriva B.R.C.R. - C.B. SA București, formându-se dosarul nr. 787/2002.

Cu ocazia soluționării acestei

cereri de chemare în garanție, prin sentința nr. 744 din 7 iunie 2002,

Tribunalul Gorj a declinat competența de rezolvare a acesteia în favoarea

Tribunalului București, cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C.

proc. civ., atât sediul chematei în garanție, cât și al lichidatorului

acesteia, SC B.D.O.C.A., sunt în București.

Inițial, cauza trimisă prin

declinare la Tribunalul București a fost înregistrată la secția civilă, de unde,

prin sentința nr. 1470 din 2002, s-a declinat competența la Tribunalul

București, secția comercială.

Prin sentința civilă nr. 16551 din

17 decembrie 2002, Tribunalul București, secția comercială, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, astfel, că

ivindu-se conflict de competență, s-a înaintat dosarul Curții Supreme de

Justiție, pentru regulator de competență.

S-a reținut, de către Tribunalul

București, că, potrivit art. 48 - 66 C. proc. civ., cererile prevăzute de

acestea, printre care și chemarea în garanție, sunt incidentale față de

acțiunea principală, ele se judecă, de regulă, odată cu aceasta, deci, de

aceeași instanță competentă să judece cererea principală, chiar în situația

disjungerii, fiind competent Tribunalul Gorj.

Potrivit art. 20 C. proc. civ., în

cauza de față există conflict negativ de competență între două instanțe egale

în grad, pentru soluționarea căruia trebuie avut în vedere natura cererii cu

care a fost învestită instanța, respectiv, cu cerere de chemare în garanție,

disjunsă de acțiunea principală, pentru aceasta din urmă, fiind unanim că

Tribunalul Gorj este competent teritorial.

În literatură și practica judiciară

s-a consacrat regula potrivit căreia instanța, care judecă acțiunea

reclamantului, se va pronunța și asupra mijloacelor de apărare ce sunt opuse acțiunii,

chiar dacă aceste mijloace nu ar intra, în mod normal, în competența sa, scopul

fiind de ordin practic, fiind necesar ca instanța să dea o soluție unitară

asupra pricinii în integralitatea sa.

De aceea, sunt cazuri în care

competența unei instanțe primește o adevărată extindere, în sensul că instanța

competentă să soluționeze cererea cu care a fost sesizată de reclamant devine

competentă să rezolve și cereri, care, obișnuit, nu intră în competența lor.

Este vorba de instituția prorogării

competenței, care, așa cum este situația de față, poate interveni în temeiul

legii (prorogare legală).

Astfel, prorogarea legală de

competență intervine în cazurile expres prevăzute de lege, anume, de art. 9, art.

17 și art. 164 C. proc. civ.

În speță, operează prorogarea de

competență legală, potrivit căreia cererile accesorii și incidentale sunt în

căderea instanței competente să judece cererea principală (art. 17 C. proc.

civ.) astfel că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă

să soluționeze și alte cereri (art. 55, art. 57 și art. 119 C. proc. civ.)

printre care și cererea de chemare în garanție (situația din dosar) prevăzute

de art. 61 și art. 63 C. proc. civ., cerere care are un caracter incidental,

așa cum rezultă din conținutul art. 63 C. proc. civ., regula fiind să se judece

odată cu cererea principală.

Din cele arătate, disjungerea

cererii de chemare în garanție și judecarea ei separat de acțiunea principală

(cum este cazul de față) nu înlătură cu nimic principiul prorogării de

competență, măsura fiind de ordin administrativ, pentru a nu fi întârziată

judecarea acțiunii, și nu face aplicarea dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., în

raport cu sediul chematei în garanție, cum greșit a reținut Tribunalul Gorj.

Considerentele arătate, întemeiate

pe dispoziții legale și practică judiciară, converg la concluzia că instanța

stabilită ca fiind competentă să judece acțiunea principală, care este

Tribunalul Gorj, este competentă să rezolve și cererea incidentală de chemare

în garanție.

De aceea, în cadrul soluționării

regulatorului de competență, se reține că, potrivit art. 17 C. proc. civ.,

competența de judecată a cererii de chemare în garanție revine Tribunalului

Gorj, unde se trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 martie 2003.