ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2003

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 aprilie 2002, pronunțată în dosarul nr. 90/2002, având ca obiect acțiunea introdusă de reclamanta SC A.C.M. SA Gorj, împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, în baza art. 63 alin. (2) C. proc. civ., a fost disjunsă cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, împotriva B.R.C.R. - C.B. SA București, formându-se dosarul nr. 787/2002. Cu ocazia soluționării acestei cereri de chemare în garanție, prin sentința nr. 744 din 7 iunie 2002, Tribunalul Gorj a declinat competența de rezolvare a acesteia în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc.

civ., atât sediul chematei în garanție, cât și al lichidatorului acesteia, SC B.D.O.C.A., sunt în București. Inițial, cauza trimisă prin declinare la Tribunalul București a fost înregistrată la secția civilă, de unde, prin sentința nr. 1470 din 2002, s-a declinat competența la Tribunalul București, secția comercială. Prin sentința civilă nr. 16551 din 17 decembrie 2002, Tribunalul București, secția comercială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, astfel, că ivindu-se conflict de competență, s-a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție, pentru regulator de competență. S-a reținut, de către Tribunalul București, că, potrivit art. 48 - 66 C. proc.

civ., cererile prevăzute de acestea, printre care și chemarea în garanție, sunt incidentale față de acțiunea principală, ele se judecă, de regulă, odată cu aceasta, deci, de aceeași instanță competentă să judece cererea principală, chiar în situația disjungerii, fiind competent Tribunalul Gorj. Potrivit art. 20 C. proc. civ., în cauza de față există conflict negativ de competență între două instanțe egale în grad, pentru soluționarea căruia trebuie avut în vedere natura cererii cu care a fost învestită instanța, respectiv, cu cerere de chemare în garanție, disjunsă de acțiunea principală, pentru aceasta din urmă, fiind unanim că Tribunalul Gorj este competent teritorial.

În literatură și practica judiciară s-a consacrat regula potrivit căreia instanța, care judecă acțiunea reclamantului, se va pronunța și asupra mijloacelor de apărare ce sunt opuse acțiunii, chiar dacă aceste mijloace nu ar intra, în mod normal, în competența sa, scopul fiind de ordin practic, fiind necesar ca instanța să dea o soluție unitară asupra pricinii în integralitatea sa. De aceea, sunt cazuri în care competența unei instanțe primește o adevărată extindere, în sensul că instanța competentă să soluționeze cererea cu care a fost sesizată de reclamant devine competentă să rezolve și cereri, care, obișnuit, nu intră în competența lor. Este vorba de instituția prorogării competenței, care, așa cum este situația de față, poate interveni în temeiul legii (prorogare legală).

Astfel, prorogarea legală de competență intervine în cazurile expres prevăzute de lege, anume, de art. 9, art. 17 și art. 164 C. proc. civ. În speță, operează prorogarea de competență legală, potrivit căreia cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală (art. 17 C. proc. civ.) astfel că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă să soluționeze și alte cereri (art. 55, art. 57 și art. 119 C. proc. civ.) printre care și cererea de chemare în garanție (situația din dosar) prevăzute de art. 61 și art. 63 C. proc. civ., cerere care are un caracter incidental, așa cum rezultă din conținutul art. 63 C. proc. civ., regula fiind să se judece odată cu cererea principală.

Din cele arătate, disjungerea cererii de chemare în garanție și judecarea ei separat de acțiunea principală (cum este cazul de față) nu înlătură cu nimic principiul prorogării de competență, măsura fiind de ordin administrativ, pentru a nu fi întârziată judecarea acțiunii, și nu face aplicarea dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., în raport cu sediul chematei în garanție, cum greșit a reținut Tribunalul Gorj. Considerentele arătate, întemeiate pe dispoziții legale și practică judiciară, converg la concluzia că instanța stabilită ca fiind competentă să judece acțiunea principală, care este Tribunalul Gorj, este competentă să rezolve și cererea incidentală de chemare în garanție. De aceea, în cadrul soluționării regulatorului de competență, se reține că, potrivit art. 17 C. proc.

civ., competența de judecată a cererii de chemare în garanție revine Tribunalului Gorj, unde se trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 martie 2003.