ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 2/2001 a declinat competența judecării acțiunii civile contra Statului Român și a Consiliului local Sibiu în favoarea Judecătoriei Sibiu, reținând că obiectul cererii constă în declararea - nulității absolute a preluării de către stat a celor 30 de apartamente, - nulității absolute a înscrierilor în cartea funciară și a - nulității absolute a actelor juridice care au stat la baza preluării. 2. Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 2727 din 8.V.2003 a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, constatând că reclamanții au cerut, pe lângă cele trei capete de cerere și, - constatarea nulității actelor de înstrăinare a apartamentelor, precum și - restituirea acestora în natură, invocând disp.
art. 24 pct. 8 din Legea nr.10/2001, cât timp nu s-a soluționat, încă, notificarea, astfel că acestea sunt principale, iar celelalte cereri sunt accesorii. 3. Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 13 din 30.VII.2003, soluționând conflictul negativ, a stabilit competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând, în esență, că - reclamanții și-au completat acțiunea și precizat temeiul de drept în cadrul procedurii speciale prev. de Legea nr.10/2001, iar - nesoluționarea notificărilor până în prezent echivalează cu o respingere a cererii reclamanților, astfel că toate celelalte cereri sunt accesorii, iar competența aparține Tribunalului Sibiu, în primă instanță. Împotriva deciziei au declarat recurs o parte din pârâți, susținând, fără argumente, doar că „adevărata competență revine Judecătoriei Sibiu”.
4. Recursul este nefondat. Instanța de fond, din regulatorul de competență, a reținut corect obiectul judecății, așa cum a fost completat și modificat, precum și faptul că reclamanții și-au precizat, neechivoc, temeiul de drept indicând procedura specială prev. de Legea nr.10/2001. Într-o atare situație, contestațiile sau cererile contra deciziei/ofertei sau a altor acte din procedura prealabilă, prev. de art. 24 din Legea nr.10/2001, sunt de competența tribunalului în primă instanță, cadru procesual stabilit, în mod exclusiv, de reclamanți, care leagă instanța, potrivit principiului disponibilității. Admisibilitatea acțiunii, în cazul nesoluționării notificărilor ori a absenței deciziei sau a ofertei din partea persoanei sau unității deținătoare, precum și cercetarea condițiilor și a probelor relative la obiectul complex al cauzei, sunt, însă, numai de competența primei instanțe conform art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 4 și 17 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții M. V., M.T., Ș.A.M., M.M., B.M.I., L.M.S., L.M. și S.C. ”M.” SRL Sibiu împotriva sentinței nr.63 din 30 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă pe recurenți la plata sumei de 2.800.000 lei cheltuieli de judecată față de intimații O.Ș.C., G.A., B.C.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.