ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 17 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. 2252/2001,

reclamanții S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș., B.A.A., D.I.S., D.Ș.C., P.T.O., B.C.F., S.H.,

C.D., G.M., G.A., G.E. și V.E. au chemat în judecată pe pârâții Primăria

municipiului Sibiu, prin Primar, și Consiliul local al municipiului Sibiu,

solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea

absolută a preluării fără titlu de către Statul Român a unui număr de treizeci

de apartamente, teren și grădini (optsprezece apartamente cu destinația de

locuință și dependințe, nouă spații comerciale situate la parterul imobilelor,

trei ateliere și construcții anexe), situate în Sibiu, str. Turnului, și str.

Mitropoliei, înscrise în C.F. 4484 Sibiu și C.F. 1579 Sibiu, proprietatea Societății

„O.”, să se constate nulitatea absolută a înscrierii titlului Statului în

aceste cărți funciare, să se constate nulitatea absolută a actelor juridice

care au stat la baza preluării abuzive și ilegale a proprietăților.

Prin sentința civilă nr.

2 din 10 ianuarie 2002, Tribunalul Sibiu a declinat, în favoarea Judecătoriei

Sibiu, competența de soluționare a acțiunii, constatând că aceasta nu este

evaluabilă în bani.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub dosar nr. 1614/2002, fiind precizată

la 17 aprilie 2002, în sensul că temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă

Legea nr. 10/2001; totodată, acțiunea a fost completată în sensul că

reclamanții și M.C.A. au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea Legii nr. 112/1995, privind

apartamentele din cele două imobile, și introducerea în cauză, ca pârâți, a

foștilor chiriași, care au cumpărat apartamentele prin contractele atacate (f.

90-91, vol. I).

Pe parcursul

procesului, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului

Statul Român, SC U. SA, solicitând respingerea acțiunii principale pentru lipsa

calității procesuale active a reclamanților, și, în subsidiar, respingerea pe

fond (f.172, vol. I).

Au formulat cerere de

intervenție în interes propriu M.V. și M.T., M.V. și M.M., B.D.I., Ș.A.M., L.M.Z.

și L.M., SC M.C. SRL Sibiu, solicitând să se constate că aceștia au calitatea

de proprietari tabulari asupra apartamentelor dezmembrate din imobilele

identificate în C.F. colectiv 1579 Sibiu, top. 531, construcții situate în

Sibiu, str. Mitropoliei, și că au dobândit cu bună-credință aceste imobile și

cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării (f.173-180, vol. I).

Ulterior, reclamanții

și M.C. și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să cheme în judecată și

pe pârâții SC U. SA, J.V., N.I., A.E., I.D.I., I.G., M.E., SC I. SRL, S.C., C.A.,

S.B., T.M., M.A., F.A., M.D., C.G., R.T., P.A., S.S., M.M., B.E., M.V. și M.T.,

Ș.A.M., M.V. și M.M., B.D.I., SC C.P. SRL, SC M.C. SRL, L.M.Z. și L.M., solicitând

să se constate că imobilele înscrise în C.F. 4484 Sibiu, situat în Sibiu, str.

Turnului, în C.F. 1579 Sibiu, situat în Sibiu, str. Mitropoliei, și în C.F. nr.

45685 Sibiu, situat în Sibiu, str. Mitropoliei, au fost preluate fără titlu

valabil, în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la Societatea O. SA; să se constate că reclamanții sunt moștenitorii legali ai acționarilor

acestei societăți, respectiv Ș.P., V.D., C.P., M.G., exceptate de la

naționalizare; să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de

înstrăinare făcute de Statul Român în favoarea pârâților, cu privire la

imobilele înscrise în C.F. menționate și să se dispună restituirea imobilelor

respective, atât cele vândute, cât și cele nevândute, în deplină proprietate și

posesie, reclamanților. În subsidiar, în cazul imposibilității restituirii în

natură a unora dintre imobile, să fie obligat Statul Român la plata

despăgubirilor corespunzătoare (f.240-245, vol. I).

Față de întâmpinarea

depusă la dosar de pârâți, privind decesul unora dintre părțile chemate în

judecată și necitarea, în proces, a altora (f.320-324, vol. II), reclamanții au

depus o nouă precizare, prin care au menționat ca pârâți, alături de pârâții

inițiali în viață, pe J.S. și J.M.V., moștenitorii lui J.V., decedată, A.C.,

moștenitoare a lui A.O.D., și A.E., în nume propriu și ca moștenitoare a

aceluiași defunct, S.A., M.M., F.A. și F.A., M.G., C.E., în nume propriu și ca

moștenitoare a lui C.G., R.M., S.F. (f.382-384, vol. II).

Prin sentința civilă nr.

2727 din 8 mai 2003, Judecătoria Sibiu a declinat, în favoarea Tribunalului

Sibiu, competența de soluționare a acțiunii, astfel cum a fost precizată, și a

constatat conflict de competență, dispunând înaintarea dosarului la Curtea de Apel Alba-Iulia, în vederea soluționării. Instanța a constatat că cererea

principală vizează valabilitatea titlului statului, astfel încât cauza trebuie

soluționată în raport de valoarea imobilului, cererea de constatare a nulității

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți fiind accesorie și urmând

regulile dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr.

63 din 30 iulie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, constatând că acțiunea

reclamanților este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că

nesoluționarea notificărilor până la această dată echivalează cu o respingere a

pretențiilor acestora, de restituire a imobilelor. Cererile accesorii trebuie

soluționate de aceeași instanță, în raport de capătul principal al acțiunii,

privind restituirea imobilelor preluate abuziv de Statul Român.

Această soluție a

fost menținută prin decizia nr. 565 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție – Secția civilă, conform căreia s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de M.V., M.T., Ș.A.M., M.M., B.D.I., L.M.Z., L.M. și SC M.C. SRL

împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel, în regulator de competență.

Instanța de recurs a constatat că temeiul acțiunii îl constituie dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și, conform art. 24 din acest act normativ, contestațiile sau

cererile contra deciziei, ofertei sau altor acte de procedură prealabilă sunt

în competența tribunalului, în primă instanță.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. 1795/2004.

Pe parcursul

procesului au fost introduși în cauză Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, pentru soluționarea cererii în despăgubiri (cererea completatoare

depusă la f.230, vol. I), și pârâții B.M. (moștenitoare de pe urma lui B.E.), B.H.,

P.R.A., dobânditori succesivi ai apartamentului deținut de B.E., situat în str.

Mitropoliei, SC G.T. SRL și S.W. (cererea completatoare depusă la f.232, vol. I,),

SC M. SRL (cererea de la f.282, vol. I), Compania Națională „Loteria Română”

pentru soluționarea cererii de anulare a actului prin care aceasta a dobândit

spațiul comercial înscris în C.F. Sibiu 4484, nr. top. 1293/1/II, transcris în

C.F. nr. 44476 Sibiu, situat în Sibiu, str. Turnului, și a încheierii de

intabulare a acestui imobil pe numele pârâtei (f.334, vol. II).

M.C. și R.E. au

formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul

reclamanților, solicitând să se constate că prima are calitatea de moștenitoare

de pe urma lui P.C. și de pe urma lui F.C., acționare la Societatea O. SA, iar cea de-a doua are calitatea de moștenitoare de pe urma defunctei P.V.,

născută D., de asemenea, acționară la aceeași societate; să se constate că

imobilele în litigiu au fost preluate fără titlu valabil de la societatea menționată;

să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de înstrăinare făcute de

Statul Român în favoarea pârâților și să le fie restituite imobilele, în

deplină proprietate și posesie; în subsidiar, să fie obligat Statul Român la plata

despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură (f.256-258,

vol. I). Cererea de intervenție a fost admisă în principiu.

În urma decesului lui

M.E., instanța a constatat că au calitatea de moștenitori I.D.I. și I.G. M.,

iar, în urma decesului lui C.D., are calitatea de moștenitoare M.C.A.

C.A.L. și C.D. au

formulat cerere de intervenție în interesul pârâților SC G.T. SRL Sibiu și S.W.,

solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active și ca

inadmisibilă, respectiv, ca nefondată (f.542-543, vol. II). Cererea de

intervenție a fost admisă în principiu.

Prin sentința civilă nr.

530/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-au admis, în parte, acțiunea formulată

de reclamanții S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș., B.A.A., D.I.S., B.C.F., D.Ș.C., S.H., M.C.,

în calitate de moștenitoare a reclamantului C.D., G.M., G.E., V.E. și G.A. și

cererea de intervenție formulată de M.C. împotriva pârâtului Primarul

municipiului Sibiu.

A fost obligat

pârâtul Primarul municipiului Sibiu să emită, în favoarea reclamanților,

dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, la nivelul

sumelor stabilite prin expertiza efectuată în cauză, respectiv suma de 2.150.300

lei pentru imobilul situat în Sibiu, str. Mitropoliei, și suma de 6.988.000 lei

pentru cel situat în Sibiu, str. Turnului.

S-au respins

celelalte cereri formulate de reclamanți și de interveniente.

S-a respins acțiunea

formulată de reclamanți împotriva celorlalți pârâți persoane fizice și persoane

juridice.

S-a respins, în

totalitate, acțiunea formulată de reclamanta P.T.O. împotriva tuturor pârâților

din prezenta cauză.

S-a respins cererea

de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților formulată de

intervenienta R.E.

S-a respins cererea

de intervenție formulată de intervenienta SC U. SA, în interesul pârâtului

Statul Român.

S-a admis cererea de

intervenție formulată de intervenienții C.A.L. și C.D., în interesul pârâților SC

G.T. SRL și S.W.

S-a respins cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.V., M.T., M.V.

și M.M., B.I.D., Ș.A.M., L.M.Z., L.M. și SC M.C. SRL, ca rămasă fără obiect.

A fost obligat

pârâtul Primarul municipiului Sibiu să plătească reclamanților a căror acțiune

a fost admisă suma de 20.000 lei cheltuieli de judecată parțiale; au fost

obligați reclamanții să plătească pârâților SC M.C. SRL suma de 300 lei și lui S.C.

suma de 2.242 lei, cheltuieli de judecată.

În pronunțarea

acestei sentințe, prima instanță a reținut că imobilul înscris în C.F. 4484

Sibiu, A+1, nr. top. 1293, 1870, 1872, și cel înscris în C.F. 1579 Sibiu, nr. top.

531, au fost proprietatea Societății anonime „O.”, sub B1, B2 în C.F. 4484, și,

respectiv, sub B9 în C.F. 1579.

Cele două imobile au

trecut în proprietatea Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950.

Prin încheierea

Tribunalului Sibiu nr. 48 din 1 iulie 1949, a fost aprobată intrarea în

lichidare a societății menționate. Bilanțul de lichidare a fost încheiat la 30

iunie 1950, iar, prin încheierea aceluiași tribunal, la 30 septembrie 1950, s-a

constatat că lichidarea a fost terminată.

Cele două imobile au

fost preluate de stat mai înainte de lichidarea societății, Decretul nr. 92/1950

fiind publicat în M. Of. în aprilie 1950.

De altfel, din

bilanțul final de lichidare rezultă că, după achitarea impozitelor și

salariilor către creditorii societății, au rămas nevândute acțiuni fără valoare

sau cu valoare foarte mică și mobilier; deci, în patrimoniul societății nu mai

existau imobile.

Inițial, proprietara

de C.F., „O.” SA, a fost constituită în anul 1926, din 10 acționari. Ulterior,

și-a schimbat denumirea în Societatea „O.” SA Sibiu.

Dacă, la constituire,

Societatea avea ca acționari pe I.P. O. și M.P. O. și pe cele patru fiice ale

lor, împreună cu soții acestora, de-a lungul timpului, structura

acționariatului s-a modificat. Astfel, la 18 mai 1948, acționari erau Ș.P., N.P.,

Ș.A.B., I.M., V. și I.D., U.C., C.C., F.H., F.C., G.M. și G.I.

În Adunarea Generală din

30 iunie 1949 a Societății „O.”, s-a hotărât dizolvarea acesteia, iar, la data

respectivă, acționari erau N.P., Ș.P., D.V., U.C., U.V., G.M., C.C., S.H., F.C.,

M.I., care au fost prezenți la adunarea generală și al căror aport la capitalul

social reprezenta 18.400.000 lei, adică mai mult de ¾ părți din

capitalul social (de 20.000.000 lei). Aceasta înseamnă că, la acea dată,

existau și alte persoane acționari ai acestei societăți, cu atât mai mult cu

cât nici numărul de acțiuni nu mai era același cu cel din anul 1948.

Astfel cum au arătat

reclamanții, străbunicii, respectiv bunicii lor, I.P. și M.P., nu au fost

acționari ai Societății „O.” și într-adevăr, la data lichidării societății,

acționari ai acestei persoane juridice erau cele patru surori, P.Ș., P.V.,

căsătorită D., P.C., căsătorită F., și P.M., căsătorită G., dar și soțul și

fiicele lui P.Ș., respectiv ale lui P.C.

În accepțiunea Legii nr.

10/2001, art. 18 lit. a), noțiunea de ”membri ai aceleiași familii” nu poate

avea alt înțeles decât cel C. fam. și din legile speciale, cuprinzând pe soțul,

soția, copiii și, eventual, părinții soților.

În speță, chiar dacă

s-a dovedit că acționarii sunt rude și afini între ei, totuși nu sunt membri ai

aceleiași familii. De fapt, acționarii au fost membrii ai patru familii

diferite.

În concluzie, în

raport de dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, moștenitorii

foștilor acționari și acționarii în viață pot beneficia numai de măsuri

reparatorii prin echivalent chiar și pentru acele apartamente care se află,

încă, în proprietatea Statului Român. În actuala reglementare a Legii nr. 10/2001,

singura alternativă, în cazul imposibilității restituirii în natură, este

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nefiind posibilă restituirea

prin echivalent bănesc.

În raport de dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 213/1998 și de existența unei proceduri administrative

speciale, capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului

statului are drept consecință admiterea, în parte, a acțiunii, în sensul

acordării de măsuri reparatorii.

Cererea prin care se

solicită să se constate că reclamanții sunt moștenitorii celor patru acționari

este inadmisibilă, deoarece, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

nu pot fi soluționate acțiuni succesorale, iar stabilirea calității de

succesori servește doar la justificarea calității procesuale active a

reclamanților.

În ceea ce privește

capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare, excepția tardivității acțiunii, invocată prin întâmpinare,

este întemeiată în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din legea

sus-menționată, astfel cum au fost modificate, și care prevăd un termen de

prescripție a acțiunilor cu acest obiect de un an și șase luni de la data

intrării în vigoare a legii, termen care a expirat la 14 august 2002. Cererile

pentru constatarea nulității contractelor au fost formulate la data de 28

octombrie 2002, în consecință, cu depășirea termenului legal. Apărarea

reclamanților, în sensul că au revendicat imobilele anterior datei de 14 august

2002 și aceasta ar reprezenta cererea principală a fost înlăturată în raport de

dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că

cererea pentru restituirea în natură a imobilelor este inadmisibilă în condițiile

art. 18 din aceeași lege, dispoziție care condiționează această formă de

reparație de împrejurarea ca persoanele asociate să fie membri ai aceleiași

familii, și, cum efectul desființării contractelor ar fi revenirea la situația

anterioară de C.F., cu proprietar Statul Român, reclamanții nu justifică un

interes legitim în formularea acestei cereri, motiv pentru care a fost

respinsă. Cererea de restituire a imobilelor, în proprietate și posesie, a fost

respinsă raportat la art. 18 lit. a) și art. 25 alin. (4) din aceeași lege.

Pentru aceste

considerente, motivele de fond ale cererilor privind constatarea nulității

contractelor nu au mai fost analizate.

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, invocată de intervenienții pârâți prin

întâmpinare, în raport de sentința civilă nr. 3656/1999 pronunțată de

Judecătoria Sibiu, aceasta este neîntemeiată, întrucât cele două acțiuni se fundamentează

pe cauze diferite, respectiv prima a fost o acțiune de drept comun, iar

prezenta se întemeiază pe Legea nr. 10/2001.

Referitor la cererea

subsidiară în despăgubiri, Tribunalul a constatat că reclamanții au formulat

notificări pentru cele două imobile, prin executorul judecătoresc, conform art.

22 din Legea nr. 10/2001, republicată, care nu au fost soluționate până în

prezent, lipsa unui răspuns la notificare echivalând cu respingerea cererilor

formulate.

Având în vedere că

reclamanții sunt persoane îndreptățite, dar că restituirea în natură este

inadmisibilă, instanța a constatat, în urma modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005,

că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, unitatea

deținătoare este obligată să emită dispoziție prin care să acorde, în

compensare, persoanei îndreptățite alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor.

Întrucât reclamanții

au solicitat acordarea de despăgubiri, ceea ce însemnă că măsura compensării nu

este acceptată de aceștia, potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, urmează

ca entitatea învestită cu soluționarea notificărilor să emită dispoziție

motivată, cu propunere de despăgubiri, la valoarea stabilită de expert, conform

standardelor de evaluare internaționale, respectiv 2.150.300 lei pentru imobilul

situat în str. Mitropoliei, și 6.988.000 lei pentru cel de pe str. Turnului.

Reclamanta P.T.O. nu

a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu niciunul dintre acționarii

Societății „O.”, ea nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform

dispozițiilor art. 3 lit. b) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel

încât acțiunea formulată de această parte a fost respinsă ca neîntemeiată.

Acțiunea

reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru plata despăgubirilor a fost respinsă în

raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, care stabilesc modalitatea de

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prin Titlul VII, cea care

urmează a acorda titlul de despăgubire fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor. În această situație, Statul Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă.

Nici Consiliul local

al municipiului Sibiu nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a înstrăinat

apartamentele, iar entitatea care este obligată să emită dispoziția privind

măsurile reparatorii este Municipiul Sibiu, iar nu Consiliul local. Pentru

aceste motiv, acțiunea reclamanților a fost respinsă și față de pârâtul

indicat.

În ceea ce privește

cererile de intervenție formulate de intervenienții în interes propriu persoane

fizice și juridice care au încheiat contracte pentru apartamente din cele două

imobile, având în vedere că ele au fost chemate, ulterior, în judecată, în

calitate de pârâte și față de modul de soluționare a acțiunii principale,

instanța le-a respins ca rămase fără obiect, ele constituind apărări față de

cererile reclamanților.

Cererea de intervenție

formulată de R.E. a fost respinsă, deoarece aceasta nu a dovedit că este succesoarea

fostei acționare D.V., nefiind persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri

reparatorii.

Cererea de

intervenție formulată de M.C. a fost admisă corespunzător dispozițiilor

instanței cu privire la acțiunea formulată de reclamanți și pentru aceleași

considerente, intervenienta, dovedind că este moștenitoarea reclamantului C.D.,

la rândul său, moștenitorul lui C.C.E., fostă acționară la Societatea „O.”.

Cererea de

intervenție formulată de SC U. SA, în favoarea pârâtului Statul Român, a fost

respinsă, deoarece acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, ca urmare a

constatării că imobilele au fost preluate abuziv, iar reclamanții au dovedit că

au calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii.

Cererea de

intervenție formulată de intervenienții C., în interesul pârâților SC G.T. SRL

și S.W., a fost admisă, deoarece nu s-a admis cererea de restituire în natură a

imobilelor, pentru aceleași considerente avute în vedere la stabilirea

măsurilor reparatorii prin echivalent și la respingerea cererii reclamanților,

de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

În raport de soluția

pronunțată, părțile căzute în pretenții au fost obligate la plata cheltuielilor

de judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții M.C., B.C., S.H., S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș.,

B.A.A., D.I.S., D.Ș.C., O. T.P., G.A., G.M., G.E. și V.E., pârâta Primăria

municipiului Sibiu, prin Primar, și intervenienta R.E.V.

Pe parcursul

procesului au decedat intimații pârâți M.M., S.B., M.A., fiind introduși în

cauză M.Ș.D. și S.M.C., de pe urma pârâtei M.M., S.A., S.A.O. și S.D.A. de pe

urma pârâtului S.B., M.M., M.I. și C.M.C. de pe urma pârâtului M.A.

Prin decizia civilă nr.

121/A din 28 martie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Civilă a admis

apelurile declarate în cauză și a desființat sentința atacată, cu trimiterea

cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că, în mod greșit, prima

instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la

cererea de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare

Reclamanții și-au

precizat acțiunea la data de 17 aprilie 2002, chemând în judecată, în calitate

de pârâtă, pe SC U. SA Sibiu, și solicitând anularea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu terțe persoane.

În consecință, a fost

respectat termenul de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

care s-a împlinit la 14 august 2002. Deci, cererea privind anularea

contractelor s-a făcut anterior acestei date, chiar dacă, cumpărătorii au fost

indicați, în calitate de pârâți, de abia la data de 14 octombrie 2002.

Instanța de apel a

dispus ca Tribunalul, cu ocazia rejudecării, să cerceteze și să administreze

probe pentru a stabili dacă părțile contractante au fost sau nu de

bună-credință la data încheierii contractelor, dacă reclamanții și

intervenienții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură

ori echivalent, în raport și de O.G. nr. 11/2002, urmând a se face o corectă

aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea

nr. 247/2005.

Această soluție a

fost menținută prin decizia civilă nr. 3697 din 6 iunie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, conform căreia s-au respins, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții SC I. SRL, SC M. SRL, A.E., F.A., F.A., I.D., I.G., M.I., M.M.,

C.M.C., S.C., S.F., T.M., R.M., R.T., S.A.O., S.D.A., S.A., J.M., C.E., M.D., N.I.

și de intervenienții C.D. și C.A.

Dosarul a fost

reînregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secția civilă, sub nr. 1965/57/2006.

Pe parcursul

procesului a decedat pârâtul F.A., fiind introduse în cauză, în calitate de

moștenitoare, F.R. și P.A.L.

De asemenea, au fost

citați, în calitate de moștenitori de pe urma defunctului A.O.D., A.C.V. și R.E.,

de pe urma defuncților P.A. și P.D., P.M., P.C.L. și P.D.D., iar de pe urma

defunctului M.V., M.M., M.D. și M.M.

În raport de

împrejurarea că SC G.T. SRL a intrat în procedură de insolvență, a fost citată

această societate prin lichidator judiciar.

A fost introdus în

cauză, în calitate de pârât, și

V.M.

,

cumpărător al imobilului situat în Sibiu, str. Turnului, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat la 24 septembrie 2004 de B.N.P. B.C.N.. La rândul său, acesta a

înstrăinat imobilul menționat către C.A.L. și C.D., conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 21 octombrie 2004 de același B.N.P.

(f.299-300).

Pe parcursul

procesului, reclamanții au depus o precizare a acțiunii, prin care au indicat

contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate o solicită (f.259-264).

Prin sentința civilă nr.

605 din 2 iulie 2009 a aceleiași instanțe, s-a respins excepția lipsei calității

procesuale active, invocată de pârâți; s-au admis, în parte, acțiunea

principală precizată împotriva pârâtului Primarul municipiului Sibiu și cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M.C.; a fost

obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamanților și a intervenientei,

dispoziție prin care să facă propunere de acordare a despăgubirilor bănești

pentru imobilele înscrise în C.F. 1579 Sibiu, str. Mitropoliei, și C.F. 4489

Sibiu, str. Turnului, compuse din mai multe apartamente; s-au respins, în rest,

acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes propriu;

s-au respins acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes

propriu formulată de reclamanți și de intervenienta M.C. împotriva pârâților

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul local Sibiu și

pârâții persoane fizice. S-a respins acțiunea principală precizată, formulată

de reclamanta P.T.O. împotriva pârâților; s-a respins cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienta R.E.V. S-a admis cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienții C.A.L. și C.D., în interesul

pârâților SC G.T. SRL și S.W. S-a respins cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienta SC U. SA, în interesul pârâtului Statul Român. S-a

respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.V.,

M.T., M.M., M.D. și M.M., în calitate de moștenitori ai defunctului M.V., B.D.,

Ș.A.M., L.M., L.M. și SC M.C. SRL Au fost obligate părțile la plata

cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active, prima instanță a reținut că, prin

decizia de casare pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, în ciclul procesual

anterior, și menținută de Înalta Curte, s-a stabilit doar ca instanța de

rejudecare să se pronunțe asupra bunei-credințe a pârâților la data încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât, prin recunoașterea calității de

persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, implicit este

recunoscută și calitatea de moștenitori a reclamanților raportat la actele de

stare civilă depuse la dosar, prevederile Codului familiei, ale Legii nr. 114/1996

și ale Legii nr. 272/2004.

Prin urmare, excepția

în discuție este inadmisibilă față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și

lipsită de suport legal, deoarece, într-un prim ciclu procesual, instanțele de

control s-au pronunțat atât asupra acestei excepții, cât și asupra

inadmisibilității promovării acțiunii. În consecință excepția lipsei calității

procesuale active a fost respinsă de prima instanță, mai puțin în ceea ce o

privește pe reclamanta P.T.O., care nu a făcut dovada legăturii sale de rudenie

cu niciunul dintre acționarii Societății „O.”.

Referitor la cererea

de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de pârâți, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 18 lit.

a) și c) din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (1) din aceeași lege, modificată

și completată, precum și a dispozițiilor art. 1848 C. civ.

Buna-credință

reprezintă convingerea cumpărătorului că a încheiat contractul cu adevăratul

proprietar și cu respectarea dispozițiilor legale, la momentul încheierii

actului juridic.

În speță, cele două

condiții au fost îndeplinite atât referitor la contractele încheiate în temeiul

Legii nr. 85/1992, cât și la contractele încheiate în baza Legii nr. 112/1995,

simpla afirmație a reclamanților, în sensul că pârâții sunt de rea-credință,

nefiind susținută de vreo probă administrată în dosar și, deci, irelevantă.

Au fost avute în

vedere și dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ., referitoare la prezumția

bunei-credințe.

Mai mult, parte

dintre imobilele în litigiu, aparținând SC G.T. SRL și SC I. SRL, au fost

dobândite prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că o reanalizare a

condițiilor de valabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare respective este

inadmisibilă.

Instanța a avut în

vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că

persoanele care și-au dobândit imobilul cu bună-credință nu trebuie să fie

aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului, care a

confiscat, în trecut, acele bunuri, în caz contrar încălcându-se principiul

proporționalității (cauza Raicu vs. România).

Față de aceste

considerente și de dispozițiile art. 18 lit. a) și c) din Legea nr. 10/2001,

reclamanții și intervenienta M.C. nu au dreptul la restituirea în natură a

imobilelor, ci doar la măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, intervenienta R.E.V., pârâtul Primarul

municipiului Sibiu și pârâții A.E., A.C.V., R.E., născută A., C.E., C.A., F.A.,

F.R., P.A.L., născută F., I.D.I., I.G., M.D., M.G., M.M., N.I., C.M.C., N.I., P.M.,

P.D.D., P.C.L., R.T., R.M., S.A.O., S.D.A., S.A., J.M.V., J.S., S.C., S.F. și T.M.

Pe parcursul

procesului, a decedat intimata pârâtă G.M., fiind introdus în cauză, în

calitate de moștenitor, G.R.

Prin decizia civilă nr.

13/A din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția civilă a admis

apelurile declarate de reclamanta P.T.O. și de intervenienta R.E.V., de pârâtul

Primarul municipiului Sibiu și de pârâții persoane fizice împotriva sentinței

civile sus-menționate.

S-a schimbat, în

parte, sentința atacată, în ceea ce privește soluționarea acțiunii formulată de

reclamanta P.T.O., a cererii de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienta R.E.V. și a cererilor privind cheltuielile de judecată formulate

de părți.

În aceste limite,

s-au admis acțiunea formulată de reclamanta menționată și cererea de

intervenție în interes propriu formulată de R.E. V. împotriva pârâtului

Primarul municipiului Sibiu, care a fost obligat să emită, în favoarea

reclamantei și a intervenientei, alături de ceilalți reclamanți și de

intervenienta M.C., dispoziție prin care să se facă propunere de acordare a

despăgubirilor bănești pentru imobilele în litigiu.

S-au respins, în

rest, acțiunea formulată de P.T.O. și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienta R.E. V.

A fost înlăturată

obligația de plată a cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamanților,

stabilită de prima instanță în sarcina pârâtului Primarul municipiului Sibiu.

Au fost obligați

reclamanții și intervenientele M.C. și R.E. V. să plătească cheltuieli de

judecată pârâților în dosarul de fond, conform dispozitivului deciziei.

Au fost menținute, în

rest, dispozițiile sentinței atacate.

S-a respins apelul

declarat de reclamanți și de intervenienta M.C., care au fost obligați la

cheltuieli de judecată către pârâții persoane fizice, conform dispozitivului

aceleiași hotărâri.

În ceea ce privește

apelul declarat de reclamanți și de intervenientele M.C. și R.E. V., Curtea a

constatat că prima instanță s-a conformat îndrumărilor date în ciclul procesual

anterior, analizând cauza sub aspectele indicate prin decizia de casare,

concluzionând, în mod corect, că reclamanții nu pot fi considerați ca fiind

„membri ai aceleiași familii”, condiție impusă de art. 18 lit. a) din Legea nr.

10/2001.

Referitor la motivul de

apel invocat de reclamanți, privind încălcarea de către prima instanță a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu referire la restituirea, în natură, a

imobilelor în litigiu și anularea contractelor de vânzare-cumpărare, Curtea a

reținut că reclamanții justifică legitimare procesuală, prin calitatea lor, de

moștenitori ai asociaților persoanei juridice, proprietara imobilelor preluate

de stat, Societatea Anonimă „O.” Sibiu.

Din tabelul

cuprinzând numărul de acțiuni repartizate acționarilor Societății „O.”, în baza

hotărârii Consiliului de Administrație din 18 iunie 1948, actualizat până în

mai 1949, și din procesul verbal al Adunării Generale a societății din 30 iunie

1949, rezultă că această societate avea mai mulți asociați, astfel încât prima

ipoteză menționată în art. 18 din Legea nr. 10/2001 (societate cu unic asociat)

nu este incidentă în cauză.

Nici cea de-a doua ipoteză

care ar fi determinat restituirea, în natură, a imobilelor nu se regăsește în speță,

deoarece asociații Societății „O.” nu erau membri ai aceleiași familii.

Prin urmare, măsurile

reparatorii de care pot beneficia reclamanții se pot stabili numai în

echivalent, astfel încât aceștia nu mai justifică niciun interes în anularea

contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâții au dobândit, în

proprietate, de la stat, imobilele în litigiu.

Pentru aceleași

rațiuni, nu se mai impune nici analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de

Legea nr. 85/1992 și de Legea nr. 112/1995, la momentul înstrăinării unora

dintre apartamente.

Referitor la critica

reclamanților vizând împrejurarea că prima instanță nu a indicat cuantumul

despăgubirilor, Curtea a constatat că notificările au fost formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001 și nu au fost soluționate prin emiterea vreunei dispoziții.

Într-o asemenea situație, procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor

este reglementată de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Primarul

municipiului Sibiu neavând competența să precizeze, în propunerea de

despăgubiri, cuantumul lor.

În ceea ce privește

apelul reclamantei P.T.O. și a intervenientei R.E. V., sub aspectul calității

acestora, de moștenitoare a asociaților Societății „O.”, în fața instanței de

apel s-au depus certificatul de moștenitor emis de B.N.P. B.S., din care

rezultă că P.T.O. este fiica lui P.O. O., certificatul de naștere al

reclamantei, precum și certificatul de deces al tatălui acesteia, P.O. O., din

care reiese că este fiul lui N. (M.) și Ș.

În fața instanței de

fond, intervenienta R.E.V. a depus acte de stare civilă, din care rezultă că

aceasta este fiica lui D.E., născută P.

Față de actele de

stare civilă depuse în apel, Curtea a constatat că reclamanta P.T.O. a făcut

dovada că este nepoată de fiu a defuncților P.N. și P.Ș., acționari la Societatea „O.”, iar intervenienta R.E.V. este fiica lui D.E., de asemenea, acționar la „O.”.

În consecință, față

de dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 3 alin.

(1) lit. b) și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, instanța de apel a constatat

că reclamanta și intervenienta sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilele din litigiu, alături de ceilalți reclamanți, sens

în care a admis apelul declarat de aceste părți și a dispus ca pârâtul Primarul

municipiului Sibiu să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri

bănești și în favoarea lor.

În ceea ce privește

apelul declarat de Primarul municipiului Sibiu, referitor la nelegala obligare

a acestei părți la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că prima

instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

deoarece pârâtul nu este în culpă procesuală pentru avansarea cheltuielilor de

judecată de către părțile adverse, fiind obligat să rezolve notificările numai

după soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a contractelor de

vânzare-cumpărare.

Referitor la apelul

pârâților persoane fizice, vizând acordarea, în totalitate, a cheltuielilor de

judecată efectuate de aceștia, s-a reținut că prima instanță a procedat, de

asemenea, la aplicarea greșită a dispozițiilor textului de lege sus-menționat,

neluând în calcul întreaga sumă de bani avansată de pârâți cu titlul de

onorariu de avocat. În acest sens, a fost schimbată hotărârea primei instanțe,

prin includerea, în cheltuielile de judecată datorate pârâților, a tuturor

sumelor avansate de aceștia.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții și intervenientele R.E. V. și M.C.

Pe parcursul

procesului au decedat recurenta reclamantă D.I.S. și intimata pârâtă S.F.,

fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori, D.E., D.M. și D.G. pentru

reclamantă și, respectiv, S.S.A. pentru pârâtă.

Prin decizia civilă nr.

2221 din 10 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamanți și de cele două interveniente, a casat decizia atacată

și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

În pronunțarea

acestei hotărâri, Înalta Curte a reținut că sintagma „membri ai aceleiași

familii”, la care face referire art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, a fost

interpretată de instanța de apel, prin raportare la prevederile art. 18.1. din

Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, ca excluzând pe femeile care s-au

căsătorit, în sensul că acestea nu mai pot fi considerate ca făcând parte din

„familie”.

Interpretând art. 18 lit.

a) din Legea nr. 10/2001, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, arată că „prin noțiunea de familie, în sensul art.

18 lit. a) din Lege, se va înțelege acea entitate compusă din rudele în linie

directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al IV-lea

inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția”.

Instanța de apel nu a

contestat împrejurarea că reclamantele care s-au căsătorit s-ar fi aflat cu

foștii proprietari în legătura de rudenie impusă de lege, ci a stabilit că, în

cauză, pot fi acordate numai măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât

acționarii Societății „O.” nu puteau fi considerați a fi, toți, membri ai

aceleiași familii.

Ajungând la această

concluzie, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 18 lit. a)

din Legea nr. 10/2001, câtă vreme, prin căsătorie, copiii nu își pierd legătura

de filiație față de părinți, un asemenea efect producând numai adopția cu

efecte depline.

C.C., F.H. și F.C.

erau fiicele lui U.C., asociată a Societății „O.”, în consecință, erau rude de

gradul I cu o persoană asociată la persoana juridică ce a avut, în proprietate,

imobilele în litigiu.

La rândul lor, M.I.

și B.Ș. erau fiicele lui P.N. și P.Ș., despre care nu se poate susține că, prin

căsătorie, pierduseră calitatea de persoane ce aparțineau aceleiași familii.

Cât îl privește pe B.A.,

instanța de apel a interpretat greșit teza finală a art. 18.1. din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care se referă la soțul

sau soția unuia dintre cei între care există legătura de rudenie arătată în

teza I. Or, lucru necontestat, B.A. era soțul lui B.Ș., care era acționară la Societatea „O.”.

În consecință,

instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, ceea ce va determina admiterea

recursurilor și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Ca o consecință a

modului eronat de interpretare a dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

instanța de apel nu a mai analizat cererile privitoare la valabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 și,

respectiv, la restituirea, în natură, a imobilelor în litigiu.

Cu ocazia rejudecării,

vor fi analizate și criticile având ca obiect nelegalitatea deciziei prin care

s-a admis apelul declarat de Primarul municipiului Sibiu privind cheltuielile

de judecată datorate de acesta în prezentul litigiu.

Dosarul a fost

reînregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. 2102/1/2010.

Instanța a invocat,

din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a SC G.T. SRL,

în raport de sentința comercială nr. 867/C din 29 aprilie 2010 a Tribunalului

Sibiu – Secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a dispus

închiderea procedurii insolvenței, descărcarea lichidatorului de orice

îndatoriri și responsabilități și radierea societății din Registrul Comerțului,

excepție cu privire la care a dispus că urmează a fi soluționată prin decizie.

Prin decizia civilă nr.

132 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția civilă a admis

apelurile declarate de intervenienta M.C. și de intervenienta R.E. V., precum

și de reclamanți împotriva sentinței civile sus-menționate.

A schimbat, în tot,

sentința atacată, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților și a intervenientelor M.C. și R.E. V..

A admis acțiunea

formulată de reclamanți, precum și cererile de intervenție în interes propriu

formulate de intervenientele M.C. și R.E. V. împotriva pârâților C. N. „Loteria

Română” SA, Primarul municipiului Sibiu, Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, SC U. SA Sibiu, pârâții persoane fizice, SC C.P. SRL și SC M.C.

SRL

A constatat că

imobilele înscrise în C.F. 4484 Sibiu, situat în Sibiu, str. Turnului, și C.F.

1579 Sibiu, situat în str. Mitropoliei, au fost preluate abuziv și fără titlu

valabil de Statul Român, de la Societatea Anonimă „O.” SA Sibiu.

A constatat că

reclamanții și intervenientele sunt moștenitori legali ai defunctelor Ș.P., V.D.,

C.P. și M.G.

A constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții persoane

fizice (unii dintre ei, în prezent, decedați, procesul fiind continuat de

moștenitori) și R.A.G.C.L. Sibiu, respectiv între Municipiul Sibiu, prin primar,

și SC M. SRL; între Primăria municipiului Sibiu și SC G.T. SRL, între SC G.T. SRL

și S.W., între S.W. și V.M., între V.M. și C.A.L. și C.D., între R.A.G.C.L.

Sibiu și SC C.P. SRL, între SC C.P. SRL și SC M.C. SRL, între R.A.G.C.L. Sibiu

și SC I. S.R.L și a încheierilor de intabulare a imobilelor în cărțile funciare

individuale.

A obligat pe pârâtul

Primarul municipiului Sibiu să emită dispoziție motivată prin care să dispună

restituirea în natură a treizeci și patru de apartamente individualizate în

dispozitivul deciziei, cu privire la înscrierea inițială în C.F., nr. top.,

transcrierea în C.F. actuală și persoanele în proprietatea cărora se află în

prezent.

A fost obligat

același pârât să emită dispoziție motivată prin care să propună Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale pentru apartamentul care nu poate fi restituit în

natură, înscris, inițial, în C.F. 1579, nr. top. 531/2, transcris în C.F.

18277, aflat, în prezent, în proprietatea pârâților L.M. și L.M.

A dispus obligarea

pârâtei C. N. „Loteria Română” SA să emită dispoziție motivată prin care să

dispună restituirea în natură a apartamentului, înscris, inițial, în C.F. 4484

Sibiu, nr. top. 1293/1/II, transcris în C.F. 44476, aflat, în prezent, în

proprietatea acestei pârâte.

A respins acțiunea

formulată de reclamanți și cererile de intervenție în interes propriu formulate

de M.C. și R.E. V. împotriva pârâților B.C.M., B.E., B.H., P.R.A.H., L.M., L.M.

și Consiliul local Sibiu.

A respins cererea de

intervenție formulată de intervenienții în interes propriu M.V. și M.T., M.V.

și M.M., Ș.A.M., B.D.I., SC C.P. SRL și SC M.C. SRL

A respins cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC U. SA, în interesul

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienții C.A.L. și C.D., în interesul

pârâților.

A respins apelul

declarat de pârâtul Primarul municipiul Sibiu împotriva aceleiași sentințe.

A respins apelul

declarat de pârâții persoane fizice împotriva hotărârii menționate.

A dispus obligarea

pârâților să plătească reclamanților suma de 32.500 lei și intevenientei M.C.

suma de 8.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele

procesuale; a obligat pe reclamanți și pe interveniente să plătească pârâtei L.M.

suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, în fond și apel.

În pronunțarea

acestei decizii, Curtea a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție

greșită, rezumându-se la a aprecia că există bună-credință din partea

pârâților, fără a analiza respectarea prevederilor legale în baza cărora au

fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare.

În fața instanței de

apel a fost contestată, din nou, calitatea procesuală activă a reclamanților și

dreptul la restituirea imobilelor în natură, din perspectiva art. 18 lit. a)

din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, Curtea a constatat că există

autoritate de lucru judecat, din decizia instanței de casare rezultând, în mod

neîndoielnic, că reclamanții sunt moștenitorii foștilor asociați ai Societății

„O.”, membri ai aceleiași familii, prima instanță, reținând în mod corect, că

dezbaterea acestei excepții nu mai este admisibilă în raport de prevederile art.

315 C. proc. civ.

Instanța de apel a

constatat că Tribunalul a reținut, în mod corect, că reclamanții au calitate

procesuală activă, în sensul că au calitate de moștenitori ai persoanelor

fizice îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite fiind asociați ai persoanei juridice

care deținea imobilele în litigiu.

Această calitate

procesuală activă, de moștenitori ai persoanelor îndreptățite, este dublată de

calitatea de moștenitori ai persoanelor care au făcut parte din aceeași

familie, în sensul prevăzut de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind

incidentă excepția prevăzută de teza finală a articolului de lege menționat,

care dă dreptul la restituirea în natură.

Conform tabelului

cuprinzând numărul de acțiuni repartizate acționarilor Societății „O.”, în baza

hotărârii Consiliului de Administrație din 18 iunie 1948, ultimii acționari ai

acestei societăți au fost P.N., P.Ș., D.I., D. V., C.C., F.H., căsătorită S., F.C.,

căsătorită B., U.C., G.I., G.M., B.Ș., B.A., M.I.

Dintre acționarii societății,

patru au fost surori, Ș.P., V.P., căsătorită D., C.P., căsătorită F., și M.P.,

căsătorită G.

Ceilalți acționari

sunt rude cu cele patru surori, după cum rezultă din actele de stare civilă

depuse la dosar.

C.C., F.H. și F.C.

sunt fiicele uneia dintre cele patru surori, acționare la Societatea „O.”, respectiv ale lui U.C., născută P.

M.I. și B.Ș. sunt

fiicele unei alte surori, acționară la aceeași societate, respectiv P.Ș.; M.I.

are copii pe reclamantele D.Ș.C. și D.I.S., iar B.Ș. pe reclamanții S.M.R., O.Ș.C.,

B.D.Ș. și B.A.A., B.A. fiind soțul Ș.B.

Pe parcursul

procesului, reclamanta D.I.S. a decedat, procesul fiind continuat de

moștenitorii acestuia, D.E., D.M. și D.G.

O altă soră, G.M.,

născută P., a fost căsătorită cu G.I. (acționar), moșteniți de reclamanții G.M.,

G.A., G.E. și V.E., în calitate de fii.

Acționarii P.N. și D.I.

sunt soții surorilor Ș. și V.

În consecință,

acționarii Societății „O.” au fost membrii aceleiași familii, fiind în gradul

de rudenie prevăzut de art. 18.1. din Normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001 sau soți.

Aceasta a fost

rațiunea pentru care instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecarea

apelurilor, cu îndrumarea expresă de a se analiza cererile privind

valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995.

În concluzie,

reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctelor Ș.P., V.D., C.P. și M.G., în

gradele de rudenie arătate mai sus.

Au calitate de persoane

îndreptățite și reclamanta P.T.O., precum și intervenientele M.C. și R.E. V..

Conform

certificatului de moștenitor nr. 104/1998 emis de B.N.P. B.S., reclamanta P.T.O.

este fiica lui P.O. O., acesta din urmă fiind fiul lui N. și Ș., decedat în

1982, potrivit certificatului de deces.

Intervenienta R.E. V.

a depus la dosar acte de stare civilă din care rezultă că este fiica E.D.,

născută P.

Alături de acestea,

are calitate procesuală activă, ca moștenitoare a persoanelor îndreptățite, și

intervenienta M.C., care a dobândit și calitatea de reclamantă, moștenindu-l pe

reclamantul C.D., decedat în cursul procesului. Aceasta este nepoată de fiică a

numitei C.P., căsătorită F., ulterior, căsătorită U.

La pozițiile 2 și 16

din tabelul cuprinzând numărul de acțiuni repartizate acționarilor Societății „O.”

sus-menționat, apar două persoane, respectiv T.I. și A.O., care nu sunt membri

ai familiei P., dar care și-au transferat acțiunile, același lucru făcându-l și

U.V., care, la data de 28 mai 1949, a renunțat la cele două acțiuni în favoarea

soției sale, U.C.

În consecință, sunt

nefondate criticile în sensul că acționari ai Societății „O.” au fost și alte

persoane, care nu au fost membri ai aceleiași familii, lista acționarilor de la

fila 22 dovedind faptul că persoanele de la pozițiile 2, 9 și 16 au fost

tăiate, deci, nu mai aveau această calitate înainte de lichidarea societății,

în anul 1950.

Instanța a înlăturat

apărarea avocatului pârâților, M.A., în sensul că reclamanții nu ar avea

calitatea de persoane îndreptățite, deoarece nu au făcut dovada continuării

personalității juridice a fostei Societăți „O.”. Art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

invocat de pârâți, este o normă legală străină cauzei, deoarece textul este

incident când imobilele sunt solicitate de persoane juridice care pretind că au

calitatea de persoane îndreptățite la restituire. Or, nu este cazul în speță,

notificarea nefiind formulată de Societatea „O.”, în calitate de fostă

proprietară a imobilelor în litigiu, care a fost dizolvată, ci de foștii

asociați sau moștenitorii lor, a căror calitate se întemeiază pe dispozițiile art.

3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. De altfel, această chestiune a fost

tranșată de Înalta Curte și nu poate fi repusă în discuție, în temeiul art. 315

C. proc. civ.

Instanța de apel a

constatat că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv și fără titlu

valabil, întrucât Decretul nr. 92/1950 contravenea dispozițiilor art. 8, 10 și

16 din Constituția României din 1948, art. 481 C. civ. și Declarației

Universale a Drepturilor Omului. De altfel, și potrivit art. 2 lit. a) din

Legea nr. 10/2001, se prevede, în mod expres, că preluările care au avut loc în

temeiul acestui act normativ au caracter abuziv.

În raport de

dispozițiile art. 21 alin. (1), art. 1 și 7 din aceeași lege, imobilele care se

află, în prezent, în proprietatea Statului Român, se restituie în natură,

neexistând un drept de opțiune pentru altă formă de reparație, nici din partea

persoanei îndreptățite, nici a unității deținătoare. În această categorie se

includ nouă apartamente, pentru care pârâtul Primarul municipiului Sibiu a fost

obligat să emită dispoziție prin care să dispună restituirea în natură, conform

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (un apartament înscris în C.F. 1579, nr.