ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2013

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. 2252/2001, reclamanții S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș., B.A.A., D.I.S., D.Ș.C., P.T.O., B.C.F., S.H., C.D., G.M., G.A., G.E. și V.E. au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Sibiu, prin Primar, și Consiliul local al municipiului Sibiu, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a preluării fără titlu de către Statul Român a unui număr de treizeci de apartamente, teren și grădini (optsprezece apartamente cu destinația de locuință și dependințe, nouă spații comerciale situate la parterul imobilelor, trei ateliere și construcții anexe), situate în Sibiu, str. Turnului, și str. Mitropoliei, înscrise în C.F.

4484 Sibiu și C.F. 1579 Sibiu, proprietatea Societății „O.”, să se constate nulitatea absolută a înscrierii titlului Statului în aceste cărți funciare, să se constate nulitatea absolută a actelor juridice care au stat la baza preluării abuzive și ilegale a proprietăților. Prin sentința civilă nr. 2 din 10 ianuarie 2002, Tribunalul Sibiu a declinat, în favoarea Judecătoriei Sibiu, competența de soluționare a acțiunii, constatând că aceasta nu este evaluabilă în bani. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub dosar nr. 1614/2002, fiind precizată la 17 aprilie 2002, în sensul că temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă Legea nr. 10/2001; totodată, acțiunea a fost completată în sensul că reclamanții și M.C.A.

au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea Legii nr. 112/1995, privind apartamentele din cele două imobile, și introducerea în cauză, ca pârâți, a foștilor chiriași, care au cumpărat apartamentele prin contractele atacate (f. 90-91, vol. I). Pe parcursul procesului, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Statul Român, SC U. SA, solicitând respingerea acțiunii principale pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților, și, în subsidiar, respingerea pe fond (f.172, vol. I). Au formulat cerere de intervenție în interes propriu M.V. și M.T., M.V. și M.M., B.D.I., Ș.A.M., L.M.Z. și L.M., SC M.C. SRL Sibiu, solicitând să se constate că aceștia au calitatea de proprietari tabulari asupra apartamentelor dezmembrate din imobilele identificate în C.F.

colectiv 1579 Sibiu, top. 531, construcții situate în Sibiu, str. Mitropoliei, și că au dobândit cu bună-credință aceste imobile și cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării (f.173-180, vol. I). Ulterior, reclamanții și M.C. și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să cheme în judecată și pe pârâții SC U. SA, J.V., N.I., A.E., I.D.I., I.G., M.E., SC I. SRL, S.C., C.A., S.B., T.M., M.A., F.A., M.D., C.G., R.T., P.A., S.S., M.M., B.E., M.V. și M.T., Ș.A.M., M.V. și M.M., B.D.I., SC C.P. SRL, SC M.C. SRL, L.M.Z. și L.M., solicitând să se constate că imobilele înscrise în C.F. 4484 Sibiu, situat în Sibiu, str. Turnului, în C.F. 1579 Sibiu, situat în Sibiu, str. Mitropoliei, și în C.F.

nr. 45685 Sibiu, situat în Sibiu, str. Mitropoliei, au fost preluate fără titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la Societatea O. SA; să se constate că reclamanții sunt moștenitorii legali ai acționarilor acestei societăți, respectiv Ș.P., V.D., C.P., M.G., exceptate de la naționalizare; să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de înstrăinare făcute de Statul Român în favoarea pârâților, cu privire la imobilele înscrise în C.F. menționate și să se dispună restituirea imobilelor respective, atât cele vândute, cât și cele nevândute, în deplină proprietate și posesie, reclamanților.

În subsidiar, în cazul imposibilității restituirii în natură a unora dintre imobile, să fie obligat Statul Român la plata despăgubirilor corespunzătoare (f.240-245, vol. I). Față de întâmpinarea depusă la dosar de pârâți, privind decesul unora dintre părțile chemate în judecată și necitarea, în proces, a altora (f.320-324, vol. II), reclamanții au depus o nouă precizare, prin care au menționat ca pârâți, alături de pârâții inițiali în viață, pe J.S. și J.M.V., moștenitorii lui J.V., decedată, A.C., moștenitoare a lui A.O.D., și A.E., în nume propriu și ca moștenitoare a aceluiași defunct, S.A., M.M., F.A. și F.A., M.G., C.E., în nume propriu și ca moștenitoare a lui C.G., R.M., S.F. (f.382-384, vol. II).

Prin sentința civilă nr. 2727 din 8 mai 2003, Judecătoria Sibiu a declinat, în favoarea Tribunalului Sibiu, competența de soluționare a acțiunii, astfel cum a fost precizată, și a constatat conflict de competență, dispunând înaintarea dosarului la Curtea de Apel Alba-Iulia, în vederea soluționării. Instanța a constatat că cererea principală vizează valabilitatea titlului statului, astfel încât cauza trebuie soluționată în raport de valoarea imobilului, cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți fiind accesorie și urmând regulile dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 63 din 30 iulie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, constatând că acțiunea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că nesoluționarea notificărilor până la această dată echivalează cu o respingere a pretențiilor acestora, de restituire a imobilelor. Cererile accesorii trebuie soluționate de aceeași instanță, în raport de capătul principal al acțiunii, privind restituirea imobilelor preluate abuziv de Statul Român. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 565 din 27 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția civilă, conform căreia s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de M.V., M.T., Ș.A.M., M.M., B.D.I., L.M.Z., L.M.

și SC M.C. SRL împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel, în regulator de competență. Instanța de recurs a constatat că temeiul acțiunii îl constituie dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, conform art. 24 din acest act normativ, contestațiile sau cererile contra deciziei, ofertei sau altor acte de procedură prealabilă sunt în competența tribunalului, în primă instanță. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. 1795/2004. Pe parcursul procesului au fost introduși în cauză Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru soluționarea cererii în despăgubiri (cererea completatoare depusă la f.230, vol. I), și pârâții B.M. (moștenitoare de pe urma lui B.E.), B.H., P.R.A., dobânditori succesivi ai apartamentului deținut de B.E., situat în str. Mitropoliei, SC G.T.

SRL și S.W. (cererea completatoare depusă la f.232, vol. I,), SC M. SRL (cererea de la f.282, vol. I), Compania Națională „Loteria Română” pentru soluționarea cererii de anulare a actului prin care aceasta a dobândit spațiul comercial înscris în C.F. Sibiu 4484, nr. top. 1293/1/II, transcris în C.F. nr. 44476 Sibiu, situat în Sibiu, str. Turnului, și a încheierii de intabulare a acestui imobil pe numele pârâtei (f.334, vol. II). M.C. și R.E. au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților, solicitând să se constate că prima are calitatea de moștenitoare de pe urma lui P.C.

și de pe urma lui F.C., acționare la Societatea O. SA, iar cea de-a doua are calitatea de moștenitoare de pe urma defunctei P.V., născută D., de asemenea, acționară la aceeași societate; să se constate că imobilele în litigiu au fost preluate fără titlu valabil de la societatea menționată; să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de înstrăinare făcute de Statul Român în favoarea pârâților și să le fie restituite imobilele, în deplină proprietate și posesie; în subsidiar, să fie obligat Statul Român la plata despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură (f.256-258, vol. I). Cererea de intervenție a fost admisă în principiu. În urma decesului lui M.E., instanța a constatat că au calitatea de moștenitori I.D.I.

și I.G. M., iar, în urma decesului lui C.D., are calitatea de moștenitoare M.C.A. C.A.L. și C.D. au formulat cerere de intervenție în interesul pârâților SC G.T. SRL Sibiu și S.W., solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active și ca inadmisibilă, respectiv, ca nefondată (f.542-543, vol. II). Cererea de intervenție a fost admisă în principiu. Prin sentința civilă nr. 530/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-au admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș., B.A.A., D.I.S., B.C.F., D.Ș.C., S.H., M.C., în calitate de moștenitoare a reclamantului C.D., G.M., G.E., V.E. și G.A. și cererea de intervenție formulată de M.C. împotriva pârâtului Primarul municipiului Sibiu.

A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Sibiu să emită, în favoarea reclamanților, dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, la nivelul sumelor stabilite prin expertiza efectuată în cauză, respectiv suma de 2.150.300 lei pentru imobilul situat în Sibiu, str. Mitropoliei, și suma de 6.988.000 lei pentru cel situat în Sibiu, str. Turnului. S-au respins celelalte cereri formulate de reclamanți și de interveniente. S-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva celorlalți pârâți persoane fizice și persoane juridice. S-a respins, în totalitate, acțiunea formulată de reclamanta P.T.O. împotriva tuturor pârâților din prezenta cauză.

S-a respins cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamanților formulată de intervenienta R.E. S-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta SC U. SA, în interesul pârâtului Statul Român. S-a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții C.A.L. și C.D., în interesul pârâților SC G.T. SRL și S.W. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.V., M.T., M.V. și M.M., B.I.D., Ș.A.M., L.M.Z., L.M. și SC M.C. SRL, ca rămasă fără obiect. A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Sibiu să plătească reclamanților a căror acțiune a fost admisă suma de 20.000 lei cheltuieli de judecată parțiale; au fost obligați reclamanții să plătească pârâților SC M.C.

SRL suma de 300 lei și lui S.C. suma de 2.242 lei, cheltuieli de judecată. În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că imobilul înscris în C.F. 4484 Sibiu, A+1, nr. top. 1293, 1870, 1872, și cel înscris în C.F. 1579 Sibiu, nr. top. 531, au fost proprietatea Societății anonime „O.”, sub B1, B2 în C.F. 4484, și, respectiv, sub B9 în C.F. 1579. Cele două imobile au trecut în proprietatea Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Prin încheierea Tribunalului Sibiu nr. 48 din 1 iulie 1949, a fost aprobată intrarea în lichidare a societății menționate. Bilanțul de lichidare a fost încheiat la 30 iunie 1950, iar, prin încheierea aceluiași tribunal, la 30 septembrie 1950, s-a constatat că lichidarea a fost terminată.

Cele două imobile au fost preluate de stat mai înainte de lichidarea societății, Decretul nr. 92/1950 fiind publicat în M. Of. în aprilie 1950. De altfel, din bilanțul final de lichidare rezultă că, după achitarea impozitelor și salariilor către creditorii societății, au rămas nevândute acțiuni fără valoare sau cu valoare foarte mică și mobilier; deci, în patrimoniul societății nu mai existau imobile. Inițial, proprietara de C.F., „O.” SA, a fost constituită în anul 1926, din 10 acționari. Ulterior, și-a schimbat denumirea în Societatea „O.” SA Sibiu. Dacă, la constituire, Societatea avea ca acționari pe I.P. O. și M.P. O. și pe cele patru fiice ale lor, împreună cu soții acestora, de-a lungul timpului, structura acționariatului s-a modificat.

Astfel, la 18 mai 1948, acționari erau Ș.P., N.P., Ș.A.B., I.M., V. și I.D., U.C., C.C., F.H., F.C., G.M. și G.I. În Adunarea Generală din 30 iunie 1949 a Societății „O.”, s-a hotărât dizolvarea acesteia, iar, la data respectivă, acționari erau N.P., Ș.P., D.V., U.C., U.V., G.M., C.C., S.H., F.C., M.I., care au fost prezenți la adunarea generală și al căror aport la capitalul social reprezenta 18.400.000 lei, adică mai mult de ¾ părți din capitalul social (de 20.000.000 lei). Aceasta înseamnă că, la acea dată, existau și alte persoane acționari ai acestei societăți, cu atât mai mult cu cât nici numărul de acțiuni nu mai era același cu cel din anul 1948. Astfel cum au arătat reclamanții, străbunicii, respectiv bunicii lor, I.P.

și M.P., nu au fost acționari ai Societății „O.” și într-adevăr, la data lichidării societății, acționari ai acestei persoane juridice erau cele patru surori, P.Ș., P.V., căsătorită D., P.C., căsătorită F., și P.M., căsătorită G., dar și soțul și fiicele lui P.Ș., respectiv ale lui P.C. În accepțiunea Legii nr. 10/2001, art. 18 lit. a), noțiunea de ”membri ai aceleiași familii” nu poate avea alt înțeles decât cel C. fam. și din legile speciale, cuprinzând pe soțul, soția, copiii și, eventual, părinții soților. În speță, chiar dacă s-a dovedit că acționarii sunt rude și afini între ei, totuși nu sunt membri ai aceleiași familii. De fapt, acționarii au fost membrii ai patru familii diferite. În concluzie, în raport de dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, moștenitorii foștilor acționari și acționarii în viață pot beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent chiar și pentru acele apartamente care se află, încă, în proprietatea Statului Român.

În actuala reglementare a Legii nr. 10/2001, singura alternativă, în cazul imposibilității restituirii în natură, este prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nefiind posibilă restituirea prin echivalent bănesc. În raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și de existența unei proceduri administrative speciale, capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului are drept consecință admiterea, în parte, a acțiunii, în sensul acordării de măsuri reparatorii. Cererea prin care se solicită să se constate că reclamanții sunt moștenitorii celor patru acționari este inadmisibilă, deoarece, în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu pot fi soluționate acțiuni succesorale, iar stabilirea calității de succesori servește doar la justificarea calității procesuale active a reclamanților.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, excepția tardivității acțiunii, invocată prin întâmpinare, este întemeiată în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din legea sus-menționată, astfel cum au fost modificate, și care prevăd un termen de prescripție a acțiunilor cu acest obiect de un an și șase luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a expirat la 14 august 2002. Cererile pentru constatarea nulității contractelor au fost formulate la data de 28 octombrie 2002, în consecință, cu depășirea termenului legal. Apărarea reclamanților, în sensul că au revendicat imobilele anterior datei de 14 august 2002 și aceasta ar reprezenta cererea principală a fost înlăturată în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că cererea pentru restituirea în natură a imobilelor este inadmisibilă în condițiile art. 18 din aceeași lege, dispoziție care condiționează această formă de reparație de împrejurarea ca persoanele asociate să fie membri ai aceleiași familii, și, cum efectul desființării contractelor ar fi revenirea la situația anterioară de C.F., cu proprietar Statul Român, reclamanții nu justifică un interes legitim în formularea acestei cereri, motiv pentru care a fost respinsă. Cererea de restituire a imobilelor, în proprietate și posesie, a fost respinsă raportat la art. 18 lit. a) și art. 25 alin. (4) din aceeași lege. Pentru aceste considerente, motivele de fond ale cererilor privind constatarea nulității contractelor nu au mai fost analizate.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de intervenienții pârâți prin întâmpinare, în raport de sentința civilă nr. 3656/1999 pronunțată de Judecătoria Sibiu, aceasta este neîntemeiată, întrucât cele două acțiuni se fundamentează pe cauze diferite, respectiv prima a fost o acțiune de drept comun, iar prezenta se întemeiază pe Legea nr. 10/2001. Referitor la cererea subsidiară în despăgubiri, Tribunalul a constatat că reclamanții au formulat notificări pentru cele două imobile, prin executorul judecătoresc, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, care nu au fost soluționate până în prezent, lipsa unui răspuns la notificare echivalând cu respingerea cererilor formulate.

Având în vedere că reclamanții sunt persoane îndreptățite, dar că restituirea în natură este inadmisibilă, instanța a constatat, în urma modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005, că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, unitatea deținătoare este obligată să emită dispoziție prin care să acorde, în compensare, persoanei îndreptățite alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.

Întrucât reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri, ceea ce însemnă că măsura compensării nu este acceptată de aceștia, potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, urmează ca entitatea învestită cu soluționarea notificărilor să emită dispoziție motivată, cu propunere de despăgubiri, la valoarea stabilită de expert, conform standardelor de evaluare internaționale, respectiv 2.150.300 lei pentru imobilul situat în str. Mitropoliei, și 6.988.000 lei pentru cel de pe str. Turnului. Reclamanta P.T.O. nu a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu niciunul dintre acționarii Societății „O.”, ea nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform dispozițiilor art. 3 lit. b) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât acțiunea formulată de această parte a fost respinsă ca neîntemeiată.

Acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru plata despăgubirilor a fost respinsă în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, care stabilesc modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent prin Titlul VII, cea care urmează a acorda titlul de despăgubire fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În această situație, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă. Nici Consiliul local al municipiului Sibiu nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a înstrăinat apartamentele, iar entitatea care este obligată să emită dispoziția privind măsurile reparatorii este Municipiul Sibiu, iar nu Consiliul local.

Pentru aceste motiv, acțiunea reclamanților a fost respinsă și față de pârâtul indicat. În ceea ce privește cererile de intervenție formulate de intervenienții în interes propriu persoane fizice și juridice care au încheiat contracte pentru apartamente din cele două imobile, având în vedere că ele au fost chemate, ulterior, în judecată, în calitate de pârâte și față de modul de soluționare a acțiunii principale, instanța le-a respins ca rămase fără obiect, ele constituind apărări față de cererile reclamanților. Cererea de intervenție formulată de R.E. a fost respinsă, deoarece aceasta nu a dovedit că este succesoarea fostei acționare D.V., nefiind persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii.

Cererea de intervenție formulată de M.C. a fost admisă corespunzător dispozițiilor instanței cu privire la acțiunea formulată de reclamanți și pentru aceleași considerente, intervenienta, dovedind că este moștenitoarea reclamantului C.D., la rândul său, moștenitorul lui C.C.E., fostă acționară la Societatea „O.”. Cererea de intervenție formulată de SC U. SA, în favoarea pârâtului Statul Român, a fost respinsă, deoarece acțiunea reclamanților a fost admisă în parte, ca urmare a constatării că imobilele au fost preluate abuziv, iar reclamanții au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii. Cererea de intervenție formulată de intervenienții C., în interesul pârâților SC G.T.

SRL și S.W., a fost admisă, deoarece nu s-a admis cererea de restituire în natură a imobilelor, pentru aceleași considerente avute în vedere la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent și la respingerea cererii reclamanților, de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare. În raport de soluția pronunțată, părțile căzute în pretenții au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M.C., B.C., S.H., S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș., B.A.A., D.I.S., D.Ș.C., O. T.P., G.A., G.M., G.E. și V.E., pârâta Primăria municipiului Sibiu, prin Primar, și intervenienta R.E.V. Pe parcursul procesului au decedat intimații pârâți M.M., S.B., M.A., fiind introduși în cauză M.Ș.D.

și S.M.C., de pe urma pârâtei M.M., S.A., S.A.O. și S.D.A. de pe urma pârâtului S.B., M.M., M.I. și C.M.C. de pe urma pârâtului M.A. Prin decizia civilă nr. 121/A din 28 martie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Civilă a admis apelurile declarate în cauză și a desființat sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că, în mod greșit, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la cererea de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare Reclamanții și-au precizat acțiunea la data de 17 aprilie 2002, chemând în judecată, în calitate de pârâtă, pe SC U. SA Sibiu, și solicitând anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu terțe persoane.

În consecință, a fost respectat termenul de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care s-a împlinit la 14 august 2002. Deci, cererea privind anularea contractelor s-a făcut anterior acestei date, chiar dacă, cumpărătorii au fost indicați, în calitate de pârâți, de abia la data de 14 octombrie 2002. Instanța de apel a dispus ca Tribunalul, cu ocazia rejudecării, să cerceteze și să administreze probe pentru a stabili dacă părțile contractante au fost sau nu de bună-credință la data încheierii contractelor, dacă reclamanții și intervenienții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură ori echivalent, în raport și de O.G. nr. 11/2002, urmând a se face o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 247/2005.

Această soluție a fost menținută prin decizia civilă nr. 3697 din 6 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții SC I. SRL, SC M. SRL, A.E., F.A., F.A., I.D., I.G., M.I., M.M., C.M.C., S.C., S.F., T.M., R.M., R.T., S.A.O., S.D.A., S.A., J.M., C.E., M.D., N.I. și de intervenienții C.D. și C.A. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secția civilă, sub nr. 1965/57/2006. Pe parcursul procesului a decedat pârâtul F.A., fiind introduse în cauză, în calitate de moștenitoare, F.R. și P.A.L. De asemenea, au fost citați, în calitate de moștenitori de pe urma defunctului A.O.D., A.C.V. și R.E., de pe urma defuncților P.A.

și P.D., P.M., P.C.L. și P.D.D., iar de pe urma defunctului M.V., M.M., M.D. și M.M. În raport de împrejurarea că SC G.T. SRL a intrat în procedură de insolvență, a fost citată această societate prin lichidator judiciar. A fost introdus în cauză, în calitate de pârât, și V.M. , cumpărător al imobilului situat în Sibiu, str. Turnului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 24 septembrie 2004 de B.N.P. B.C.N.. La rândul său, acesta a înstrăinat imobilul menționat către C.A.L. și C.D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 21 octombrie 2004 de același B.N.P. (f.299-300). Pe parcursul procesului, reclamanții au depus o precizare a acțiunii, prin care au indicat contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate o solicită (f.259-264).

Prin sentința civilă nr. 605 din 2 iulie 2009 a aceleiași instanțe, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâți; s-au admis, în parte, acțiunea principală precizată împotriva pârâtului Primarul municipiului Sibiu și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M.C.; a fost obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamanților și a intervenientei, dispoziție prin care să facă propunere de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilele înscrise în C.F. 1579 Sibiu, str. Mitropoliei, și C.F. 4489 Sibiu, str. Turnului, compuse din mai multe apartamente; s-au respins, în rest, acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes propriu; s-au respins acțiunea principală precizată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanți și de intervenienta M.C.

împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul local Sibiu și pârâții persoane fizice. S-a respins acțiunea principală precizată, formulată de reclamanta P.T.O. împotriva pârâților; s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R.E.V. S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții C.A.L. și C.D., în interesul pârâților SC G.T. SRL și S.W. S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC U. SA, în interesul pârâtului Statul Român. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții M.V., M.T., M.M., M.D. și M.M., în calitate de moștenitori ai defunctului M.V., B.D., Ș.A.M., L.M., L.M.

și SC M.C. SRL Au fost obligate părțile la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, prima instanță a reținut că, prin decizia de casare pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, în ciclul procesual anterior, și menținută de Înalta Curte, s-a stabilit doar ca instanța de rejudecare să se pronunțe asupra bunei-credințe a pârâților la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât, prin recunoașterea calității de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, implicit este recunoscută și calitatea de moștenitori a reclamanților raportat la actele de stare civilă depuse la dosar, prevederile Codului familiei, ale Legii nr. 114/1996 și ale Legii nr. 272/2004.

Prin urmare, excepția în discuție este inadmisibilă față de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și lipsită de suport legal, deoarece, într-un prim ciclu procesual, instanțele de control s-au pronunțat atât asupra acestei excepții, cât și asupra inadmisibilității promovării acțiunii. În consecință excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă de prima instanță, mai puțin în ceea ce o privește pe reclamanta P.T.O., care nu a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu niciunul dintre acționarii Societății „O.”. Referitor la cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 18 lit. a) și c) din Legea nr. 10/2001, art. 45 alin. (1) din aceeași lege, modificată și completată, precum și a dispozițiilor art. 1848 C. civ.

Buna-credință reprezintă convingerea cumpărătorului că a încheiat contractul cu adevăratul proprietar și cu respectarea dispozițiilor legale, la momentul încheierii actului juridic. În speță, cele două condiții au fost îndeplinite atât referitor la contractele încheiate în temeiul Legii nr. 85/1992, cât și la contractele încheiate în baza Legii nr. 112/1995, simpla afirmație a reclamanților, în sensul că pârâții sunt de rea-credință, nefiind susținută de vreo probă administrată în dosar și, deci, irelevantă. Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ., referitoare la prezumția bunei-credințe. Mai mult, parte dintre imobilele în litigiu, aparținând SC G.T. SRL și SC I. SRL, au fost dobândite prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că o reanalizare a condițiilor de valabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare respective este inadmisibilă.

Instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că persoanele care și-au dobândit imobilul cu bună-credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului, care a confiscat, în trecut, acele bunuri, în caz contrar încălcându-se principiul proporționalității (cauza Raicu vs. România). Față de aceste considerente și de dispozițiile art. 18 lit. a) și c) din Legea nr. 10/2001, reclamanții și intervenienta M.C. nu au dreptul la restituirea în natură a imobilelor, ci doar la măsuri reparatorii în echivalent. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, intervenienta R.E.V., pârâtul Primarul municipiului Sibiu și pârâții A.E., A.C.V., R.E., născută A., C.E., C.A., F.A., F.R., P.A.L., născută F., I.D.I., I.G., M.D., M.G., M.M., N.I., C.M.C., N.I., P.M., P.D.D., P.C.L., R.T., R.M., S.A.O., S.D.A., S.A., J.M.V., J.S., S.C., S.F.

și T.M. Pe parcursul procesului, a decedat intimata pârâtă G.M., fiind introdus în cauză, în calitate de moștenitor, G.R. Prin decizia civilă nr. 13/A din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția civilă a admis apelurile declarate de reclamanta P.T.O. și de intervenienta R.E.V., de pârâtul Primarul municipiului Sibiu și de pârâții persoane fizice împotriva sentinței civile sus-menționate. S-a schimbat, în parte, sentința atacată, în ceea ce privește soluționarea acțiunii formulată de reclamanta P.T.O., a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R.E.V. și a cererilor privind cheltuielile de judecată formulate de părți. În aceste limite, s-au admis acțiunea formulată de reclamanta menționată și cererea de intervenție în interes propriu formulată de R.E.

V. împotriva pârâtului Primarul municipiului Sibiu, care a fost obligat să emită, în favoarea reclamantei și a intervenientei, alături de ceilalți reclamanți și de intervenienta M.C., dispoziție prin care să se facă propunere de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilele în litigiu. S-au respins, în rest, acțiunea formulată de P.T.O. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R.E. V. A fost înlăturată obligația de plată a cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamanților, stabilită de prima instanță în sarcina pârâtului Primarul municipiului Sibiu. Au fost obligați reclamanții și intervenientele M.C. și R.E. V. să plătească cheltuieli de judecată pârâților în dosarul de fond, conform dispozitivului deciziei.

Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței atacate. S-a respins apelul declarat de reclamanți și de intervenienta M.C., care au fost obligați la cheltuieli de judecată către pârâții persoane fizice, conform dispozitivului aceleiași hotărâri. În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți și de intervenientele M.C. și R.E. V., Curtea a constatat că prima instanță s-a conformat îndrumărilor date în ciclul procesual anterior, analizând cauza sub aspectele indicate prin decizia de casare, concluzionând, în mod corect, că reclamanții nu pot fi considerați ca fiind „membri ai aceleiași familii”, condiție impusă de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la motivul de apel invocat de reclamanți, privind încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu referire la restituirea, în natură, a imobilelor în litigiu și anularea contractelor de vânzare-cumpărare, Curtea a reținut că reclamanții justifică legitimare procesuală, prin calitatea lor, de moștenitori ai asociaților persoanei juridice, proprietara imobilelor preluate de stat, Societatea Anonimă „O.” Sibiu. Din tabelul cuprinzând numărul de acțiuni repartizate acționarilor Societății „O.”, în baza hotărârii Consiliului de Administrație din 18 iunie 1948, actualizat până în mai 1949, și din procesul verbal al Adunării Generale a societății din 30 iunie 1949, rezultă că această societate avea mai mulți asociați, astfel încât prima ipoteză menționată în art. 18 din Legea nr. 10/2001 (societate cu unic asociat) nu este incidentă în cauză.

Nici cea de-a doua ipoteză care ar fi determinat restituirea, în natură, a imobilelor nu se regăsește în speță, deoarece asociații Societății „O.” nu erau membri ai aceleiași familii. Prin urmare, măsurile reparatorii de care pot beneficia reclamanții se pot stabili numai în echivalent, astfel încât aceștia nu mai justifică niciun interes în anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâții au dobândit, în proprietate, de la stat, imobilele în litigiu. Pentru aceleași rațiuni, nu se mai impune nici analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 85/1992 și de Legea nr. 112/1995, la momentul înstrăinării unora dintre apartamente. Referitor la critica reclamanților vizând împrejurarea că prima instanță nu a indicat cuantumul despăgubirilor, Curtea a constatat că notificările au fost formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu au fost soluționate prin emiterea vreunei dispoziții.

Într-o asemenea situație, procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor este reglementată de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Primarul municipiului Sibiu neavând competența să precizeze, în propunerea de despăgubiri, cuantumul lor. În ceea ce privește apelul reclamantei P.T.O. și a intervenientei R.E. V., sub aspectul calității acestora, de moștenitoare a asociaților Societății „O.”, în fața instanței de apel s-au depus certificatul de moștenitor emis de B.N.P. B.S., din care rezultă că P.T.O. este fiica lui P.O. O., certificatul de naștere al reclamantei, precum și certificatul de deces al tatălui acesteia, P.O. O., din care reiese că este fiul lui N. (M.) și Ș. În fața instanței de fond, intervenienta R.E.V.

a depus acte de stare civilă, din care rezultă că aceasta este fiica lui D.E., născută P. Față de actele de stare civilă depuse în apel, Curtea a constatat că reclamanta P.T.O. a făcut dovada că este nepoată de fiu a defuncților P.N. și P.Ș., acționari la Societatea „O.”, iar intervenienta R.E.V. este fiica lui D.E., de asemenea, acționar la „O.”. În consecință, față de dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, instanța de apel a constatat că reclamanta și intervenienta sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele din litigiu, alături de ceilalți reclamanți, sens în care a admis apelul declarat de aceste părți și a dispus ca pârâtul Primarul municipiului Sibiu să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri bănești și în favoarea lor.

În ceea ce privește apelul declarat de Primarul municipiului Sibiu, referitor la nelegala obligare a acestei părți la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., deoarece pârâtul nu este în culpă procesuală pentru avansarea cheltuielilor de judecată de către părțile adverse, fiind obligat să rezolve notificările numai după soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare. Referitor la apelul pârâților persoane fizice, vizând acordarea, în totalitate, a cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia, s-a reținut că prima instanță a procedat, de asemenea, la aplicarea greșită a dispozițiilor textului de lege sus-menționat, neluând în calcul întreaga sumă de bani avansată de pârâți cu titlul de onorariu de avocat.

În acest sens, a fost schimbată hotărârea primei instanțe, prin includerea, în cheltuielile de judecată datorate pârâților, a tuturor sumelor avansate de aceștia. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și intervenientele R.E. V. și M.C. Pe parcursul procesului au decedat recurenta reclamantă D.I.S. și intimata pârâtă S.F., fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori, D.E., D.M. și D.G. pentru reclamantă și, respectiv, S.S.A. pentru pârâtă. Prin decizia civilă nr. 2221 din 10 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanți și de cele două interveniente, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

În pronunțarea acestei hotărâri, Înalta Curte a reținut că sintagma „membri ai aceleiași familii”, la care face referire art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, a fost interpretată de instanța de apel, prin raportare la prevederile art. 18.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, ca excluzând pe femeile care s-au căsătorit, în sensul că acestea nu mai pot fi considerate ca făcând parte din „familie”. Interpretând art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, arată că „prin noțiunea de familie, în sensul art. 18 lit. a) din Lege, se va înțelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad și rudele colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv, la care se adaugă soțul sau soția”.

Instanța de apel nu a contestat împrejurarea că reclamantele care s-au căsătorit s-ar fi aflat cu foștii proprietari în legătura de rudenie impusă de lege, ci a stabilit că, în cauză, pot fi acordate numai măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât acționarii Societății „O.” nu puteau fi considerați a fi, toți, membri ai aceleiași familii. Ajungând la această concluzie, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme, prin căsătorie, copiii nu își pierd legătura de filiație față de părinți, un asemenea efect producând numai adopția cu efecte depline. C.C., F.H. și F.C. erau fiicele lui U.C., asociată a Societății „O.”, în consecință, erau rude de gradul I cu o persoană asociată la persoana juridică ce a avut, în proprietate, imobilele în litigiu.

La rândul lor, M.I. și B.Ș. erau fiicele lui P.N. și P.Ș., despre care nu se poate susține că, prin căsătorie, pierduseră calitatea de persoane ce aparțineau aceleiași familii. Cât îl privește pe B.A., instanța de apel a interpretat greșit teza finală a art. 18.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care se referă la soțul sau soția unuia dintre cei între care există legătura de rudenie arătată în teza I. Or, lucru necontestat, B.A. era soțul lui B.Ș., care era acționară la Societatea „O.”. În consecință, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, ceea ce va determina admiterea recursurilor și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Ca o consecință a modului eronat de interpretare a dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel nu a mai analizat cererile privitoare la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 și, respectiv, la restituirea, în natură, a imobilelor în litigiu. Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate și criticile având ca obiect nelegalitatea deciziei prin care s-a admis apelul declarat de Primarul municipiului Sibiu privind cheltuielile de judecată datorate de acesta în prezentul litigiu. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. 2102/1/2010. Instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a SC G.T.

SRL, în raport de sentința comercială nr. 867/C din 29 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu – Secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități și radierea societății din Registrul Comerțului, excepție cu privire la care a dispus că urmează a fi soluționată prin decizie. Prin decizia civilă nr. 132 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția civilă a admis apelurile declarate de intervenienta M.C. și de intervenienta R.E. V., precum și de reclamanți împotriva sentinței civile sus-menționate. A schimbat, în tot, sentința atacată, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a intervenientelor M.C.

și R.E. V.. A admis acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele M.C. și R.E. V. împotriva pârâților C. N. „Loteria Română” SA, Primarul municipiului Sibiu, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, SC U. SA Sibiu, pârâții persoane fizice, SC C.P. SRL și SC M.C. SRL A constatat că imobilele înscrise în C.F. 4484 Sibiu, situat în Sibiu, str. Turnului, și C.F. 1579 Sibiu, situat în str. Mitropoliei, au fost preluate abuziv și fără titlu valabil de Statul Român, de la Societatea Anonimă „O.” SA Sibiu. A constatat că reclamanții și intervenientele sunt moștenitori legali ai defunctelor Ș.P., V.D., C.P. și M.G. A constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții persoane fizice (unii dintre ei, în prezent, decedați, procesul fiind continuat de moștenitori) și R.A.G.C.L.

Sibiu, respectiv între Municipiul Sibiu, prin primar, și SC M. SRL; între Primăria municipiului Sibiu și SC G.T. SRL, între SC G.T. SRL și S.W., între S.W. și V.M., între V.M. și C.A.L. și C.D., între R.A.G.C.L. Sibiu și SC C.P. SRL, între SC C.P. SRL și SC M.C. SRL, între R.A.G.C.L. Sibiu și SC I. S.R.L și a încheierilor de intabulare a imobilelor în cărțile funciare individuale. A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Sibiu să emită dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură a treizeci și patru de apartamente individualizate în dispozitivul deciziei, cu privire la înscrierea inițială în C.F., nr. top., transcrierea în C.F. actuală și persoanele în proprietatea cărora se află în prezent.

A fost obligat același pârât să emită dispoziție motivată prin care să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru apartamentul care nu poate fi restituit în natură, înscris, inițial, în C.F. 1579, nr. top. 531/2, transcris în C.F. 18277, aflat, în prezent, în proprietatea pârâților L.M. și L.M. A dispus obligarea pârâtei C. N. „Loteria Română” SA să emită dispoziție motivată prin care să dispună restituirea în natură a apartamentului, înscris, inițial, în C.F. 4484 Sibiu, nr. top. 1293/1/II, transcris în C.F. 44476, aflat, în prezent, în proprietatea acestei pârâte. A respins acțiunea formulată de reclamanți și cererile de intervenție în interes propriu formulate de M.C.

și R.E. V. împotriva pârâților B.C.M., B.E., B.H., P.R.A.H., L.M., L.M. și Consiliul local Sibiu. A respins cererea de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu M.V. și M.T., M.V. și M.M., Ș.A.M., B.D.I., SC C.P. SRL și SC M.C. SRL A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC U. SA, în interesul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții C.A.L. și C.D., în interesul pârâților. A respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiul Sibiu împotriva aceleiași sentințe. A respins apelul declarat de pârâții persoane fizice împotriva hotărârii menționate. A dispus obligarea pârâților să plătească reclamanților suma de 32.500 lei și intevenientei M.C.

suma de 8.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale; a obligat pe reclamanți și pe interveniente să plătească pârâtei L.M. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, în fond și apel. În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție greșită, rezumându-se la a aprecia că există bună-credință din partea pârâților, fără a analiza respectarea prevederilor legale în baza cărora au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare. În fața instanței de apel a fost contestată, din nou, calitatea procesuală activă a reclamanților și dreptul la restituirea imobilelor în natură, din perspectiva art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că există autoritate de lucru judecat, din decizia instanței de casare rezultând, în mod neîndoielnic, că reclamanții sunt moștenitorii foștilor asociați ai Societății „O.”, membri ai aceleiași familii, prima instanță, reținând în mod corect, că dezbaterea acestei excepții nu mai este admisibilă în raport de prevederile art. 315 C. proc. civ. Instanța de apel a constatat că Tribunalul a reținut, în mod corect, că reclamanții au calitate procesuală activă, în sensul că au calitate de moștenitori ai persoanelor fizice îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite fiind asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele în litigiu.

Această calitate procesuală activă, de moștenitori ai persoanelor îndreptățite, este dublată de calitatea de moștenitori ai persoanelor care au făcut parte din aceeași familie, în sensul prevăzut de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind incidentă excepția prevăzută de teza finală a articolului de lege menționat, care dă dreptul la restituirea în natură. Conform tabelului cuprinzând numărul de acțiuni repartizate acționarilor Societății „O.”, în baza hotărârii Consiliului de Administrație din 18 iunie 1948, ultimii acționari ai acestei societăți au fost P.N., P.Ș., D.I., D. V., C.C., F.H., căsătorită S., F.C., căsătorită B., U.C., G.I., G.M., B.Ș., B.A., M.I. Dintre acționarii societății, patru au fost surori, Ș.P., V.P., căsătorită D., C.P., căsătorită F., și M.P., căsătorită G. Ceilalți acționari sunt rude cu cele patru surori, după cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.

C.C., F.H. și F.C. sunt fiicele uneia dintre cele patru surori, acționare la Societatea „O.”, respectiv ale lui U.C., născută P. M.I. și B.Ș. sunt fiicele unei alte surori, acționară la aceeași societate, respectiv P.Ș.; M.I. are copii pe reclamantele D.Ș.C. și D.I.S., iar B.Ș. pe reclamanții S.M.R., O.Ș.C., B.D.Ș. și B.A.A., B.A. fiind soțul Ș.B. Pe parcursul procesului, reclamanta D.I.S. a decedat, procesul fiind continuat de moștenitorii acestuia, D.E., D.M. și D.G. O altă soră, G.M., născută P., a fost căsătorită cu G.I. (acționar), moșteniți de reclamanții G.M., G.A., G.E. și V.E., în calitate de fii. Acționarii P.N. și D.I. sunt soții surorilor Ș. și V. În consecință, acționarii Societății „O.” au fost membrii aceleiași familii, fiind în gradul de rudenie prevăzut de art. 18.1.

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sau soți. Aceasta a fost rațiunea pentru care instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, cu îndrumarea expresă de a se analiza cererile privind valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995. În concluzie, reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctelor Ș.P., V.D., C.P. și M.G., în gradele de rudenie arătate mai sus. Au calitate de persoane îndreptățite și reclamanta P.T.O., precum și intervenientele M.C. și R.E. V.. Conform certificatului de moștenitor nr. 104/1998 emis de B.N.P. B.S., reclamanta P.T.O. este fiica lui P.O. O., acesta din urmă fiind fiul lui N. și Ș., decedat în 1982, potrivit certificatului de deces.

Intervenienta R.E. V. a depus la dosar acte de stare civilă din care rezultă că este fiica E.D., născută P. Alături de acestea, are calitate procesuală activă, ca moștenitoare a persoanelor îndreptățite, și intervenienta M.C., care a dobândit și calitatea de reclamantă, moștenindu-l pe reclamantul C.D., decedat în cursul procesului. Aceasta este nepoată de fiică a numitei C.P., căsătorită F., ulterior, căsătorită U. La pozițiile 2 și 16 din tabelul cuprinzând numărul de acțiuni repartizate acționarilor Societății „O.” sus-menționat, apar două persoane, respectiv T.I. și A.O., care nu sunt membri ai familiei P., dar care și-au transferat acțiunile, același lucru făcându-l și U.V., care, la data de 28 mai 1949, a renunțat la cele două acțiuni în favoarea soției sale, U.C.

În consecință, sunt nefondate criticile în sensul că acționari ai Societății „O.” au fost și alte persoane, care nu au fost membri ai aceleiași familii, lista acționarilor de la fila 22 dovedind faptul că persoanele de la pozițiile 2, 9 și 16 au fost tăiate, deci, nu mai aveau această calitate înainte de lichidarea societății, în anul 1950. Instanța a înlăturat apărarea avocatului pârâților, M.A., în sensul că reclamanții nu ar avea calitatea de persoane îndreptățite, deoarece nu au făcut dovada continuării personalității juridice a fostei Societăți „O.”. Art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, invocat de pârâți, este o normă legală străină cauzei, deoarece textul este incident când imobilele sunt solicitate de persoane juridice care pretind că au calitatea de persoane îndreptățite la restituire.

Or, nu este cazul în speță, notificarea nefiind formulată de Societatea „O.”, în calitate de fostă proprietară a imobilelor în litigiu, care a fost dizolvată, ci de foștii asociați sau moștenitorii lor, a căror calitate se întemeiază pe dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. De altfel, această chestiune a fost tranșată de Înalta Curte și nu poate fi repusă în discuție, în temeiul art. 315 C. proc. civ. Instanța de apel a constatat că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv și fără titlu valabil, întrucât Decretul nr. 92/1950 contravenea dispozițiilor art. 8, 10 și 16 din Constituția României din 1948, art. 481 C. civ. și Declarației Universale a Drepturilor Omului.

De altfel, și potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, se prevede, în mod expres, că preluările care au avut loc în temeiul acestui act normativ au caracter abuziv. În raport de dispozițiile art. 21 alin. (1), art. 1 și 7 din aceeași lege, imobilele care se află, în prezent, în proprietatea Statului Român, se restituie în natură, neexistând un drept de opțiune pentru altă formă de reparație, nici din partea persoanei îndreptățite, nici a unității deținătoare. În această categorie se includ nouă apartamente, pentru care pârâtul Primarul municipiului Sibiu a fost obligat să emită dispoziție prin care să dispună restituirea în natură, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (un apartament înscris în C.F.

1579, nr.