ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2003

D E C I Z I A

NR.1119                                                                                                                                                  DOSAR

NR.1831/2002

La

data de 26 februarie 2003 s-a luat în examin are recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.1634/R din 2 mai 2001 a Tribunalului Brașov – secția

civilă și sentinței civile nr.20217 din 19 decembrie 2000 a Judecătoriei

Brașov.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 26 februarie 2003 iar pronunțarea

s-a amânat la 13 martie 2003 și apoi la 20 martie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr.12165 din 7 iulie 2000,

contestatoarea S.C. “I.” SA a solicitat anularea procesului-verbal de

contravenție nr.0031045 din 26 aprilie 2000 emis de Garda Financiară Brașov prin

care societății i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de

1.294.740.793 lei pentru nerespectarea termenilor privind repatrierea

încasărilor în valută.

Totodată,

prin plângerea introductivă de instanță, contravenienta a ridicat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor pct.3 alin.1 al art.IV din

O.U.G.nr.18/1994, precum și excepția de fond privind necompetența Gărzii

Financiare de a constata contravențiile în litigiu.

Prin

întâmpinare, Garda Financiară Brașov a cerut respingerea plângerii cu motivarea

că societatea contravenientă avea obligația de a face toate demersurile pentru

repatrierea sumelor în valută, inclusiv de a începe procedurile arbitrale ori

judiciare pentru îndeplinirea acestui scop.

Judecătoria

Brașov, prin încheierea din 23 noiembrie 2000 (fila 23 dosar de fond), a

respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de

contestatoarea-contravenientă, iar prin sentința civilă nr.20217 din 19

decembrie 2000, aceeași instanță, a respins atât excepția nulității absolute a

procesului-verbal de contravenție, cât și plângerea formulată de S.C.” I”.

S.A.

Tribunalul

Brașov – Secția civilă, prin decizia nr.1634/R din 2 mai 2001, a admis recursul

declarat de S.C.” I.” S.A. , a casat în tot sentința judecătoriei și rejudecând

în fond plângerea, a anulat  în parte procesul-verbal de contravenție numai în

ceea ce privește cuantumul amenzilor aplicate de Garda Financiară Brașov pentru

D.I.V. E-0306922/1999, E – 0306901/1999 și E – 0308271/1999, în sensul că

amenda total aplicată a fost de 1.210.446.317 lei, în loc de 1.294.740.793 lei.

Prin aceeași decizie s-a respins excepția de prescripție a dreptului de

aplicare a sancțiunilor contravenționale și excepția nulității absolute a

procesului-verbal de contravenție.

Împotriva

hotărârilor date în cauză, la data de 23 aprilie 2002, în temeiul art.330 pct.2

C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2 octombrie 2000 și

nr.59/27 aprilie 2001, a declarat recurs  în anulare Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care a susținut că aceste

hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

motivarea recursului în anulare s-a afirmat că prin încălcarea Constituției și

a dispozițiilor art.23 din Legea nr.47/1992 a fost respinsă excepția de

neconstituționalitate  invocată de contravenientă deoarece numai Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitate unei dispoziții dintr-o lege sau

ordonanță în vigoare și greșit s-a  apreciat că textul a cărei

neconstituționalitate s-a invocat nu ar avea legătură cu pricina întrucât el se

referă la perioada de timp în care trebuia repatriată valuta.

Pentru

a avea forță probantă, procesul-verbal de contravenție trebuie încheiat cu

respectarea anumitor condiții de fond și de formă, fără de care acesta este nul

sau poate fi anulat. Potrivit art.17 din Legea nr.32/1968, în vigoare la data

soluționării litigiului, o asemenea mențiune esențială avea în vedere data

comiterii faptei. Or, se reproșează instanțelor, că lipsa acestei date are ca

rezultat  imposibilitatea stabilirii  exacte a momentului de la care curge

termenul de prescripție, pentru aplicarea sau executarea sancțiunii, precum și

a termenului de depunere a plângerii. Este lipsită de relevanță motivarea

instanțelor potrivit căreia lipsa datei din procesul-verbal a fost complinită

de mențiunea  există în anexele procesului-verbal și care fac corp comun cu

acesta.

În

mod greșit instanța de recurs a considerat că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art.9 alin.2 din Legea nr.32/1968 deoarece  nu s-au constatat mai

multe contravenții diferite, prevăzute de texte de lege distincte care să

atragă amenzi diferite. Se susține în recursul în anulare că trebuiau

totalizate amenzile pentru contravențiile aflate în concurs, dar constatate

simultan de același agent într-un singur proces-verbal de contravenție și că

există obligația de a se vedea ca prin totalizarea amenzilor aplicate, să nu se

depășească dublul maximului prevăzut de actul normativ pentru contravenția cea

mai gravă dintre cele comise.

Recursul

în anulare este fondat, în sensul considerentelor care succed:

Excepția

de neconstituționalitate a prevederilor pct.3 alin.1 al art.IV din O.U.G

nr.18/1994 invocată de contestatoarea-contravenientă în temeiul art.144 lit.”c”

din Constituție și art.23 din Legea nr.47/1992, prin chiar plângerea

introductivă de instanță, a fost respinsă de Judecătoria

Brașov

, ca

inadmisibilă, prin încheierea din 23 noiembrie 2000.

Aceeași

excepție a fost reluată și în fața instanței de recurs, constituind un motiv de

casare distinct. Tribunalul Brașov – Secția civilă nu a primit motivul de

recurs discutat cu motivarea că “prin deciziile 60/1998 și 15/1997 Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art.IV pct.3 și 7 din O.G.18/1994 în sensul respingerii excepției

și a analizat conținutul art.IV pct.3 și 7 în întregime, inclusiv alin.1 al.

pct.3 al IV și inclusiv teza a II a a acestuia, acest lucru rezultând din

considerentele deciziilor. Prin urmare instanța de fond a sesizat corect

inadmisibilitatea excepției și nu a lezat petenta în dreptul constituțional de

a se adresa Curții”.

Cu

privire la constituționalitatea pct.3 al art.IV din O.G. nr.18/1994 (care

instituie modalitățile și termenele de repatriere a valutei rezultate din

actele de comerț internațional realizate de agenții economici) precum și a

pct.7 al aceluiași articol (care prevede sancțiunile în cazul nerespectării

acestor termene), Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase  decizii,

altele decât cele menționate de Tribunalul Brașov, dar în toate cazurile Curtea

a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate de părți în acele

dosare.

Obligativitatea

deciziilor Curții Constituționale pronunțate în temeiul art.144 lit.”c” din

Constituție, în cadrul soluționării excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, trebuie

conturată în lumina  prevederilor art.23 alin.3 teza a doua și alin.6 din Legea

nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată.

Conform

alin.3 “Nu pot face obiectul  excepției prevederile legale a căror

constituționalitate a fost stabilită potrivit art.145 alin.1 din Constituție

sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale”, iar alin.6 al art.23 dispune: “Dacă

excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin…..3, instanța o

respinge, fără a mai sesiza Curtea Constituțională”.

Rezultă

de aici că instanța judecătorească în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate

referitoare la o  lege sau ordonanță a cărei neconstituționalitate a fost

constatată de Curtea Constituțională printr-o decizie publicată anterior

ridicării excepției de neconstituționalitate are obligația de a face aplicarea

acelei decizii anterioare a Curții Constituționale – inclusiv în cazul când

acea decizie a fost pronunțată în temeiul art.144 lit.”c” din Constituție.

Pe

cale de consecință, deciziile pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de

neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, “inter partes”, în cadrul

procesului în fața căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci

produc efecte absolute “erga omnes”.

Relativ

la conturarea sferei obligativității “erga omnes” a deciziilor pronunțate în

temeiul art.144 lit.”c” din Constituție, se observă că, astfel cum rezultă

indirect din cuprinsul art.23 alin.3 și 6 din Legea nr.47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu produc

efecte “erga omnes”, ci doar “inter partes” (efecte relative) acele decizii ale

Curții Constituționale  prin care au fost respinse sesizările cu privire la

soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Desigur, aceleași părți și

pentru aceleași motive nu pot reitera  excepția de neconstituționalitate,

întrucât s-ar încălca autoritatea lucrului judecat. Dar, într-un  alt proces,

precum cel de față, excepția poate fi reiterată, dându-se astfel posibilitatea

reanalizării de către Curtea Constituțională a aceleiași probleme de

neconstituționalitate , pe baza unor eventuale alte argumente și în lumina unor

evoluții neprevăzute inițial.

Întrucât

instanțele au respins greșit ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate

invocată de contestatoare, interzicând nejustificat părților dreptul de a

accede la jurisdicția constituțională, se impune admiterea recursului în

anulare, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la aceeași

judecătorie, care va  sesiza, în temeiul textelor de lege citate, Curtea

Constituțională,  pentru ca apoi, în rejudecare, și numai în raport de soluția

ce va fi adoptată de Curte, să se reanalizeze plângerea,  urmând, totodată, ca

și celelalte critici din recursul în anulare să fie cercetate, sub formă de

apărări, de instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1634/R/2 mai 2001 a

Tribunalului Brașov – Secția civilă și sentinței civile nr.20217/19 decembrie

2000 a Judecătoriei Brașov.

Casează

hotărârile recurate  și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.