ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1119/2003

D E C I Z I A NR.1119 DOSAR NR.1831/2002 La data de 26 februarie 2003 s-a luat în examin are recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1634/R din 2 mai 2001 a Tribunalului Brașov – secția civilă și sentinței civile nr.20217 din 19 decembrie 2000 a Judecătoriei Brașov. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 26 februarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 13 martie 2003 și apoi la 20 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr.12165 din 7 iulie 2000, contestatoarea S.C.

“I.” SA a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr.0031045 din 26 aprilie 2000 emis de Garda Financiară Brașov prin care societății i s-a aplicat o amendă contravențională în sumă de 1.294.740.793 lei pentru nerespectarea termenilor privind repatrierea încasărilor în valută. Totodată, prin plângerea introductivă de instanță, contravenienta a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct.3 alin.1 al art.IV din O.U.G.nr.18/1994, precum și excepția de fond privind necompetența Gărzii Financiare de a constata contravențiile în litigiu. Prin întâmpinare, Garda Financiară Brașov a cerut respingerea plângerii cu motivarea că societatea contravenientă avea obligația de a face toate demersurile pentru repatrierea sumelor în valută, inclusiv de a începe procedurile arbitrale ori judiciare pentru îndeplinirea acestui scop.

Judecătoria Brașov, prin încheierea din 23 noiembrie 2000 (fila 23 dosar de fond), a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoarea-contravenientă, iar prin sentința civilă nr.20217 din 19 decembrie 2000, aceeași instanță, a respins atât excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție, cât și plângerea formulată de S.C.” I”. S.A. Tribunalul Brașov – Secția civilă, prin decizia nr.1634/R din 2 mai 2001, a admis recursul declarat de S.C.” I.” S.A. , a casat în tot sentința judecătoriei și rejudecând în fond plângerea, a anulat în parte procesul-verbal de contravenție numai în ceea ce privește cuantumul amenzilor aplicate de Garda Financiară Brașov pentru D.I.V.

E-0306922/1999, E – 0306901/1999 și E – 0308271/1999, în sensul că amenda total aplicată a fost de 1.210.446.317 lei, în loc de 1.294.740.793 lei. Prin aceeași decizie s-a respins excepția de prescripție a dreptului de aplicare a sancțiunilor contravenționale și excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție. Împotriva hotărârilor date în cauză, la data de 23 aprilie 2002, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2 octombrie 2000 și nr.59/27 aprilie 2001, a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care a susținut că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare s-a afirmat că prin încălcarea Constituției și a dispozițiilor art.23 din Legea nr.47/1992 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de contravenientă deoarece numai Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitate unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare și greșit s-a apreciat că textul a cărei neconstituționalitate s-a invocat nu ar avea legătură cu pricina întrucât el se referă la perioada de timp în care trebuia repatriată valuta. Pentru a avea forță probantă, procesul-verbal de contravenție trebuie încheiat cu respectarea anumitor condiții de fond și de formă, fără de care acesta este nul sau poate fi anulat.

Potrivit art.17 din Legea nr.32/1968, în vigoare la data soluționării litigiului, o asemenea mențiune esențială avea în vedere data comiterii faptei. Or, se reproșează instanțelor, că lipsa acestei date are ca rezultat imposibilitatea stabilirii exacte a momentului de la care curge termenul de prescripție, pentru aplicarea sau executarea sancțiunii, precum și a termenului de depunere a plângerii. Este lipsită de relevanță motivarea instanțelor potrivit căreia lipsa datei din procesul-verbal a fost complinită de mențiunea există în anexele procesului-verbal și care fac corp comun cu acesta. În mod greșit instanța de recurs a considerat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.9 alin.2 din Legea nr.32/1968 deoarece nu s-au constatat mai multe contravenții diferite, prevăzute de texte de lege distincte care să atragă amenzi diferite.

Se susține în recursul în anulare că trebuiau totalizate amenzile pentru contravențiile aflate în concurs, dar constatate simultan de același agent într-un singur proces-verbal de contravenție și că există obligația de a se vedea ca prin totalizarea amenzilor aplicate, să nu se depășească dublul maximului prevăzut de actul normativ pentru contravenția cea mai gravă dintre cele comise. Recursul în anulare este fondat, în sensul considerentelor care succed: Excepția de neconstituționalitate a prevederilor pct.3 alin.1 al art.IV din O.U.G nr.18/1994 invocată de contestatoarea-contravenientă în temeiul art.144 lit.”c” din Constituție și art.23 din Legea nr.47/1992, prin chiar plângerea introductivă de instanță, a fost respinsă de Judecătoria Brașov , ca inadmisibilă, prin încheierea din 23 noiembrie 2000. Aceeași excepție a fost reluată și în fața instanței de recurs, constituind un motiv de casare distinct.

Tribunalul Brașov – Secția civilă nu a primit motivul de recurs discutat cu motivarea că “prin deciziile 60/1998 și 15/1997 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.IV pct.3 și 7 din O.G.18/1994 în sensul respingerii excepției și a analizat conținutul art.IV pct.3 și 7 în întregime, inclusiv alin.1 al. pct.3 al IV și inclusiv teza a II a a acestuia, acest lucru rezultând din considerentele deciziilor. Prin urmare instanța de fond a sesizat corect inadmisibilitatea excepției și nu a lezat petenta în dreptul constituțional de a se adresa Curții”. Cu privire la constituționalitatea pct.3 al art.IV din O.G.

nr.18/1994 (care instituie modalitățile și termenele de repatriere a valutei rezultate din actele de comerț internațional realizate de agenții economici) precum și a pct.7 al aceluiași articol (care prevede sancțiunile în cazul nerespectării acestor termene), Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii, altele decât cele menționate de Tribunalul Brașov, dar în toate cazurile Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate de părți în acele dosare. Obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pronunțate în temeiul art.144 lit.”c” din Constituție, în cadrul soluționării excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, trebuie conturată în lumina prevederilor art.23 alin.3 teza a doua și alin.6 din Legea nr.47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Conform alin.3 “Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art.145 alin.1 din Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”, iar alin.6 al art.23 dispune: “Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin…..3, instanța o respinge, fără a mai sesiza Curtea Constituțională”. Rezultă de aici că instanța judecătorească în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate referitoare la o lege sau ordonanță a cărei neconstituționalitate a fost constatată de Curtea Constituțională printr-o decizie publicată anterior ridicării excepției de neconstituționalitate are obligația de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curții Constituționale – inclusiv în cazul când acea decizie a fost pronunțată în temeiul art.144 lit.”c” din Constituție.

Pe cale de consecință, deciziile pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, “inter partes”, în cadrul procesului în fața căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci produc efecte absolute “erga omnes”. Relativ la conturarea sferei obligativității “erga omnes” a deciziilor pronunțate în temeiul art.144 lit.”c” din Constituție, se observă că, astfel cum rezultă indirect din cuprinsul art.23 alin.3 și 6 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu produc efecte “erga omnes”, ci doar “inter partes” (efecte relative) acele decizii ale Curții Constituționale prin care au fost respinse sesizările cu privire la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Desigur, aceleași părți și pentru aceleași motive nu pot reitera excepția de neconstituționalitate, întrucât s-ar încălca autoritatea lucrului judecat. Dar, într-un alt proces, precum cel de față, excepția poate fi reiterată, dându-se astfel posibilitatea reanalizării de către Curtea Constituțională a aceleiași probleme de neconstituționalitate , pe baza unor eventuale alte argumente și în lumina unor evoluții neprevăzute inițial.

Întrucât instanțele au respins greșit ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoare, interzicând nejustificat părților dreptul de a accede la jurisdicția constituțională, se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la aceeași judecătorie, care va sesiza, în temeiul textelor de lege citate, Curtea Constituțională, pentru ca apoi, în rejudecare, și numai în raport de soluția ce va fi adoptată de Curte, să se reanalizeze plângerea, urmând, totodată, ca și celelalte critici din recursul în anulare să fie cercetate, sub formă de apărări, de instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1634/R/2 mai 2001 a Tribunalului Brașov – Secția civilă și sentinței civile nr.20217/19 decembrie 2000 a Judecătoriei Brașov. Casează hotărârile recurate și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.