ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 aprilie 1998, reclamantul D.D., în nume propriu și, în calitate de procurator, pentru D.V. și D.I., a chemat în judecată Primăria comunei Mogoșești, județul Iași, solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, aceasta să fie obligată a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2,6003 ha teren situat în intravilanul comunei, imobilul dispensar medical uman amplasat pe menționatul teren și construcția începută pe același teren, ulterior abandonată. Tot prin acțiune, reclamanții au mai solicitat ca pârâta să fie obligată a le plăti despăgubirile reprezentând daunele provocate celor două clădiri de locuit și anexelor gospodărești amplasate pe terenul revendicat, precum și venitul nerealizat de ei în perioada deținerii abuzive a imobilelor de către aceasta.

La 21 septembrie 1998, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând constatarea dreptului lor de proprietate, prin accesiune, în baza art. 488 și urm. C. civ., asupra construcțiilor, dispensarul uman reconstruit pe terenul din litigiu și edificiul început apoi abandonat, amplasat pe același teren.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut: că sunt proprietarii suprafeței de 2,6003 ha teren situat în comuna Mogoșești, județul Iași, teren care, conform planului de diviziune și hotărnicie, executat după reforma agrară din 1945 și procesului verbal din 18 septembrie 1945, poartă denumirea de „Curtea din Sat”; că dreptul lor de proprietate asupra terenului revendicat este confirmat prin sentința civilă nr. 2571/1997 a Judecătoriei Iași; că imobilele sunt posedate de către pârâtă fără nici un titlu, deci în mod abuziv din anul 1949, când ei, proprietarii au fost strămutați în sudul țării; că pârâta refuză a le preda imobilele în litigiu în deplină proprietate și pașnică folosință; Prin sentința civilă nr. 1530 din 27 octombrie 2000, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea în sensul ce urmează: a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2 ha teren „conac”, situată în intravilanul comunei Mogoșești, județul Iași; a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, dobândit prin accesiune, asupra imobilelor – dispensarul medical uman Mogoșești și blocul de locuințe cu parter și două etaje, aflat în stadiul de execuție, imobile construite pe terenul acestora și a obligat pe pârâtă să lase acestora ambele imobile în deplină proprietate și liniștită posesie;

a dispus disjungerea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 850.000.000 lei reprezentând venit nerealizat de reclamanți în perioada deținerii abuzive a imobilului de către aceasta – până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare, precum și suspendarea judecății capătului de cerere menționat; a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în esență, a reținut: că reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate doar asupra suprafeței de 2 ha teren „conac”, situată în intravilanul comunei Mogoșești, iar nu și asupra restului de 6003 mp teren revendicat conform planului de hotărnicie aflat la dosarul de fond; că imobilul revendicat a fost preluat de stat fără titlu, astfel că dreptul de proprietate al părinților reclamanților nu a fost desființat legal iar statul nu a dobândit legitim dreptul de proprietate; invocând dreptul de accesiune reglementat de art. 492 C. civ., ca mijloc originar de dobândire a proprietății, tribunalul a considerat că reclamanții au dobândit, potrivit art. 488 și urm. C. civ., dreptul de proprietate, prin accesiune, atât asupra dispensarului medical uman (care are încorporate materiale din construcția demolată) cât și asupra blocului de locuințe – în curs de executare.

că este neîntemeiată susținerea pârâtei potrivit căreia imobilul cu destinație de dispensar medical uman și terenul aferent fac parte din domeniul public al comunei, întrucât, în conformitate cu art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 – dacă bunurile au fost preluate fără un titlu valabil ele pot fi revendicate de foștii proprietari; că asupra dispensarului medical uman, chiar dacă a fost construit cu bună credință, statul nu poate reclama un drept de proprietate ci doar un drept de creanță. Sentința tribunalului a fost apelată atât de reclamanți cât și de pârâtă.

În motivarea apelului, reclamanții au susținut că, în mod greșit s-a dispus obligarea pârâtei de a le lăsa în proprietate și posesie numai suprafața de 2 ha teren, deoarece, atâta timp cât actele de proprietate pentru întreaga suprafață de 2,6003 ha au fost pierdute în anul 1949 iar Primăria comunei Mogoșești a refuzat să le elibereze documente care să ateste dreptul lor de proprietate, se impune a se considera dovedit și dreptul pentru diferența de 6003 mp teren; că, întrucât, în baza sentinței civile nr. 2571/1997 a Judecătoriei Iași, dreptul de proprietate a fost reconstituit pentru 2 ha teren „conac” numai în favoarea reclamantului D.D., pârâta trebuia să fie obligată să lase numai acestuia în deplină proprietate și pașnică folosință cele 2 ha teren.

Tot ca motiv de apel a fost și susținerea reclamanților în sensul că pârâta nu justifică dreptul de creanță acordat de tribunal deoarece a fost un detentor precar, construcțiile fiind edificate cu rea-credință pe terenul de care ei au fost deposedați prin violență, în momentul strămutării în orașul Craiova, pentru motive politice.

La rândul ei, pârâta Primăria comunei Mogoșești, prin apelul declarat a susținut: că terenul și construcțiile revendicate aparțin domeniului public, conform art. 5 din Legea nr. 18/1991 și a Hotărârii Consiliului Local Mogoșești nr. 29 din 15 august 1999; că atât dispensarul medical uman cât și blocul de locuințe au fost realizate cu sprijin bănesc de la fondul de stat (credite rambursabile în perioada 1972 – 1976) precum și prin munca voluntară a locuitorilor comunei, în baza autorizațiilor prevăzute de actele normative în vigoare la data edificării; că reclamanții sunt îndreptățiți să primească numai despăgubiri iar nu și imobilele în natură, întrucât, prin hotărârea nr. 184 din 15 aprilie 1997 a Comisiei Județene Iași de Aplicare a Legii nr.112/1995, neatacată potrivit procedurii prevăzută de această lege, s-a hotărât acordarea de despăgubiri petentului D.D.

atât pentru materialele rezultate din imobilul demolat ce a aparținut autorului său și care au fost încorporate în imobilul reconstruit (dispensarul uman), cât și pentru terenul aferent. Că reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate deoarece procesul verbal de expropriere nu constituie titlu de proprietate, iar sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași nu individualizează și nu stabilește vecinătățile terenului asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate familiei D., motiv pentru care s-a dat reclamanților teren pe alt amplasament decât cel pe care se află dispensarul uman și blocul de locuințe conform anexei 28, validată de Comisia Județeană Iași de Aplicare a Legii nr.18/1991.

Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 31 din 25 mai 2001, a admis apelul pârâtei, schimbând în tot sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii și a respins apelul reclamanților. În esență, instanța de apel a reținut că reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,6003 ha din comuna Mogoșești, Județul Iași, pe care se află dispensarul medical uman și blocul de locuințe, deoarece actele invocate – procesul verbal din 18 septembrie 1945 și sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași – (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac), prin care s-a reconstituit lui D.D. dreptul de proprietate cu privire la 10 ha teren, din care 8 ha în extravilan și 2 ha în intravilan nu pun în evidență amplasamentul și vecinătățile terenului, modul de dobândire.

În ce privește sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași, instanța de apel, a mai reținut că aceasta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și pentru faptul că reclamantul D.D. nu a obținut titlul de proprietate care urma să fie emis de Comisia Județeană Iași de Aplicare a Legii nr. 18/1991. Reținând că reclamantul nu și-a dovedit dreptul de proprietate pretins, instanța de apel a considerat că este de prisos a mai fi analizate celelalte motive din apelurile părților. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanții D.D., D.V. și D.I., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru motivele anume indicate care, în lipsa unor precizări, urmează a fi încadrate în prevederile art. 304 punctele 8, 9, și 10 C. proc.

civ. În esență, recurenții-reclamanți reiterează criticile aduse sentinței prin apel. În dezvoltarea motivelor, recurenții susțin că în mod greșit instanța de apel a considerat că procesul verbal din 18 septembrie 1945 al Comitetului local de reformă agrară din comuna Mogoșești și sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 10 ha teren din care 2 ha reprezintă teren intravilan pe care se află construcțiile nu fac dovada proprietății pe considerentul că n-ar evidenția amplasamentul și vecinătățile terenului.

În realitate, susțin recurenții, actele menționate ca și alte acte ignorate complet de instanță – cum sunt cele emise de Arhivele Statului, procesele verbale de expropriere, inventariere, adresa nr. 1357/1996 a Primăriei Mogoșești prin care se recunoaște faptul că imobilul a aparținut familiei D., adresa nr. 3772/1997 a Prefecturii Iași care atestă că terenul revendicat nu a fost niciodată în proprietatea statului sau a CAP, Planul de hotărnicie și diviziune din perioada anterioară anului 1949, schița respectivă, procesul verbal al Inspectoratului Tehnic Cadastral Iași, legalizat în anul 1945 fac deplina dovadă a dreptului revendicat – 2,6003 ha teren intravilan. Recurenții-reclamanți susțin - în cadrul recursului - că au și un drept de proprietate asupra construcțiilor (dispensarul medical uman și blocul de locuințe în construcție) dobândit prin accesiune potrivit art. 492 și art. 498 C. civ.

Nemulțumiți că instanța nu a analizat toate motivele de apel, recurenții-reclamanți arată că bunul revendicat nu a ieșit niciodată din circuitul civil, fiind folosit abuziv de stat în urma dislocării lor și a părinților în 1949, în municipiul Craiova. Recurenții exclud buna-credință a pârâtei în edificarea construcțiilor, astfel că nu sunt de acord a se acorda acesteia un drept de creanță. În sfârșit, recurenții învederează că soluția finală din speță nu va putea fi influențată de hotărârea nr. 184/1997 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care li s-au acordat despăgubiri, deoarece ei au înțeles să revendice imobilul conform art. 480 – 482 C. civ. Recursul este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate.

O primă deficiență a deciziei recurate vizează greșita apreciere, de către instanța de apel, a dovezilor de proprietate de care s-au prevalat reclamanții. Contrar celor reținute de instanța de apel, dreptul de proprietate al reclamanților a fost dovedit în dosar prin următoarele acte: sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac) prin care s-a reconstituit lui D.D. dreptul de proprietate cu privire la 10 ha teren, din care 8 ha în extravilan și 2 ha în intravilan. Această sentință a fost fundamentată pe următoarele acte: procesul verbal din 18 septembrie 1945, din care rezultă că organul competent la acea dată – Comitetul Local pentru reformă agrară din comuna Mogoșești – Iași a dispus exproprierea din proprietatea soților V. și D.D.

a suprafeței de 4 ha teren, că în proprietatea numiților soți au rămas 60 ha teren, din care 2 ha „conac”, 5 ha fâneață și 53 ha arabil; actele de stare civilă care atestă că reclamanții sunt moștenitorii defuncților V. și D.D.; recunoașterea Primăriei comunei Mogoșești că actualul dispensar medical uman se află amplasat pe terenul care a aparținut familiei D. anterior anului 1948; planul de hotărnicie aflat la dosarul de fond. Este adevărat că sentința menționată reconstituie dreptul de proprietate doar pentru 2 ha teren intravilan, iar nu și pentru diferența de 6003 mp asupra căreia reclamanții pretind clarificări. Dar, în dosar există acte care evidențiază faptul că totalul suprafeței de teren deținută de părinții reclamantului ar fi inclus și diferența de 6003 mp.

Din cele arătate mai sus, rezultă că nici decizia din apel și nici sentința tribunalului nu pun în evidență o situație de fapt clară în ce privește suprafața de teren revendicată și individualizarea acesteia. Așadar, pentru identificarea atât a diferenței de 6003 mp teren cât și a celor 2 ha teren, acesta din urmă atribuit reclamanților în alt amplasament, care nu pune în evidență vecinătățile, se impune rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei expertize topometrice. În rejudecare, vor fi analizate toate actele depuse la dosar de reclamanți în dovedirea proprietății terenului revendicat. Exemplificativ, sunt vizate: - sentința civilă nr. 2751/1997 a Judecătoriei Iași de reconstituire a dreptului de proprietate lui D.D.

- fișa – datată 31 mai 2001 – întocmită de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 – care evidențiază suprafața de 2,60 ha. teren intravilan; - actul nr. 3354/25 octombrie 2001 emis de Primăria Mogoșești care pune în evidență vecinătățile terenului din litigiu cum erau în anul 1949; - actul nr. 2483 din 15 august 2002 emis de aceeași Primărie Mogoșești. - actul de partaj voluntar de care reclamanții au făcut vorbire în întâmpinare și în cadrul dezbaterilor. În rejudecare, va fi reanalizat și capătul de cerere privind construcțiile edificate pe terenul reclamanților, ținându-se seama, evident, și de hotărârea judecătorească definitivă pronunțată - sub acest aspect - conform Legii nr. 112/1995 (hotărârea nr. 184 din 15 aprilie 1997 – dosar apel).

În consecință, recursul declarat în cauză fiind întemeiat – pentru considerentele arătate – urmează să fie admis și hotărârile ambelor instanțe să fie casate, cu trimiterea dosarului, spre rejudecare conform art. 725 alin. (2) teza finală C. proc. civ., la instanța de drept comun competentă - Judecătoria Iași. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.D., D.V. și D.I. împotriva deciziei civile nr. 31 din 25 mai 2001 a Curții de Apel Iași. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 1530 din 27 octombrie 2000 a Tribunalului Iași și trimite cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Iași ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.