ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1997)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 7 aprilie 1998,

reclamantul D.D., în nume propriu și, în calitate de procurator, pentru D.V. și

D.I., a chemat în judecată Primăria comunei Mogoșești, județul Iași, solicitând

ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, aceasta să fie obligată a le lăsa în

deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2,6003 ha teren situat în

intravilanul comunei, imobilul dispensar medical uman amplasat pe menționatul

teren și construcția începută pe același teren, ulterior abandonată.

Tot prin acțiune, reclamanții au mai

solicitat ca pârâta să fie obligată a le plăti despăgubirile reprezentând

daunele provocate celor două clădiri de locuit și anexelor gospodărești

amplasate pe terenul revendicat, precum și venitul nerealizat de ei în perioada

deținerii abuzive a imobilelor de către aceasta.

La 21 septembrie 1998, reclamanții

și-au precizat acțiunea, solicitând constatarea dreptului lor de proprietate,

prin accesiune, în baza art. 488 și urm. C. civ., asupra construcțiilor,  dispensarul

uman reconstruit pe terenul din litigiu și edificiul început apoi abandonat,

amplasat pe același teren.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut:

că sunt proprietarii suprafeței de

2,6003 ha teren situat în comuna Mogoșești, județul Iași, teren care, conform

planului de diviziune și hotărnicie, executat după reforma agrară din 1945 și

procesului verbal din 18 septembrie 1945, poartă denumirea de „Curtea din Sat”;

că dreptul lor de proprietate

asupra terenului revendicat este confirmat prin sentința civilă nr. 2571/1997 a

Judecătoriei Iași;

că imobilele sunt posedate de către

pârâtă fără nici un titlu, deci în mod abuziv din anul 1949, când ei,

proprietarii au fost strămutați în sudul țării;

că pârâta refuză a le preda

imobilele în litigiu în deplină proprietate și pașnică folosință;

Prin sentința civilă nr. 1530 din

27 octombrie 2000, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea în sensul ce urmează:

a obligat pârâta să lase

reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2 ha teren

„conac”, situată în intravilanul comunei Mogoșești, județul Iași;

a constatat dreptul de proprietate

al reclamanților, dobândit prin accesiune, asupra imobilelor – dispensarul

medical uman Mogoșești și blocul de locuințe cu parter și două etaje, aflat în

stadiul de execuție, imobile construite pe terenul acestora și a obligat pe

pârâtă să lase acestora ambele imobile în deplină proprietate și liniștită

posesie;

a dispus disjungerea cererii de

obligare  a pârâtei la plata sumei de 850.000.000 lei reprezentând venit

nerealizat de reclamanți în perioada deținerii abuzive a imobilului de către

aceasta – până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în revendicare, precum și

suspendarea judecății capătului de cerere menționat;

a obligat pe pârâtă să plătească

reclamanților suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;

Pentru a hotărî astfel, tribunalul,

în esență, a reținut:

că reclamanții și-au dovedit dreptul

de proprietate doar asupra suprafeței de 2 ha teren „conac”, situată în intravilanul

comunei Mogoșești, iar nu și asupra restului de 6003 mp  teren revendicat

conform planului de hotărnicie aflat la dosarul de fond;

că imobilul revendicat a fost

preluat de stat fără titlu, astfel că dreptul de proprietate al părinților

reclamanților nu a fost desființat legal iar statul nu a dobândit legitim

dreptul de proprietate;

invocând dreptul de accesiune

reglementat de art. 492 C. civ., ca mijloc originar de dobândire a

proprietății, tribunalul a considerat că reclamanții au dobândit, potrivit art.

488 și urm. C. civ., dreptul de proprietate, prin accesiune, atât asupra

dispensarului medical uman (care are încorporate materiale din construcția

demolată) cât și asupra blocului de locuințe – în curs de executare.

că este neîntemeiată susținerea pârâtei

potrivit căreia imobilul cu destinație de dispensar medical uman și terenul

aferent fac parte din domeniul public al comunei, întrucât, în conformitate cu

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 – dacă bunurile au fost preluate

fără un titlu valabil ele pot fi revendicate de foștii proprietari;

că asupra dispensarului medical

uman, chiar dacă a fost construit cu bună credință, statul nu poate reclama un

drept de proprietate ci doar un drept de creanță.

Sentința tribunalului a fost apelată

atât de reclamanți cât și de pârâtă.

În motivarea apelului, reclamanții

au susținut că, în mod greșit s-a dispus obligarea pârâtei de a le lăsa în

proprietate și posesie numai suprafața de 2 ha teren, deoarece, atâta timp cât

actele de proprietate pentru întreaga suprafață de 2,6003 ha au fost pierdute

în anul 1949 iar Primăria comunei Mogoșești a refuzat să le elibereze documente

care să ateste dreptul lor de proprietate, se impune a se considera dovedit și

dreptul pentru diferența de 6003 mp teren; că, întrucât, în baza sentinței

civile nr. 2571/1997 a Judecătoriei Iași, dreptul de proprietate a fost

reconstituit pentru 2 ha teren „conac” numai în favoarea reclamantului D.D.,

pârâta trebuia să fie obligată să lase numai acestuia în deplină proprietate și

pașnică folosință cele 2 ha teren.

Tot ca motiv de apel a fost și

susținerea reclamanților în sensul că pârâta nu justifică dreptul de creanță

acordat de tribunal deoarece a fost un detentor precar,  construcțiile fiind

edificate cu rea-credință pe terenul de care ei au fost deposedați prin

violență, în momentul strămutării în orașul Craiova, pentru motive politice.

La rândul ei, pârâta Primăria

comunei Mogoșești, prin apelul declarat a susținut:

că terenul și construcțiile

revendicate aparțin domeniului public, conform art. 5 din Legea nr. 18/1991 și

a Hotărârii Consiliului Local Mogoșești nr. 29 din 15 august 1999;

că atât dispensarul medical uman

cât și blocul de locuințe au fost realizate cu sprijin bănesc de la fondul de

stat (credite rambursabile în perioada 1972 – 1976) precum și prin munca

voluntară a locuitorilor comunei, în baza autorizațiilor prevăzute de actele

normative în vigoare la data edificării;

că reclamanții sunt îndreptățiți să

primească numai despăgubiri iar nu și imobilele în natură, întrucât, prin

hotărârea nr. 184 din 15 aprilie 1997 a Comisiei Județene Iași de Aplicare a

Legii nr.112/1995, neatacată potrivit procedurii prevăzută de această lege, s-a

hotărât acordarea de despăgubiri petentului D.D. atât pentru materialele

rezultate din imobilul demolat ce a aparținut autorului său și care au fost

încorporate în imobilul reconstruit (dispensarul uman), cât și pentru terenul

aferent.

Că reclamanții nu și-au dovedit

dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate deoarece procesul verbal

de expropriere nu constituie titlu de proprietate, iar sentința civilă nr. 2751

din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași nu individualizează și nu stabilește

vecinătățile terenului asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate

familiei D., motiv pentru care s-a dat reclamanților teren pe alt amplasament

decât cel pe care se află dispensarul uman și blocul de locuințe conform anexei

28, validată de Comisia Județeană Iași de Aplicare a Legii nr.18/1991.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

civilă nr. 31 din 25 mai 2001, a admis apelul pârâtei, schimbând în tot

sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii și a respins apelul

reclamanților.

În esență, instanța de apel a

reținut că reclamanții nu și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului

în suprafață de 2,6003 ha din comuna Mogoșești, Județul Iași, pe care se află

dispensarul medical uman și blocul de locuințe, deoarece actele invocate –

procesul verbal din 18 septembrie 1945  și sentința civilă nr. 2751 din 10

martie 1997 a Judecătoriei Iași – (devenită irevocabilă prin neexercitarea

căilor legale de atac), prin care s-a reconstituit lui D.D. dreptul de

proprietate cu privire la 10 ha teren, din care 8 ha în extravilan și 2 ha în

intravilan nu pun în evidență amplasamentul și vecinătățile terenului, modul de

dobândire.

În ce privește sentința civilă nr.

2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași, instanța de apel, a mai reținut că

aceasta nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și

pentru faptul că reclamantul D.D. nu a obținut titlul de proprietate care urma

să fie emis de Comisia Județeană Iași de Aplicare a Legii nr. 18/1991.

Reținând că reclamantul nu și-a

dovedit dreptul de proprietate pretins, instanța de apel a considerat că este

de prisos a mai fi analizate celelalte  motive din apelurile părților.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către reclamanții D.D., D.V. și D.I., criticând-o ca fiind

netemeinică și nelegală pentru motivele anume indicate care, în lipsa unor

precizări, urmează a fi încadrate în prevederile art. 304 punctele 8, 9, și 10  C.

proc. civ.

În esență, recurenții-reclamanți

reiterează criticile aduse sentinței prin apel.

În dezvoltarea motivelor, recurenții

susțin că în mod greșit instanța de apel a considerat că procesul verbal din 18

septembrie 1945 al Comitetului local de reformă agrară din comuna Mogoșești și

sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei Iași de

reconstituire a dreptului de proprietate pentru 10 ha teren din care 2 ha

reprezintă teren intravilan pe care se află construcțiile nu fac dovada

proprietății pe considerentul că n-ar evidenția amplasamentul și vecinătățile

terenului. În realitate, susțin recurenții, actele menționate ca și alte acte

ignorate complet de instanță – cum sunt cele emise de Arhivele Statului,

procesele verbale de expropriere, inventariere, adresa nr. 1357/1996 a

Primăriei Mogoșești prin care se recunoaște faptul că imobilul a aparținut

familiei D., adresa nr. 3772/1997 a Prefecturii Iași care atestă că terenul

revendicat nu a fost niciodată în proprietatea statului sau a CAP, Planul de

hotărnicie și diviziune din perioada anterioară anului 1949, schița respectivă,

procesul verbal al Inspectoratului Tehnic Cadastral Iași, legalizat în anul

1945 fac deplina dovadă a dreptului revendicat – 2,6003 ha teren intravilan.

Recurenții-reclamanți susțin - în

cadrul recursului - că au și un drept de proprietate asupra construcțiilor

(dispensarul medical uman și blocul de locuințe în construcție) dobândit prin

accesiune potrivit art. 492 și art. 498 C. civ.

Nemulțumiți că instanța nu a

analizat toate motivele de apel, recurenții-reclamanți arată că bunul

revendicat nu a ieșit niciodată din circuitul civil, fiind folosit abuziv de

stat în urma dislocării lor și a părinților în 1949, în municipiul Craiova.

Recurenții exclud buna-credință a

pârâtei în edificarea construcțiilor, astfel că nu sunt de acord a se acorda

acesteia un drept de creanță.

În sfârșit, recurenții învederează

că soluția finală din speță nu va putea fi influențată de hotărârea nr.

184/1997 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care li s-au

acordat despăgubiri, deoarece ei au înțeles să revendice imobilul conform art.

480 – 482 C. civ.

Recursul este întemeiat în sensul

considerentelor ce vor fi arătate.

O primă deficiență a deciziei

recurate vizează greșita apreciere,  de către instanța de apel, a dovezilor de

proprietate de care s-au prevalat reclamanții.

Contrar celor reținute de instanța

de apel, dreptul de proprietate al reclamanților a fost dovedit în dosar prin

următoarele acte: sentința civilă nr. 2751 din 10 martie 1997 a Judecătoriei

Iași (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac) prin care

s-a reconstituit lui D.D. dreptul de proprietate cu privire la 10 ha teren, din

care 8 ha în extravilan și 2 ha în intravilan.

Această sentință a fost fundamentată

pe următoarele acte: procesul verbal din 18 septembrie 1945, din care rezultă

că organul competent la acea dată – Comitetul Local pentru reformă agrară din

comuna Mogoșești – Iași a dispus exproprierea din proprietatea soților V. și D.D.

a suprafeței de 4 ha teren, că în proprietatea numiților soți au rămas 60 ha

teren, din care 2 ha „conac”, 5 ha fâneață și 53 ha arabil; actele de stare

civilă care atestă că reclamanții sunt moștenitorii defuncților V. și D.D.;

recunoașterea Primăriei comunei Mogoșești că actualul dispensar medical uman se

află amplasat pe terenul care a aparținut familiei D. anterior anului 1948;

planul de hotărnicie aflat la  dosarul de fond.

Este adevărat că sentința menționată

reconstituie dreptul de proprietate doar pentru 2 ha teren intravilan, iar nu

și pentru diferența de 6003 mp  asupra căreia reclamanții pretind clarificări.

Dar, în dosar există acte care

evidențiază faptul că totalul suprafeței de teren deținută de părinții

reclamantului ar fi inclus și diferența de 6003 mp.

Din cele arătate mai sus, rezultă că

nici decizia din apel și nici sentința tribunalului nu pun în evidență o

situație de fapt clară în ce privește suprafața de teren revendicată și individualizarea

acesteia.

Așadar, pentru identificarea atât a

diferenței  de 6003 mp teren cât și a celor 2 ha teren, acesta din urmă

atribuit reclamanților în alt amplasament, care nu pune în evidență

vecinătățile, se impune rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei

expertize topometrice.

În rejudecare, vor fi analizate

toate actele depuse la dosar de reclamanți în dovedirea proprietății terenului

revendicat.  Exemplificativ, sunt vizate:

- sentința civilă nr. 2751/1997 a

Judecătoriei Iași de reconstituire a dreptului de proprietate lui D.D.

- fișa – datată 31 mai 2001 –

întocmită de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 – care evidențiază

suprafața de 2,60 ha. teren intravilan;

- actul nr. 3354/25 octombrie 2001

emis de Primăria Mogoșești care pune în evidență vecinătățile terenului din

litigiu cum erau în anul 1949;

- actul nr. 2483 din 15 august 2002

emis de aceeași Primărie Mogoșești.

- actul de partaj voluntar de care

reclamanții au făcut vorbire în întâmpinare și în cadrul dezbaterilor.

În rejudecare, va fi reanalizat și

capătul de cerere privind construcțiile edificate pe terenul reclamanților,

ținându-se seama, evident, și de hotărârea judecătorească definitivă pronunțată

- sub acest aspect - conform Legii nr. 112/1995 (hotărârea nr. 184 din 15

aprilie 1997 – dosar apel).

În consecință, recursul declarat în

cauză fiind întemeiat – pentru considerentele arătate – urmează să fie admis și

hotărârile ambelor instanțe să fie casate, cu trimiterea dosarului, spre

rejudecare conform art. 725 alin. (2) teza finală C. proc. civ., la instanța de

drept comun competentă - Judecătoria Iași.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții D.D., D.V. și D.I. împotriva deciziei civile nr. 31 din 25 mai 2001

a Curții de Apel Iași.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă  nr. 1530 din 27 octombrie 2000 a Tribunalului Iași și trimite

cauza, spre rejudecare, la Judecătoria Iași ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  17 aprilie

2003.