ÎCCJ, Decizia nr. 50/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 august 2002, inculpatul N.A.A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6754/2002 al Judecătoriei Galați. Cererea petentului a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 4558 din 25 octombrie 2002. Împotriva acestei încheieri petentul a declarat recurs. Recursul este inadmisibil. Este de reținut că, în raport de dispozițiile art. 128 din Constituția României, potrivit cărora părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii procesuale, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este reglementată în prezent prin normă constituțională.

Din examinarea dispozițiilor din Partea specială, Titlul II cap. III secțiunile I și II din Codul de procedură penală privitor la căile de atac rezultă, însă, condiționarea admisibilității căilor de atac de exercitarea acestora în condițiile legii procesuale, cu referire la hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căi de atac prevăzute, ierarhia acestora, motive și termene de declarare precis determinate. În cauză, Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție a fost sesizat cu un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins o cerere formulată de inculpatul N.A.A., privind strămutarea judecării unei cauze penale de competență în primă instanță a Judecătoriei Galați.

Potrivit art. 385 1 alin. ( 2) C. proc. pen. încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Cu privire la încheierea prin care s-a dispus asupra cererii de strămutare, legea procesuală nu prevede excepția atacării, separate, cu recurs, soluție justificată logic de dispozițiile atributive de competență ale art. 55 C. proc. pen. Or, recunoașterea unei căi de atac, în situații neprevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul N.A.A. împotriva încheierii nr. 4558 din 25 octombrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 3310/2002 al Curții Supreme de Justiție, secția penală, ca inadmisibil. În baza art. 192 alin. ( 2) C. proc. pen. obligă pe inculpatul N.A.A. să plătească statului suma de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se include și suma de 150.000 lei reprezentând onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu și care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2003.