ÎCCJ, Decizia nr. 599/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea menționată, secția

penală a dispus conexarea dosarului nr. 1189/2003 la dosarul nr. 854/2003 și a

respins cererile formulate de petentul I.O.G. privind strămutarea judecării

cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1000/2003 al Tribunalului Olt.

Împotriva acestei încheieri petentul

a declarat recurs.

Recurentul a susținut că nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și că

a fost arestat nelegal într-un dosar comandat.

Ca atare, în raport de aceste

împrejurări, recurentul, reiterând motivele cererii de strămutare a judecării

cauzei penale, a susținut că desfășurarea normală a judecății, în acest caz, nu

este asigurată la Tribunalul Olt.

Relevând pretinse încălcări ale

dispozițiilor procedurale, recurentul a arătat că, într-o cauză identică și

pentru aceleași motive, privind pe numitul P.F., s-a dispus strămutarea

judecării cauzei.

În concluzie, recurentul a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de

strămutare a judecării cauzei penale care face obiectul dosarului menționat,

aflat pe rolul Tribunalului Olt.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În raport de dispozițiile art. 129

din Constituția României (fost art. 128, anterior republicării ca urmare a

revizuirii Constituției prin Legea nr. 429/2003), potrivit cărora părțile

interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii procesuale,

posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești

apare ca fiind reglementată, în prezent, prin normă constituțională.

Din economia textului menționat

rezultă că acesta nu se aplică direct, legea fundamentală stabilind un

principiu, determinarea sistemului căilor de atac, corespunzător acestuia,

revenind legii procesuale.

Or, potrivit dispozițiilor din

Partea specială, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II din Codul de procedură

penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea

acestora potrivit dispozițiilor legii procesuale, prin care au fost reglementate

hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia

acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

În cauză, Completul de 9 judecători

al Curții Supreme de Justiție a fost sesizat cu un recurs împotriva unei

încheieri prin care secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins o

cerere, formulată de inculpatul I.O.G., privind strămutarea judecării unei

cauze penale de competența soluționării în primă instanță a Tribunalului Olt.

Potrivit art. 385

1

alin.

(2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate numai odată cu sentința sau

decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea

pot fi atacate separat cu recurs.

Cu privire la încheierea prin care

s-a dispus asupra cererii de strămutare a judecării unei cauze penale, legea

procesuală penală nu prevede excepția atacării separate cu recurs.

Neprevederea atacării, separat, cu

recurs, a încheierii prin care s-a dispus asupra cererii de strămutare nu

constituie o lacună a legii, în raport de împrejurarea că dreptul părții de a

cere strămutarea judecării cauzei penale și realizarea finalității instituției

strămutării sunt asigurate, potrivit art. 61 C. proc. pen., prin care este

reglementată posibilitatea repetării cererii, în cazul invocării unor

împrejurări noi, necunoscute instanței la soluționarea cererii anterioare, sau

ivirii acestor împrejurări noi ulterior pronunțării asupra cererii.

Or, recunoașterea posibilității

exercitării unei căi de atac, în situații neprevăzute de lege, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil

și, în baza art. 192 din același cod, va obliga pe recurent, potrivit

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

petentul I.O.G. împotriva încheierii nr. 2331 din 16 mai 2003 a Curții Supreme

de Justiție, secția penală, ca inadmisibil.

Obligă pe recurentul I.O.G. să

plătească statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 8 decembrie 2003.