ÎCCJ, Decizia nr. 599/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea menționată, secția penală a dispus conexarea dosarului nr. 1189/2003 la dosarul nr. 854/2003 și a respins cererile formulate de petentul I.O.G. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1000/2003 al Tribunalului Olt. Împotriva acestei încheieri petentul a declarat recurs. Recurentul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și că a fost arestat nelegal într-un dosar comandat. Ca atare, în raport de aceste împrejurări, recurentul, reiterând motivele cererii de strămutare a judecării cauzei penale, a susținut că desfășurarea normală a judecății, în acest caz, nu este asigurată la Tribunalul Olt.

Relevând pretinse încălcări ale dispozițiilor procedurale, recurentul a arătat că, într-o cauză identică și pentru aceleași motive, privind pe numitul P.F., s-a dispus strămutarea judecării cauzei. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de strămutare a judecării cauzei penale care face obiectul dosarului menționat, aflat pe rolul Tribunalului Olt. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport de dispozițiile art. 129 din Constituția României (fost art. 128, anterior republicării ca urmare a revizuirii Constituției prin Legea nr. 429/2003), potrivit cărora părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii procesuale, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești apare ca fiind reglementată, în prezent, prin normă constituțională.

Din economia textului menționat rezultă că acesta nu se aplică direct, legea fundamentală stabilind un principiu, determinarea sistemului căilor de atac, corespunzător acestuia, revenind legii procesuale. Or, potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesuale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, Completul de 9 judecători al Curții Supreme de Justiție a fost sesizat cu un recurs împotriva unei încheieri prin care secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins o cerere, formulată de inculpatul I.O.G., privind strămutarea judecării unei cauze penale de competența soluționării în primă instanță a Tribunalului Olt. Potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs. Cu privire la încheierea prin care s-a dispus asupra cererii de strămutare a judecării unei cauze penale, legea procesuală penală nu prevede excepția atacării separate cu recurs.

Neprevederea atacării, separat, cu recurs, a încheierii prin care s-a dispus asupra cererii de strămutare nu constituie o lacună a legii, în raport de împrejurarea că dreptul părții de a cere strămutarea judecării cauzei penale și realizarea finalității instituției strămutării sunt asigurate, potrivit art. 61 C. proc. pen., prin care este reglementată posibilitatea repetării cererii, în cazul invocării unor împrejurări noi, necunoscute instanței la soluționarea cererii anterioare, sau ivirii acestor împrejurări noi ulterior pronunțării asupra cererii. Or, recunoașterea posibilității exercitării unei căi de atac, în situații neprevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil și, în baza art. 192 din același cod, va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petentul I.O.G. împotriva încheierii nr. 2331 din 16 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, ca inadmisibil. Obligă pe recurentul I.O.G. să plătească statului 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2003.