- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 18 martie 2003
Decizia nr. 1647/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 127/2002 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La termenul de la 23 octombrie 2002, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, față de clauza compromisorie cuprinsă în contractul încheiat de părți și potrivit căreia, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Prin sentința nr. 127 din 4 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția V-a comercială, s-a declarat necompetentă material să judece litigiul comercial și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind greșit îndreptată. SC C.S. SA București a declarat recurs împotriva sentinței nr. 127 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel București, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Arbitraj a Camerei de Comerț și Industrie a României, conform clauzei compromisorii de la art. 67.3 din contractul nr. 1/1994.
Recursul este fondat, față de clauza compromisorie, potrivit căreia competența de soluționare a cauzei revine Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel că va fi admis, iar cauza va fi trimisă Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 martie 2003.